ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 47/2012

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin acțiunea formulată la 14 iulie 2010 Direcția pentru Evidența

Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului

Administrației și Internelor, a solicitat instanței, conform dispozițiilor art.

38 lit. b) din Legea nr. 248/2005, restrângerea exercitării dreptului la liberă

circulație în Italia, pe o perioadă de cel mult 3 ani, pârâtului M.C.C., care a

fost expulzat din această țară la data de 5 iunie 2010, în baza Acordului de

readmisie încheiat cu România, ratificat prin Legea nr. 173/1977.

Investit în primă instanță,

Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința nr. 1713 din 11

noiembrie 2010, a respins ca neîntemeiată cererea, reținând în esență că măsura

reglementată de dispozițiile art. 38 din Legea nr. 248/2005, care este de

natură a restrânge libertatea de circulație a persoanelor, poate fi aplicată

numai în măsura în care comportamentul celui în cauză aduce atingere ordinii

sau siguranței publice, neputând fi acceptate justificări care nu sunt direct

legate de cazul respectiv sau care vizează aspecte de prevenție generală.

Aplicând aceste principii generale

la cauza de față, instanța de fond a apreciat că, în sine, comportamentul

pârâtului M.C.C., pe teritoriul Italiei, nu justifică luarea măsurii

restrângerii dreptului acestuia la liberă circulație în acest stat.

Astfel, se mai arată, în cauză,

reclamanta nu a produs nicio probă din care să rezulte un comportament al

pârâtului de natură a aduce atingere ordinii sau siguranței publice,

solicitarea de a se lua măsura reglementată de art. 38 din lege întemeindu-se

exclusiv pe măsura returnării la frontieră luată de autoritățile italiene,

măsură care, prin ea însăși, nu este suficientă pentru a se dispune

restrângerea dreptului la liberă circulație al pârâtului pe teritoriul statului

italian.

Soluția a fost menținută de Curtea

de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de

muncă și asigurări sociale, care, prin decizia nr. 13 din 27 ianuarie 2011, în

esență cu aceeași motivare, a respins ca nefondat apelul reclamantei.

În cauză, a declarat recurs în termen

legal reclamanta Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor

de Date care făcând trimitere la prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

susține în esență că soluția este greșită întrucât din perspectiva prevederilor

constituționale și a altor reglementări internaționale, în domeniul protecției

drepturilor omului, măsura solicitată prin cererea introductivă se constituie

într-un demers necesar într-o societate democratică, având la baza sistemului

de valori, principiile umaniste promovate în spațiul european.

Tot astfel, se mai arată,

solicitarea trebuia apreciată ca întemeiată, față de comportamentul pârâtului,

care, nu a respectat o interdicție anterioară de intrare pe teritoriul statului

italian și încălcând această interdicție a revenit pe teritoriul Italiei.

Având în vedere exigențele

legislației Uniunii Europene, conchide recurenta, România trebuie să probeze

capacitatea de a stopa migrația ilegală iar prezența pe teritoriul unui alt

stat membru, fără îndeplinirea condițiilor legale de intrare și ședere, ar

dovedi exact contrariul, cu repercursiuni negative asupra tratamentului aplicat

cetățenilor români ce locuiesc, cu forme legale, pe teritoriul acelui stat.

Recursul se privește ca nefondat,

urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed.

Potrivit art. 4-6 din Directiva nr.

38 din 29 aprilie 2004 a Parlamentului European și Consiliului Uniunii

Europene, cetățenii acestei uniuni (prin urmare și cetățenii români, cu

începere de la 1 ianuarie 2007) au dreptul de a intra, de a rămâne timp de 3

luni și de a ieși de pe teritoriul altui stat membru, fără nicio condiționare

sau formalitate, alta decât aceea de a deține o carte de identitate sau un

pașaport.

În baza art. 27-33 din aceeași

Directivă cetățenilor Uniunii Europene li se poate restricționa dreptul la

libera circulație și de rezidență pe teritoriul unui stat membru numai pentru

motive de ordine, securitate sau sănătate publică, de regulă în modalitățile

refuzului de a acorda dreptul de intrare sau a expulzării, aplicate de statul

afectat.

Aceste norme au fost transpuse, de

altfel, în legislația internă prin O.U.G. nr. 102/2005 privind libera

circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale U.E. și

Spațiului Economic European.

Textul art. 38 lit. b) din Legea nr.

248/2005 prin care se stipulează o modalitate suplimentară de restrângere a

dreptului la libera circulație în cazul returnării unui cetățean român în temeiul

unui acord de readmisie are un vădit caracter discriminatoriu în raport cu

regimul de care beneficiază ceilalți cetățeni ai Uniunii Europene și se

situează în afara ipotezelor strict și limitativ prevăzute prin dispozițiile art.

27 din Directiva nr. 38 din 29 aprilie 2004, devenită aplicabilă în baza art. 20

alin. (2) din Constituție

Cum legislația comunitară,

prioritară în speță, nu permite restricționarea dreptului discutat decât în

condițiile art. 27 din Directivă, excluzând rațiuni de ordin economic, de

imagine ori cu caracter preventiv și cum încălcarea de către pârât a interdicției

privind intrarea ori șederea în Italia, neînsoțită de probe nu constituie, în

sine, o conduită de natură să afecteze ordinea și securitatea publică a acestui

stat, soluția primei instanțe se justifică

Astfel, așa cum corect s-a reținut,

practica instanței europene a statuat că se impune o interpretare strictă a conținutului

conceptului de ordine publică, scopul acestuia neputând fi determinat în parte

de fiecare stat membru, fără controlul instituțiilor comunitare.

Așa fiind, în considerarea celor ce

preced, recursul urmează a se respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat, recursul

declarat de reclamanta Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea

Bazelor de Date din Ministerul Administrației și Internelor împotriva deciziei nr.

13 din 27 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și

pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 10 ianuarie 2012.