ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6602/2009

Deliberând în

condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de față, reține

următoarele:

Prin cererea

înregistrată la data de 3 iulie 2008 pe rolul Tribunalului Galați, secția

civilă, reclamantul Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor din

Ministerul Internelor și Reformei Administrative (în prezent Ministerul

Administrației și Internelor) a solicitat restrângerea exercitării dreptului la

libera circulație în Italia a pârâtului T.I.

În motivarea

cererii s-a arătat că la 19 iunie 2008 pârâtul a fost expulzat din Italia, în

baza Decretului Tribunalului din Treviso.

n drept au fost invocate

dispozițiile obiectivului nr. 2 lit. d) din H.G. nr. 1347/2007 și cele ale art.

38 lit. b) din Legea nr. 248/2005.

Prin sentința civilă nr. 889 din 30 iulie 2008, Tribunalul Galați,

secția civilă, a respins acțiunea.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că limitarea exercitării

dreptului la liberă circulație a cetățenilor români în teritoriile statelor

membre ale Uniunii Europene după data de 1 ianuarie 2007 se poate face numai

din motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică, conform

dispozițiilor comunitare, care au prioritate față de cele naționale, în raport

de dispozițiile art. 20 alin. (2) din Constituția României.

Apelul declarat de reclamantul Inspectoratul Național pentru Evidența

Persoanelor a fost respins de Curtea de Apel Galați, secția civilă, prin

decizia civilă nr. 209/A pronunțată la data de 23 octombrie 2008.

Instanța de apel a reținut în considerentele sale că H.G. nr. 1347/2007

cuprinde planul de măsuri privind sprijinirea cetățenilor români aflați în

Italia, ca urmare a situației create prin adoptarea de către statul italian a

noilor reglementări ce vizează îndepărtarea de pe teritoriu, iar art. 38 lit.

b) din Legea nr. 248/2005, prevede posibilitatea limitării dreptului la circulație

al persoanei a cărei prezență pe teritoriul unui stat, prin activitatea pe care

o desfășoară, ar aduce atingere gravă intereselor României ori relațiilor

bilaterale dintre România și acel stat.

În speță, deși pârâtul a fost expulzat pe motivul săvârșirii unor

infracțiuni grave pe teritoriul Italiei, acesta a fost arestat și a executat

pedeapsa pentru faptele săvârșite, iar aplicarea unei noi sancțiuni ar aduce

atingere unui drept fundamental al cetățeanului, fără o justificare rezonabilă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul Inspectoratul

Național pentru Evidența Persoanelor, criticând-o ca fiind nelegală deoarece,

în raport cu dispozițiile art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005, Inspectoratul

Național pentru Evidența Persoanelor este obligat să înainteze instanței

competente dosarul de îndepărtare al cetățenilor români expulzați din Italia,

iar potrivit dispozițiilor obiectivului nr. 2 lit. d) din H.G. nr. 1347/2007,

instanța trebuie să pronunțe o decizie vizând interzicerea deplasării cetățenilor

expulzați pe o perioadă determinată.

Or, în speță, conform Decretului emis de autoritățile italiene,

împotriva pârâtului s-a dispus măsura interzicerii de a se întoarce pe

teritoriul Italiei pentru o perioadă de până la 5 ani, sub sancțiunea executării

pedepsei privative de libertate.

Solicită admiterea recursului și modificarea deciziei recurate în sensul

admiterii apelului reclamantului, iar pe fond admiterea acțiunii astfel cum a

fost formulată.

Analizând recursul în limita susținerilor recurentului, care fac

posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că acesta

este nefondat pentru următoarele considerente:

Reclamantul și-a motivat în drept acțiunea pe dispozițiile art. 2 lit.

d) din H.G. nr. 1347/2007 și pe dispozițiile art. 38 lit. b) din Legea nr.

248/2005.

H.G. nr. 1347/2007 cuprinde planul de măsuri privind sprijinirea

cetățenilor români aflați în Italia, ca urmare a situației create prin

adoptarea de către statul italian a noilor reglementări ce vizează îndepărtarea

de pe teritoriu, iar art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005, prevede

posibilitatea limitării dreptului la circulație al persoanei a cărei prezență

pe teritoriul unui stat, prin activitatea pe care o desfășoară, ar aduce

atingere gravă intereselor României ori relațiilor bilaterale dintre România și

acel stat.

În art. 2 lit. d) din H.G. nr. 1347/2007 se prevede că M.I.R.A. D.G.P.

sau, după caz, I.N.E.P. înaintează instanței „dosarul de

îndepărtare", însă acest demers

trebuie efectuat în directă corelare cu dispozițiile art. 38 lit. b) din Legea

nr. 248/2005.

Este corect considerentul instanței de apel în sensul că, deși pârâtul a

fost expulzat pe motivul săvârșirii unor infracțiuni grave pe teritoriul

Italiei, acesta a fost arestat și a executat pedeapsa pentru faptele săvârșite,

iar aplicarea unei noi sancțiuni ar aduce atingere unui drept fundamental al

cetățeanului, fără o justificare rezonabilă.

Potrivit art. 17 din Tratatul de constituire a Comunității Europene,

aplicabil României începând cu 1 ianuarie 2007, data aderării la Uniunea

Europeană, este cetățean al Uniunii, orice persoană care are cetățenia unui

stat membru.

Așa cum s-a apreciat în jurisprudența Curții Europene de Justiție prin

instituirea Comunității, statele au creat un drept aplicabil resortisanților lor

și lor însele, respectiv o ordine juridică proprie, integrată sistemului

juridic al statelor membre de la intrarea în vigoare a Tratatului și care se

impune jurisdicțiilor acestora.

Efectul direct al dreptului comunitar conferă acestuia competența generală

de a completa cu drepturi și obligații noi, astfel încât, orice persoană,

cetățean al Uniunii Europene, dobândește dreptul de a cere judecătorului

național să i se aplice dispozițiile din tratate, regulamente, decizii și

directive comunitare, pentru protecția unui drept conferit de acestea.

Strâns legat de principiul efectului direct al dreptului comunitar,

principiul supremației sale presupune aplicarea de către judecătorul național,

a dreptului comunitar în totalitatea sa, pentru protejarea drepturilor pe care

le conferă cetățenilor și neaplicarea oricărei prevederi din dreptul național

care ar putea veni în conflict cu dreptul comunitar, fie anterioară, fie

ulterioară regulii comunitare.

In virtutea acestor principii, în domeniul liberei circulații, cetățenii

români vor fi supuși legislației naționale, în speță Legea nr. 248/2005, numai

în măsura în care aceasta este concordantă cu legislația comunitară, în caz

contrar aceasta din urmă aplicându-se în mod direct și prioritar.

In acest sens, la art. 2 din Directiva Parlamentului European și a

Consiliului nr. 2004/38/CE din data de 19 aprilie 2004 stabilește condițiile

care reglementează exercitarea dreptului la libera circulație și ședere pe

teritoriul statelor membre, de către cetățenii Uniunii, precum și restrângerile

acestui drept, din motive de ordine publică sau sănătate publică.

Potrivit art. 27 alin. (1) din Directivă, statele membre pot restrânge

libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor de

familie, indiferent de cetățenie, pentru motive de ordine publică sau de

siguranță publică, cu respectarea principiului proporționalității și cu

condiția de a se baza exclusiv pe conduita personală a individului în cauză.

România este începând cu 1 ianuarie 2007 membră a Uniunii Europene și

potrivit legislației comunitare menționate, toți românii sunt cetățeni ai

acesteia, statut ce le conferă dreptul de liberă circulație în toate statele

membre.

Întrucât reclamantul nu a probat, în condițiile art. 1169 C. civ.,

incidența vreunuia dintre cauzele de limitare prevăzute în Directivă, instanța

de apel a pronunțat o hotărâre legală, dată cu aplicarea și interpretarea

corectă a prevederilor legii materiale incidente.

În raport de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul

Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul Inspectoratul Național

pentru Evidența Persoanelor din Ministerul Administrației și Internelor

împotriva deciziei nr. 209/A din 23 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel

Galați, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 12 iunie 2009.