ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6602/2009

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de față, reține următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 3 iulie 2008 pe rolul Tribunalului Galați, secția civilă, reclamantul Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor din Ministerul Internelor și Reformei Administrative (în prezent Ministerul Administrației și Internelor) a solicitat restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în Italia a pârâtului T.I. În motivarea cererii s-a arătat că la 19 iunie 2008 pârâtul a fost expulzat din Italia, în baza Decretului Tribunalului din Treviso. n drept au fost invocate dispozițiile obiectivului nr. 2 lit. d) din H.G. nr. 1347/2007 și cele ale art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005.

Prin sentința civilă nr. 889 din 30 iulie 2008, Tribunalul Galați, secția civilă, a respins acțiunea. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că limitarea exercitării dreptului la liberă circulație a cetățenilor români în teritoriile statelor membre ale Uniunii Europene după data de 1 ianuarie 2007 se poate face numai din motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică, conform dispozițiilor comunitare, care au prioritate față de cele naționale, în raport de dispozițiile art. 20 alin. (2) din Constituția României. Apelul declarat de reclamantul Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor a fost respins de Curtea de Apel Galați, secția civilă, prin decizia civilă nr. 209/A pronunțată la data de 23 octombrie 2008. Instanța de apel a reținut în considerentele sale că H.G.

nr. 1347/2007 cuprinde planul de măsuri privind sprijinirea cetățenilor români aflați în Italia, ca urmare a situației create prin adoptarea de către statul italian a noilor reglementări ce vizează îndepărtarea de pe teritoriu, iar art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005, prevede posibilitatea limitării dreptului la circulație al persoanei a cărei prezență pe teritoriul unui stat, prin activitatea pe care o desfășoară, ar aduce atingere gravă intereselor României ori relațiilor bilaterale dintre România și acel stat. În speță, deși pârâtul a fost expulzat pe motivul săvârșirii unor infracțiuni grave pe teritoriul Italiei, acesta a fost arestat și a executat pedeapsa pentru faptele săvârșite, iar aplicarea unei noi sancțiuni ar aduce atingere unui drept fundamental al cetățeanului, fără o justificare rezonabilă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor, criticând-o ca fiind nelegală deoarece, în raport cu dispozițiile art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005, Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor este obligat să înainteze instanței competente dosarul de îndepărtare al cetățenilor români expulzați din Italia, iar potrivit dispozițiilor obiectivului nr. 2 lit. d) din H.G. nr. 1347/2007, instanța trebuie să pronunțe o decizie vizând interzicerea deplasării cetățenilor expulzați pe o perioadă determinată. Or, în speță, conform Decretului emis de autoritățile italiene, împotriva pârâtului s-a dispus măsura interzicerii de a se întoarce pe teritoriul Italiei pentru o perioadă de până la 5 ani, sub sancțiunea executării pedepsei privative de libertate.

Solicită admiterea recursului și modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului reclamantului, iar pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. Analizând recursul în limita susținerilor recurentului, care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente: Reclamantul și-a motivat în drept acțiunea pe dispozițiile art. 2 lit. d) din H.G. nr. 1347/2007 și pe dispozițiile art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005. H.G.

nr. 1347/2007 cuprinde planul de măsuri privind sprijinirea cetățenilor români aflați în Italia, ca urmare a situației create prin adoptarea de către statul italian a noilor reglementări ce vizează îndepărtarea de pe teritoriu, iar art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005, prevede posibilitatea limitării dreptului la circulație al persoanei a cărei prezență pe teritoriul unui stat, prin activitatea pe care o desfășoară, ar aduce atingere gravă intereselor României ori relațiilor bilaterale dintre România și acel stat. În art. 2 lit. d) din H.G. nr. 1347/2007 se prevede că M.I.R.A. D.G.P. sau, după caz, I.N.E.P. înaintează instanței „dosarul de îndepărtare", însă acest demers trebuie efectuat în directă corelare cu dispozițiile art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005.

Este corect considerentul instanței de apel în sensul că, deși pârâtul a fost expulzat pe motivul săvârșirii unor infracțiuni grave pe teritoriul Italiei, acesta a fost arestat și a executat pedeapsa pentru faptele săvârșite, iar aplicarea unei noi sancțiuni ar aduce atingere unui drept fundamental al cetățeanului, fără o justificare rezonabilă. Potrivit art. 17 din Tratatul de constituire a Comunității Europene, aplicabil României începând cu 1 ianuarie 2007, data aderării la Uniunea Europeană, este cetățean al Uniunii, orice persoană care are cetățenia unui stat membru. Așa cum s-a apreciat în jurisprudența Curții Europene de Justiție prin instituirea Comunității, statele au creat un drept aplicabil resortisanților lor și lor însele, respectiv o ordine juridică proprie, integrată sistemului juridic al statelor membre de la intrarea în vigoare a Tratatului și care se impune jurisdicțiilor acestora.

Efectul direct al dreptului comunitar conferă acestuia competența generală de a completa cu drepturi și obligații noi, astfel încât, orice persoană, cetățean al Uniunii Europene, dobândește dreptul de a cere judecătorului național să i se aplice dispozițiile din tratate, regulamente, decizii și directive comunitare, pentru protecția unui drept conferit de acestea. Strâns legat de principiul efectului direct al dreptului comunitar, principiul supremației sale presupune aplicarea de către judecătorul național, a dreptului comunitar în totalitatea sa, pentru protejarea drepturilor pe care le conferă cetățenilor și neaplicarea oricărei prevederi din dreptul național care ar putea veni în conflict cu dreptul comunitar, fie anterioară, fie ulterioară regulii comunitare.

In virtutea acestor principii, în domeniul liberei circulații, cetățenii români vor fi supuși legislației naționale, în speță Legea nr. 248/2005, numai în măsura în care aceasta este concordantă cu legislația comunitară, în caz contrar aceasta din urmă aplicându-se în mod direct și prioritar. In acest sens, la art. 2 din Directiva Parlamentului European și a Consiliului nr. 2004/38/CE din data de 19 aprilie 2004 stabilește condițiile care reglementează exercitarea dreptului la libera circulație și ședere pe teritoriul statelor membre, de către cetățenii Uniunii, precum și restrângerile acestui drept, din motive de ordine publică sau sănătate publică.

Potrivit art. 27 alin. (1) din Directivă, statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor de familie, indiferent de cetățenie, pentru motive de ordine publică sau de siguranță publică, cu respectarea principiului proporționalității și cu condiția de a se baza exclusiv pe conduita personală a individului în cauză. România este începând cu 1 ianuarie 2007 membră a Uniunii Europene și potrivit legislației comunitare menționate, toți românii sunt cetățeni ai acesteia, statut ce le conferă dreptul de liberă circulație în toate statele membre. Întrucât reclamantul nu a probat, în condițiile art. 1169 C. civ., incidența vreunuia dintre cauzele de limitare prevăzute în Directivă, instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală, dată cu aplicarea și interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente.

În raport de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor din Ministerul Administrației și Internelor împotriva deciziei nr. 209/A din 23 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 12 iunie 2009.