ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6918/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați, secția civilă, la data de 10 iulie 2008, reclamantul Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor, a chemat în judecată pe T.I., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună restrângerea exercitării dreptului pârâtului la libera circulație în Italia. Prin sentința nr. 909 din 7 august 2008, Tribunalul Galați, secția civilă, a respins ca nefondată cererea promovată în baza Legii nr. 248/2005 de către reclamant. Soluția instanței de fond a fost menținută de Curtea de Apel Galați, secția civilă, prin decizia nr. 276 A din 11 decembrie 2008, prin care s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor din Ministerul Internelor și Reformei Administrative.

S-a reținut, în esență, de către instanța de apel că deși pârâtul a fost expulzat pe motivul săvârșirii unor infracțiuni de furt, nu s-a făcut nici o dovadă în acest sens, astfel încât nu se poate reține că există o amenințare pentru ordinea și siguranța publică în raport de comportamentul acestuia, în sensul avut în vedere de Directiva Consiliului nr. 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind libera circulație a cetățenilor Uniunii Europene și a membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor membre. Împotriva acestei ultime decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamantul Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor din Ministerul Internelor și Reformei Administrative care, fără a indica temeiul pe care-și fundamentează calea de atac, a susținut că în conformitate cu prevederile obiectivului nr. 2 lit. d) din H.G.

nr. 1347/2007 coroborate cu cele ale art. 38 din Legea nr. 248/2005, autoritățile judecătorești urmează a pronunța o decizie vizând interzicerea deplasării cetățenilor expulzați, în Italia, pe o perioadă determinată, având în vedere că România trebuie să probeze capacitatea de a stopa migrația ilegală. Recursul se privește ca nefondat, urmând a fi respins în considerarea următoarelor argumente: Potrivit art. 4-6 din Directiva nr. 38 din 29 aprilie 2004 a Parlamentului European și Consiliului Uniunii Europene, cetățenii acestei uniuni (prin urmare și cetățenii români, cu începere de la 1 ianuarie 2007) au dreptul de a intra, de a rămâne timp de 3 luni și de a ieși de pe teritoriul altui stat membru, fără nici o condiționare sau formalitate, alta decât aceea de a deține o carte de identitate sau un pașaport.

În baza art. 27-33 din aceeași Directivă, cetățenilor Uniunii Europene li se poate restricționa dreptul la libera circulație și de rezidență pe teritoriul unui stat membru numai pentru motive de ordine, securitate sau sănătate publică, de regulă în modalitățile refuzului de a acorda dreptul de intrare sau a expulzării, aplicate de statul afectat. Aceste norme au fost transpuse, de altfel, în legislația internă prin O.U.G. nr. 102/2005 privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European.

Textul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, prin care se stipulează o modalitate suplimentară de restrângere a dreptului la liberă circulație în cazul returnării unui cetățean român în temeiul unui acord de readmisie, are un caracter discriminatoriu în raport cu regimul de care beneficiază ceilalți cetățeni ai Uniunii Europene și se situează în afara ipotezelor strict și limitativ prevăzute prin dispozițiile art. 27 din Directiva nr. 38 din 29 aprilie 2004, devenită aplicabilă în baza art. 20 alin. (2) din Constituție. Cum legislația comunitară, prioritară în speță, nu permite restricționarea dreptului discutat decât în condițiile art. 27 din Directivă, excluzând rațiuni de ordin economic, de imagine ori cu caracter preventiv, soluția instanței de fond, confirmată în apel se justifică.

Pe de altă parte, nerespectarea culpabilă a cerințelor de ședere pe teritoriul respectivului stat a fost sancționată și s-a consumat prin adoptarea Decretului emis de autoritățile italiene. Așa fiind, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de reclamant urmează a se respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor împotriva deciziei nr. 276 A din 11 decembrie 2008 a Curții de Apel Galați, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 iunie 2009.