ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6918/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați,

secția civilă, la data de 10 iulie 2008, reclamantul Ministerul Internelor și

Reformei Administrative, Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor, a

chemat în judecată pe T.I., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să

se dispună restrângerea exercitării dreptului pârâtului la libera circulație în

Italia.

Prin sentința nr. 909 din 7 august 2008, Tribunalul Galați,

secția civilă, a respins ca nefondată cererea promovată în baza Legii nr.

248/2005 de către reclamant.

Soluția instanței de fond a fost menținută de Curtea de

Apel Galați, secția civilă, prin decizia nr. 276 A din 11 decembrie 2008, prin

care s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul Inspectoratul

Național pentru Evidența Persoanelor din Ministerul Internelor și Reformei

Administrative.

S-a reținut, în esență, de către instanța de apel că deși

pârâtul a fost expulzat pe motivul săvârșirii unor infracțiuni de furt, nu s-a

făcut nici o dovadă în acest sens, astfel încât nu se poate reține că există o

amenințare pentru ordinea și siguranța publică în raport de comportamentul

acestuia, în sensul avut în vedere de Directiva Consiliului nr. 2004/38/CE a

Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind libera

circulație a cetățenilor Uniunii Europene și a membrilor de familie ai acestora

pe teritoriul statelor membre.

Împotriva acestei ultime decizii a declarat recurs, în

termen legal, reclamantul Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor

din Ministerul Internelor și Reformei Administrative care, fără a indica

temeiul pe care-și fundamentează calea de atac, a susținut că în conformitate

cu prevederile obiectivului nr. 2 lit. d) din H.G. nr. 1347/2007 coroborate cu

cele ale art. 38 din Legea nr. 248/2005, autoritățile judecătorești urmează a

pronunța o decizie vizând interzicerea deplasării cetățenilor expulzați, în

Italia, pe o perioadă determinată, având în vedere că România trebuie să

probeze capacitatea de a stopa migrația ilegală.

Recursul se privește ca nefondat, urmând a fi respins în

considerarea următoarelor argumente:

Potrivit art. 4-6 din Directiva nr. 38 din 29 aprilie 2004

a Parlamentului European și Consiliului Uniunii Europene, cetățenii acestei

uniuni (prin urmare și cetățenii români, cu începere de la 1 ianuarie 2007) au

dreptul de a intra, de a rămâne timp de 3 luni și de a ieși de pe teritoriul

altui stat membru, fără nici o

condiționare

sau formalitate, alta decât aceea de a deține o carte de identitate sau un

pașaport.

În baza art. 27-33 din aceeași Directivă, cetățenilor

Uniunii Europene li se poate restricționa dreptul la libera circulație și de

rezidență pe teritoriul unui stat

membru

numai pentru motive de ordine, securitate sau sănătate publică, de regulă în

modalitățile

refuzului de a acorda dreptul de intrare sau a expulzării, aplicate de statul

afectat.

Aceste norme au fost transpuse, de altfel, în legislația

internă prin O.U.G. nr. 102/2005 privind libera circulație pe teritoriul

României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene și Spațiului

Economic European.

Textul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, prin care se

stipulează o modalitate suplimentară de restrângere a dreptului la liberă

circulație în cazul returnării unui

cetățean

român în temeiul unui acord de readmisie, are un caracter discriminatoriu în

raport

cu regimul de care beneficiază ceilalți cetățeni ai Uniunii Europene și se

situează în afara ipotezelor strict și limitativ prevăzute prin dispozițiile

art. 27 din Directiva nr. 38 din 29 aprilie 2004, devenită aplicabilă în baza

art. 20 alin. (2) din Constituție.

Cum legislația comunitară, prioritară în speță, nu permite

restricționarea dreptului discutat decât în condițiile art. 27 din Directivă,

excluzând rațiuni de ordin economic, de imagine ori cu caracter preventiv,

soluția instanței de fond, confirmată în apel se justifică.

Pe de altă parte, nerespectarea culpabilă a cerințelor de

ședere pe teritoriul respectivului stat a fost sancționată și s-a consumat prin

adoptarea Decretului emis de autoritățile italiene.

Așa fiind, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., recursul declarat de reclamant urmează a se respinge ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de

reclamantul Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul

Național pentru Evidența Persoanelor împotriva deciziei nr. 276 A din 11

decembrie 2008 a Curții de Apel Galați, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 24 iunie 2009.