ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 47/2010
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 47/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată la 2 martie 2009, Ministerul Administrației și Internelor - Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor a solicitat instanței restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație pârâtului T.I.N., expulzat din Italia la data de 12 februarie 2009, în baza Decretului Prefecturii Provinciei Roma. Investit în primă instanță, Tribunalul Galați, secția civilă, prin sentința nr. 476 din 13 martie 2009 a respins cererea ca nefondată, reținând în esență că, spre deosebire de reglementarea internă [art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005] art. 27 al Directivei nr. 2004/38/CE stabilește expres și limitativ cazurile în care autoritățile statelor membre ar putea restrânge libertatea de circulație a cetățenilor Uniunii.
Ca atare, se mai arată, norma comunitară este mai favorabilă, cea internă fiind parțial, neconcordantă în condițiile în care permite îngrădirea dreptului fundamental analizat și în alte cazuri decât cele care vizează ordinea, siguranța sau sănătatea publică, urmând ca aceasta să fie aplicată cu prioritate. Soluția a fost menținută de Curtea de Apel Galați, secția civilă, care, prin decizia nr. 174/A din 21 mai 2009, în esență cu aceeași motivare, a respins ca nefondat apelul reclamantului. În cauză, a declarat recurs în termen legal, reclamantul Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor din Ministerul Administrației și Internelor care, invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.
civ., critică hotărârea dată în apel, susținând în speță că avându-se în vedere exigențele legislației Uniunii Europene, România trebuie să probeze capacitatea de a stopa migrația ilegală, prezența unor persoane, fără respectarea condițiilor legale de intrare și ședere, pe teritoriul unor state membre ale U.E., dovedind exact contrariul, cu repercursiuni negative asupra tratamentului aplicat cetățenilor români ce locuiesc cu forme legale. Recursul se privește ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed. Potrivit art. 4-6 din Directiva nr. 38 din 29 aprilie 2004 a Parlamentului European și Consiliului Uniunii Europene, cetățenii acestei uniuni (prin urmare și cetățenii români, cu începere de la 1 ianuarie 2007) au dreptul de a intra, de a rămâne timp de 3 luni și de a ieși de pe teritoriul altui stat membru, fără nici o condiționare sau formalitate, alta decât aceea de a deține o carte de identitate sau un pașaport.
În baza art. 27-33 din aceeași Directivă cetățenilor Uniunii Europene, li se poate restricționa dreptul la liberă circulație și de rezidență pe teritoriul unui stat membru numai pentru motive de ordine, securitate sau sănătate publică, de regulă în modalitățile refuzului de a acorda dreptul de intrare sau a expulzării, aplicate de statul afectat. Aceste norme au fost transpuse, de altfel, în legislația internă prin O.U.G. nr. 102/2005 privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European.
Textul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 prin care se stipulează o modalitate suplimentară de restrângere a dreptului la libera circulație în cazul returnării unui cetățean român în temeiul unui acord de readmisie are un caracter discriminatoriu în raport cu regimul de care beneficiază ceilalți cetățeni ai Uniunii Europene și se situează în afara ipotezelor strict și limitativ prevăzute prin dispozițiile art. 27 din Directiva nr. 38 din 29 aprilie 2004, devenită aplicabilă în baza art. 20 alin. (2) din Constituție.
Cum legislația comunitară, prioritară în speță, nu permite restricționarea dreptului discutat decât în condițiile art. 27 din Directivă, excluzând rațiuni de ordin economic, de imagine ori cu caracter preventiv și cum simpla neîndeplinire de către pârât a formalităților privind șederea în Italia, neînsoțită de alte probe nu constituie, în sine, o conduită de natură să afecteze ordinea și securitatea publică a acestui stat, soluția instanțelor se justifică. Așa fiind, recursul urmează a se respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor din Ministerul Administrației și Internelor împotriva deciziei nr. 174/A din 21 mai 2009 a Curții de Apel Galați, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 ianuarie 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.