ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2229/2010

Deliberând, asupra recursului de față, în condițiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele: Prin sentința nr. 1045 din 22 iunie 2009, Tribunalul Galați, secția civilă, a respins acțiunea reclamantului, reținând că restrângerea dreptului la liberă circulație se poate face doar pentru motive de ordine publică, siguranță publică ori sănătate publică, motive ce nu pot rezulta din simplul fapt al expulzării, o soluție contrară echivalând cu încălcarea principiului proporționalității adoptării unei astfel de măsuri. Prima instanță a mai arătat că, norma comunitară care reglementează cazurile de restrângere a dreptului la liberă circulație se aplică cu prioritate față de legea internă, revenind instanței de judecată obligația de a transpune în practică dreptul comunitar în materie.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul, arătând că intimatul a fost expulzat datorită comportamentului antisocial pe care l-a avut pe teritoriul Italiei, fiind arestat pentru săvârșirea infracțiunii de falsificare de carduri. Reclamantul a mai precizat că măsura reglementată de art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 se circumscrie situațiilor expres și limitativ prevăzute de art. 53 din Constituție, respectiv, apărarea securității naționale și a ordinii publice, având în vedere că problema controlului migrației ilegale are efecte negative asupra tratamentului aplicat cetățenilor români ce locuiesc în străinătate cu forme legale.

Prin decizia nr. 269/A din 8 octombrie 2009, Curtea de Apel Galați, secția civilă, a respins ca nefondat apelul declarat, reținând că măsura restrângerii dreptului la liberă circulație trebuie analizată prin prisma aplicării cu prioritate a normei comunitare față de norma internă, context în care ea se raportează la dispozițiile art. 27 din Directiva 2004/38/C.E. și nu la dispozițiile art. 38 din Legea nr. 248/2005. Instanța de apel a mai arătat că, în mod corect prima instanță a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile art. 27 din Directivă, nefiind dovedit pericolul pentru ordinea publică, siguranța publică sau sănătatea publică, astfel încât a dispus în sensul menținerii hotărârii de fond.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, arătând că în mod greșit instanțele nu au luat în considerare, atunci când s-au pronunțat, comportamentul inadecvat al pârâtului, dovedit cu documente emanând de la autoritățile italiene, comportament care se circumscrie noțiunii de pericol public, ca premisă a restrângerii dreptului la liberă circulație. De asemenea, a mai arătat că instanțele nu au avut în vedere dispozițiile obiectivului nr. 2 lit. d) din H.G. nr. 1347/2007, precum și conținutul Decretului Ministrului de Interne al Italiei, iar art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE, invocat de instanțe în motivarea soluțiilor adoptate, prevede, în alin. (2), că măsurile luate trebuie să respecte principiul proporționalității și să se întemeieze pe conduita persoanei în cauză.

Înalta Curte, analizând recursul, constată că acesta nu poate fi primit, pentru următoarele argumente: Alături de libera circulație a produselor, libera circulație a serviciilor și libera circulație a capitalurilor, libertatea de circulație a persoanelor constituie una dintre cele patru libertăți fundamentale din cadrul pieței interne a Uniunii Europene. Esența acestei libertăți constă în eliminarea discriminărilor referitoare la condițiile de intrare, deplasare, muncă, angajare sau remunerație între cetățenii statului membru și cetățenii altor state, care își desfășoară activitățile pe teritoriul acestuia.

Reglementarea legală comunitară a liberei circulații a persoanelor o reprezintă dispozițiile art. 18 (8A) din Tratatul de la Roma, care statuează dreptul cetățenilor Uniunii de a circula și de a rezida liber pe teritoriul statelor membre, text legal în aplicarea căruia a fost adoptată Directiva 2004/38/CE, care, prin art. 27 stabilește restricționarea dreptului la liberă circulație numai pentru motive de ordine publică, siguranță publică ori sănătate publică, arătând că măsura luată trebuie să respecte principiul proporționalității și să se întemeieze pe conduita persoanei în cauză. Dispozițiile legale sus-menționate sunt parțial neconcordante cu legislația națională în materie, motiv pentru care interpretarea lor trebuie raportată la principiul preeminenței dreptului comunitar care, spre deosebire de reglementarea internă, cu caracter general, stabilește situații de excepție în care operează restrângerea dreptului la liberă circulație.

Dealtfel chiar dispozițiile constituționale statuează că, ori de câte ori dispoziția legală internă contravine dispoziției legale comunitare, se va aplica cu prioritate aceasta din urmă, astfel încât rezultatul să fie compatibilizarea și armonizarea celor două categorii de norme. În cauză nu s-a făcut dovada incidenței vreunuia din cazurile de limitare prevăzute de Directiva 2004/38/CE, astfel încât instanțele de fond și apel în mod corect au stabilit că dispozițiile art.38 din legea nr. 248/2005 nu sunt aplicabile, ele trebuind analizate și raportate la legislația comunitară. Referitor la obiectivul nr. 2 lit. d) din H.G. nr. 1347/2007, acesta prevede înaintarea, de către Ministerul Internelor, prin Direcția generală de Pașapoarte sau, după caz, Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor, către instanțe, a dosarului „de îndepărtare”, cu precizarea că acest demers trebuie făcut în corelare cu dispozițiile art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005.

Or, având în vedere că art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005 trebuie interpretat în corelare cu dispoziția comunitară care reglementează cazurile de restrângere a dreptului la liberă circulație, rezultă că și această prevedere trebuie circumscrisă aceleiași norme, înaintarea dosarului instanței de judecată nereprezentând pentru aceasta o obligație de a se pronunța în sensul restrângerii dreptului fundamental analizat. Dealtfel, prin decretul de expulzare al Ministrului de Interne al Italiei, emis la data de 12 martie 2009, s-a luat deja măsura interzicerii intimatului de a se mai afla pe teritoriul Italiei pe o perioadă de la 5 la 10 ani, sub sancțiunea executării pedepsei privative de libertate.

Având în vedere această împrejurare, precum și faptul că dispozițiile art. 27 alin. (2) din Directiva nr. 2004/38/CE prevăd ca măsura restrângerii dreptului la liberă circulație să respecte principiul proporționalității și să se bazeze exclusiv pe conduita celui în cauză, aplicarea acesteia în speță ar echivala cu o dublă sancționare a intimatului și, deci, cu o încălcare a criteriilor prevăzute de textul legal anterior arătat. Față de argumentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul Ministerul Administrației și Internelor - Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor împotriva deciziei nr. 269/A din 8 octombrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 aprilie 2010.