ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3748/2010

Asupra recursului de față,

constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați

la data de 16 iulie

2009, reclamantul

Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor din Ministerul

Administrației și Internelor a chemat în judecată pe C.M.C., solicitând, ca

prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună restrângerea exercitării

dreptului pârâtului la liberă circulație în Italia.

Tribunalul

Galați, secția civilă, prin sentința nr. 1231 din 14 august 2009

a

respins acțiunea formulată de reclamant

ca fiind nefondată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul

a reținut că având în vedere reglementările cuprinse la art.14 (7A), art. 18

(8A), art. 61 (731) și urmat. din Tratatul de la Roma, art. 45 din Cartea

Uniunii Europene, dispozițiile art. 39 - 42 privind libera circulație a

persoanelor din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, precum și faptul că

în decembrie 2000, România a acceptat în întregime acquis-ul comunitar și că

instanța națională are obligația să aplice dreptul comunitar și să-i asigure

efectul direct deplin, înlăturând chiar din oficiu orice normă contrară

internă, solicitarea de a se restrânge exercitarea dreptului pârâtului la

liberă circulație în statele Uniunii Europene este nefondată.

S-a avut totodată în vedere și

faptul că spre deosebire de reglementarea internă cuprinsă la art. 38 lit. a)

din Legea nr. 248/2005, art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE stabilește expres

și limitativ doar trei cazuri în care autoritățile statelor membre ar putea

restrânge libertatea de circulație a cetățenilor Uniunii, respectiv afectarea

ordinii publice, siguranței publice sau sănătății publice.

În consecință, norma comunitară

este mai favorabilă, cea internă fiind parțial neconcordantă, în condițiile în

care permite îngrădirea dreptului fundamental analizat și în alte cazuri decât

cele menționate, urmând ca aceasta să fie aplicată cu prioritate.

Soluția

instanței de fond a fost menținută de Curtea de Apel Galați, secția

civilă,

prin decizia nr. 299A din 29 octombrie 2009, prin care s-a respins ca nefondat

apelul declarat de reclamant împotriva hotărârii tribunalului, în acțiunea

civilă având ca obiect interdicție în baza Legii nr. 248/2005.

S-a reținut, în esență, de către

instanța de apel, că restrângerea unui atare drept fundamental la libera

circulație poate fi luată doar pentru motive de ordine publică, siguranță

națională sau sănătate publică, în condițiile prevăzute de art. 27 din

Directiva 2004/30/C.E., așa cum corect s-a reținut prin hotărârea atacată.

În plus, luarea unei astfel de

măsuri excepționale impune respectarea principiului proporționalității

întemeiat exclusiv pe conduita celui în cauză, iar în speță, prin restrângerea

dreptului la liberă circulație al pârâtului s-ar ajunge la o dublă sancționare.

Î

mpotriva acestei ultime decizii a declarat recurs, în termen legal,

reclamantul,

care a susținut că în conformitate cu prevederile

obiectivului nr. 2 lit. d) din H.G. nr. 1347/2007 coroborate cu cele ale art.

38 lit. b) din Legea nr. 248/2005, Inspectoratul Național pentru Evidența

Persoanelor are obligația de a înainta către instanța competentă, dosarul

cetățenilor români expulzați din Italia.

S-a apreciat ca fiind oportună

restrângerea exercitării dreptului pârâtului la liberă circulație pe teritoriul

Italiei, având în vedere circumstanțele faptei acestuia, care aduc atingere

gravă intereselor României și relațiilor bilaterale cu Italia.

Conform Decretului emis de

autoritățile italiene, împotriva pârâtului s-a dispus măsura interzicerii de a

se întoarce pe teritoriul Italiei pentru o perioadă de la 5 la 10 ani, sub

sancțiunea executării pedepsei privative de libertate.

Având în vedere exigențele

legislației Uniunii Europene, România trebuie să probeze capacitatea de a stopa

migrația ilegală, iar prezența, fără respectarea condițiilor legale de intrare

și ședere a pârâtului pe teritoriul unor state membre ale uniunii ar dovedi

exact contrariul, cu repercursiuni negative asupra tratamentului aplicat

cetățenilor români ce locuiesc cu forme legale.

Recursul este nefondat, urmând a

fi respins ca atare în considerarea argumentelor de mai jos.

Măsura restrângerii libertății de

circulație, prin aplicarea dispozițiilor art. 38 lit. a) din Legea nr.

248/2005, pentru singurul motiv al returnării intimatului-pârât, pe baza unui

acord de readmisie, ignoră normele de drept internațional.

Aceasta, în condițiile în care,

norma internă impune drept unică condiție de restrângere a dreptului la libera

circulație, ca persoana în cauză să fi fost returnată dintr-un stat în baza

unui acord de readmisie, în timp ce normele comunitare permit limitarea acestei

libertăți în condiții mult mai restrictive, legate de pericolul pe care

persoana l-ar prezenta pentru ordinea, siguranța sau sănătatea publică a

statului din care a fost returnat.

Or, astfel de motive care să

impună restrângerea libertății de circulație nu pot rezulta în mod suficient

din faptul însuși al expulzării determinat de șederea ilegală, pentru că ar

însemna ca principiul proporționalității în adoptarea măsurii să nu mai

intereseze și astfel, să fie ignorată exigența normei internaționale.

La această interpretare obligă

dispozițiile art. 20 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora „dacă există

neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale

ale omului, la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările

internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne

conțin dispoziții mai favorabile".

In consecință, pentru a se

permite persoanei - cetățean român să iasă de pe teritoriul țării și să circule

în statele membre ale Uniunii Europene, nu mai trebuie avută în vedere

neîndeplinirea condițiilor de ședere în spațiul Uniunii (care după data

aderării României oricum nu mai subzistă în aceiași termeni).

Pe de o parte, nerespectarea

culpabilă a cerințelor de ședere pe teritoriul unui stat a fost sancționată și

s-a consumat prin adoptarea măsurii interzicerii pârâtului de a se întoarce în

statul respectiv.

Pe de altă parte, potrivit

dreptului internațional, libertatea de circulație poate fi îngrădită doar

atunci când este vorba de măsuri necesare într-un stat democratic, cu

respectarea principiului proporționalității în adoptarea măsurii și a

exigențelor impuse de normele comunitare, situație neregăsită în speță.

Cum interpretarea și aplicarea

dreptului național nu se pot realiza în conformitate cu prevederile Directivei,

datorită condițiilor restrictive impuse (art. 39 lit. a) din Legea nr.

248/2005), rezultă că instanța - ca autoritate a statului căruia îi revine

obligația de transpunere în legislația internă a normei comunitare - trebuie să

aplice dreptul comunitar, protejând astfel, drepturile conferite de acesta

persoanelor.

Altminteri, ar însemna ca, prin

măsurile dispuse înainte de transpunerea normelor comunitare să nu mai poată fi

realizat obiectivul propus de acestea, ceea ce ar contraveni jurisprudenței

Curții de Justiție a Comunităților Europene, potrivit căreia „jurisdicțiile

naționale sunt obligate să se abțină să interpreteze dreptul intern într-un mod

care ar

risca serios, după epuizarea termenului

de transpunere, realizarea

obiectivului propus de respectiva

directivă".

Or, potrivit dreptului comunitar

[art. 4 alin. (1) din Directivă], toți cetățenii Uniunii au dreptul de a părăsi

teritoriul unui stat membru pentru a se deplasa într-un alt stat membru, fără a

li se putea impune vize de ieșire și nici alte formalități echivalente.

Așa fiind, în conformitate cu

dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de reclamant

urmează a se respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul

Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor (în prezent Direcția pentru

Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date) împotriva deciziei nr.

299A din 29 octombrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 16 iunie 2010.