ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2368/2010

Deliberând asupra

recursului civil de față;

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Tribunalului Galați, secția civilă, la data de 19 iunie

2009, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului

Administrației și Internelor a solicitat instanței să dispună restrângerea

exercitării dreptului la liberă circulație în Cehia a pârâtului S.M.S.

Tribunalul Galați, prin Sentința civilă nr.

1166 din 08 iulie 2009 a respins cererea formulată de reclamantă.

Instanța a reținut

din declarația pârâtului coroborată cu adresa nr. 2573510 din 27 mai 2009 a

Atașatului român de Afaceri Interne de la Praga, că pârâtul a ieșit din țară pe

data de 2 februarie 2006, cu destinația Cehia, unde, pe data de 14 noiembrie

2006 a fost reținut de poliție, fiind apoi judecat pentru săvârșirea

infracțiunii de furt și condamnat pe data de 17 martie 2008 de Judecătoria

Districtuală Praga, la pedeapsa închisorii de 2 ani și 6 luni și pedeapsa

complementară a expulzării din Republica Cehă, pentru o perioadă de 10 ani.

În speță, instanța de

fond a apreciat că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale

referitoare la exercitarea unui drept fundamental al cetățeanului și anume,

dreptul la libera circulație, în raport de prevederile art. 20 din Constituția

României, instanța are obligația să cerceteze compatibilitatea legii interne

privind libera circulație a persoanelor, în acord cu pactele și tratatele

internaționale, privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care

România este parte, nefiind astfel ținută de a aplica în litera lor, doar

dispozițiile legii interne, în speță, Legea nr. 248/2005.

S-a reținut că, având

în vedere ordinea juridică în vigoare la momentul formulării cererii,

determinată de aderarea României la Uniunea Europeană, necesitatea dreptului la

liberă circulație trebuie analizată prin prisma îndeplinirii normei comunitare

în materie, care are prioritate.

Protocolul nr. 4 la

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale

garantează dreptul la liberă circulație și, prevede că acest drept poate să

facă obiectul unor restrângeri care, prevăzute de lege, sunt justificate de

interesul public într-o societate democratică.

Prin Decizia civilă

nr. 266/A din 7 octombrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția civilă s-a

respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva Sentinței civile

sus-menționate, cale de atac, în care reclamanta a adus critici potrivit cu

care, măsura restrângerii dreptului la liberă circulație prevăzută și

reglementată în dreptul intern, trebuie să aibă în vedere apărarea securității

și ordinii publice, pe plan extern.

Instanța de control

judiciar ordinar, în motivarea soluției sale de respingere a apelului declarat

de reclamantă, a reținut că, art. 27 din Directiva 2004/38/CE prevede că

„statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a

cetățeanului Uniunii și a membrilor lor de familie, indiferent de cetățenie,

pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică. "

Ca atare, norma

comunitară prevede, în mod limitativ, trei situații în care statul ar putea

restrânge libertatea de circulație a persoanelor, anume: afectarea ordinii

publice, siguranței publice sau sănătății publice.

În aceste condiții,

Curtea de Apel Galați a constatat că norma internă prevede o categorie mai

largă de situații posibile, când poate dispune restrângerea dreptului

cetățeanului român la liberă circulație, în raport cu categoria situațiilor de

excepție prevăzute de norma comunitară.

Împotriva acestei

decizii civile a declarat recurs reclamanta, criticând hotărârea, ca nelegală,

pentru următoarele motive:

Cerințele limitărilor

reglementate de Protocolul 4 se referă la prevederea lor de către lege, la

existența unui scop legitim pe care să-l urmărească, privind securitatea

națională, siguranța publică, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor

penale, protecția drepturilor și libertăților altora și, caracterul necesar al

acestor limitări, într-o societate democratică.

S-a arătat că, și în

condițiile invocării principiilor priorității dreptului comunitar și al

aplicării directe al acestuia, măsura restrângerii exercițiului dreptului la

liberă circulație în străinătate, al unui cetățean român, reglementată de art.

38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 este condiționată de returnarea acelui

cetățean dintr-un stat, în baza unui Acord de readmisie încheiat de România cu

acest stat.

În raport de situația

concretă a pârâtului, care a săvârșit pe teritoriul Cehiei o faptă antisocială,

măsura restrângerii dreptului la liberă circulație pe teritoriul acelui stat,

se impune pentru a se asigura securitatea națională, siguranța publică,

menținerea ordinii publice, recurenta-reclamantă Direcția Generală de

Pașapoarte învederând, în motivele sale de recurs, că aplicarea măsurii

restrângerii dreptului la liberă circulație, reprezintă garanția respectării

acestor valori.

Astfel, recurenta-reclamantă

a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate și admiterea

cererii de restrângere a dreptului la liberă circulație al pârâtului S.M.S., pe

o perioadă de cel mult 3 ani, în Cehia.

Recursul declarat

este nefondat și urmează a fi respins, pentru următoarele considerente.

Autoritățile române

au luat act de măsura dispusă de autoritățile cehe, respectiv expulzarea

cetățeanului român, care a săvârșit pe teritoriul Cehiei o faptă antisocială,

măsura restrângerii dreptului la liberă circulație pe teritoriul acelui stat,

pe o perioadă determinată de 10 ani, urmărind prevenirea unor fapte de natură a

aduce atingere ordinii și siguranței publice din acel stat, cu consecințe grave

asupra restrângerii dreptului la liberă circulație al pârâtului.

Conform art. 25 din

Constituție, condițiile exercitării dreptului la libera circulație se stabilesc

prin lege, așa încât, ține de opțiunea legiuitorului, instituirea anumitor

cerințe specifice, în care cetățenii români să poată circula în străinătate.

Art. 17 din legea

supremă, reglementează protecția acordată de statul român, în cazul cetățenilor

români aflați în străinătate, cu condiția îndeplinirii obligațiilor ce le revin

acestora.

Este de observat că,

de principiu, măsura dispusă prin art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 se

circumscrie situațiilor expres și limitativ prevăzute în art. 53 din

Constituție, respectiv apărarea securității naționale și a ordinii publice,

având în vedere că problema controlului migrației ilegale din România spre statele

europene prezintă interes atât pe plan intern, cât și extern.

Pentru aceste

considerente a fost elaborată Legea nr. 248/2005, care asigură implementarea

atât a prevederilor constituționale, cât și a art. 13 din Declarația Universală

a Drepturilor Omului, a art. 12 din Pactul internațional cu privire la

drepturile civile și politice și art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenția

Europeană a Drepturilor Omului.

Actul normativ

menționat reprezintă baza legală în dreptul intern, pentru aplicarea măsurii de

restrângere, fiind dat că respectarea dispozițiilor C.E.D.O. și îndeplinește

calitățile legii, în sensul că este accesibilă justițiabilului și previzibilă

în privința efectelor sale.

Tot legislația

comunitară mai prevede faptul că, oricine poate să circule pe teritoriul unui

stat membru al Uniunii Europene, respectând scopul de a-și căuta un loc de

muncă și de a desfășura o activitate în acest sens, cu respectarea art. 5, 7 și

8 din Directiva 2004/38/CE.

În ceea ce privește

aplicarea directivei, s-a arătat că, în conformitate cu art. 33, expulzarea

poate fi dispusă de statul membru gazdă, ca pedeapsă sau măsură accesorie a

unei pedepse privative de libertate.

Recurenta a solicitat

admiterea căii de atac și pe fond, restrângerea dreptului de circulație al pârâtului,

în Cehia, deși această măsură gravă, restrictivă de libertate a circulației

cetățeanului român, i-a fost deja aplicată de autoritățile cehe.

Analizând Decizia

civilă recurată, din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte

constată că recursul este nefondat și va fi respins, pentru următoarele

considerente:

Curtea de Apel Galați

a reținut că dreptul cetățenilor la liberă circulație este un drept garantat de

Protocolul nr. 4 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților

fundamentale și că acest drept poate fi supus anumitor limitări, dar că, în

cauză, nu sunt motive temeinice pentru luarea acestei măsuri.

Deși, potrivit art.

38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, returnarea cetățeanului român dintr-un alt

stat apare ca fiind o condiție suficientă pentru restrângerea dreptului la

libera circulație a respectivului cetățean, o asemenea interpretare și aplicare

a normei interne ar contraveni Directivei 2004/38/CE, care prevede că o

asemenea măsură se poate lua numai pentru motive de ordine publică, de

securitate publică sau de sănătate publică (art. 27 alin. (1)).

Or, în speță, chiar

dacă instanța nu poate cenzura măsura returnării pârâtului, luată deja de

autoritățile cehe, cu consecința gravă a expulzării cetățeanului român pe o

perioadă de 10 ani, este de observat că, odată ce acestuia i s-a aplicat deja o

sancțiune privativă de libertate, fiind condamnat de Judecătoria Districtuală

Praga la pedeapsa închisorii de 2 ani și 6 luni, aplicându-i-se și pedeapsa

complementară a expulzării, instanța, ulterior aplicării sancțiunii deja

stabilite, nu poate să aplice acestuia, o nouă sancțiune.

Aceasta ar însemna o

dublă sancționare a pârâtului, deoarece, măsura restrângerii dreptul acestuia

la liberă circulație a fost deja aplicată de statul ceh, ceea ce contravine

flagrant drepturilor și libertăților cetățeanului, reglementate prin

Constituția României, art. 20, pactele și tratatele internaționale la care

România a aderat.

Dobândind statutul de

țară membră a Uniunii Europene, România este obligată să respecte prevederile

dreptului comunitar, aplicabil ca ordine juridică integrată în ordinea de drept

a statelor membre ale Uniunii Europene.

Dreptul la liberă

circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și

membrii familiilor lor este reglementat prin Tratatul de instituire a

comunităților europene, precum și prin Directiva 2004/38 a Parlamentului

European și a Consiliului.

Din perspectiva art.

2 din Protocolul nr. 4 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a

libertăților fundamentale, alin. (2) din acest articol, vizează dreptul

oricărei persoane de a părăsi orice țară, inclusiv pe a sa, acest drept putând

cunoaște anumite limitări, în cazurile și condițiile prevăzute de parag. 3 și 4

și anume, limitările să fie prevăzute de lege, să urmărească un scop legitim,

să fie necesare într-o societate democratică, necesitate verificată prin prisma

raportului de proporționalitate între scopul urmărit prin aplicarea limitării

dreptului și mijloacele folosite pentru realizarea lui.

În speță, măsura

restrângerii dreptului la liberă circulație al pârâtului pe o perioadă de cel

mult trei ani este disproporționată, față de scopul urmărit prin adoptarea ei,

cu consecința încălcării dispozițiilor art. 2 din Protocolul nr. 4 la

Convenție, față de împrejurarea că pârâtului i-a fost aplicată măsura

expulzării de statul ceh.

În concluzie, Înalta

Curte apreciază că reclamanta nu a fost în măsură să demonstreze necesitatea și

proporționalitatea măsurii solicitate, față de scopul urmărit și, în raport de

împrejurarea că pârâtului i-a fost aplicată pe o perioadă de 10 ani, măsura

restrângerii dreptului la liberă circulație în Cehia, recursul declarat de

aceasta este nefondat, aplicarea unei duble sancțiuni, fiind contrară legii.

Înalta Curte va face

aplicarea art. 312 alin. (1), teza a II-a C. proc. civ., respingând recursul ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge ca nefondat,

recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte împotriva

Deciziei nr. 266/A din 7 octombrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 aprilie 2010.