ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2368/2010

Deliberând asupra recursului civil de față; Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați, secția civilă, la data de 19 iunie 2009, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Administrației și Internelor a solicitat instanței să dispună restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în Cehia a pârâtului S.M.S. Tribunalul Galați, prin Sentința civilă nr. 1166 din 08 iulie 2009 a respins cererea formulată de reclamantă.

Instanța a reținut din declarația pârâtului coroborată cu adresa nr. 2573510 din 27 mai 2009 a Atașatului român de Afaceri Interne de la Praga, că pârâtul a ieșit din țară pe data de 2 februarie 2006, cu destinația Cehia, unde, pe data de 14 noiembrie 2006 a fost reținut de poliție, fiind apoi judecat pentru săvârșirea infracțiunii de furt și condamnat pe data de 17 martie 2008 de Judecătoria Districtuală Praga, la pedeapsa închisorii de 2 ani și 6 luni și pedeapsa complementară a expulzării din Republica Cehă, pentru o perioadă de 10 ani.

În speță, instanța de fond a apreciat că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale referitoare la exercitarea unui drept fundamental al cetățeanului și anume, dreptul la libera circulație, în raport de prevederile art. 20 din Constituția României, instanța are obligația să cerceteze compatibilitatea legii interne privind libera circulație a persoanelor, în acord cu pactele și tratatele internaționale, privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, nefiind astfel ținută de a aplica în litera lor, doar dispozițiile legii interne, în speță, Legea nr. 248/2005. S-a reținut că, având în vedere ordinea juridică în vigoare la momentul formulării cererii, determinată de aderarea României la Uniunea Europeană, necesitatea dreptului la liberă circulație trebuie analizată prin prisma îndeplinirii normei comunitare în materie, care are prioritate.

Protocolul nr. 4 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale garantează dreptul la liberă circulație și, prevede că acest drept poate să facă obiectul unor restrângeri care, prevăzute de lege, sunt justificate de interesul public într-o societate democratică. Prin Decizia civilă nr. 266/A din 7 octombrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția civilă s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva Sentinței civile sus-menționate, cale de atac, în care reclamanta a adus critici potrivit cu care, măsura restrângerii dreptului la liberă circulație prevăzută și reglementată în dreptul intern, trebuie să aibă în vedere apărarea securității și ordinii publice, pe plan extern.

Instanța de control judiciar ordinar, în motivarea soluției sale de respingere a apelului declarat de reclamantă, a reținut că, art. 27 din Directiva 2004/38/CE prevede că „statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a cetățeanului Uniunii și a membrilor lor de familie, indiferent de cetățenie, pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică. " Ca atare, norma comunitară prevede, în mod limitativ, trei situații în care statul ar putea restrânge libertatea de circulație a persoanelor, anume: afectarea ordinii publice, siguranței publice sau sănătății publice. În aceste condiții, Curtea de Apel Galați a constatat că norma internă prevede o categorie mai largă de situații posibile, când poate dispune restrângerea dreptului cetățeanului român la liberă circulație, în raport cu categoria situațiilor de excepție prevăzute de norma comunitară.

Împotriva acestei decizii civile a declarat recurs reclamanta, criticând hotărârea, ca nelegală, pentru următoarele motive: Cerințele limitărilor reglementate de Protocolul 4 se referă la prevederea lor de către lege, la existența unui scop legitim pe care să-l urmărească, privind securitatea națională, siguranța publică, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecția drepturilor și libertăților altora și, caracterul necesar al acestor limitări, într-o societate democratică. S-a arătat că, și în condițiile invocării principiilor priorității dreptului comunitar și al aplicării directe al acestuia, măsura restrângerii exercițiului dreptului la liberă circulație în străinătate, al unui cetățean român, reglementată de art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 este condiționată de returnarea acelui cetățean dintr-un stat, în baza unui Acord de readmisie încheiat de România cu acest stat.

În raport de situația concretă a pârâtului, care a săvârșit pe teritoriul Cehiei o faptă antisocială, măsura restrângerii dreptului la liberă circulație pe teritoriul acelui stat, se impune pentru a se asigura securitatea națională, siguranța publică, menținerea ordinii publice, recurenta-reclamantă Direcția Generală de Pașapoarte învederând, în motivele sale de recurs, că aplicarea măsurii restrângerii dreptului la liberă circulație, reprezintă garanția respectării acestor valori. Astfel, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate și admiterea cererii de restrângere a dreptului la liberă circulație al pârâtului S.M.S., pe o perioadă de cel mult 3 ani, în Cehia.

Recursul declarat este nefondat și urmează a fi respins, pentru următoarele considerente. Autoritățile române au luat act de măsura dispusă de autoritățile cehe, respectiv expulzarea cetățeanului român, care a săvârșit pe teritoriul Cehiei o faptă antisocială, măsura restrângerii dreptului la liberă circulație pe teritoriul acelui stat, pe o perioadă determinată de 10 ani, urmărind prevenirea unor fapte de natură a aduce atingere ordinii și siguranței publice din acel stat, cu consecințe grave asupra restrângerii dreptului la liberă circulație al pârâtului. Conform art. 25 din Constituție, condițiile exercitării dreptului la libera circulație se stabilesc prin lege, așa încât, ține de opțiunea legiuitorului, instituirea anumitor cerințe specifice, în care cetățenii români să poată circula în străinătate.

Art. 17 din legea supremă, reglementează protecția acordată de statul român, în cazul cetățenilor români aflați în străinătate, cu condiția îndeplinirii obligațiilor ce le revin acestora. Este de observat că, de principiu, măsura dispusă prin art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 se circumscrie situațiilor expres și limitativ prevăzute în art. 53 din Constituție, respectiv apărarea securității naționale și a ordinii publice, având în vedere că problema controlului migrației ilegale din România spre statele europene prezintă interes atât pe plan intern, cât și extern. Pentru aceste considerente a fost elaborată Legea nr. 248/2005, care asigură implementarea atât a prevederilor constituționale, cât și a art. 13 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, a art. 12 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Actul normativ menționat reprezintă baza legală în dreptul intern, pentru aplicarea măsurii de restrângere, fiind dat că respectarea dispozițiilor C.E.D.O. și îndeplinește calitățile legii, în sensul că este accesibilă justițiabilului și previzibilă în privința efectelor sale. Tot legislația comunitară mai prevede faptul că, oricine poate să circule pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, respectând scopul de a-și căuta un loc de muncă și de a desfășura o activitate în acest sens, cu respectarea art. 5, 7 și 8 din Directiva 2004/38/CE. În ceea ce privește aplicarea directivei, s-a arătat că, în conformitate cu art. 33, expulzarea poate fi dispusă de statul membru gazdă, ca pedeapsă sau măsură accesorie a unei pedepse privative de libertate.

Recurenta a solicitat admiterea căii de atac și pe fond, restrângerea dreptului de circulație al pârâtului, în Cehia, deși această măsură gravă, restrictivă de libertate a circulației cetățeanului român, i-a fost deja aplicată de autoritățile cehe. Analizând Decizia civilă recurată, din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat și va fi respins, pentru următoarele considerente: Curtea de Apel Galați a reținut că dreptul cetățenilor la liberă circulație este un drept garantat de Protocolul nr. 4 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și că acest drept poate fi supus anumitor limitări, dar că, în cauză, nu sunt motive temeinice pentru luarea acestei măsuri.

Deși, potrivit art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, returnarea cetățeanului român dintr-un alt stat apare ca fiind o condiție suficientă pentru restrângerea dreptului la libera circulație a respectivului cetățean, o asemenea interpretare și aplicare a normei interne ar contraveni Directivei 2004/38/CE, care prevede că o asemenea măsură se poate lua numai pentru motive de ordine publică, de securitate publică sau de sănătate publică (art. 27 alin. (1)). Or, în speță, chiar dacă instanța nu poate cenzura măsura returnării pârâtului, luată deja de autoritățile cehe, cu consecința gravă a expulzării cetățeanului român pe o perioadă de 10 ani, este de observat că, odată ce acestuia i s-a aplicat deja o sancțiune privativă de libertate, fiind condamnat de Judecătoria Districtuală Praga la pedeapsa închisorii de 2 ani și 6 luni, aplicându-i-se și pedeapsa complementară a expulzării, instanța, ulterior aplicării sancțiunii deja stabilite, nu poate să aplice acestuia, o nouă sancțiune.

Aceasta ar însemna o dublă sancționare a pârâtului, deoarece, măsura restrângerii dreptul acestuia la liberă circulație a fost deja aplicată de statul ceh, ceea ce contravine flagrant drepturilor și libertăților cetățeanului, reglementate prin Constituția României, art. 20, pactele și tratatele internaționale la care România a aderat. Dobândind statutul de țară membră a Uniunii Europene, România este obligată să respecte prevederile dreptului comunitar, aplicabil ca ordine juridică integrată în ordinea de drept a statelor membre ale Uniunii Europene. Dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor lor este reglementat prin Tratatul de instituire a comunităților europene, precum și prin Directiva 2004/38 a Parlamentului European și a Consiliului.

Din perspectiva art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, alin. (2) din acest articol, vizează dreptul oricărei persoane de a părăsi orice țară, inclusiv pe a sa, acest drept putând cunoaște anumite limitări, în cazurile și condițiile prevăzute de parag. 3 și 4 și anume, limitările să fie prevăzute de lege, să urmărească un scop legitim, să fie necesare într-o societate democratică, necesitate verificată prin prisma raportului de proporționalitate între scopul urmărit prin aplicarea limitării dreptului și mijloacele folosite pentru realizarea lui. În speță, măsura restrângerii dreptului la liberă circulație al pârâtului pe o perioadă de cel mult trei ani este disproporționată, față de scopul urmărit prin adoptarea ei, cu consecința încălcării dispozițiilor art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenție, față de împrejurarea că pârâtului i-a fost aplicată măsura expulzării de statul ceh.

În concluzie, Înalta Curte apreciază că reclamanta nu a fost în măsură să demonstreze necesitatea și proporționalitatea măsurii solicitate, față de scopul urmărit și, în raport de împrejurarea că pârâtului i-a fost aplicată pe o perioadă de 10 ani, măsura restrângerii dreptului la liberă circulație în Cehia, recursul declarat de aceasta este nefondat, aplicarea unei duble sancțiuni, fiind contrară legii. Înalta Curte va face aplicarea art. 312 alin. (1), teza a II-a C. proc. civ., respingând recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte împotriva Deciziei nr. 266/A din 7 octombrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 aprilie 2010.