ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2826/2011

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Tribunalului Galați, secția civilă, sub nr. 3038/121/2010,

reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a chemat în judecată pe pârâtul M.C.,

solicitând ca în baza art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005 să se dispună

restrângerea exercitării dreptului pârâtului la liberă circulație pe teritoriul

Italiei, pe o perioadă de cel mult 3 ani.

In motivarea acțiunii

s-a arătat că pârâtul a fost returnat din Italia la data 10 martie 2010, în

baza Decretului Prefectului Provinciei Treviso.

Prin sentința civilă

nr. 968 din 03 mai 2010, Tribunalul Galați, secția civilă, a respins acțiunea,

ca nefondată, cu motivarea că, raportat la normele comunitare în materie,

determinate de aderarea României la Uniunea Europeană la data de 1 ianuarie 2007, respectiv Directiva nr. 38/CE/2004 , art. 27,

nu există temeiuri pentru restrângerea exercitării dreptului pârâtului la

liberă circulație în Italia, atâta timp cât nu s-a făcut dovada unor motive de

ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică, care să justifice o asemenea

măsură.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel, în termen legal, reclamantul Ministerul

Administrației și Internelor – Direcția pentru Evidența Persoanelor și

Administrarea Bazelor de Date București.

Prin decizia nr.

182/A din 22 iunie 2010, Curtea de Apel Galați, secția civilă, a respins apelul

declarat re reclamant, ca nefondat, apreciind că în mod corect prima instanță a

respins acțiunea dedusă judecății, deoarece nu se justifica restrângerea

exercitării dreptului pârâtului la liberă circulație în contextul ordinii

juridice comunitare de la momentul aplicării acestei măsuri, reprezentată de

Directiva Parlamentului și Consiliului Europei nr. 38/2004, aplicabilă de la

data aderării României la Uniunea Europeană – 1 ianuarie 2007; art. 27 din Directiva

nr. 38/2004 prevede în mod limitativ doar trei situații în care statul ar putea

restrânge dreptul la liberă circulație a cetățenilor săi și anume afectarea

ordinii publice, a siguranței publice sau a sănătății publice, or în cauză nu

s-a făcut dovada că pârâtul s-ar afla în una din aceste situații.

Împotriva deciziei nr.

182/A din 22 iunie 2010 a Curții de Apel Galați, secția civilă, a declarat

recurs reclamantul Ministerul Administrației și Internelor – Direcția pentru

Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date București.

In motivarea

recursului s-a arătat, în esență, că instanța de apel a făcut o interpretare și

aplicare greșită a legii atunci când a confirmat soluția fondului de respingere

a acțiunii, neținând seama de dispozițiile legii interne edictate pentru a

stopa migrația ilegală pe teritoriul unor state membre ale Uniunii Europene,

respectiv de dispozițiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, care nu

condiționează instituirea restricției la libera circulație decât de returnarea

prin acordul de readmisie, nu și de verificarea procedurii și a condițiilor în

care s-a dispus returnarea, precum și a pericolului real pe care îl reprezintă

persoana returnată pentru valorile sociale pretins protejate.

Recursul nu este

fondat.

Prin Legea nr.

248/2005 a fost reglementat regimul liberei circulații a cetățenilor români în

străinătate.

Potrivit art. 38 din

această lege, restrângerea dreptului la liberă circulație în străinătate a

cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult trei ani,

numai în condițiile și pentru următoarele categorii de persoane:

a) cu privire la

persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie

încheiat între România și acel stat;

b) cu privire la

persoana a cărei prezență pe teritoriul unui stat, prin activitatea pe care o

desfășoară sau ar urma să o desfășoare, ar aduce atingere gravă intereselor

României sau, după caz, relațiilor bilaterale dintre România și acel stat.

Rezultă, din

dispoziția legal enunțată, că instanța poate dispune restrângerea exercitării

dreptului la libera circulație numai în condițiile și cu privire la persoanele

expres menționate, în funcție de împrejurările de fapt ale fiecărei pricini.

Aplicarea

prevederilor art. 38 din Legea nr. 248/2005 trebuie făcută, însă, în corelare

cu dispozițiile art. 2 pct. 2 din Protocolul nr. 4 al Convenției pentru

apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și cu cele din

Directiva Parlamentului și Consiliului Europei nr. 38/2004 deoarece, în raport

de prevederile art. 20 din Constituția României, interpretarea și aplicarea

drepturilor și libertăților cetățenești se fac în concordanță cu prevederile

pactelor și tratatelor internaționale la care România este parte,

reglementările internaționale din domeniul drepturilor omului, cuprinse în

pactele și tratatele ratificate de România, având prioritate față de

reglementările interne în cazul în care între ele există neconcordanțe.

Potrivit art. 2 alin.

(2) și (3) din Protocolul nr. 4 la Convenție, orice persoană este liberă să

părăsească orice țară, inclusiv pe a sa, exercitarea acestor drepturi neputând

face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege,

constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea

națională, siguranța publică, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor

penale, protecția sănătății sau a moralei, ori pentru protejarea drepturilor și

libertăților altora.

Potrivit art. 27 din

Directiva CE nr. 38/2004, cetățenilor Uniunii Europene sau membrilor lor de

familie li se poate restricționa dreptul la liberă circulație și de rezidență

pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii pentru motive de ordine publică,

securitate publică sau sănătate publică, iar măsurile care afectează libera circulație

și rezidența trebuie să se bazeze pe conduita proprie a persoanei în cauză.

Normele

internaționale menționate prevăd, deci, în mod expres și limitativ situațiile

în care se poate restrânge libertatea de circulație a persoanelor - afectarea

ordinii publice, a siguranței publice sau a sănătății publice, apreciate în

funcție de conduita proprie a persoanei în cauză -, pe când norma internă

cuprinsă în art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 prevede posibilitatea

restrângerii dreptului la liberă circulație dacă cetățeanul român a fost re

turnat dintr-un stat membru al Uniunii pe baza unui acord de readmisie, fără

nici o distincție în ceea ce privește conduita persoanei în cauză, respectiv

dacă prezența acesteia în statul din care a fost returnată prezintă sau nu un

pericol pentru ordinea, siguranța sau sănătatea publică a acelui stat.

Se constată, deci, că

norma internă este parțial incompatibilă cu normele internaționale în materie

aplicabile raportului juridic dedus judecății, în măsura în care permite restrângerea

dreptului la liberă circulație a cetățenilor români care au fost returnați

dintr-un stat membru al Uniunii, în baza unui acord de readmisie, în alte

situații decât acelea în care prezența cetățenilor români în statul din care au

fost returnați ar constitui o amenințare la ordinea publică, securitatea

publică sau sănătatea publică a acelui stat.

Ca atare, norma

internă trebuie aplicată doar atunci când se referă la restrângerea dreptului

la liberă circulație a persoanelor în condiții ce lezează ordinea, siguranța

sau sănătatea publică, pentru fapte sau situații ce au condus la încălcări

grave ale ordinii, siguranței sau sănătății publice.

Aceasta înseamnă că

măsura de returnare a unui cetățean român dispusă de autoritățile unui stat

membru al Uniunii nu este suficientă prin ea însăși pentru ca instanța română

să interzică dreptul de circulație al cetățeanului său pe teritoriul statului

din care a fost returnat, necesitatea restrângerii dreptului la libera

circulație urmând a se aprecia de către instanța națională prin raportare la

ordinea juridică în vigoare la momentul aplicării unei eventuale astfel de

măsuri, determinată de aderarea României la Uniunea Europeană la data de 1

ianuarie 2007, ordine care impune în mod obligatoriu aprecierea situației

concrete a cetățeanului în cauză.

In speță, prin

cererea de chemare în judecată reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a

solicitat restrângerea dreptului la liberă circulație a pârâtului B.T. pe

teritoriul Italiei, cu motivarea că pârâtul a fost returnat de pe teritoriul Italiei

în baza Decretului Prefectului Provinciei Treviso, pentru că a încălcat dreptul

de ședere pe teritoriul acestui stat, aceeași motivare fiind reluată și în

recurs pentru a se susține că cererea de chemare în judecată trebuia admisă.

În acord cu această

motivare, singura probă făcută în cauza a fost aceea că pârâtul B.T. a fost returnat

la data de 12 martie 2010, din Italia, pentru ședere ilegală, în baza

Decretului Prefectului Provinciei Treviso.

Nu a fost administrată

de către recurenta - reclamantă nicio dovadă în sensul unei conduite a

pârâtului care să se constituie într-o amenințare reală, prezentă și suficient

de gravă la adresa unui interes fundamental al societății, de natură a aduce

atingere ordinii publice, securității publice ori sănătății publice a statului

din care a fost returnat.

Simpla nerespectare a

condițiilor prevăzute de legea din referitoare la dreptul de ședere pe

teritoriul său a unui cetățean al unui alt stat membru al Uniunii Europene nu

poate fi încadrată în categoria faptelor de natură a aduce atingere ordinii

publice, siguranței publice sau sănătății publice, pentru a se putea admite acțiunea

cu care recurenta - reclamantă a învestit instanța.

In concluzie, urmează

a se reține că, în contextul probator al cauzei, instanța de apel a aplicat

corect prevederile Legii nr. 248/2005 prin raportare la normele comunitare în

materia restrângerii dreptului la liberă circulație atunci când a confirmat

soluția primei instanțe de respingere a cererii de restrângere a exercitării

dreptului pârâtului la liberă circulație în Italia.

Așa fiind, critica

întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu își găsește

aplicabilitatea în speță, astfel că recursul reclamantei va fi respins, ca

nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamantul Ministerul Administrației și Internelor – Direcția

pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de date din Ministerul

Administrației și Internelor împotriva deciziei nr. 182A din 22 iunie 2010 a

Curții de Apel Galați, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 28 martie 2011.