ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6463/2007

Deliberând asupra recursului civil

de față;

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Tribunalului Galați, secția civilă, la data de 25

ianuarie 2007, sub nr. 660/121/2007, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte

a chemat în judecată pe pârâta O.G.E., solicitând ca în baza art. 38 lit. a)

din Legea nr. 248/2005 să se dispună restrângerea exercitării dreptului pârâtei

la liberă circulație pe teritoriul statului Italia, pe o perioadă de cel mult

trei ani.

În motivarea

acțiunii s-a arătat că pârâta a fost returnată din Italia la data de 9

noiembrie 2006, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această

țară.

Soluționând

litigiul în primă instanță, Tribunalul Galați, secția civilă, prin sentința

civilă nr. 587 din 14 martie 2007, a respins acțiunea ca nefondată, cu motivarea

că, raportat la normele comunitare în materie, a căror aplicabilitate este

determinată de aderarea României la Uniunea Europeană la data de 1 ianuarie 2007,

respectiv Directiva 2004/38/CE art. 27, nu există temeiuri pentru restrângerea

exercitării dreptului pârâtei la liberă circulație în Italia, atâta timp cât nu

s-a făcut dovada că aceasta, prin conduita sa, ar fi adus atingere ordinii

publice, siguranței publice sau sănătății publice a statului din care a fost

returnată.

Sentința

susmenționată a fost atacată cu apel de reclamantă.

Prin decizia

civilă nr. 179/A din 8 mai 2007, Curtea de Apel Galați, secția civilă, a

respins apelul ca nefondat, apreciind că în mod corect prima instanță a respins

acțiunea dedusă judecății, deoarece nu se justifică restrângerea exercitării

dreptului pârâtei la liberă circulație în contextul ordinii juridice comunitare

de la momentul aplicării acestei măsuri, reprezentată de Directiva

Parlamentului și Consiliului Europei 2004/38, aplicabilă cu prioritate față de

dreptul intern de la data aderării României la Uniunea Europeană, 1 ianuarie 2007;

art. 27 din Directiva 2004/38/CE prevede în mod limitativ doar trei situații în

care statul ar putea restrânge dreptul la liberă circulație a cetățenilor săi

și anume afectarea ordinii publice, a siguranței publice sau a sănătății

publice, or în cauză nu s-a făcut dovada că pârâta ar fi adus atingere acestor

valori în statul din care a fost returnată.

Împotriva

deciziei curții de apel a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru următoarele

motive:

Pârâta a fost

returnată din Italia la data de 9 noiembrie 2006, în baza acordului de

readmisie încheiat de România cu această țară, ratificat prin Legea nr.

173/1997 care, în art. 1 pct. 1, prevede că fiecare parte contractantă readmite

pe teritoriul său, la cererea celeilalte părți contractante și fără

formalități, orice persoană care nu îndeplinește condițiile necesare pentru

intrare sau nu mai întrunește cerințele pentru șederea pe teritoriul părții

contractante.

Pârâta a

recunoscut această împrejurare de fapt așa încât, în conformitate cu

prevederile art. 38 lit. a) și art. 39 alin. (1) din Legea nr. 248/2005,

singura condiție necesară pentru dispunerea măsurii restrângerii exercitării

dreptului la libera circulație în străinătate este aceea a re turnării

cetățeanului român dintr-un stat cu care tara noastră are încheiat acord de

readmisie.

Legiuitorul

constituant a stipulat că libertatea circulației cetățenilor nu este absolută,

ea trebuind să se desfășoare potrivit unor reguli și cu respectarea unor

condiții stabilite de lege.

Or, aceste

reguli, sunt strict stabilite în Legea nr. 248/2005.

Potrivit art. 25

din Constituție, condițiile exercitării dreptului la liberă circulație se

stabilesc prin lege, iar art. 17 din Constituție prevede că cetățenii români

aflați în străinătate se bucură de protecția statului român, dar, în același

timp, trebuie să-și îndeplinească obligațiile legale ce le revin.

Nerespectarea

prevederilor Legii nr. 248/2005 atrage măsura restrângerii dreptului la liberă

circulație, care se justifică în cazul de față pentru apărarea ordinii publice,

situație prevăzută printre cele limitativ enumerate de art. 53 din Constituție.

Astfel, măsura

re turnării dispusă de autoritățile statului străin în legătură cu pârâtul este

de natură să facă dovada că acesta nu a respectat condițiile de ședere în

spațiul Uniunii Europene.

În ceea ce

privește aplicabilitatea Directivei 2004/38/CE, susținerile instanței de apel

sunt nefondate, deoarece la data la care pârâta a fost returnată, România nu

era încă oficial membră a Uniunii Europene, dispozițiile tratatului de aderare

și implicit ale Directivei nefiind obligatorii.

În plus, Legea

nr .248/2005 nu contravine prevederilor acestei Directive, constituind cadrul

juridic intern pentru libera circulație a cetățenilor români în statele membre

ale Uniunii Europene.

Măsura

solicitată este necesară într-o societate democratică pentru protejarea

drepturilor și libertăților altora și este justificată de interesul public,

având un scop legitim, acela de prevenire a unor fapte de natură a aduce

atingere ordinii publice în acel stat.

De asemenea,

scopul legitim constă și în a asigura României o imagine care să-i confere

aptitudinile și capacitatea de a se integra și raporta la normele din Uniunea

Europeană.

Intimata nu a

depus la dosar întâmpinare.

Recursul este

nefondat și va fi respins în considerarea argumentelor ce se vor expune în

continuare:

Instanțele au

reținut că dreptul cetățenilor la liberă circulație este un drept garantat de

legea națională, dar și de convențiile internaționale la care România este

parte și că, totodată, acest drept poate fi supus anumitor limitări, dar că în

ceea ce privește motivele și condițiile acestor limitări, dreptul comunitar

este prevalent în raport cu cel intern.

Prin urmare,

toate criticile recurentei referitoare la reținerea unui caracter absolut al

dreptului la liberă circulație, cu pretinsa ignorare a art. 25 din Constituție,

care prevede posibilitatea limitării exercițiului acestui drept, nu au legătură

cu soluția pronunțată în cauză și nu se impune a fi analizate.

În mod corect a

reținut curtea de apel că simpla returnare a pârâtei din Italia la data de 9

noiembrie 2006 nu poate să constituie un temei suficient pentru restrângerea pe

viitor a dreptului acesteia la libera circulație în acest stat al Uniunii

Europene, câtă vreme reclamanta nu a dovedit și nici măcar nu a arătat de ce o

astfel de măsură ar corespunde unuia din scopurile referitoare la asigurarea

securității naționale, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale,

protecția sănătății și a moralei ori pentru protejarea drepturilor și

libertăților altora.

Nu poate fi

reținută nici critica potrivit căreia este greșită soluția curții de apel

întemeiată pe dreptul comunitar, câtă vreme, la data re turnării pârâtei din

Italia, România nu era oficial membră a Uniunii Europene.

în primul rând,

nu se pune problema ca România să fi devenit oficial sau neoficial membră a

Uniunii Europene, ci pur și simplu a dobândit acest statut la data de 1

ianuarie 2007.

Dobândind acest

statut, România este obligată să respecte prevederile dreptului comunitar,

aplicabil ca ordine juridică integrată în ordinea de drept a statelor membre

ale Uniunii Europene.

Or, dreptul la

liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii

Uniunii și membrii familiilor lor este reglementat prin Tratatul de instituire

a comunităților europene, precum și prin Directiva 2004/38 a Parlamentului

European și a Consiliului, care în speță a fost corect aplicată de instanțe,

din moment ce au fost chemate să soluționeze un litigiu purtat între stat,

printr-o direcție a Ministerului Administrației și Internelor, și un

particular.

Din această

perspectivă, faptul că pârâta a fost returnată din Italia înaintea datei de 1

ianuarie 2007 nu are nicio relevanță, câtă vreme prin cererea dedusă judecății

reclamanta a solicitat a se lua pe viitor o altă măsură punitivă față de

pârâtă, distinctă de aceea a returnării, măsură în evaluarea căreia nu poate fi

ignorat actualul cadru legislativ.

Cum reclamanta

nu a fost în măsură să demonstreze necesitatea și proporționalitatea măsurii solicitate

față de

scopul urmărit, recursul declarat de aceasta este

nefondat și, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte îl va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă DIRECȚIA

GENERALĂ

DE PAȘAPOARTE împotriva deciziei

civile nr. 179/ A din 8 mai 2007 a Curții de Apel Galați, secția civilă.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în

ședință publică astăzi, 5 octombrie 2007.