ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6456/2007

Deliberând asupra recursului civil

de față;

În motivarea acțiunii

s-a arătat că pârâtul a fost returnat din Italia la data de 24 septembrie 2006,

în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară.

Soluționând litigiul

în primă instanță, Tribunalul Galați, secția civilă, prin sentința civilă nr. 90

din 18 ianuarie 2007, a respins acțiunea ca nefondată, cu motivarea că,

raportat la normele comunitare în materie, a căror aplicabilitate este

determinată de aderarea României la Uniunea Europeană la data de 1 ianuarie 2007,

respectiv Directiva 2004/38/CE, art. 27, nu există temeiuri pentru restrângerea

exercitării dreptului pârâtului la liberă circulație în Italia, atâta timp cât

nu s-a făcut dovada că acesta, prin conduita sa, ar fi adus atingere ordinii

publice, siguranței publice sau sănătății publice a statului din care a fost

returnat.

Sentința

susmenționată a fost atacată cu apel de reclamantă.

Prin decizia civilă

nr. l77/A din 8 mai 2007, Curtea de Apel Galați, secția civilă, a respins

apelul ca nefondat, apreciind că în mod corect prima instanță a respins

acțiunea dedusă judecății, deoarece nu se justifică restrângerea exercitării

dreptului pârâtului la liberă circulație în contextul ordinii juridice

comunitare de la momentul aplicării acestei măsuri, reprezentată de Directiva

Parlamentului și Consiliului Europei 2004/38, aplicabilă cu prioritate față de

dreptul intern de la data aderării României la Uniunea Europeană, 1 ianuarie 2007;

art. 27 din Directiva 2004/38/CE prevede în mod limitativ doar trei situații în

care statul ar putea restrânge dreptul la liberă circulație a cetățenilor săi

și anume afectarea ordinii publice, a siguranței publice sau a

sănătății publice, or în cauză nu s-a făcut dovada că pârâtul ar fi adus

atingere acestor valori în statul din care a fost returnat.

Împotriva deciziei

curții de apel a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru următoarele

motive:

Pârâtul a fost

returnat din Italia la data de 24 septembrie 2006, în baza acordului de

readmisie încheiat de România cu această țară, ratificat prin Legea nr.

173/1997 care, în art. 1 pct. 1, prevede că fiecare parte contractantă readmite

pe teritoriul său, la cererea celeilalte părți contractante și fără

formalități, orice persoană care nu îndeplinește condițiile necesare pentru

intrare sau nu mai întrunește cerințele pentru șederea pe teritoriul părții

contractante.

Pârâtul a recunoscut

această împrejurare de fapt așa încât, în conformitate cu prevederile art. 38

lit. a) și art. 39 alin. (1) din Legea nr. 248/2005, singura condiție necesară

pentru dispunerea măsurii restrângerii exercitării dreptului la libera

circulație în străinătate este aceea a re turnării cetățeanului român dintr-un

stat cu care tara noastră are încheiat acord de readmisie.

Legiuitorul

constituant a stipulat că libertatea circulației cetățenilor nu este absolută,

ea trebuind să se desfășoare potrivit unor reguli și cu respectarea unor

condiții stabilite de lege.

Or, aceste reguli,

sunt strict stabilite în Legea nr. 248/2005.

Potrivit art. 25 din

Constituție, condițiile exercitării dreptului la liberă circulație se stabilesc

prin lege, iar art. 17 din Constituție prevede că cetățenii români aflați în

străinătate se bucură de protecția statului român, dar, în același timp,

trebuie să-și îndeplinească obligațiile legale ce le revin.

Nerespectarea

prevederilor Legii nr. 248/2005 atrage măsura restrângerii dreptului la liberă

circulație, care se justifică în cazul de față pentru apărarea ordinii publice,

situație prevăzută printre cele limitativ enumerate de art. 53 din Constituție.

Astfel, măsura

returnării dispusă de autoritățile statului străin în legătură cu pârâtul este

de natură să facă dovada că acesta nu a respectat condițiile de ședere în

spațiul Uniunii Europene.

În ceea ce privește

aplicabilitatea Directivei 2004/38/CE, susținerile instanței de apel sunt

nefondate, deoarece la data la care pârâtul a fost returnat, România nu era

încă oficial membră a Uniunii Europene, dispozițiile tratatului de aderare și

implicit ale Directivei nefiind obligatorii.

În plus, Legea nr. 248/2005

nu contravine prevederilor acestei Directive, constituind cadrul juridic intern

pentru libera circulație a cetățenilor români în statele membre ale Uniunii

Europene.

Măsura solicitată

este necesară într-o societate democratică pentru protejarea drepturilor și

libertăților altora și este justificată de interesul public, având un scop

legitim, acela de prevenire a unor fapte de natură a aduce atingere ordinii

publice în acel stat.

De asemenea, scopul

legitim constă și în a asigura României o imagine care să-i confere

aptitudinile și capacitatea de a se integra și raporta la normele din Uniunea

Europeană.

Intimatul nu a depus

la dosar întâmpinare.

Recursul este

nefondat și va fi respins în considerarea argumentelor ce se vor expune în

continuare:

Instanțele au reținut

că dreptul cetățenilor la liberă circulație este un drept garantat de legea

națională, dar și de convențiile internaționale la care România este parte și

că, totodată, acest drept poate fi supus anumitor limitări, dar că în ceea ce

privește motivele și condițiile acestor limitări, dreptul comunitar este

prevalent în raport cu cel intern.

Prin urmare, toate

criticile recurentei referitoare la reținerea unui caracter absolut al

dreptului la liberă circulație, cu pretinsa ignorare a art. 25 din Constituție,

care prevede posibilitatea limitării exercițiului acestui drept, nu au legătură

cu soluția pronunțată în cauză și nu se impune a fi analizate.

În mod corect a

reținut curtea de apel că simpla returnare a pârâtului din Italia la data de 24

septembrie 2006 nu poate să constituie un temei suficient pentru restrângerea

pe viitor a dreptului acestuia la libera circulație în acest stat al Uniunii

Europene, câtă vreme reclamanta nu a dovedit și nici măcar nu a arătat de ce o

astfel de măsură ar corespunde unuia din scopurile referitoare la asigurarea

securității naționale, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale,

protecția sănătății și a moralei ori pentru protejarea drepturilor și

libertăților altora.

Nu poate fi reținută

nici critica potrivit căreia este greșită soluția curții de apel întemeiată pe

dreptul comunitar, câtă vreme, la data re turnării pârâtului din Italia,

România nu era oficial membră a Uniunii Europene.

În primul rând, nu se

pune problema ca România să fi devenit oficial sau neoficial membră a Uniunii

Europene, ci pur și simplu a dobândit acest statut la data de 1 ianuarie 2007.

Dobândind acest

statut, România este obligată să respecte prevederile dreptului comunitar,

aplicabil ca ordine juridică integrată în ordinea de drept a statelor membre

ale Uniunii Europene.

Or, dreptul la liberă

circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și

membrii familiilor lor este reglementat prin Tratatul de instituire a

comunităților europene, precum și prin Directiva 2004/38 a Parlamentului

European și a Consiliului, care în speță a fost corect aplicată de instanțe,

din moment ce au fost chemate să soluționeze un litigiu purtat între stat,

printr-o direcție a Ministerului Administrației și Internelor, și un

particular.

Din această

perspectivă, faptul că pârâtul a fost returnat din Italia înaintea datei de 1

ianuarie 2007 nu are nicio relevanță, câtă vreme prin cererea dedusă judecății

reclamanta a solicitat a se lua pe viitor o altă măsură punitivă față de pârât,

distinctă de aceea a returnării, măsură în evaluarea căreia nu poate fi ignorat

actualul cadru legislativ.

Cum reclamanta nu a

fost în măsură să demonstreze necesitatea și proporționalitatea măsurii

solicitate față de scopul urmărit, recursul declarat de aceasta este

nefondat și, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte îl va

respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamant DIRECȚIA GENERALĂ DE

PAȘAPOARTE împotriva deciziei civile nr. 177/ A din 8 mai 2007 a Curții

de Apel Galați, secția civilă.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 5 octombrie 2007.