ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6574/2010

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Galați, secția civilă, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte

a chemat în judecată pe pârâtul P.A., solicitând ca în baza art. 38 lit. a) din

Legea nr. 248/2005 să se dispună restrângerea exercitării dreptului pârâtului

la liberă circulație pe teritoriul Italiei, pe o perioadă de cel mult trei ani.

În motivarea acțiunii

s-a arătat că pârâtul a fost returnat din Italia la data de 19 octombrie 2009,

în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară.

Soluționând litigiul

în primă instanță, Tribunalul Galați, secția civilă, prin sentința nr. 6/ C din

7 ianuarie 2010, a respins acțiunea, ca nefondată, cu motivarea că, raportat la

normele comunitare în materie, determinate de aderarea României la Uniunea Europeană la data de 1 ianuarie 2007, respectiv Directiva nr. 38/CE/2004 - art. 27,

nu există temeiuri pentru restrângerea exercitării dreptului pârâtului la

liberă circulație în Italia, atâta timp cât nu s-a făcut dovada unor motive de ordine

publică, siguranță publică sau sănătate publică, care să justifice o asemenea

măsură.

Sentința

susmenționată a fost atacată cu apel de reclamantă.

Prin decizia nr. 72/ A

din 15 martie 2010, Curtea de Apel Galați, secția civilă, a respins apelul, ca

nefondat, apreciind că în mod corect prima instanță a respins acțiunea dedusă

judecății, deoarece nu se justifică restrângerea exercitării dreptului

pârâtului la liberă circulație în contextul ordinii juridice comunitare de la

momentul aplicării acestei măsuri, reprezentată de Directiva Parlamentului și

Consiliului Europei nr. 38/2004, aplicabilă de la data aderării României la Uniunea Europeană - 1 ianuarie 2007; art. 27 din Directiva nr. 38/2004 prevede în mod

limitativ doar trei situații în care statul ar putea restrânge dreptul la liberă

circulație a cetățenilor săi și anume afectarea ordinii publice, a siguranței

publice sau a sănătății publice, or în cauză nu s-a făcut dovada că pârâtul

s-ar afla în una din aceste situații.

Împotriva deciziei

curții de apel a declarat recurs reclamanta.

În motivarea

recursului s-a arătat, în esență, că instanța de apel a făcut o interpretare și

aplicare greșită a legii atunci când a confirmat soluția fondului de respingere

a acțiunii, neținând seama de dispozițiile legii interne edictate pentru a

stopa migrația ilegală pe teritoriul unor  state membre ale Uniunii Europene,

respectiv de dispozițiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, care nu

condiționează instituirea restricției la libera circulație decât de returnarea

prin acordul de readmisie, nu și de verificarea procedurii și a condițiilor în

care s-a dispus returnarea, precum și a pericolului real pe care îl reprezintă

persoana returnată pentru valorile sociale pretins protejate.

Recursul nu este

fondat.

Prin Legea nr.

248/2005 a fost reglementat regimul liberei circulații a cetățenilor români în

străinătate.

Potrivit art. 38 din

această lege, restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în

străinătate a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult

trei ani, numai în condițiile și pentru următoarele categorii de persoane:

a) cu privire la

persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie

încheiat între România și acela stat;

b) cu privire la

persoana a cărei prezență pe teritoriul unui stat, prin activitatea pe care o

desfășoară sau ar urma să o desfășoare, ar aduce atingere gravă intereselor

României sau, după caz, relațiilor bilaterale dintre România și acel stat.

Rezultă, din

dispoziția legal enunțată, că instanța poate dispune restrângerea exercitării

dreptului la libera circulație numai în condițiile și cu privire la persoanele

expres menționate, în funcție de împrejurările de fapt ale fiecărei pricini.

Aplicarea

prevederilor art. 38 din Legea nr. 248/2005 trebuie făcută, însă, în corelare

cu dispozițiile art. 2 pct. 2 din Protocolul nr. 4 al Convenției pentru

apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și cu cele din

Directiva Parlamentului și Consiliului Europei nr. 38/2004 deoarece, în raport

de prevederile art. 20 din Constituția României, interpretarea și aplicarea

drepturilor și libertăților cetățenești se fac în concordanță cu prevederile

pactelor și tratatelor internaționale la care România este parte,

reglementările internaționale din domeniul drepturilor omului, cuprinse în

pactele și tratatele ratificate de România, având prioritate față de

reglementările interne în cazul în care între ele există neconcordanțe.

Potrivit art. 2 alin.

(2) și (3) din Protocolul nr.4 la Convenție, orice persoană este liberă să

părăsească orice țară, inclusiv pe a sa, exercitarea acestor drepturi neputând

face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege,

constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea

națională, siguranța publică, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor

penale, protecția sănătății sau a moralei, ori pentru protejarea drepturilor și

libertăților altora.

Potrivit art. 27 din

Directiva CE nr. 38/2004, cetățenilor Uniunii Europene sau membrilor lor de

familie li se poate restricționa dreptul la liberă circulație și de rezidență pe

teritoriul unui alt stat membru al Uniunii pentru motive de ordine publică,

securitate publică sau sănătate publică, iar măsurile care afectează libera

circulație și rezidența trebuie să se bazeze pe conduita proprie a persoanei în

cauză.

Normele

internaționale menționate prevăd, deci, în mod expres și limitativ situațiile

în care se poate restrânge libertatea de circulație a persoanelor - afectarea

ordinii publice, a siguranței publice sau a sănătății publice, apreciate în

funcție de conduita proprie a persoanei în cauză -, pe când norma internă

cuprinsă în art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 prevede posibilitatea

restrângerii dreptului la liberă circulație dacă cetățeanul român a fost

returnat dintr-un stat membru al Uniunii pe baza unui acord de readmisie, fără

nici o distincție în ceea ce privește conduita persoanei în cauză, respectiv

dacă prezența acesteia în statul din care a fost returnată prezintă sau nu un

pericol pentru ordinea, siguranța sau sănătatea publică a acelui stat.

Se constată, deci, că

norma internă este parțial incompatibilă cu normele internaționale în materie

aplicabile raportului juridic dedus judecății, în măsura în care permite

restrângerea dreptului la liberă circulație a cetățenilor români care au fost

returnați dintr-un stat membru al Uniunii, în baza unui acord de readmisie, în

alte situații decât acelea în care prezența cetățenilor români în statul din

care au fost returnați ar constitui o amenințare la ordinea publică,

securitatea publică sau sănătatea publică a acelui stat.

Ca atare, norma

internă trebuie aplicată doar atunci când se referă la restrângerea dreptului

la liberă circulație a persoanelor în condiții ce lezează ordinea, siguranța

sau sănătatea publică, pentru fapte sau situații ce au condus la încălcări

grave ale ordinii, siguranței sau sănătății publice.

Aceasta înseamnă că

măsura de returnare a unui cetățean român dispusă de autoritățile unui stat

membru al Uniunii nu este suficientă prin ea însăși pentru ca instanța română

să interzică dreptul de circulație al cetățeanului său pe teritoriul statului

din care a fost returnat, necesitatea restrângerii dreptului la libera

circulație urmând a se aprecia de către instanța națională prin raportare la

ordinea juridică în vigoare la momentul aplicării unei eventuale astfel de

măsuri, determinată de aderarea României la Uniunea Europeană la data de 1 ianuarie 2007, ordine care impune în mod obligatoriu

aprecierea situației concrete a cetățeanului în cauză.

În speță, prin

cererea de chemare în judecată reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a

solicitat restrângerea dreptului la liberă circulație a pârâtului P.A. pe

teritoriul Italiei cu motivarea că pârâtul a fost returnat de pe teritoriul Italiei

în baza unui acord de readmisie, pentru că a încălcat dreptul de ședere pe

teritoriul acestui stat, aceeași motivare fiind reluată și în recurs pentru a

se susține că cererea de chemare în judecată trebuia admisă.

În acord cu această

motivare, singura probă făcută în cauză a fost aceea că pârâtul a fost returnat

la data de 19 octombrie 2009, din Italia, pentru ședere ilegală, în baza

Acordului de readmisie încheiat de România cu Italia.

Nu a fost administrată

de către recurenta - reclamantă nici o dovadă în sensul unei conduite a

pârâtului care să se constituie într-o amenințare reală, prezentă și suficient

de gravă la adresa unui interes fundamental al societății, de natură a aduce

atingere ordinii publice, securității publice ori sănătății publice a statului

din care a fost returnat.

Simpla nerespectare a

condițiilor prevăzute de legea din Italia referitoare la dreptul de ședere pe

teritoriul său a unui cetățean al unui alt stat membru al Uniunii Europene nu

poate fi încadrată în categoria faptelor de natură a aduce atingere ordinii

publice, siguranței publice sau sănătății publice, pentru a se putea admite

acțiunea cu care recurenta - reclamantă a învestit instanța.

În concluzie, urmează

a se reține că, în contextul probator al cauzei, instanța de apel a aplicat

corect prevederile Legii nr. 248/2005 prin raportare la normele comunitare în

materia restrângerii dreptului la liberă circulație atunci când a confirmat soluția

primei instanțe de respingere a cererii de restrângere a exercitării dreptului

pârâtului la liberă circulație în Grecia.

Așa fiind, critica

întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu își găsește aplicabilitatea

în speță, astfel că recursul reclamantei va fi respins, ca nefondat, conform

art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamantul Ministerul Administrației și Internelor -

Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date împotriva

deciziei nr. 72/ A din 5 martie 2010 a Curții de Apel Galați, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 decembrie 2010.