ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6305/2007

Deliberând în condițiile art. 256 C.

proc. civ. asupra prezentului recurs, când constată următoarele:

Prin acțiunea introdusă la 5

februarie 2007, pe rolul Tribunalului Galați reclamanta Direcția Generală de

Pașapoarte a solicitat restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație

în statele Uniunii Europene pentru o perioadă de cel mult 3 ani pentru pârâtul

F.C.M.

Acțiunea a fost motivată în

drept pe dispozițiile art. 38 lit. a), art. 39 și art. 52 din Legea nr.

248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în

străinătate, modificată și completată de O.G. nr. 5/2006.

În fapt s-a arătat că

pârâtul a fost returnat din Italia la data de 4 noiembrie 2006 în baza

Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară și ratificat prin

Legea nr. 173/1997.

Tribunalul Galați, prin sentința

civilă nr. 340 din 9 februarie 2007 a respins acțiunea ca nefondată.

S-a reținut că esența liberei

circulații a persoanelor constă în eliminarea oricăror bariere în exercitarea

acesteia.

Reglementările comunitare în materie

au fost acceptate de România și ca urmare orice normă contrară normelor

comunitare din dreptul intern este exclusă de la aplicare conform art. 20 alin.

(2) din Constituție.

S-a reținut că nu sunt încălcate în

cauză motivele de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică pentru

a se aplica măsura cerută.

Curtea de Apel Galați prin decizia

civilă nr. 171 A din 20 aprilie 2007 a respins ca nefondat apelul declarat de

reclamantă.

S-a reținut că potrivit art. 27 din

Directiva 2004/38/CE statele membre pot restrânge libertatea de circulație și

de ședere a cetățeanului român și a membrilor lui de familie indiferent de

cetățenie, pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate

publică.

În raport de aceste trei limitări

s-a constatat că norma internă prevede o categorie mai largă de limitări (art.

38 din Legea nr. 248/2005), ceea ce o face parțial incompatibilă cu dreptul

comunitar care va fi preferat potrivit art. 20 alin. (2) din Constituția

României.

Soluția respingerii cererii s-a

apreciat legală față de lipsa dovezilor că pârâtul s-ar afla într-una din

cauzele de limitare a acestei libertăți.

Împotriva acestei decizii reclamanta

a declarat în termen legal recurs.

Criticile în fapt s-au referit în

esență, la împrejurarea că exercitarea dreptului la liberă circulație are loc

cu respectarea unor obligații impuse de lege și limitările aduse acestui drept

și permise de Legea nr. 248/2005 nu contravin nici normelor constituționale

(art. 53) și nici reglementărilor internaționale care consacră acest drept.

S-a arătat că migrația ilegală care

presupune o deplasare a persoanelor care au intrat ilegal pe teritoriul unui

alt stat sau care nu mai îndeplinesc condițiile de ședere în acel stat este o

problemă de interes public și deci supusă limitărilor.

S-a mai susținut că împrejurarea că

România a devenit stat membru al Uniunii Europene după 1 ianuarie 2007 nu

înlătură aplicarea dispozițiilor invocate, de vreme ce România a negociat o

perioadă de tranziție de 2-7 ani (care curge de la 1 ianuarie 2007) la

capitolul libera circulație a persoanelor și care permite ca unele state să ia

măsuri restrictive pentru cetățenii lor pe o perioadă de 2 ani și după momentul

aderării.

Criticile formulate se pot încadra

în motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Analizând hotărârea atacată prin

prisma criticilor formulate s-a constatat că recursul este nefondat pentru

considerentele ce urmează.

Dreptul la liberă circulație al

cetățenilor români nu este un drept absolut, el trebuind să se exercite cu

respectarea cerințelor legii materiale speciale la care trimite art. 25 alin.

(1) din Constituția României, care îl consacră.

Legea nr. 248/2005 privind regimul

liberei circulații a cetățenilor români în străinătate nu stabilește că prin

simpla returnare dintr-un alt stat a unui cetățean român, trebuie să se dispună

restrângerea exercitării dreptului acestuia la liberă circulație.

Dacă s-ar fi dorit o asemenea

consecință, legiuitorul ar fi stipulat în mod expres că o asemenea restrângere

operează de drept.

În legislația primară, art. 18.1 al

Tratatului Comunității Europene se prevede că orice cetățean al Uniunii are

dreptul de a circula și de a locui liber pe teritoriul statelor membre sub

rezerva limitărilor și condițiilor prevăzute de tratat și de dispozițiile luate

pentru aplicarea sa.

În legislația secundară, Directiva

Consiliului nr. 38/2004/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29

aprilie 2004 privind libera circulație și rezidență a cetățenilor U.E. și

membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor membre, publicată în

Jurnalul oficial al U.E. din Legea nr. 158 din 30 aprilie 2004, stabilește prin

art. 27 că limitarea dreptului cetățenilor statelor membre la liberă circulație

poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, securitate publică sau

sănătate publică.

Împrejurarea că pentru unele țări,

printre care și România, s-a stabilit un termen de tranziție pentru

îndeplinirea unor criterii (rămase neacoperite la momentul aderării) în vederea

asimilării principiilor și normelor europene, cunoscute generic sub titulatura

acquis

communautaire

nu schimbă datele problemei cât privește regimul juridic

aplicabil exercitării libertății de circulație în spațiul european.

În această materie, normele

comunitare citate devin aplicabile de la 1 ianuarie 2007, directiva menționată

fiind transpusă în legislația internă prin O.U.G. nr. 102/2005 privind libera

circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii

Europene în Spațiul Economic European (publicată în M. Of. la 21 decembrie 2005

și aprobată prin Legea nr. 260/2005, cu modificările și completările aduse de

O.G. nr. 30/2006.

Normele de reglementare comunitară

se vor aplica cu prioritate, potrivit principiului stabilit de art. 20 din

Constituția României.

Ca urmare, instanțele au constatat

în mod legal și temeinic că în cauză reclamanta nu a făcut dovada în condițiile

art. 1169 C. civ. că exista vreuna din situațiile care să impună măsura

restrângerii acestei libertăți în ce privește pe pârât.

Văzând și dispozițiile art. 312 C.

proc. civ. s-a respins recursul pentru considerentele mai sus arătate.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamanta

Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei

Administrative împotriva deciziei nr. 171/A din 26 aprilie 2007 a Curții de

Apel Galați, secția civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 octombrie

2007.