ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6305/2007

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra prezentului recurs, când constată următoarele: Prin acțiunea introdusă la 5 februarie 2007, pe rolul Tribunalului Galați reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în statele Uniunii Europene pentru o perioadă de cel mult 3 ani pentru pârâtul F.C.M. Acțiunea a fost motivată în drept pe dispozițiile art. 38 lit. a), art. 39 și art. 52 din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, modificată și completată de O.G. nr. 5/2006. În fapt s-a arătat că pârâtul a fost returnat din Italia la data de 4 noiembrie 2006 în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară și ratificat prin Legea nr. 173/1997.

Tribunalul Galați, prin sentința civilă nr. 340 din 9 februarie 2007 a respins acțiunea ca nefondată. S-a reținut că esența liberei circulații a persoanelor constă în eliminarea oricăror bariere în exercitarea acesteia. Reglementările comunitare în materie au fost acceptate de România și ca urmare orice normă contrară normelor comunitare din dreptul intern este exclusă de la aplicare conform art. 20 alin. (2) din Constituție. S-a reținut că nu sunt încălcate în cauză motivele de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică pentru a se aplica măsura cerută. Curtea de Apel Galați prin decizia civilă nr. 171 A din 20 aprilie 2007 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă. S-a reținut că potrivit art. 27 din Directiva 2004/38/CE statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a cetățeanului român și a membrilor lui de familie indiferent de cetățenie, pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică.

În raport de aceste trei limitări s-a constatat că norma internă prevede o categorie mai largă de limitări (art. 38 din Legea nr. 248/2005), ceea ce o face parțial incompatibilă cu dreptul comunitar care va fi preferat potrivit art. 20 alin. (2) din Constituția României. Soluția respingerii cererii s-a apreciat legală față de lipsa dovezilor că pârâtul s-ar afla într-una din cauzele de limitare a acestei libertăți. Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat în termen legal recurs. Criticile în fapt s-au referit în esență, la împrejurarea că exercitarea dreptului la liberă circulație are loc cu respectarea unor obligații impuse de lege și limitările aduse acestui drept și permise de Legea nr. 248/2005 nu contravin nici normelor constituționale (art. 53) și nici reglementărilor internaționale care consacră acest drept.

S-a arătat că migrația ilegală care presupune o deplasare a persoanelor care au intrat ilegal pe teritoriul unui alt stat sau care nu mai îndeplinesc condițiile de ședere în acel stat este o problemă de interes public și deci supusă limitărilor. S-a mai susținut că împrejurarea că România a devenit stat membru al Uniunii Europene după 1 ianuarie 2007 nu înlătură aplicarea dispozițiilor invocate, de vreme ce România a negociat o perioadă de tranziție de 2-7 ani (care curge de la 1 ianuarie 2007) la capitolul libera circulație a persoanelor și care permite ca unele state să ia măsuri restrictive pentru cetățenii lor pe o perioadă de 2 ani și după momentul aderării. Criticile formulate se pot încadra în motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate s-a constatat că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează. Dreptul la liberă circulație al cetățenilor români nu este un drept absolut, el trebuind să se exercite cu respectarea cerințelor legii materiale speciale la care trimite art. 25 alin. (1) din Constituția României, care îl consacră. Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate nu stabilește că prin simpla returnare dintr-un alt stat a unui cetățean român, trebuie să se dispună restrângerea exercitării dreptului acestuia la liberă circulație. Dacă s-ar fi dorit o asemenea consecință, legiuitorul ar fi stipulat în mod expres că o asemenea restrângere operează de drept.

În legislația primară, art. 18.1 al Tratatului Comunității Europene se prevede că orice cetățean al Uniunii are dreptul de a circula și de a locui liber pe teritoriul statelor membre sub rezerva limitărilor și condițiilor prevăzute de tratat și de dispozițiile luate pentru aplicarea sa. În legislația secundară, Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind libera circulație și rezidență a cetățenilor U.E. și membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor membre, publicată în Jurnalul oficial al U.E. din Legea nr. 158 din 30 aprilie 2004, stabilește prin art. 27 că limitarea dreptului cetățenilor statelor membre la liberă circulație poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică.

Împrejurarea că pentru unele țări, printre care și România, s-a stabilit un termen de tranziție pentru îndeplinirea unor criterii (rămase neacoperite la momentul aderării) în vederea asimilării principiilor și normelor europene, cunoscute generic sub titulatura acquis communautaire nu schimbă datele problemei cât privește regimul juridic aplicabil exercitării libertății de circulație în spațiul european. În această materie, normele comunitare citate devin aplicabile de la 1 ianuarie 2007, directiva menționată fiind transpusă în legislația internă prin O.U.G. nr. 102/2005 privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene în Spațiul Economic European (publicată în M. Of.

la 21 decembrie 2005 și aprobată prin Legea nr. 260/2005, cu modificările și completările aduse de O.G. nr. 30/2006. Normele de reglementare comunitară se vor aplica cu prioritate, potrivit principiului stabilit de art. 20 din Constituția României. Ca urmare, instanțele au constatat în mod legal și temeinic că în cauză reclamanta nu a făcut dovada în condițiile art. 1169 C. civ. că exista vreuna din situațiile care să impună măsura restrângerii acestei libertăți în ce privește pe pârât. Văzând și dispozițiile art. 312 C. proc. civ. s-a respins recursul pentru considerentele mai sus arătate.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 171/A din 26 aprilie 2007 a Curții de Apel Galați, secția civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 octombrie 2007.