ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7293/2007

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Galați,

reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat restrângerea

exercitării dreptului la liberă circulație al pârâtei

R.I.F. în statele Uniunii Europene,

pentru o perioadă de cel mult 3 ani.

În motivarea acțiunii reclamanta a

precizat că pârâta a fost returnată din Italia la data de 22 septembrie 2006 în

baza acordului de readmisie încheiat cu această țară, iar dreptul la libera

circulație este în strânsă legătură cu respectarea legislației statului român,

precum și a tratatelor pe care țara noastră le-a ratificat.

Prin sentința civilă nr. 686 din 26

martie 2007 pronunțată de Tribunalul Galați, secția civilă, acțiunea a fost

respinsă ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut că față de reglementările legislației comunitare se creează un regim

nediscriminatoriu privind libera circulație a persoanelor în spațiul comunitar

și că în cauză nu sunt incidente motivele de ordine publică, siguranță publică

sau sănătate publică pentru a se restricționa de către statele membre,

libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor

de familie, indiferent de naționalitate.

Reclamanta a declarat apel împotriva

acestei sentințe, susținând că pârâta a fost returnată anterior datei aderării

României la Uniunea Europeană, iar legislația europeană trebuie avută în vedere

pentru situațiile ivite după data de 1 ianuarie 2007.

Prin decizia civilă nr. 222/A din 23

mai 2007 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția civilă, apelul a fost

respins ca nefondat.

În motivarea acestei decizii s-a

reținut, în esență, că norma internă aplicabilă, respectiv dispozițiile art. 38

lit. a) din Legea nr. 248/2005, este parțial incompatibilă cu norma comunitară,

în ceea ce privește alte excepții la libera circulație a persoanelor decât cele

ce vizează ordinea, siguranța sau sănătatea publică, stabilite prin art. 27 din

Directiva 2004/38/CE și că simpla nerespectare a condițiilor referitoare la

dreptul de ședere nu poate fi încadrată în sfera celor trei noțiuni.

Reclamanta a declarat recurs

împotriva deciziei pronunțate în apel, invocând drept temei legal dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs

se susține, în esență, că din dispozițiile art. 38 lit. a) și art. 39 alin. (1)

din Legea nr. 248/2005 rezultă că singura condiție necesară pentru dispunerea

măsurii restrângerii exercitării dreptului la libera circulație în străinătate

este aceea a returnării cetățeanului român dintr-un stat cu care România are încheiat

acord de readmisie.

Măsura dispusă prin art. 38 lit. a)

din Legea nr. 248/2005, se arată în continuare, se circumscrie situațiilor

expres prevăzute de art.53 din Constituție, respectiv apărarea securității

naționale și a ordinii publice, având în vedere că problema controlului

migrației ilegale din România spre statele europene prezintă interes atât pe

plan intern, cât și extern, așa cum se arată și în Decizia Curții

Constituționale nr. 855 din 28 noiembrie 2006.

Legea nr. 248/2005 asigură

implementarea prevederilor constituționale, a art. 29 din Declarația Universală

a Drepturilor Omului, a art. 12 din Pactul internațional cu privire la

drepturile civile și politice și a art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Analizând recursul, în limita

susținerilor recurentei care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., se constată că nu este fondat.

Articolul 38 din Legea nr. 248/2005

prevede posibilitatea luării măsurii restrângerii dreptului la liberă

circulație în străinătate, pentru o perioadă de cel mult trei ani, în cazul

persoanelor readmise în baza unui acord de readmisie, însă, odată cu semnarea

actului de aderare a României, legea internă trebuie interpretată prin raportare

la dreptul comunitar, care are prioritate.

Această prioritate este stabilită de

art. 148 alin. (2) și (4) din Constituția României, potrivit căruia prevederile

tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări

comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de dispozițiile contrare

din legile interne, cu respectarea actului de aderare, iar autoritatea

judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din

actul aderării.

Conform dispozițiilor art. 307 alin.

(1) și (2) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, statele au obligația

de a lua toate măsurile pentru a asigura compatibilitatea dintre acest tratat

și convențiile încheiate înainte de data aderării ce au generat drepturi și

obligații, iar, față de această prevedere, legislația comunitară este de

imediată aplicare.

De aceea, legea română trebuie

interpretată în raport cu norma comunitară, iar dreptul la libera circulație pe

teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat de art. 18 din

Tratat, în aplicarea căruia a fost adoptată Directiva 2004/38/CE a

Parlamentului European și a Consiliului, din 29 aprilie 2004.

Acest act normativ este cuprins în

anexele protocolului de aderare, care cuprinde condițiile admiterii în Uniunea

Europeană și care a devenit parte a tratatelor europene.

Potrivit legislației europene în

materie, dreptul la liberă circulație nu este un drept absolut, însă, conform

art. 27 din Directiva 2004/38/CE, restricționarea libertății de circulație și

de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie se dispune numai

pentru motive de ordine publică, siguranță națională sau sănătate publică. În

alin. (2), textul prevede că măsura trebuie să respecte principiul

proporționalității și să se întemeieze exclusiv pe conduita persoanei în cauză.

Și art. 6 din Tratatul instituind Uniunea Europeană statuează că drepturile

fundamentale sunt respectate, așa cum sunt garantate de Convenția pentru

apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Prin urmare, deși calitatea de

membru al Uniunii Europene nu interzice României dreptul de a restrânge

libertatea de circulație a cetățenilor săi, limitarea nu se poate dispune numai

pentru faptul că o persoană a fost returnată dintr-un stat cu care România are

încheiat acord de readmisie, așa cum susține recurenta.

Limitarea exercitării dreptului la

liberă circulație trebuie supusă condițiilor prevăzute de art. 27 din Directiva

2004/38/CE, iar prevederile Legii nr. 248/2005 trebuie interpretate în acord cu

legislația comunitară, chiar dacă returnarea s-a produs anterior aderării

României la Uniunea Europeană, cum este cazul în speță, deoarece dispozițiile

dreptului comunitar sunt de imediată aplicare.

În cauză, așa cum corect s-a reținut

prin decizia atacată, nu s-a dovedit că sunt îndeplinite condițiile art. 27 din

Directivă.

Intimatul-pârât a fost returnat din

Italia pentru ședere ilegală, fără să fi fost judecat și condamnat pentru

săvârșirea vreunei fapte penale.

Or, față de art. 27 alin. (2) din

Directiva 2004/38/CE, care prevede că măsura trebuia să respecte principiul

proporționalității și să se bazeze exclusiv pe conduita celui în cauză, prin

restrângerea dreptului la liberă circulație a intimatului-pârât doar pe motiv

de ședere ilegală în Italia, ar fi încălcat principiul proporționalității.

Pentru considerentele expuse,

recursul declarat de reclamantă va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanta

Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei nr. 222/A din 23 mai 2007

pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 noiembrie

2007.