ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2674/2011

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 52 din 12 ianuarie 2010 Tribunalul Galați a respins cererea

formulată de reclamanta Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea

Bazelor de Date din Ministerul Administrației și Internelor prin care s-a

solicitat dispunerea restrângerii exercitării dreptului la libera circulație în

Italia a pârâtului C.J.V.

In

considerente instanța a reținut că dispozițiile art. 27 din Directiva

2004/38/CE stabilește limitativ cazurile în care se poate restrânge dreptul la

libera circulație a cetățenilor Uniunii, norma comunitară fiind mai favorabilă

decât legislația internă.

Împotriva

sentinței a declarat apel reclamanta arătând că pârâtul, prin conduita sa

antisocială, reprezintă o amenințare reală și serioasă la adresa Statului

Italian.

Curtea de

Apel Galați, secția civilă, prin decizia nr. 151 din 20 mai 2010 a respins

apelul reținând că restrângerea dreptului pârâtului la libera circulație în

Italia ar reprezenta o dublă sancțiune pentru pârât, ceea ce ar încălca

principiile de drept ale statului român.

Împotriva deciziei

instanței de apel a declarat recurs reclamanta, în temeiul art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., reiterând motivele de apel, respectiv că pârâtul, prin conduita sa

antisocială, reprezintă o amenințare reală și serioasă la adresa Statului

Italian, astfel încât sunt îndeplinite condițiile pentru limitarea dreptului la

libera circulație impuse de art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE.

Recursul

nu este fondat.

Începând

cu data de 01 ianuarie 2007, România a devenit stat membru al Uniunii Europene,

aceasta asumându-și, prin art. 6.10 al Tratatului de aderare, obligația de a

asigura compatibilitatea cu acquis-ul comunitar existent la data aderării, a

tuturor acordurilor internaționale la care este parte.

Obligația

instanțelor naționale, in condițiile date, nu putea fi altfel privită decât în

ideea respectării ordinii juridice în vigoare la momentul aplicării măsurii

solicitate, anume restrângerea dreptului la libera circulație a persoanei în

cauză.

Dată

fiind această situație, soluționarea cauzei nu poate fi realizată decât în

contextul dispozițiilor legale interne și internaționale, cu incidență în

cauză, după cum urmează:

Din

perspectiva legislației naționale, trebuie reținut că, legea fundamentală -

Constituția României garantează, prin art. 25, dreptul la liberă circulație, în

țară și în străinătate, în condițiile stabilite prin legile ordinare.

Alin. (2)

al art. 25 dispune în sensul că fiecărui cetățean îi este asigurat dreptul de

a-și stabili domiciliul sau reședința în orice localitate din țară, de a

emigra, precum și de a reveni în țară.

Legea nr.

248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în

străinătate, cu modificările și completările ulterioare, stipulează în art. 3

alin. (1) că limitarea exercitării dreptului la liberă circulație în

străinătate se poate face numai temporar, în cazurile și în condițiile

prevăzute în prezenta lege, și constă în suspendarea sau, după caz,

restrângerea exercitării acestui drept.

Potrivit

art. 38 din Legea nr. 248/2005, „restrângerea exercitării dreptului la liberă

circulație în străinătate a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o

perioadă de cel mult 3 ani numai în condițiile și cu privire la următoarele

categorii de persoane: cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un

stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat; cu

privire la persoana a cărei prezență pe teritoriul unui stat, prin activitatea

pe care o desfășoară sau care ar urma să o desfășoare, ar aduce atingere gravă

intereselor României, sau, după caz, relațiilor bilaterale dintre România și

acel stat".

Din

perspectivă comunitară, s-a reținut că Tratatul de înființare a Comunității

Europene consacră libertatea de circulației a persoanelor drept una dintre

libertățile care stau la baza creării pieței interne, reglementată de art. 3

din Tratat.

În art.

18 al Tratatului se stipulează că fiecare cetățean al Uniunii are dreptul de a

circula și de a domicilia în mod liber pe teritoriul statelor membre, fiind

supus limitărilor și condițiilor prevăzute de acest Tratat și de măsurile

adoptate pentru punerea în aplicare a acestuia.

Directiva

2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004,

privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre

pentru cetățenii Uniunii și membrii familiei acestora recunoaște, prin art. 1,

dreptul fiecărui cetățean al Uniunii la liberă circulație și ședere pe

teritoriul statelor membre, un drept fundamental și individual, sub rezerva

limitărilor și condițiilor prevăzute de Tratat și a măsurilor adoptate în

scopul aplicării acestuia.

Capitolul

VI al Directivei reglementează situațiile în care apare posibilă restrângerea

dreptului de intrare și a dreptului de ședere, stipulându-se în art. 27 că

statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a

cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie, indiferent de cetățenie,

pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică. Aceste

motive nu pot fi invocate în scopuri economice.

Măsurile

luate din motive de ordine publică sau siguranță publică respectă principiul

proporționalității și se întemeiază exclusiv pe conduita persoanei în cauză.

Condamnările penale anterioare nu pot justifica în sine luarea unor asemenea

măsuri.

Conduita

persoanei în cauză trebuie să constituie o amenințare reală, prezentă și suficient

de gravă la adresa unui interes fundamental al societății. Nu pot fi acceptate

motivări care nu sunt direct legate de caz sau care sunt legate de considerații

de prevenție generală.

Rezultă

cu evidență incompatibilitatea normei interne (Legea nr. 248/2005) în raport cu

legislația comunitară (Tratatul CE și Directiva 2004/38/CE), pentru argumentele

redate explicit în expunerea de motive a hotărârilor pronunțate - norma

comunitară prevede în mod limitativ doar trei situații în care statul ar putea

restrânge libertatea de circulație a persoane­lor: afectarea ordinii publice,

siguranței publice sau sănătății publice, pe când norma internă prevede

posibilitatea restrângerii dreptului la libera circulație dacă cetățeanul român

a fost returnat dintr-un stat pe baza unui acord de read­misie, fără a se face

nici o distincție în ceea ce privește persoana cetățeanului în cauză, respectiv

dacă acesta prezintă sau nu un pericol pentru ordinea, siguran­ța sau sănătatea

publică a statului din care a fost returnat - și care relevă, în esență, ideea

că norma internă prevede o cate­gorie mai largă de situații posibile când se

poate dispune restrângerea dreptului cetățeanului român la libera circulație,

în raport cu categoria situațiilor de ex­cepție prevăzute de norma comunitară,

concluzia firească și legală fiind aceea a aplicării efectului direct al

Directivei la situația de fapt din prezenta speță, dându-se eficiență astfel

principiu­lui supremației dreptului comunitar.

În acest

context legislativ, s-a reținut corect că norma aplicabilă în prezen­tul

litigiu, în care se solicită restrângerea dreptului la liberă circulație a unui

cetățean român, este norma comunitară, respectiv art. 27 și urm. din Directivă,

ceea ce înseamnă pentru situația concretă a pârâtului, constatarea conduitei

antisociale a pârâtului nu poate fi încadrată în sfera noțiunilor de or­dine,

siguranță sau sănătate publică.

Câtă

vreme prin acțiunea de față nu s-au invocat si dovedit și alte circumstanțe

reale sau personale referitoare la conduita pârâtului, instanța de judecată nu

poate să re­țină în nici un caz că simpla conduită antisocială ar constitui „ o

amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes

fundamental al societății", mai ales în condițiile în care Directiva

dispune că ,,nu pot fi acceptate motivări care nu sunt direct legate de caz sau

care sunt legate de considerații de prevenție generală" și „condamnările

penale anterioa­re nu pot justifica în sine luarea unor asemenea măsuri"

de restrângere a liber­tății de circulație.

Interpretarea

corectă a dispozițiilor legale incidente în cauză, au îndreptățit instanțele

anterioare să aprecieze, în consens, că, în speță, nu a fost făcută dovada

peremptorie a faptului că cetățeanul român C.J.V. a avut pe teritoriul Italiei

o conduită care să pună în pericol ordinea publică ori siguranța publică, iar

conduita antisocială nu poate fi asimilată niciunuia dintre cele trei motive de

excepție care permit restrângerea libertății de circulație.

Față de considerentele expuse, Curtea urmează a respinge

recursul declarat în cauză, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1)

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanta Direcția pentru Evidența Persoanelor și

Administrarea Bazelor de Date împotriva deciziei nr. 151 A din 20 mai 2010

pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 23 martie 2011.