ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3016/2010
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3016/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului civil de față, Din examinarea actelor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați, secția civilă, la data de 3 iunie 2009, reclamantul Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor din cadrul Ministerului Administrației și Internelor a solicitat instanței să dispună restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în Italia a pârâtului I.L. In motivarea acțiunii, întemeiată în drept pe dispozițiile Legii nr. 248/2005, reclamantul a arătat că pârâtul a fost expulzat din Italia la 02 mai 2009, în baza Decretului Prefecturii Provinciei Udine, întrucât pe perioada șederii sale a dovedit un comportament antisocial. Prin sentința civilă nr. 1047 din 22 iunie 2009, Tribunalul Galați a respins cererea formulată de reclamant.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că după aderarea României la Uniunea Europeană au devenit incidente normele comunitare care statuează dreptul la liberă circulație al persoanelor, restrângerea exercitării acestui drept fiind posibilă în condiții restrictive, referitoare la ordinea publică, sănătate publică sau siguranță publică, conform art. 27 din Directiva 2004/38/CE. Astfel de motive nu pot rezulta din faptul însuși al expulzării, pentru că ar însemna ca principiul proporționalității în adoptarea măsurii să nu mai intereseze și astfel, să fie ignorată existența normei comunitare care a enunțat, în art. 14 din Tratatul CE principiul liberei circulații a cetățenilor europeni care are aplicabilitate diversă și se bucură de supremație în raport de reglementarea internă.
Împotriva sentinței Tribunalului Galați a declarat apel reclamantul Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor din Ministerul Administrației și Internelor, care arată că, din documentele depuse în susținerea cauzei pe fond, rezultă că pârâtul a fost îndepărtat de pe teritoriul Italiei, întrucât pe timpul șederii pe teritoriul acestei țări, pârâtul a avut un comportament antisocial, motiv pentru care a fost necesară îndepărtarea acestuia, în vederea menținerii ordinii și siguranței publice. S-a susținut că, în documentul de referință se precizează că pârâtul „a avut un comportament ce constituie o amenințare concretă, efectivă și gravă la adresa drepturilor fundamentale ale persoanei și a integrității publice, făcând ca permanența sa pe teritoriul Italiei să fie incompatibilă cu conviețuirea civilizată și în siguranță", fiind considerat un pericol public.
Având în vedere circumstanțele faptei pârâtului, care nu a respectat o interdicție anterioară de intrare pe teritoriul statului italian și, încălcând această interdicție, a revenit pe teritoriul Italiei, muncind fără forme legale, astfel cum reiese din declarația acestuia, fiind returnat în țară de către autoritățile italiene, ținând cont și de faptul că prezența pârâtului și activitățile desfășurate de acesta aduc atingere gravă intereselor României și relațiilor bilaterale dintre România și Italia, se solicită aplicarea măsurii restrictive a restrângerii dreptului acestuia la libera circulație. Prin decizia civilă nr. 300/A din 03 noiembrie 2009, Curtea de Apel Galați a respins apelul reclamantului împotriva sentinței Tribunalului Galați.
A reținut instanța de apel că, potrivit art. 38 lit. b) din Legea nr.248/2005, se poate limita dreptul la circulație, persoanei a cărei prezență pe teritoriul unui stat prin activitatea pe care o desfășoară ar aduce atingere gravă, intereselor României sau relațiilor bilaterale dintre România și acel stat. Deși pârâtul a fost expulzat pentru motivul că a avut un comportament ce constituie o amenințare concretă, efectivă și gravă la adresa demnității umane, nu s-a făcut nicio dovadă în acest sens, astfel că nu se poate reține situația potrivit căreia, comportamentul acestuia constituie o amenințare pentru ordinea și siguranța publică. S-au avut în vedere dispozițiile art. 18.1 T.C.E. și ale Directivei Consiliului 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004. Raportat la aceste aspecte, fără a se dovedi un comportament necorespunzător din partea pârâtului, nu se impune luarea măsurilor solicitate, criticile apelantei fiind neavenite.
In legislația primară, art. 18.1 TCE prevede că orice cetățean al Uniunii are dreptul de a circula și de a locui liber pe teritoriul statelor membre, sub rezerva limitării condițiilor prevăzute de tratat și de dispozițiile luate pentru aplicarea sa.
In legislația secundară, Directiva Consiliului nr. 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004, privind libera circulație a cetățenilor Uniunii Europene și membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor membre, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1612/68 și de abrogare a directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 158 din 30 aprilie 2004, stabilește prin art. 27, că limitarea dreptului cetățenilor statelor membre la liberă circulație poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică, cu respectarea principiului proporționalității și să se bazeze exclusiv pe comportamentul personal al individului vizat.
Instanța de control judiciar ordinar a păstrat motivarea tribunalului, în sensul că reclamantul nu a probat, în condițiile art. 1169 C. civ., incidența vreunuia dintre cazurile de limitare prevăzute în Directivă. Împotriva acestei decizii civile a declarat recurs reclamantul, criticând hotărârea ca nelegală, pentru următoarele motive: Autoritățile române au luat act de măsura dispusă de autoritățile italiene în baza H.G. nr. 1347/2007 pentru aprobarea planului de măsuri privind sprijinirea cetățenilor români aflați în Italia, ca urmare a situației create prin adoptarea de către Statul Italian a unor reglementări ce vizează îndepărtarea de pe teritoriu, coroborate cu prevederile art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005 cu modificările și completările ulterioare.
Conform art. 25 din Constituție, condițiile exercitării dreptului la libera circulație se stabilesc prin lege, așa încât, ține de opțiunea legiuitorului instituirea anumitor cerințe specifice în care cetățenii români să poată circula în străinătate. Art. 17 din legea supremă reglementează protecția acordată de statul român în cazul cetățenilor români, aflați în străinătate, cu condiția îndeplinirii obligațiilor ce le revin acestora și cu excepția acelora care nu sunt compatibile cu absența lor din țară. Măsura restrângerii se justifică, în speță, pentru apărarea ordinii, situație prevăzută printre cele limitative, enumerate de art. 53 din Constituție. Pentru aceste considerente, a fost elaborată Legea nr. 248/2005, care asigură implementarea atât a prevederilor constituționale, cât și a art. 13 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, a art. 12 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și art. 2 din Protocolul nr. 4 la C.E.D.O.
Actul normativ menționat reprezintă baza legală în dreptul intern pentru aplicarea măsurii de restrângere, fiind dat cu respectarea dispozițiilor C.E.D.O. și îndeplinește calitățile legii, în sensul că este accesibilă justițiabilului și previzibilă în privința efectelor sale. România a negociat prin Tratatul de Aderare, ratificat prin Legea nr. 157 din 24mai 2005, o perioadă de tranziție de doi până la șapte ani, la capitolul privind libera circulație a persoanelor, astfel că unele state membre pot continua să aplice restricții pentru cetățenii noilor state pe o perioadă de doi ani după aderare. Tot legislația comunitară mai prevede faptul că oricine poate să circule pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, respectând scopul de a-și căuta un loc de muncă și de a desfășura o activitate corespunzătoare, cu respectarea art. 5, art. 7 și art. 8 din Directiva 2004/38/CE.
In ceea ce privește aplicarea directivei, s-a arătat că, în conformitate cu art. 33, expulzarea poate fi dispusă de statul membru gazdă, ca pedeapsă sau măsură accesorie a unei pedepse privative de libertate. Recurenta a solicitat admiterea căii de atac și pe fond, restrângerea dreptului de circulație al pârâtului, în Italia. Analizând decizia recurată, din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat și va fi respins, pentru următoarele considerente: Curtea de Apel Galați a reținut că dreptul cetățenilor la liberă circulație este un drept garantat de Protocolul nr. 4 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și că acest drept poate fi supus anumitor limitări, dar că, în cauză, nu sunt motive temeinice pentru luarea acestei măsuri.
Instanța nu a considerat că măsura restrângerii dreptului la liberă circulație a persoanelor care au fost returnate în baza unui acord de readmisie este, în sine, contrară Constituției sau altor instrumente juridice referitoare la dreptul la liberă circulație, ci doar că returnarea unei persoane în baza unui astfel de acord nu este suficientă pentru justificarea măsurii solicitată de reclamantă.
Deși, potrivit art. 38 din Legea nr. 248/2005, returnarea cetățeanului român dintr-un alt stat apare ca fiind o condiție suficientă pentru restrângerea dreptului la libera circulație a respectivului cetățean, o asemenea interpretare și aplicare a normei interne ar contraveni Directivei 2004/38/CE, care prevede că o asemenea măsură se poate lua numai pentru motive de ordine publică, de securitate publică sau de sănătate publică [art. 27 alin. (1)]. Or, în speță, chiar dacă instanța nu poate cenzura măsura returnării pârâtului, luată în baza unei decizii a Prefecturii din Provincia Udine, nu poate nici să restrângă dreptul acestuia la liberă circulație pe viitor, câtă vreme reclamantul nu a dovedit prin ce ar amenința conduita părții una dintre valorile mai sus menționate.
Dobândind statutul de țară membră a Uniunii Europene, România este obligată să respecte prevederile dreptului comunitar, aplicabil ca ordine juridică integrată în ordinea de drept a statelor membre ale Uniunii Europene. Dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor lor este reglementat prin Tratatul de instituire a comunităților europene, precum și prin Directiva 2004/38 a Parlamentului European și a Consiliului.
Din perspectiva art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, alin. (2) din acest articol vizează dreptul oricărei persoane de a părăsi orice țară, inclusiv pe a sa, acest drept putând cunoaște anumite limitări în cazurile și condițiile prevăzute de paragrafele 3 și 4, și anume limitările să fie prevăzute de lege, să urmărească un scop legitim, să fie necesare într-o societate democratică, necesitate verificată prin prisma raportului de proporționalitate între scopul urmărit prin aplicarea limitării dreptului și mijloacele folosite pentru realizarea lui. In plus, pe lângă cerința ca măsura dispusă să aibă o bază legală în dreptul intern, trebuie să se examineze și calitățile legii în cauză, și anume să fie accesibilă justițiabilului și previzibilă în privința efectelor sale.
Cele două condiții sunt îndeplinite, legea fiind publicată în Monitorul Oficial și prezentând suficiente garanții împotriva eventualelor abuzuri ce s-ar putea produce (este prevăzută posibilitatea exercitării căilor de atac împotriva hotărârii prin care se aplică această măsură și sunt indicate categoriile de persoane cărora li se aplică măsura respectivă). Cu toate acestea, nu se respectă criteriul justificării măsurii, raportat la interesul public într-o societate democratică. In speță, măsura restrângerii dreptului la liberă circulație al pârâtului pe o perioadă de cel mult trei ani este disproporționată față de scopul urmărit prin adoptarea ei, cu consecința încălcării dispozițiilor art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenție.
Cum reclamantul nu a făcut dovada că pârâtul I.L. s-ar afla într-una din acele situații ce ar impune restricționarea dreptului la liberă circulație în spațiul Uniunii Europene, se va reține că instanțele de fond și apel au făcut o corectă aplicare a principiilor de interpretare stabilite în jurisprudența Curții Europene de Justiție. Instanțele au apreciat corect că nu s-a făcut dovada că intimatul reprezintă o amenințare reală și suficient de gravă la adresa ordinii publice. In concluzie, întrucât reclamantul nu a fost în măsură să demonstreze necesitatea și proporționalitatea măsurii solicitate față de scopul urmărit, recursul declarat de acesta este nefondat și, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc.
civ., Înalta Curte îl va respinge. PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date împotriva deciziei nr. 300 din 03 noiembrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 mai 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.