ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4687/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1535 din 04 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Galați, secția civilă, s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor - Ministerul Internelor și Reformei Administrative (numele reclamantului fiind îndreptat prin încheierea din 09 februarie 2009) în contradictoriu cu pârâtul B.G.C. prin care s-a solicitat restrângerea dreptului la liberă circulație al pârâtului in Italia pentru o perioadă de cel mult 3 ani, în temeiul Legii nr. 248/2005 și art. 2 lit. d) din H.G. nr. 1347/2007 pentru aprobarea planului de măsuri privind sprijinirea cetățenilor români aflați în Italia, ca urmare a situației create prin adoptarea de către statul italian a unor reglementări ce vizează îndepărtarea de teritoriul statului respectiv.

Pentru a dispune în acest sens, instanța a avut în vedere următoarele motive: Dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiei acestora a fost reglementat de Directiva nr. 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004, conform căreia cetățenia Uniunii conferă fiecărui cetățean al Uniunii un drept fundamental și individual la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre, sub rezerva limitărilor și condițiilor prevăzute de tratat și a măsurilor adoptate în scopul aplicării acesteia. Potrivit normelor comunitare, statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii, indiferent de cetățenie, pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică - față de care cererea s-a apreciat a fi nefondată.

Prin decizia civilă nr. 338A din 10 decembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția civilă, s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant împotriva sentinței primei instanțe, pentru următoarele motive: Normele comunitare, prioritare față de dispozițiile interne, prevăd situațiile de excepție în care se poate dispune restrângerea dreptului la liberă circulație, respectiv ordinea, siguranța sau sănătatea publică - nedovedindu-se pericolul pentru valorile protejate prin norma comunitară. Intimatul a fost returnat din Italia în baza Decretului Prefectului Provinciei Roma prin care s-a reținut că a avut un comportament ce constituie o amenințare la adresa siguranței naționale și s-a aplicat interdicția de a intra pe teritoriul Italiei pe o perioadă de la 5-10 ani, sub sancțiunea executării pedepsei privative de libertate.

S-a apreciat că prin restrângerea dreptului la liberă circulație al intimatului-pârât s-ar ajunge la o dublă sancționare. Împotriva deciziei de apel a formulat cerere de recurs Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Administrației și Internelor. Potrivit art. 2 lit. d) din H.G. nr. 1347/2007 autoritățile judecătorești urmează a pronunța o decizie vizând interzicerea deplasării cetățenilor expulzați în Italia pe o perioadă determinată. Pârâtul a fost îndepărtat de pe teritoriul Italiei la data de 09 octombrie 2008, conform Decretului Prefecturii Provinciei Roma. Din conținutul acestui act rezultă că pe timpul șederii pe teritoriul Italiei pârâtul a avut un comportament antisocial, fiind arestat de autoritățile italiene pentru săvârșirea infracțiunii de furt agravant, tăinuire și încăierare, motiv pentru care îndepărtarea sa a fost necesară în vederea menținerii ordinii și siguranței publice.

Situația în care se află pârâtul se încadrează în dispozițiile art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE. Conform decretului emis de autoritățile italiene, împotriva pârâtului s-a dispus măsura interzicerii de a se întoarce pe teritoriul Italiei pentru o anumită perioadă, sub sancțiunea executării pedepsei privative de libertate. Potrivit art. 1 pct. 1 din Acordul dintre România și Republica Italiană privind readmisia persoanelor aflate în situație ilegală, ratificat prin Legea nr. 173/1997, fiecare parte contractantă readmite pe teritoriul său, la cererea celeilalte părți contractante și fără alte formalități, orice persoană care nu îndeplinește condițiile necesare pentru intrare sau nu mai îndeplinește cerințele pentru șederea pe teritoriul părții contractante solicitante.

Intimatul nu a depus la dosar întâmpinare. Recursul este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente: Tribunalul a reținut că dreptul cetățenilor la liberă circulație este un drept garantat de legea națională, dar și de convențiile internaționale la care România este parte și că, totodată, acest drept poate fi supus anumitor limitări, dar că în ceea ce privește motivele și condițiile acestor limitări, dreptul comunitar este prevalent în raport cu cel intern, neputând fi reținute ca fiind întrunite cerințele normelor comunitare. Curtea de apel a constatat, de asemenea, că dreptul la liberă circulație poate fi limitat, dar că în cauză nu sunt motive temeinice pentru luarea acestei măsuri, iar admiterea acțiunii ar duce la o dublă sancționare a intimatului-pârât.

Contrar susținerilor recurentului, simpla returnare a pârâtului nu poate să constituie un temei suficient pentru restrângerea pe viitor a dreptului acestuia la liberă circulație în acest stat al Uniunii Europene, instanța verificând dacă sunt întrunite cerințele normelor incidente pentru a se lua măsura solicitată. Deși potrivit art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 returnarea cetățeanului român dintr-un alt stat apare ca fiind o condiție suficientă pentru restrângerea dreptului la liberă circulație a respectivului cetățean, o asemenea aplicare a normei interne ar contraveni Directivei 2004/38/CE care prevede că o astfel de măsură se poate lua numai pentru motive de ordine publică, de securitate publică sau de sănătate publică.

Or, în speță, chiar dacă instanța nu poate cenzura măsura returnării pârâtului din Italia, luată în baza acordului de readmisie și a dispoziției Prefectului Provinciei Roma, nu poate nici să restrângă dreptul pârâtului la liberă circulație pe viitor. Atât timp cât nu s-a dovedit ca pârâtul a și fost condamnat sau că s-a constat efectiv vinovăția sa pentru faptele care i se impută, acestuia nu i se poate restrânge dreptul la libera circulație decât cu încălcarea dispozițiilor normelor comunitare. Devenind membră a Uniunii Europene, România este obligată să respecte prevederile dreptului comunitar, aplicabil ca ordine juridică integrată în ordinea de drept a statelor membre ale Uniunii Europene.

Or, dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor lor este reglementat prin Tratatul de instituire a comunităților europene, precum și prin Directiva 2004/38 a Parlamentului European și a Consiliului, care în speță a fost corect aplicată de instanțe, din moment ce au fost chemate să soluționeze un litigiu purtat între stat - printr-o direcție a Ministerului Administrației și Internelor - și un particular. De altfel, împotriva pârâtului s-a luat deja de către autoritățile italiene măsura interzicerii accesului pe teritoriul Italiei, după cum susține reclamantul-recurent, ceea ce înseamnă că se solicită aplicarea unei duble sancțiuni pentru aceleași fapte imputate.

Având în vedere și faptul că recurenta nu a fost în măsură să demonstreze necesitatea și proporționalitatea măsurii solicitate față de scopul urmărit, recursul declarat de aceasta este nefondat și, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte îl va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Administrației și Internelor împotriva deciziei nr. 338A din 10 decembrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 septembrie 2010.