ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6541/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 1688 din 4 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Galați, secția

civila, s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul

Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor - Ministerul Internelor și

Reformei Administrative în contradictoriu cu paratul B.G. prin care s-a

solicitat restrângerea dreptului la liberă circulație al pârâtului in Italia

pentru o perioadă de cel mult 3 ani, în temeiul Legii nr. 248/2005 și art. 2

lit. d) H.G. nr. 1347/2007 pentru aprobarea planului de măsuri privind

sprijinirea cetățenilor romani aflați în Italia, ca urmare a situației create

prin adoptarea de către statul italian a unor reglementări ce vizează

îndepărtarea de teritoriul statului respectiv.

Pentru a dispune în acest sens,

instanța a avut în vedere următoarele motive:

După data de 1 ianuarie 2007 când

România a devenit membră a Uniunii Europene, dreptul la liberă circulație și

ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii

familiei acestora a fost reglementat de Directiva nr. 2004/38/CE a

Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004, conform căreia

cetățenia Uniunii conferă fiecărui cetățean al Uniunii un drept fundamental și

individual la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre, sub

rezerva limitărilor și condițiilor prevăzute de tratat și a măsurilor adoptate

în scopul aplicării acesteia.

Potrivit normelor comunitare, statele membre

pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii, indiferent

de cetățenie, pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică.

Măsura de returnare a cetățeanului român

nu este suficientă prin ea însăși pentru luarea măsurii solicitate, urmând a se

aprecia în funcție de situația concretă a cetățeanului în cauză. Or, în cauză nu

s-a făcut dovada că pârâtul, prin conduita sa, reprezintă o amenințare reală, prezentă

și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății.

Prin decizia civilă nr. 55A/22 februarie

2010 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția civilă, s-a respins ca nefondat

apelul declarat de reclamant împotriva sentinței primei instanțe, pentru următoarele

motive:

Normele comunitare, prioritare față de

dispozițiile interne, prevăd situațiile de excepție în care se poate dispune restrângerea

dreptului la liberă circulație, respectiv ordinea, siguranța sau sănătatea publică,

iar din actele dosarului nu rezultă că vreuna din aceste situații poate fi reținută.

În cererea de chemare în judecată și în

cererea de apel se invocă încălcarea acordului de readmisie încheiat cu Italia prin

aceea că pârâtul a fost îndepărtat de pe teritoriul acestei țări conform Decretului

Prefecturii Provinciei Campobasso, iar din acest document rezultă că pârâtul a avut

un comportament antisocial. Cum nu există dovada unei condamnări definitive pentru

aceste fapte se constată că nu s-a făcut dovada că intimatul din prezenta cauză

reprezintă o amenințare reală și suficient de gravă la adresa ordinii publice.

Împotriva deciziei de apel a formulat cerere

de recurs reclamantul-apelant, în motivarea căreia s-au arătat următoarele:

Potrivit art. 2 lit. d) H.G. nr. 1347/2007

autoritățile judecătorești urmează a pronunța o decizie vizând interzicerea deplasării

cetățenilor expulzați în Italia pe o perioadă determinată.

Pârâtul a fost îndepărtat de pe teritoriul

Italiei la data de 5 august 2009, conform Decretului Prefecturii Provinciei Campobasso,

Din conținutul acestui act rezultă că pe timpul șederii pe teritoriul Italiei pârâtul

a avut un comportament antisocial, motiv pentru care îndepărtarea sa a fost necesară

în vederea menținerii ordinii și siguranței publice. Acesta nu a respectat o interdicție

anterioară de a intra pe teritoriul statului italian și a muncit fără forme legale.

Situația în care se află pârâtul se încadrează

în dispozițiile art. 27 Directiva 2004/38/CE. Conduita pârâtului reprezintă o amenințare

reală, prezentă și suficient de serioasă la adresa interesului fundamental al societății

statului italian - ceea ce atrage incidența alin. (2) al normei comunitare, care

prevede că măsurile luate trebuie să respecte principiul proporționalității și să

se întemeieze pe conduita persoanei în cauză.

Conform decretului emis de autoritățile

italiene, împotriva pârâtului s-a dispus măsura interzicerii de a se întoarce pe

teritoriul Italiei pentru o anumită perioadă.

Potrivit art. l pct. 1 din Acordul dintre

România și Republica Italiană privind readmisia persoanelor aflate în situație ilegală,

ratificat prin Legea nr. 173/1997, fiecare parte contractantă readmite pe teritoriul

său, la cererea celeilalte părți contractante și fără alte formalități, orice persoană

care nu îndeplinește condițiile necesare pentru intrare sau nu mai îndeplinește

cerințele pentru șederea pe teritoriul părții contractante solicitante.

Intimatul nu a depus la dosar întâmpinare.

Recursul este nefondat și va fi respins

pentru următoarele considerente:

Tribunalul a reținut că dreptul cetățenilor

la liberă circulație este un drept garantat de legea națională, dar și de convențiile

internaționale la care România este parte și că, totodată, acest drept poate fi

supus anumitor limitări, dar că în ceea ce privește motivele și condițiile acestor

limitări, dreptul comunitar este prevalent în raport cu cel intern, neputând fi

reținute ca fiind întrunite cerințele normelor comunitare.

Curtea de apel a constatat, cu referire

la aceleași norme comunitare, că dreptul la liberă circulație poate fi limitat,

dar că în cauză nu sunt motive temeinice pentru luarea acestei măsuri.

Contrar susținerilor recurentului, simpla

returnare a pârâtului nu poate să constituie un temei suficient pentru restrângerea

pe viitor a dreptului acestuia la libera circulație în acest stat al Uniunii Europene,

instanța verificând dacă sunt întrunite cerințele normelor incidente pentru a se

lua măsura solicitată.

Deși potrivit art. 38 lit. a) Legea

nr. 248/2005 returnarea cetățeanului român dintr-un alt stat apare ca fiind o condiție

suficientă pentru restrângerea dreptului la liberă circulație a respectivului cetățean,

o asemenea aplicare a normei interne ar contraveni Directivei 2004/38/CE care prevede

că o astfel de măsură se poate lua numai pentru motive de ordine publică, de securitate

publică sau de sănătate publică.

Or, în speță, chiar dacă instanța nu poate

cenzura măsura returnării pârâtei din Italia, luată în baza acordului de readmisie

și a dispoziției Prefectului Provinciei Campobasso, nu poate nici să restrângă dreptul

pârâtului la liberă circulație pe viitor, câtă vreme reclamantul nu a dovedit cele

susținute inclusiv în fața instanței de recurs și încălcarea astfel de către pârât

a uneia dintre valorile mai sus menționate.

Devenind membră a Uniunii Europene, România

este obligată să respecte prevederile dreptului comunitar, aplicabil ca ordine juridică

integrată în ordinea de drept a statelor membre ale Uniunii Europene.

Dreptul la liberă circulație și ședere

pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor lor

este reglementat prin Tratatul de instituire a comunităților europene, precum și

prin Directiva 2004/38 a Parlamentului European și a Consiliului, care în speță

a fost corect aplicată de instanțe, din moment ce au fost chemate să soluționeze

un litigiu purtat între stat - printr-un serviciu al Ministerului Administrației

și Internelor - și un particular.

De altfel, împotriva pârâtului s-a luat

deja de către autoritățile italiene măsura interzicerii accesului pe teritoriul

Italiei, după cum susține reclamantul-recurent, ceea ce înseamnă că se solicită

aplicarea unei duble sancțiuni pentru aceleași fapte imputate.

Față de cele reținute mai sus, se constată

că recursul declarat este nefondat și, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

Înalta Curte îl va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respingerea

nefondat, recursul declarat de reclamanta Direcția pentru Evidența Persoanelor și

Administrarea Bazelor de date împotriva deciziei nr. 55/A din 12 februarie 2010

a Curții de Apel Galați, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 03 decembrie 2010.