ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2821/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 03 iunie 2009 pe rolul Tribunalului Galați, secția civilă, reclamantul Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor din Ministerul Administrației și Internelor București a solicitat restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în statele membre ale Uniunii Europene, pentru o perioadă de cel mult 3 ani, a pârâtului L.C. În motivarea cererii s-a arătat că la 24 octombrie 2008 pârâtul a fost returnat din Italia. Prin sentința civilă nr. 1049 din 22 iunie 2009 Tribunalul Galați, secția civilă a respins acțiunea. Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație a cetățenilor români poate fi dispusă pe o perioadă de cel mult 3 ani cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat.

Aceste prevederi vor fi interpretate prin coroborare cu dispozițiile art. 2 din Protocolul nr. 4 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, care consacră libertatea de circulație a persoanelor și care, la alin. (3), prevede că exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri pentru o societate democratică, pentru securitatea națională, siguranța publică, menținerea ordinii publice.

Apelul declarat de Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor a fost respins de Curtea de Apel Galați, secția civilă, prin decizia civilă nr. 253 A pronunțată la data de 1 octombrie 2009. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că după aderarea României la Uniunea Europeană, restrângerea libertății de circulație a cetățenilor români nu se mai poate face decât cu respectarea reglementărilor comunitare în domeniu și anume a Directivei nr. 38/2004 și a Regulamentului 1612/1968. Potrivit acestor norme, accesul la libera circulație nu poate fi limitat pentru simpla neîndeplinire a formalităților privind intrarea, circulația și ieșirea străinilor din țară.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor, criticând-o ca fiind nelegală, deoarece din dispozițiile art. 38 lit. a) și art. 39 alin. (1) din Legea nr. 248/2005, rezultă că singura condiție necesară pentru dispunerea măsurii restrângerii exercitării dreptului la libera circulație în străinătate este aceea a returnării cetățeanului român dintr-un stat cu care țara noastră are încheiat acord de readmisie. Prin urmare, autoritățile române nu au competența de a cerceta și a se pronunța asupra legalității și temeiniciei actului de returnare săvârșit de autoritățile străine ci doar de a lua act de această măsură și de a pune în executare prevederile corespunzătoare din legislația națională, în sensul restrângerii exercitării dreptului la libera circulație în statul de unde pârâtul a fost returnat, respectiv Italia.

Recursul nu este fondat. Legea nr. 248 din 20 iulie 2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate a fost modificată prin O.G. nr. 5/2006 și O.U.G. nr. 96/2006. Ca urmare a acestor modificări a fost introdus art. 6 1 , potrivit căruia cartea de identitate valabilă constituie document de călătorie pe baza căruia cetățenii români pot călători în statele membre ale Uniunii Europene. Potrivit art. 17 din Tratatul de constituire a Comunității Europene, aplicabil României începând cu data aderării la Uniunea Europeană, este cetățean al Uniunii, orice persoană care are cetățenia unui stat membru. Așa cum s-a apreciat în jurisprudența Curții Europene de Justiție prin instituirea Comunității, statele au creat un drept aplicabil resortisanților lor și lor însele, respectiv o ordine juridică proprie, integrată sistemului juridic al statelor membre de la intrarea în vigoare a Tratatului și care se impune jurisdicțiilor acestora.

Efectul direct al dreptului comunitar conferă acestuia competența generală de a completa cu drepturi și obligații noi, astfel încât, orice persoană, cetățean al Uniunii Europene, dobândește dreptul de a cere judecătorului național să i se aplice dispozițiile din tratate, regulamente, decizii și directive comunitare, pentru protecția unui drept conferit de acestea. Strâns legat de principiul efectului direct al dreptului comunitar, principiul supremației sale presupune aplicarea de către judecătorul național, a dreptului comunitar în totalitatea sa, pentru protejarea drepturilor pe care le conferă cetățenilor și neaplicarea oricărei prevederi din dreptul național care ar putea veni în conflict cu dreptul comunitar, fie anterioara, fie ulterioară regulii comunitare.

În virtutea acestor principii, în domeniul liberei circulații, cetățenii români vor fi supuși legislației naționale - în speță Legea nr. 248/2005 -numai în măsura în care aceasta este concordantă cu legislația comunitară, în caz contrar aceasta din urmă aplicându-se în mod direct și prioritar. În acest sens, urmează a se observa că, la art. 2, Directiva Parlamentului European și a Consiliului nr. 2004/38/CE din data de 19 aprilie 2004 stabilește condițiile care reglementează exercitarea dreptului la libera circulație și ședere pe teritoriul statelor membre, de către cetățenii Uniunii, precum și restrângerile acestui drept, din motive de ordine publică sau sănătate publică.

Potrivit art. 27 alin. (1) din Directivă, statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor de familie, indiferent de cetățenie, pentru motive de ordine publică sau de siguranță publică, cu respectarea principiului proporționalității și cu condiția de a se baza exclusiv pe conduita personală a individului în cauză. România este membră a Uniunii Europene și potrivit legislației comunitare menționate, toți românii sunt cetățeni ai acesteia, statut ce le conferă dreptul la liberă circulație în toate statele membre. Prin urmare, în măsura în care dispozițiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 modificată prin O.G. nr. 5/2006 potrivit căreia, recurentul a solicitat restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație a pârâtului L.C.

îi creează o situație mai grea acestuia și nu-i conferă garanția respectării dreptului la libera circulație în calitate de cetățean al Uniunii, în condițiile în care în sarcina pârâtului nu s-a reținut vreuna din situațiile prevăzute de art. 27 din Directiva Parlamentului European și a Consiliului nr. 2004/38/CE, ele nu-și vor mai găsi aplicabilitate în speță. Întrucât reclamantul nu a probat, în condițiile art. 1169 C. civ., incidența vreuneia dintre cauzele de limitare prevăzute în Directivă, instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală, dată cu aplicarea și interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente. În raport de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor împotriva deciziei nr. 253/A din 01 octombrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 mai 2010.