ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2821/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 03 iunie 2009 pe rolul Tribunalului

Galați, secția civilă, reclamantul Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor

din Ministerul Administrației și Internelor București a solicitat restrângerea exercitării

dreptului la libera circulație în statele membre ale Uniunii Europene, pentru o

perioadă de cel mult 3 ani, a pârâtului L.C.

În motivarea cererii s-a arătat că la 24 octombrie 2008 pârâtul

a fost returnat din Italia.

Prin sentința civilă nr. 1049 din 22 iunie 2009 Tribunalul

Galați, secția civilă a respins acțiunea.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut că, potrivit dispozițiilor

art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, restrângerea exercitării dreptului la liberă

circulație a cetățenilor români poate fi dispusă pe o perioadă de cel mult 3 ani

cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de

readmisie încheiat între România și acel stat.

Aceste prevederi vor fi interpretate prin coroborare cu dispozițiile

art. 2 din Protocolul nr. 4 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului

și libertăților fundamentale, care consacră libertatea de circulație a persoanelor

și care, la alin. (3), prevede că exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul

altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri pentru

o societate democratică, pentru securitatea națională, siguranța publică, menținerea

ordinii publice.

Apelul declarat de Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor

a fost respins de Curtea de Apel Galați, secția civilă, prin decizia civilă nr.

253 A pronunțată la data de 1 octombrie 2009.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că după

aderarea României la Uniunea Europeană, restrângerea libertății de circulație a

cetățenilor români nu se mai poate face decât cu respectarea reglementărilor comunitare

în domeniu și anume a Directivei nr. 38/2004 și a Regulamentului 1612/1968.

Potrivit acestor norme, accesul la libera circulație nu poate

fi limitat pentru simpla neîndeplinire a formalităților privind intrarea, circulația

și ieșirea străinilor din țară.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Inspectoratul Național

pentru Evidența Persoanelor, criticând-o ca fiind nelegală, deoarece din dispozițiile

art. 38 lit. a) și art. 39 alin. (1) din Legea nr. 248/2005, rezultă că singura

condiție necesară pentru dispunerea măsurii restrângerii exercitării dreptului la

libera circulație în străinătate este aceea a returnării cetățeanului român dintr-un

stat cu care țara noastră are încheiat acord de readmisie.

Prin urmare, autoritățile române nu au competența de a cerceta

și a se pronunța asupra legalității și temeiniciei actului de returnare săvârșit

de autoritățile străine ci doar de a lua act de această măsură și de a pune în executare

prevederile corespunzătoare din legislația națională, în sensul restrângerii exercitării

dreptului la libera circulație în statul de unde pârâtul a fost returnat, respectiv

Italia.

Recursul nu este fondat.

Legea nr. 248 din 20 iulie 2005 privind regimul liberei circulații

a cetățenilor români în străinătate a fost modificată prin O.G. nr. 5/2006 și O.U.G.

nr. 96/2006.

Ca urmare a acestor modificări a fost introdus art. 6

1

,

potrivit căruia cartea de identitate valabilă constituie document de călătorie pe

baza căruia cetățenii români pot călători în statele membre ale Uniunii Europene.

Potrivit art. 17 din Tratatul de constituire a Comunității

Europene, aplicabil României începând cu data aderării la Uniunea Europeană, este

cetățean al Uniunii, orice persoană care are cetățenia unui stat membru.

Așa cum s-a apreciat în jurisprudența Curții Europene de Justiție

prin instituirea Comunității, statele au creat un drept aplicabil resortisanților

lor și lor însele, respectiv o ordine juridică proprie, integrată sistemului juridic

al statelor membre de la intrarea în vigoare a Tratatului și care se impune jurisdicțiilor

acestora.

Efectul direct al dreptului comunitar conferă acestuia competența

generală de a completa cu drepturi și obligații noi, astfel încât, orice persoană,

cetățean al Uniunii Europene, dobândește dreptul de a cere judecătorului național

să i se aplice dispozițiile din tratate, regulamente, decizii și directive comunitare,

pentru protecția unui drept conferit de acestea.

Strâns legat de principiul efectului direct al dreptului comunitar,

principiul supremației sale presupune aplicarea de către judecătorul național, a

dreptului comunitar în totalitatea sa, pentru protejarea drepturilor pe care le

conferă cetățenilor și neaplicarea oricărei prevederi din dreptul național care

ar putea veni în conflict cu dreptul comunitar, fie anterioara, fie ulterioară regulii

comunitare.

În virtutea acestor principii, în domeniul liberei circulații,

cetățenii români vor fi supuși legislației naționale - în speță Legea nr. 248/2005

-numai în măsura în care aceasta este concordantă cu legislația comunitară, în caz

contrar aceasta din urmă aplicându-se în mod direct și prioritar.

În acest sens, urmează a se observa că, la art. 2, Directiva

Parlamentului European și a Consiliului nr. 2004/38/CE din data de 19 aprilie 2004

stabilește condițiile care reglementează exercitarea dreptului la libera circulație

și ședere pe teritoriul statelor membre, de către cetățenii Uniunii, precum și restrângerile

acestui drept, din motive de ordine publică sau sănătate publică.

Potrivit art. 27 alin. (1) din Directivă, statele membre pot

restrânge libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor

de familie, indiferent de cetățenie, pentru motive de ordine publică sau de siguranță

publică, cu respectarea principiului proporționalității și cu condiția de a se baza

exclusiv pe conduita personală a individului în cauză.

România este membră a Uniunii Europene și potrivit legislației

comunitare menționate, toți românii sunt cetățeni ai acesteia, statut ce le conferă

dreptul la liberă circulație în toate statele membre.

Prin urmare, în măsura în care dispozițiile art. 38 lit.

a) din Legea nr. 248/2005 modificată prin O.G. nr. 5/2006 potrivit căreia, recurentul

a solicitat restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație a pârâtului

L.C. îi creează o situație mai grea acestuia și nu-i conferă garanția respectării

dreptului la libera circulație în calitate de cetățean al Uniunii, în condițiile

în care în sarcina pârâtului nu s-a reținut vreuna din situațiile prevăzute de

art. 27 din Directiva Parlamentului European și a Consiliului nr. 2004/38/CE, ele

nu-și vor mai găsi aplicabilitate în speță.

Întrucât reclamantul nu a probat, în condițiile art. 1169

C. civ., incidența vreuneia dintre cauzele de limitare prevăzute în Directivă, instanța

de apel a pronunțat o hotărâre legală, dată cu aplicarea și interpretarea corectă

a prevederilor legii materiale incidente.

În raport de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de

reclamantul Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul Inspectoratul Național

pentru Evidența Persoanelor împotriva deciziei nr. 253/A din 01 octombrie 2009 a

Curții de Apel Galați, secția civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 mai 2010.