ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4979/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr. 6571/121/2010 la Tribunalul Galați, reclamanta Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, a solicitat în contradictoriu cu pârâtul A.M., în temeiul dispozițiilor art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005, să se dispună restrângerea executării dreptului acestuia la libera circulație în Italia, pentru o perioadă de cel mult 3 ani. În motivarea acțiunii a arătat că la data de 21 mai 2010, pârâtul a fost expulzat din Italia, în baza Decretului Prefectului Provinciei Roma, datorită comportamentului pe care l-a avut pe perioada șederii în țară. Prin sentința civilă nr. 1542 din 04 august 2010, Tribunalul Galați a respins ca nefondată acțiunea reclamantei.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, în esență, că pârâtul a fost returnat din Italia și, chiar dacă a fost condamnat pentru comiterea unor infracțiuni (fără însă a se face o dovadă concretă în acest sens), restrângerea dreptului la liberă circulație a acestuia nu respectă principiul proporționalității cu scopul legitim urmărit prevăzut de dispozițiile art. 27 alin. (2) din Directiva 2004/38/CE.

Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat apel reclamanta, arătând că în temeiul dispozițiilor art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, restrângerea exercitării dreptului la libera circulație a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui Acord de readmisie încheiat între România și acel stat, iar dreptul la liberă circulație este în strânsă legătură cu respectarea legislației Statului Român, precum și a tratatelor și convențiilor pe care România le-a ratificat și care fac astfel parte din dreptul intern. Prin decizia nr. 234/A din 14 septembrie 2010, Curtea de Apel Galați, secția civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței primei instanțe.

Pentru a decide în acest fel, s-au reținut următoarele: Prin dispozițiile obiectivului 2 lit. d) - invocat ca temei de drept al acțiunii de față, s-a prevăzut înaintarea de către Ministerul Internelor și Reformei Administrative București - Direcția Generală de Pașapoarte, sau după care, Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor București, către instanțe a „dosarului de îndepărtare", menționându-se totodată în acest text că demersul trebuie efectuat în directă corelare cu prevederile art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005. Or, potrivit art. 38 lit. b) din Lege, se poate limita dreptul la circulație persoanei a cărei prezență pe teritoriul unui stat prin activitatea pe care o desfășoară ar aduce atingere gravă intereselor României sau relațiilor bilaterale dintre România și acel stat.

În speță, deși pârâtul a fost expulzat pe motivul că a avut un comportament neadecvat pe teritoriul Statului Italian, nu s-a făcut nici o dovadă în sensul că acesta reprezintă o amenințare concretă, efectivă și gravă pentru ordinea, siguranța sau sănătatea publică. În legislația primară, art. 18.1 din Tratatul CE prevede că orice cetățean al Uniunii are dreptul de a circula și de a locui liber pe teritoriul statelor membre, sub rezerva limitărilor și condițiilor prevăzute de tratat și de dispozițiile luate pentru aplicarea sa.

În legislația secundară, Directiva Consiliului nr. 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004, privind libera circulație a cetățenilor Uniunii Europene și membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor membre, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. 158 din 30 aprilie 2004, stabilește prin art. 27, că limitarea dreptului cetățenilor statelor membre la liberă circulație poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică, cu respectarea principiului proporționalității și să se bazeze exclusiv pe comportamentul personal al individului vizat. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamanta Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date din Ministerul Administrației și Internelor.

În dezvoltarea motivelor de recurs, s-a arătat că, în conformitate cu prevederile obiectivului nr. 2 lit. d) din H.G. nr. 1347/2007 pentru aprobarea planului de măsuri privind sprijinirea cetățenilor români aflați în Italia, ca urmare a situației create prin adoptarea de către Statul Italian a noilor reglementări ce vizează îndepărtarea de pe teritoriu, coroborate cu prevederile art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, cu modificările și completările ulterioare, Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor are obligativitatea de a înainta către instanța competentă, dosarul de îndepărtare al cetățenilor români expulzați din Italia, iar dispozițiile obiectivului nr. 2 lit. d) al aceluiași act normativ prevăd faptul că autoritățile judecătorești urmează a pronunța o decizie vizând interzicerea deplasării cetățenilor expulzați, în Italia pe o perioadă determinată.

Mai arată că, din conținutul documentului emis de autoritățile italiene reiese că, pe timpul șederii pe teritoriul Italiei, pârâtul a avut un comportament antisocial, fiind expulzat de Statul Italian pentru săvârșirea mai multor infracțiuni, motiv pentru care îndepărtarea acestuia a fost necesară în vederea menținerii ordinii și siguranței publice. Astfel, în documentul de referință se precizează că pârâtul „a avut un comportament ce constituie o amenințare concretă, efectivă și gravă la adresa demnității umane, a drepturilor fundamentale ale persoanei și a integrității publice, făcând ca prezența sa pe teritoriul Italiei să fie incompatibilă cu conviețuirea civilizată și în siguranță", fiind considerat un pericol public.

Având în vedere circumstanțele faptei pârâtului, care poate fi considerată o persoană socialmente periculoasă, s-a apreciat oportună restrângerea exercitării dreptului acestuia la liberă circulație pe teritoriul Italiei, pe o perioadă de 3 ani, rămânerea sa în această țară fiind un evident și grav pericol pentru o coexistență civilă sigură, câtă vreme faptele săvârșite au constituit o amenințare reală, efectivă și o încălcare gravă a drepturilor fundamentale ale persoanei și a siguranței publice. Au fost invocate prevederile art. 5 din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, modificată și completată prin O.U.G.

nr. 5/2006, potrivit cu care pe perioada șederii, cetățenii români au obligația respectării legislației României și să nu desfășoare activități de natură să compromită imaginea României ori să contravină obligațiilor asumate de România prin documente internaționale, cât și respectarea legislației statului în care se află. Arată că există un grad scăzut de integrare a pârâtului în perimetrul Statului Italian, având în vedere că acesta a avut o activitate infracțională prin care a adus atingere ordinii și siguranței publice, iar conduita pârâtului reprezintă o amenințare reală, prezentă și suficient de serioasă la adresa interesului fundamental al societății Statului Italian. Potrivit art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE restricționarea libertății de circulație și de ședere a cetățenilor uniunii și a membrilor lor de familie poate fi dispusă pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică.

Conform decretului emis de autoritățile italiene, împotriva pârâtului s-a dispus măsura interzicerii de a se întoarce pe teritoriul Italiei pentru o perioadă de 5 ani, sub sancțiunea executării pedepsei privative de libertate. Având în vedere exigențele legislației Uniunii Europene, România trebuie să probeze capacitatea de a stopa migrația ilegală și că prezența, fără respectarea condițiilor legale de intrare și ședere a pârâtului pe teritoriul unor state membre ale Uniunii Europene ar dovedi exact contrariul, cu repercusiuni negative asupra tratamentului aplicat cetățenilor români ce locuiesc cu forme legale. În acest sens, în mod greșit instanța de fond, la judecarea cauzei, nu a luat în considerare dispozițiile obiectivului nr. 2 lit. d) din H.G.

nr. 1347/2007, precum și a Decretului Prefectului de Roma. Analizând recursul formulat, în raport de criticile menționate, Înalta Curte îl apreciază ca fiind nefondat, pentru considerentele ce urmează: Admiterea cererii de restrângere a exercitării dreptului la liberă circulație a pârâtului pe teritoriul Italiei se poate realiza numai în condițiile art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE, conform căruia restricționarea libertății de circulație și de ședere a cetățenilor uniunii și a membrilor lor de familie poate fi dispusă pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică. În alin. (2) același text prevede că măsurile luate trebuie să respecte principiul proporționalității și să se întemeieze pe conduita persoanei în cauză.

Astfel, conform decretului emis de autoritățile italiene împotriva pârâtului, s-a dispus măsura interzicerii acestuia de a se întoarce pe teritoriul Italiei pentru o perioadă de 5 ani, sub sancțiunea executării pedepsei privative de libertate. Prin prezenta cerere se solicită a se lua din nou față de pârât măsura de restrângere a exercitării dreptului la liberă circulație a pârâtului pe teritoriul Italiei, de către autoritățile române, în temeiul art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate.

Înalta Curte apreciază însă că o astfel de măsură poate fi luată o singură dată, căci nimeni nu poate fi sancționat pentru aceeași faptă de două ori, motiv pentru care nu poate fi primit argumentul adus de recurentă, în sensul că o astfel de sancțiune ar fi posibil de aplicat a doua oară în temeiul art. 2 lit. d) din HG nr. 1347/2007 pentru aprobarea planului de măsuri privind sprijinirea cetățenilor români aflați în Italia, ca urmare a situației create prin adoptarea de către Statul Italian a noilor reglementări ce vizează îndepărtarea de pe teritoriu, conform cu care „dosarul de îndepărtare” trebuie înaintat instanței pentru a se lua măsura prevăzută de art. 38 lit. b) al Legii nr. 248/2005.

Prin urmare, indiferent de temeiurile juridice invocate de către recurentă în susținerea măsurii de a restrânge exercitarea dreptului la liberă circulație a intimatului, o astfel de măsură nu poate fi dispusă și de către instanțele române, în baza dispozițiilor legii interne, cât timp această sancțiune s-a dispus de către autoritățile italiene, căci ar fi încălcat principiul imposibilității dublei sancțiuni recunoscut de legislația română. Capacitatea României de a stopa migrația ilegală reprezintă un obiectiv general și nu poate constitui temei de admitere a unei cereri determinate, fără o analiză în concret a legalității și temeiniciei acesteia. Pentru aceste motive, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., recursul declarat de reclamant urmează a fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Administrației și Internelor – Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrația Bazelor de Date, împotriva deciziei civile nr. 234A din 14 septembrie 2010 a Curții de Apel Galați, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 09 iunie 2011.