ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4979/2011

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr. 6571/121/2010

la Tribunalul Galați, reclamanta Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea

Bazelor de Date, a solicitat în contradictoriu cu pârâtul A.M., în temeiul dispozițiilor

art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005, să se dispună restrângerea executării dreptului

acestuia la libera circulație în Italia, pentru o perioadă de cel mult 3 ani. În

motivarea acțiunii a arătat că la data de 21 mai 2010, pârâtul a fost expulzat din

Italia, în baza Decretului Prefectului Provinciei Roma, datorită comportamentului

pe care l-a avut pe perioada șederii în țară.

Prin sentința civilă

nr. 1542 din 04 august 2010, Tribunalul Galați a respins ca nefondată acțiunea reclamantei.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut, în esență, că pârâtul a fost returnat din Italia și, chiar dacă

a fost condamnat pentru comiterea unor infracțiuni (fără însă a se face o dovadă

concretă în acest sens), restrângerea dreptului la liberă circulație a acestuia

nu respectă principiul proporționalității cu scopul legitim urmărit prevăzut de

dispozițiile art. 27 alin. (2) din Directiva 2004/38/CE.

Împotriva hotărârii instanței

de fond a declarat apel reclamanta, arătând că în temeiul dispozițiilor art. 38

lit. b) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor

români în străinătate, restrângerea exercitării dreptului la libera circulație a

cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani cu privire

la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui Acord de readmisie

încheiat între România și acel stat, iar dreptul la liberă circulație este în strânsă

legătură cu respectarea legislației Statului Român, precum și a tratatelor și convențiilor

pe care România le-a ratificat și care fac astfel parte din dreptul intern.

Prin decizia nr. 234/A

din 14 septembrie 2010, Curtea de Apel Galați, secția civilă, a respins, ca nefondat,

apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței primei instanțe. Pentru a decide

în acest fel, s-au reținut următoarele:

Prin dispozițiile obiectivului

2 lit. d) - invocat ca temei de drept al acțiunii de față, s-a prevăzut înaintarea

de către Ministerul Internelor și Reformei Administrative București - Direcția Generală

de Pașapoarte, sau după care, Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor

București, către instanțe a „dosarului de îndepărtare", menționându-se totodată

în acest text că demersul trebuie efectuat în directă corelare cu prevederile

art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005.

Or, potrivit art. 38

lit. b) din Lege, se poate limita dreptul la circulație persoanei a cărei prezență

pe teritoriul unui stat prin activitatea pe care o desfășoară ar aduce atingere

gravă intereselor României sau relațiilor bilaterale dintre România și acel stat.

În speță, deși pârâtul

a fost expulzat pe motivul că a avut un comportament neadecvat pe teritoriul Statului

Italian, nu s-a făcut nici o dovadă în sensul că acesta reprezintă o amenințare

concretă, efectivă și gravă pentru ordinea, siguranța sau sănătatea publică.

În legislația primară,

art. 18.1 din Tratatul CE prevede că orice cetățean al Uniunii are dreptul de a

circula și de a locui liber pe teritoriul statelor membre, sub rezerva limitărilor

și condițiilor prevăzute de tratat și de dispozițiile luate pentru aplicarea sa.

În legislația secundară, Directiva Consiliului nr. 2004/38/CE a Parlamentului European

și a Consiliului din 29 aprilie 2004, privind libera circulație a cetățenilor Uniunii

Europene și membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor membre, publicată

în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. 158 din 30 aprilie 2004, stabilește

prin art. 27, că limitarea dreptului cetățenilor statelor membre la liberă circulație

poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate

publică, cu respectarea principiului proporționalității și să se bazeze exclusiv

pe comportamentul personal al individului vizat.

Împotriva acestei decizii

a declarat recurs, în termen legal, reclamanta Direcția pentru Evidența Persoanelor

și Administrarea Bazelor de Date din Ministerul Administrației și Internelor.

În dezvoltarea motivelor

de recurs, s-a arătat că, în conformitate cu prevederile obiectivului nr. 2

lit. d) din H.G. nr. 1347/2007 pentru aprobarea planului de măsuri privind sprijinirea

cetățenilor români aflați în Italia, ca urmare a situației create prin adoptarea

de către Statul Italian a noilor reglementări ce vizează îndepărtarea de pe teritoriu,

coroborate cu prevederile art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005 privind regimul

liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, cu modificările și completările

ulterioare, Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor are obligativitatea

de a înainta către instanța competentă, dosarul de îndepărtare al cetățenilor români

expulzați din Italia, iar dispozițiile obiectivului nr. 2 lit. d) al aceluiași act

normativ prevăd faptul că autoritățile judecătorești urmează a pronunța o decizie

vizând interzicerea deplasării cetățenilor expulzați, în Italia pe o perioadă determinată.

Mai arată că, din conținutul

documentului emis de autoritățile italiene reiese că, pe timpul șederii pe teritoriul

Italiei, pârâtul a avut un comportament antisocial, fiind expulzat de Statul Italian

pentru săvârșirea mai multor infracțiuni, motiv pentru care îndepărtarea acestuia

a fost necesară în vederea menținerii ordinii și siguranței publice. Astfel, în

documentul de referință se precizează că pârâtul „a avut un comportament ce constituie

o amenințare concretă, efectivă și gravă la adresa demnității umane, a drepturilor

fundamentale ale persoanei și a integrității publice, făcând ca prezența sa pe teritoriul

Italiei să fie incompatibilă cu conviețuirea civilizată și în siguranță", fiind

considerat un pericol public.

Având în vedere circumstanțele

faptei pârâtului, care poate fi considerată o persoană socialmente periculoasă,

s-a apreciat oportună restrângerea exercitării dreptului acestuia la liberă circulație

pe teritoriul Italiei, pe o perioadă de 3 ani, rămânerea sa în această țară fiind

un evident și grav pericol pentru o coexistență civilă sigură, câtă vreme faptele

săvârșite au constituit o amenințare reală, efectivă și o încălcare gravă a drepturilor

fundamentale ale persoanei și a siguranței publice.

Au fost invocate prevederile

art. 5 din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români

în străinătate, modificată și completată prin O.U.G. nr. 5/2006, potrivit cu care

pe perioada șederii, cetățenii români au obligația respectării legislației României

și să nu desfășoare activități de natură să compromită imaginea României ori să

contravină obligațiilor asumate de România prin documente internaționale, cât și

respectarea legislației statului în care se află. Arată că există un grad scăzut

de integrare a pârâtului în perimetrul Statului Italian, având în vedere că acesta

a avut o activitate infracțională prin care a adus atingere ordinii și siguranței

publice, iar conduita pârâtului reprezintă o amenințare reală, prezentă și suficient

de serioasă la adresa interesului fundamental al societății Statului Italian.

Potrivit art. 27 din Directiva

nr. 2004/38/CE restricționarea libertății de circulație și de ședere a cetățenilor

uniunii și a membrilor lor de familie poate fi dispusă pentru motive de ordine publică,

siguranță publică sau sănătate publică.

Conform decretului emis

de autoritățile italiene, împotriva pârâtului s-a dispus măsura interzicerii de

a se întoarce pe teritoriul Italiei pentru o perioadă de 5 ani, sub sancțiunea executării

pedepsei privative de libertate. Având în vedere exigențele legislației Uniunii

Europene, România trebuie să probeze capacitatea de a stopa migrația ilegală și

că prezența, fără respectarea condițiilor legale de intrare și ședere a pârâtului

pe teritoriul unor state membre ale Uniunii Europene ar dovedi exact contrariul,

cu repercusiuni negative asupra tratamentului aplicat cetățenilor români ce locuiesc

cu forme legale.

În acest sens, în mod

greșit instanța de fond, la judecarea cauzei, nu a luat în considerare dispozițiile

obiectivului nr. 2 lit. d) din H.G. nr. 1347/2007, precum și a Decretului Prefectului

de Roma.

Analizând recursul formulat,

în raport de criticile menționate, Înalta Curte îl apreciază ca fiind nefondat,

pentru considerentele ce urmează:

Admiterea cererii de restrângere

a exercitării dreptului la liberă circulație a pârâtului pe teritoriul Italiei se

poate realiza numai în condițiile art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE, conform

căruia restricționarea libertății de circulație și de ședere a cetățenilor uniunii

și a membrilor lor de familie poate fi dispusă pentru motive de ordine publică,

siguranță publică sau sănătate publică. În alin. (2) același text prevede că măsurile

luate trebuie să respecte principiul proporționalității și să se întemeieze pe conduita

persoanei în cauză.

Astfel, conform decretului

emis de autoritățile italiene împotriva pârâtului, s-a dispus măsura interzicerii

acestuia de a se întoarce pe teritoriul Italiei pentru o perioadă de 5 ani, sub

sancțiunea executării pedepsei privative de libertate.

Prin prezenta cerere se

solicită a se lua din nou față de pârât măsura de restrângere a exercitării dreptului

la liberă circulație a pârâtului pe teritoriul Italiei, de către autoritățile române,

în temeiul art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații

a cetățenilor români în străinătate.

Înalta Curte apreciază

însă că o astfel de măsură poate fi luată o singură dată, căci nimeni nu poate fi

sancționat pentru aceeași faptă de două ori, motiv pentru care nu poate fi primit

argumentul adus de recurentă, în sensul că o astfel de sancțiune ar fi posibil de

aplicat a doua oară în temeiul art. 2 lit. d) din HG nr. 1347/2007 pentru aprobarea

planului de măsuri privind sprijinirea cetățenilor români aflați în Italia, ca urmare

a situației create prin adoptarea de către Statul Italian a noilor reglementări

ce vizează îndepărtarea de pe teritoriu, conform cu care „dosarul de îndepărtare”

trebuie înaintat instanței pentru a se lua măsura prevăzută de art. 38 lit. b) al

Legii nr. 248/2005.

Prin urmare, indiferent

de temeiurile juridice invocate de către recurentă în susținerea măsurii de a restrânge

exercitarea dreptului la liberă circulație a intimatului, o astfel de măsură nu

poate fi dispusă și de către instanțele române, în baza dispozițiilor legii interne,

cât timp această sancțiune s-a dispus de către autoritățile italiene, căci ar fi

încălcat principiul imposibilității dublei sancțiuni recunoscut de legislația română.

Capacitatea României de

a stopa migrația ilegală reprezintă un obiectiv general și nu poate constitui temei

de admitere a unei cereri determinate, fără o analiză în concret a legalității și

temeiniciei acesteia.

Pentru aceste motive,

în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de reclamant urmează

a fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâtul Ministerul Administrației și Internelor – Direcția pentru Evidența Persoanelor

și Administrația Bazelor de Date, împotriva deciziei civile nr. 234A din 14 septembrie

2010 a Curții de Apel Galați, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 09 iunie 2011.