ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 688/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 1092 din 12 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava,

secția civilă, s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul I.N.E.P.

- M.I.R.A. în contradictoriu cu pârâtul S.C. prin care s-a solicitat restrângerea

dreptului la liberă circulație al pârâtei în Italia pentru o perioadă de cel

mult 3 ani, în temeiul Legii nr. 248/2005 și art. 2 lit. d) din H.G. nr.

1347/2007 pentru aprobarea planului de măsuri privind sprijinirea cetățenilor

români aflați în Italia, ca urmare a situației create prin adoptarea de către

statul italian a unor reglementări ce vizează îndepărtarea de teritoriul

statului respectiv.

Pentru a dispune în acest sens,

instanța a avut în vedere următoarele motive:

După data de 1 ianuarie 2007 când

România a devenit membră a U.E., dreptul la liberă circulație și ședere pe

teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiei

acestora a fost reglementat de Directiva nr. 2004/38/CE a Parlamentului

European și a Consiliului din 29 aprilie 2004, conform căreia cetățenia Uniunii

conferă fiecărui cetățean al Uniunii un drept fundamental și individual la

liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre, sub rezerva

limitărilor și condițiilor prevăzute de tratat și a măsurilor adoptate în

scopul aplicării acesteia.

Potrivit normelor comunitare, statele

membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor

Uniunii, indiferent de cetățenie, pentru motive de ordine publică, siguranță

publică sau sănătate publică.

Singurul motiv invocat de reclamanta

pentru restrângerea exercitării dreptului la libera circulație este expulzarea

paratului din Italia. Din lecturarea Decretului Prefecturii Provinciei Pescana

nu rezulta ca pârâtul a fost judecat și condamnat pentru săvârșirea vreunei

fapte penale, astfel încât reclamanta nu dovedește incidența vreunuia dintre

cele trei motive prevăzute de normele comunitare.

Prin Decizia civilă nr. 107 din 15

iulie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția civilă și pentru cauze

cu minori și de familie, s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant

împotriva sentinței primei instanțe, pentru următoarele motive:

Normele comunitare, prioritare față de

dispozițiile interne, prevăd situațiile de excepție în care se poate dispune

restrângerea dreptului la liberă circulație, respectiv ordinea, siguranța sau

sănătatea publică, iar din actele dosarului nu rezultă că vreuna din aceste

situații poate fi reținută.

Singurul motiv invocat în decretul de

expulzare, cum că pe perioada șederii în Italia pârâtul a avut un comportament

antisocial, fără a se face dovada ca acesta a fost condamnat printr-o hotărâre

penala definitiva, nu dovedește ca pârâtul s-ar afla intr-una dintre situațiile

menționate mai sus, reglementate de normele comunitare.

Împotriva deciziei de apel a formulat

cerere de recurs reclamantul - apelant.

Potrivit art. 2 lit. d) din H.G. nr.

1347/2007 autoritățile judecătorești urmează a pronunța o decizie vizând

interzicerea deplasării cetățenilor expulzați în Italia pe o perioadă

determinată.

Pârâtul a fost îndepărtat de pe

teritoriul Italiei urmare Decretului Prefecturii Provinciei Pescana, iar din

conținutul acestui act rezultă că pe timpul șederii pe teritoriul Italiei

pârâtul a avut un comportament antisocial, motiv pentru care îndepărtarea sa a

fost necesară în vederea menținerii ordinii și siguranței publice.

Situația în care se află pârâtul se

încadrează în dispozițiile art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE.

Conform decretului emis de

autoritățile italiene, împotriva pârâtului s-a dispus măsura interzicerii de a

se întoarce pe teritoriul Italiei pentru o anumită perioadă.

Potrivit art. 1 pct. 1 lit. d) în

Acordul dintre România și Republica Italiană privind readmisia persoanelor

aflate în situație ilegală, ratificat prin Legea nr. 173/1997, fiecare parte

contractantă readmite pe teritoriul său, la cererea celeilalte părți

contractante și fără alte formalități, orice persoană care nu îndeplinește

condițiile necesare pentru intrare sau nu mai îndeplinește cerințele pentru

șederea pe teritoriul părții contractante solicitante.

Intimatul nu a depus la dosar

întâmpinare.

Recursul este nefondat și va fi respins

pentru următoarele considerente:

Tribunalul a reținut că dreptul

cetățenilor la liberă circulație este un drept garantat de legea națională, dar

și de convențiile internaționale la care România este parte și că, totodată,

acest drept poate fi supus anumitor limitări, dar că în ceea ce privește

motivele și condițiile acestor limitări, dreptul comunitar este prevalent în

raport cu cel intern, neputând fi reținute ca fiind întrunite cerințele

normelor comunitare.

Curtea de apel a constatat, de

asemenea, că dreptul la liberă circulație poate fi limitat, dar că în cauză nu

sunt motive temeinice pentru luarea acestei măsuri.

Contrar susținerilor recurentului,

simpla returnare a pârâtei nu poate sa constituie un temei suficient pentru

restrângerea pe viitor a dreptului acesteia la libera circulație în acest stat

al Uniunii Europene, instanța verificând dacă sunt întrunite cerințele normelor

incidente pentru a se lua măsura solicitată.

Deși potrivit art. 38 lit. a) din

Legea nr. 248/2005 retumarea cetățeanului român dintr-un alt stat apare ca

fiind o condiție suficientă pentru restrângerea dreptului la liberă circulație

a respectivului cetățean, o asemenea aplicare a normei interne ar contraveni

Directivei nr. 2004/38/CE care prevede ca o astfel de măsură se poate lua numai

pentru motive de ordine publică, de securitate publică sau de sănătate publică.

Or, în speță, chiar dacă instanța nu

poate cenzura măsura returnării pârâtului din Italia, luată în baza acordului

de readmisie și a dispoziției Prefectului Provinciei Pescana, nu poate nici să

restrângă dreptul pârâtei la liberă circulație pe viitor, câtă vreme reclamanta

nu a dovedit încălcarea de către pârât a uneia dintre valorile mai sus

menționate.

Atât timp cât nu s-a dovedit ca

pârâtul reprezintă o amenințare reala și efectiva a valorilor protejate prin

normele comunitare, ca măsura solicitata este necesara și proporționala cu

scopul urmărit, acestuia nu i se poate restrânge dreptul la libera circulație

decât cu încălcare dispozițiilor normelor comunitare.

Devenind membră a U.E., România este

obligată să respecte prevederile dreptului comunitar, aplicabil ca ordine

juridică integrată în ordinea de drept a statelor membre ale U.E.

Or, dreptul la liberă circulație și

ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii

familiilor lor este reglementat prin Tratatul de instituire a comunităților

europene, precum și prin Directiva 2004/38 a Parlamentului European și a

Consiliului, care în speță a fost corect aplicată de instanțe, din moment ce au

fost chemate sa soluționeze un litigiu purtat între stat -printr-o direcție a

Ministerului Administrației și Internelor - și un particular.

De altfel, împotriva pârâtului s-a

luat deja de către autoritățile italiene măsura interzicerii accesului pe

teritoriul Italiei, după cum susține reclamantul recurent și rezulta și din

decretul de expulzare, ceea ce înseamnă că se solicită aplicarea unei duble

sancțiuni pentru aceiași faptă imputată.

Cum reclamantul nu a fost în măsură să

demonstreze necesitatea și proporționalitatea măsurii solicitate față de scopul

urmărit, recursul declarat de aceasta este nefondat și, în baza art. 312 alin. (1)

C. proc. civ., Înalta Curte îl va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de reclamantul I.N.E.P. – M.I.R.A. împotriva Deciziei nr. 107/ D în 15 iunie

2009 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția civilă și pentru cauze cu

minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

5 februarie 2010.