ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1442/2010

Asupra recursului civil de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 14 iulie 2009 pe rolul Tribunalului Buzău sub nr. 3117/114/2009 reclamantul Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor (în prezent Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date) din Ministerul Administrației și Internelor a chemat în judecată pe pârâtul L.I. solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în Italia pentru o perioadă de cel mult 3 ani. În motivarea cererii reclamantul a arătat că pârâtul a fost expulzat din Italia la data de 13 mai 2009, motiv pentru care în raport de dispozițiile art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005 și art. 2 lit. d) din H.G.

nr. 1347/2007 pentru aprobarea Planului de măsuri privind sprijinirea cetățenilor români aflați în Italia, se impune restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în Italia a pârâtului L.I. Prin sentința civilă nr. 691 din 13 august 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, secția civilă, s-a respins ca nefondată acțiunea, reținându-se că, deși la data de 23 mai 2009 pârâtul a fost expulzat din Italia, urmare a măsurii dispuse de către autoritățile italiene, după aderarea țării noastre la Uniunea Europeană, la 1 ianuarie 2007, se impune a fi executată situația de fapt a pârâtului în raport de noua ordine juridică din România, de compatibilitatea normei interne cu cea comunitară în ceea ce privește libertatea de călătorie și de identificare a normei juridice aplicabile.

S-a reținut, că norma comunitară prevede trei situații în care statul ar putea restrânge libertatea de circulație a persoanelor, respectiv: afectarea ordinii publice, siguranței publice sau sănătății publice, așa cum rezultă din art. 18 al Tratatului Comunității Europene și art. 27 din Directiva 2004/38/CE. În acest context, s-au apreciat că simpla nerespectare a condițiilor prevăzute de legea statului membru referitoare la dreptul de ședere pe teritoriul său a unui cetățean român nu poate fi încadrată în sfera noțiunilor de ordine , siguranță sau sănătate publică, pentru a putea admite acțiunea de față. Împotriva sentinței mai sus menționată a declarat apel reclamantul, în cuprinsul căruia a invocat că dispozițiile obiectivului nr. 2 lit. d) din H.G.

nr. 1397/2007 prevăd faptul că autoritățile judecătorești urmează a pronunța o decizie vizând interzicerea deplasării cetățenilor expulzați din Italia pentru o perioadă determinată. Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 143 din 5 februarie 2009 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor reținând în esență că nu s-a făcut dovada că pârâtul ar fi încălcat prevederile art. 27 din Directiva 2004/38/CE pentru a se restrânge dreptul la liberă circulație în Italia. Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs reclamantul invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând că pârâtul a încălcat art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005 coroborat cu obiectivul nr. 2 lit. d) din H.G.

nr. 1347/2007 pentru aprobarea planului de măsuri privind sprijinirea cetățenilor români aflați în Italia, ca urmare a situației create prin adoptarea de către Statul Italian a noilor reglementări ce vizează îndepărtarea de pe teritoriul său, a cetățenilor români. A mai susținut că, potrivit Decretului Prefectului Provinciei Ferenze, pârâtul a avut un comportament antisocial, și din acest motiv se solicită restricționarea dreptului la liberă circulație. Analizând recursul în limita motivelor invocate în contextul probelor administrate, Înalta Curte, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed: Potrivit legislației europene în materie, dreptul la liberă circulație nu este un drept absolut, însă conform art. 27 din Directiva 2004/38/CE, restricționarea libertății de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie se dispune numai pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică.

În alin. (2), textul prevede că măsura trebuie să respecte principiul proporționalității și să se întemeieze exclusiv pe conduita celui în cauză. Și art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană statuează că drepturile fundamentale sunt respectate, așa cum sunt garantate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale. Restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație trebuie supusă condițiilor prevăzute de art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE, iar prevederile Legii nr. 248/2005 trebuie interpretate în acord cu legislația comunitară. În speță, nu sunt îndeplinite cerințele art. 27 din Directivă. Intimatul - pârât L.I. a fost returnat din Italia pentru că ar fi avut un comportament antisocial.

Reclamantul nu a făcut dovada susținerilor sale, nu a depus copie lizibilă a Decretului emis de autoritățile italiene deși prima instanță a solicitat acest act, astfel încât simpla nerespectare a condițiilor referitoare la prestarea unui loc de muncă nu poate fi încadrată în sfera noțiunilor de ordine publică, siguranță sau sănătate publică prevăzută de art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE. Pentru considerentele expuse în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul declarat de reclamant va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E CI D E

Respinge recursul declarat de reclamantul Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor (în prezent Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date) din Ministerul Administrației și Internelor împotriva deciziei nr. 143 din 5 octombrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 martie 2010.