ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1442/2010

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 14

iulie 2009 pe rolul Tribunalului Buzău sub nr. 3117/114/2009 reclamantul

Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor (în prezent Direcția pentru

Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date) din Ministerul

Administrației și Internelor a chemat în judecată pe pârâtul L.I. solicitând

ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună restrângerea exercitării

dreptului la liberă circulație în Italia pentru o perioadă de cel mult 3 ani.

În motivarea cererii reclamantul a arătat

că pârâtul a fost expulzat din Italia la data de 13 mai 2009, motiv pentru care

în raport de dispozițiile art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005 și art. 2 lit.

d) din H.G. nr. 1347/2007 pentru aprobarea Planului de măsuri privind

sprijinirea cetățenilor români aflați în Italia, se impune restrângerea

exercitării dreptului la liberă circulație în Italia a pârâtului L.I.

Prin sentința civilă nr. 691 din 13

august 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, secția civilă, s-a respins ca

nefondată acțiunea, reținându-se că, deși la data de 23 mai 2009 pârâtul a fost

expulzat din Italia, urmare a măsurii dispuse de către autoritățile italiene,

după aderarea țării noastre la Uniunea Europeană, la 1 ianuarie 2007, se impune a fi executată situația de fapt a pârâtului

în raport de noua ordine juridică din România, de compatibilitatea normei

interne cu cea comunitară în ceea ce privește libertatea de călătorie și de

identificare a normei juridice aplicabile.

S-a reținut, că norma comunitară prevede

trei situații în care statul ar putea restrânge libertatea de circulație a

persoanelor, respectiv: afectarea ordinii publice, siguranței publice sau

sănătății publice, așa cum rezultă din art. 18 al Tratatului Comunității

Europene și art. 27 din Directiva 2004/38/CE.

În acest context, s-au apreciat că simpla

nerespectare a condițiilor prevăzute de legea statului membru referitoare la

dreptul de ședere pe teritoriul său a unui cetățean român nu poate fi încadrată

în sfera noțiunilor de ordine , siguranță sau sănătate publică, pentru a putea

admite acțiunea de față.

Împotriva sentinței mai sus menționată a

declarat apel reclamantul, în cuprinsul căruia a invocat că dispozițiile

obiectivului nr. 2 lit. d) din H.G. nr. 1397/2007 prevăd faptul că autoritățile

judecătorești urmează a pronunța o decizie vizând interzicerea deplasării

cetățenilor expulzați din Italia pentru o perioadă determinată.

Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și

pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 143 din 5 februarie 2009 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul Inspectoratul Național pentru Evidența

Persoanelor reținând în esență că nu s-a făcut dovada că pârâtul ar fi încălcat

prevederile art. 27 din Directiva 2004/38/CE pentru a se restrânge dreptul la

liberă circulație în Italia.

Împotriva acestei din urmă hotărâri a

declarat recurs reclamantul invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând

că pârâtul a încălcat art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005 coroborat cu

obiectivul nr. 2 lit. d) din H.G. nr. 1347/2007 pentru aprobarea planului de

măsuri privind sprijinirea cetățenilor români aflați în Italia, ca urmare a

situației create prin adoptarea de către Statul Italian a noilor reglementări

ce vizează îndepărtarea de pe teritoriul său, a cetățenilor români.

A mai susținut că, potrivit Decretului

Prefectului Provinciei Ferenze, pârâtul a avut un comportament antisocial, și

din acest motiv se solicită restricționarea dreptului la liberă circulație.

Analizând recursul în limita motivelor

invocate în contextul probelor administrate, Înalta Curte, constată că recursul

este nefondat pentru considerentele ce succed:

Potrivit legislației europene în materie,

dreptul la liberă circulație nu este un drept absolut, însă conform art. 27 din

Directiva 2004/38/CE, restricționarea libertății de circulație și de ședere a

cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie se dispune numai pentru

motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică.

În alin. (2), textul prevede că măsura

trebuie să respecte principiul proporționalității și să se întemeieze exclusiv

pe conduita celui în cauză.

Și art. 6 din Tratatul privind Uniunea

Europeană statuează că drepturile fundamentale sunt respectate, așa cum sunt

garantate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților

Fundamentale.

Restrângerea exercitării dreptului la

liberă circulație trebuie supusă condițiilor prevăzute de art. 27 din Directiva

nr. 2004/38/CE, iar prevederile Legii nr. 248/2005 trebuie interpretate în

acord cu legislația comunitară.

În speță, nu sunt îndeplinite cerințele

art. 27 din Directivă.

Intimatul - pârât L.I. a fost returnat

din Italia pentru că ar fi avut un comportament antisocial.

Reclamantul nu a făcut dovada susținerilor

sale, nu a depus copie lizibilă a Decretului emis de autoritățile italiene deși

prima instanță a solicitat acest act, astfel încât simpla nerespectare a

condițiilor referitoare la prestarea unui loc de muncă nu poate fi încadrată în

sfera noțiunilor de ordine publică, siguranță sau sănătate publică prevăzută de

art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE.

Pentru considerentele expuse în temeiul

art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul declarat de reclamant va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E CI D E

Respinge recursul declarat de reclamantul

Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor (în prezent Direcția pentru

Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date) din Ministerul

Administrației și Internelor împotriva deciziei nr. 143 din 5 octombrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4

martie 2010.