ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6575/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 11 februarie 2010,

la Tribunalul Suceava reclamantul Ministerul Administrației și Internelor -

Direcția Generală de Pașapoarte l-a chemat în judecată pe pârâtul P.P.,

solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să-i restrângă

pârâtului dreptul la liberă circulație în Italia, care a fost expulzat din

această țară la data de 3 noiembrie 2009 în baza Decretului Prefecturii Provinciei

Pescara.

Prin sentința civilă nr. 401 din 22 februarie 2010,

Tribunalul Suceava, secția civilă, a respins cererea de chemare în judecată ca

nefondată.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a

reținut în esență următoarele:

De

la data de 1 iulie 2007 România a devenit membră a Uniunii Europene. Fiind

vorba de raporturi juridice în sfera comunitară, în virtutea principiului

priorității, regulile de drept comunitar fac inoperante orice reguli de drept

național în vigoare, în măsura în care ar fi contrare, în această categorie

intrând și dispozițiile Legii nr. 248/2005 sau acordurile cu state membre care

stabilesc alte restrângeri ale exercițiului dreptului la liberă circulație

decât cele premise de legislația comunitară. Astfel, norma comunitară,

respectiv art. 27 lit. a) din Directiva 2004/38/CE prevede că „statele membre

pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a

membrilor lor de familie, indiferent de cetățenie, pentru motive de ordine

publică, siguranță publică sau sănătate publică. Aceste motive nu pot fi

invocate în scopuri economice”. În consecință, a reținut instanța, norma

comunitară prevede limitativ doar trei situații când este posibilă restrângerea

dreptului la liberă circulație, în timp ce norma internă [art. 38 lit. a) din

Legea nr. 248/2005] prevede o categorie mai largă de situații posibile când se

poate dispune restrângerea dreptului cetățeanului român la libera circulație.

Consecința este că norma internă este parțial incompatibilă cu norma

comunitară.

Prin

decizia nr. 23 din 17 martie 2010 Curtea de Apel Suceava, secția civilă și

pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondat apelul declarat de

reclamant împotriva sentinței.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut

următoarele:

Spre deosebire de norma internă (art. 38 din

Legea nr. 248/2005) ce prevede că restrângerea dreptului unui cetățean român la

libera circulație în străinătate este condiționată doar de simpla returnare,

norma comunitară (art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE) prevede doar trei

situații în care este posibilă această măsură restrictivă și anume: afectarea

ordinii , sănătății și siguranței publice.

În cazul neconcordanței dintre normele interne

și cele comunitare au prioritate normele comunitare.

Măsura nu poate fi luată numai pentru faptul că

o persoană a fost returnată dintr-un stat cu care România are încheiat un acord

de readmisie, în acest sens pronunțându-se și Curtea de Justiție Europeană în

interpretarea art. 18 din Tratatul CE și art. 27 din Directiva 2004/38/CE. În

speță nu s-a făcut dovada că pârâtul s-ar afla într-una din cele trei situații prevăzute

de art. 27 din Directiva 2004/38/CE, așa încât măsura solicitată este

disproporționată în raport cu scopul urmărit și încalcă dreptul la liberă

circulație al pârâtului.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate.

În motivarea cererii de recurs, se arată că

pârâtul a fost returnat din Italia la data de 3 noiembrie 2009 prin Decretul

Prefecturii Provinciei Pescara. Pârâtul nu a respectat o interdicție anterioară

de a pătrunde pe teritoriul Italiei, a lucrat fără forme legale și a avut o

activitate infracțională. Potrivit dispozițiilor art. 1 pct. 1 din Acordul

dintre România și Republica Italiană privind readmisia persoanelor aflate în

situație ilegală, ratificat prin Legea nr. 173/1997 „fiecare parte contractantă

readmite pe teritoriul său, la cererea celeilalte părți contractante și fără

alte formalități, oricare persoană care nu îndeplinește condițiile necesare

pentru intrare sau nu mai întrunește cerințele pentru șederea pe teritoriul

părții contractante solicitante, dacă s-a stabilit sau este prezumat că acesta

este cetățean al părții contractante solicitante”.

Astfel recurentul invocă greșita interpretare și

aplicare a legii prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Intimatul nu a depus întâmpinare.

Examinând hotărârea atacată prin prisma

motivelor de recurs, a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Înalta Curte

reține că recursul este nefundat pentru următoarele considerente:

Într-adevăr limitarea circulației cetățenilor

români nu este una absolută, ea trebuind să se desfășoare cu respectarea

cerințelor legii materiale speciale, la care trimite art. 25 alin. (1), teza l

din Constituție.

Or, Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei

circulații a cetățenilor români în străinătate nu stabilește că prin simpla

returnare dintr-un stat a unui cetățean român trebuie să se dispună

restrângerea exercitării dreptului acestuia la libera circulație.

Dacă legiuitorul ar fi dorit ca simpla limitare

a măsurii returnării să angajeze în mod direct restrângerea exercițiului

dreptului la liberă circulație, ar fi stipulat că o asemenea restrângere

operează de drept.

În legislația primară, art. 18.1 TCE prevede că

orice cetățean al Uniunii are dreptul de a circula și de a locui liber pe

teritoriul statelor membre, sub rezerva limitărilor și cerințelor prevăzute de

tratat și de dispozițiile luate pentru aplicarea sa.

În legislația secundară, Directiva nr. 38/2004 a

Protocolului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind libera

circulație și rezidență a cetățenilor Uniunii Europene și membrilor de familie

ai acestora pe teritoriul statelor membre, de modificare a Regulamentului CEE

nr. 1612/68 și de abrogare a Directivelor nr. 64/221/CEE, nr. 68/360/CEE, nr. 72/194/CEE,

nr. 73/148/CEE, nr. 75/34/CEE, nr. 75/35/CEE, nr. 90/364/CEE, nr. 90/365/CEE și

nr. 93/96/CEE publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 158 din

30 aprilie 2004 , stabilește prin art. 27 că limitarea dreptului cetățenilor

statelor membre la liberă circulație poate fi dispusă numai pentru motive de

ordine publică, securitate publică sau sănătate publică.

Prin O.U.G. nr. 102/2005 privind libera

circulație pe teritoriul României, a cetățenilor statelor membre ale Uniunii

Europene și a Spațiului Economic European aprobată prin Legea nr. 260/2005 și

care a intrat în vigoare la data aderării României la Uniunea Europeană (art. 35) a fost transpusă Directiva nr. 38/2004/CE a Parlamentului

European și a Consiliului din 29 aprilie 2004.

Drept urmare normele din reglementarea

comunitară se vor aplica cu prioritate în raport de normele de drept comun.

Întrucât reclamantul nu a probat în condițiile

art. 1169 C. civ. incidența vreuneia din cauzele de limitare prezentate în

Directivă instanța de apel a dat eficiență dispozițiilor normei comunitare,

nefiind astfel incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Față de cele expuse, recursul reclamantului

urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamantul Ministerul Administrației și Internelor – Direcția

pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date împotriva deciziei

nr. 23 din 17 martie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția civilă și pentru

cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6

decembrie 2010.