ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6266/2010

Asupra

cauzei de față, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată la Tribunalul Suceava la 7 decembrie 2009,

reclamantul Inspectoratul Național pentru Evidența

Persoanelor din

cadrul Ministerului

Administrației și Internelor a chemat în judecată pe

pârâtul G.P., solicitând restrângerea exercitării

dreptului de

liberă circulație al

acestuia în Italia, pe o perioadă de cel mult 3 ani.

In motivarea acțiunii,

reclamantul a invocat dispozițiile art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005,

precum și obiectivul nr. 2 lit. d) din H.G. nr.

1347/2007 pentru aprobarea planului de măsuri privind sprijinirea

cetățenilor români aflați în Italia, arătând că

pârâtul a fost returnat din această țară la 3 noiembrie 2009 în baza Decretului

Provinciei Cuneo.

Tribunalul Suceava, secția

civilă, prin sentința

nr. 1S5 din 26

ianuarie 2010, a respins acțiunea ca nefondată, reținând, în esență,

că

norma comunitară, respectiv art. 27 din Directiva 2004/38/CE, prevede în mod

limitativ doar trei situații în care statul ar putea

respinge libertatea de circulație a persoanelor, spre deosebire de

norma

internă, art. 38 lit. a) din

Legea nr. 248/2005, parțial incompatibilă cu

norma comunitară, în ceea ce privește alte excepții la libera circulație

a

persoanelor, decât cele ce vizează

ordinea, siguranța sau sănătatea

publică.

Prin

raportare la aceste dispoziții legale, tribunalul a apreciat că

simpla nerespectare a

condițiilor prevăzute de legea italiană, referitoare

la dreptul de ședere pe

teritoriul său a unui cetățean român, nu poate fi încadrată în sfera noțiunilor

de ordine, siguranță sau sănătate publică,

pentru a putea conduce la restrângerea dreptului

la liberă circulație a

pârâtului.

Împotriva

sentinței menționate a declarat apel Direcția pentru

Evidența Persoanelor și

Administrarea Bazelor de Date, susținând că

pârâtul a avut o activitate infracțională, prin

care a adus atingere ordinii

și siguranței publice, conduita sa reprezentând o amenințare reală și

suficient de serioasă la adresa

interesului fundamental al societății

statului

italian.

Curtea

de Apel Suceava, secția civilă și pentru cauze cu minori

și de familie, prin decizia nr. 11 din 16 februarie

2010, a respins apelul reclamantei ca nefondat.

Prin

considerentele acestei decizii, instanța de apel a reținut că

limitarea dreptului fundamental al cetățenilor

statelor membre ale

Uniunii Europene la liberă

circulație poate fi dispusă numai pentru

motive de ordine publică, securitate sau sănătate publică, sub forma

refuzului

dreptului de intrare pe teritoriul unui stat membru, prin

aplicarea măsurii expulzării, norme transpuse în

legislația romană prin

O.U.G. nr. 105/2005.

Interpretând

dispozițiile legale menționate, ale art. 38 lit. a) din

Legea nr. 248/2005, în acord cu

dispozițiile art. 20 din Constituția;

României, Curtea de Apel Suceava a apreciat că

returnarea pârâtului

din

Italia nu este suficientă pentru a determina restrângerea dreptului la

liberă circulație a pârâtului în această țară.

Împotriva deciziei menționate

a declarat recurs, în termenul legal, reclamanta Direcția pentru Evidența

Persoanelor și

Administrarea Bazelor de Date

din cadrul Ministerului Administrației

și Internelor, criticând-o ca

nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Dezvoltând

motivele de recurs, reclamanta a susținut că, având

în vedere circumstanțele faptei pârâtului, care nu a

respectat o

interdicție anterioară de

intrare pe teritoriul Statului Italian și a revenit

în această țară,

muncind fără forme legale, acesta a perseverat în atitudinea sa, încălcând

ordinea de drept a Statului Român, prin

ignorarea

dispozițiilor interne și internaționale ratificate de România,

vizând obligațiile cetățenilor români aflați în

străinătate și măsurile de

combatere a emigrației ilegale.

S-a susținut că, în speță

conduita pârâtului reprezintă o

amenințare

reală, prezentă și suficient de serioasă la adresa interesului

fundamental

al societății Statului Italian, așa cum rezultă și din

Decretul Prefecturii Provinciei Cuneo, prin care s-a dispus împotriva

intimatului interdicția de a se întoarce pe

teritoriul Italiei pe o perioada

de 5 ani de la data efectivei îndepărtări.

In faza

recursului nu s-au administrat probe noi.

Analizând

actele și lucrările dosarului, Curtea va reține că, deși

recurenta a fost legal citată

cu mențiunea achitării taxei judiciare de

timbru de 4 lei și a timbrului judiciar de 0,15 lei, așa

cum rezultă din

procesul

verbal de îndeplinire a actului de procedură din 21 octombrie 2010, aceasta nu

și-a îndeplinit obligația achitării anticitate a taxelor

menționate.

In

consecință, urmează ca, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) și (

3) din Legea nr. 146/1997

astfel cum a fost modificată și completată să

se anuleze recursul ca netimbrat.

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D

E

Anulează

că netimbrat, recursul declarat de reclamantul

Ministerul Administrației și Internelor, Direcția

pentru Evidența

Persoanelor

și Administrarea Bazelor de Date, împotriva deciziei nr. 11

din 16 februarie 2010 a Curții

de Apel Suceava, secția civilă și pentru

cauze

cu minori și de familie .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 23 noiembrie 2010.