ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7744/2011

Asupra recursului

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul

Suceava la data de 06 iulie 2010, reclamanta Direcția pentru Evidența

Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date a solicitat, în temeiul art. 2

lit. d) din H.G. nr. 1347/2007 și art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005,

restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în Italia pentru o

perioadă de cel mult 3 ani față de pârâtul B.R..

În motivare,

reclamanta a arătat că pârâtul a fost returnat din Italia la data de 26 mai

2010 în baza Acordului dintre România și Republica Italiană privind readmisia

persoanelor aflate în situație ilegală, ratificat prin Legea nr. 173/1997,

deoarece a fost condamnat și închis în mai multe rânduri pentru săvârșirea

infracțiunii de furt.

Prin Sentința civilă

nr. 1767 din 9 noiembrie 2010 a Tribunalului Suceava s-a admis acțiunea și s-a

dispus restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în Italia a

pârâtului B.R. pe o perioadă de 3 ani.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că, potrivit legislației europene în materie,

dreptul la liberă circulație nu este un drept absolut. În declarația olografă

dată de pârât la revenirea pe teritoriul României, acesta a recunoscut că, deși

la data de 04 ianuarie 2009 a părăsit legal țara, ulterior, la data de 09

ianuarie 2009, a fost arestat de poliția italiană pentru furt, fiind condamnat

la 2 ani închisoare, din care a executat 16 luni. Prima instanță a apreciat că

motivul pentru care se solicită restrângerea exercitării dreptului la liberă

circulație se încadrează în excepțiile prevăzute de art. 27 din Directiva nr.

2004/38/CE, conduita personală a pârâtului pe teritoriul Italiei reprezentând o

atingere adusă siguranței publice.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel pârâtul B.R., criticând-o pentru nelegalitate. În

motivare a arătat că art. 38 lit. a) și art. 39 alin. (1) din Legea nr.

248/2005 au fost abrogate prin Legea nr. 206/2010, așa încât reclamanta nu mai

are calitatea de a solicita restrângerea exercitării dreptului la liberă

circulație, iar potrivit art. II alin. (1) lit. c) din același act normativ, la

data intrării lui în vigoare încetează de drept toate procedurile judiciare

aflate în curs de desfășurare, pentru care nu există o hotărâre judecătorească

definitivă și irevocabilă.

În subsidiar pârâtul

a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată sau restrângerea dreptului la

liberă circulație pe o perioadă de 6 luni, maxim un an, arătând că faptele sale

nu sunt de gravitate mare și nu poate fi considerate o amenințare reală și

suficient de gravă la adresa statului din care a fost returnat. În drept,

apelantul a invocate dispozițiile art. 14 din Tratatul Curții Europene și art.

27 din Directiva nr. 2004/38/CE a Parlamentului european și a Consiliului din

29 aprilie 2004.

Prin Decizia nr. 4

din 11 ianuarie 2011 a Curții de Apel Suceava, secția civilă și pentru cauze cu

minori și de familie, s-a admis apelul, s-a schimbat în parte sentința apelată,

în sensul că s-a dispus restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație

pe o perioadă de 1 an.

În ce privește

calitatea reclamantei de a solicita restrângerea dreptului la liberă

circulație, în considerentele acestei decizii instanța de apel a reținut că,

prin Legea nr. 206/2010 s-au abrogat art. 38 lit. a) și art. 39 alin. (1) din

Legea nr. 248/2005, însă reclamanta și-a motivat acțiunea pe dispozițiile art.

38 lit. b) din același act normativ, text rămas în vigoare. De altfel, din

motivarea sentinței apelate rezultă cu evidență că temeiul în baza căruia s-a

dispus restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație a pârâtului a

fost acesta din urmă.

Potrivit art. 39 alin.

(2) din Legea nr. 248/2005, în situația prevăzută la art. 38 lit. b), măsura se

dispune, la solicitarea instituției cu competențe în domeniul apărării, ordinii

publice sau siguranței naționale, care deține date ori informații cu privire la

activitatea pe care persoana o desfășoară sau urmează să o desfășoare în

străinătate.

Potrivit art. 1 alin.

(3) din H.G. nr. 1367/2009, reclamanta face parte din structurile de ordine și

siguranță publică din subordinea Ministerului Administrației și Internelor și

este parte componentă a Departamentului de ordine și siguranță publică, fiind

îndeplinită cerința art. 39 alin. (2) din Legea nr. 248/2005.

Referitor la fondul

cauzei, instanța de apel a reținut că, potrivit art. 27 alin. (1) și (2) din

Directiva nr. 2004/38/CE din 24 aprilie 2004 a Parlamentului European și

Consiliului Uniunii Europene, statele membre pot restrânge libertatea de

circulație și ședere a cetățenilor uniunii și a membrilor lor de familie,

indiferent de cetățenie, pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau

sănătate publică, iar măsura restrângerii trebuie întemeiată pe conduita

persoanei în cauză, care să constituie o amenințare prezentă și suficient de

gravă la adresa unui interes al societății.

Pârâtul B.R. a fost

condamnat pentru furt în Italia, fiind returnat după ce a executat o parte din

pedeapsă. Declarația din dosar coroborată cu hotărârea de îndepărtare de pe

teritoriul Italiei, emisă de Prefectul Provinciei Palermo, depusă de

reclamantă, fac dovada conduitei pârâtului, evident contrară ordinii publice,

care justifică restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație, însă pe

o durată de un an.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ.,

pârâtul B.R., invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

În dezvoltarea

motivului de recurs invocat recurentul arată instanța de apel a pronunțat

decizia recurată cu interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 38

lit. b), art. 39 alin. (2) din Legea nr. 248/2005 și art. 27 din Directiva

2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004, atât

în ceea ce privește stabilirea calității reclamantei de a solicita restrângerea

dreptului la liberă circulație, cât și în privința îndeplinirii condițiilor din

legea internă și din legislația comunitară în privința posibilității

restrângerii acestui drept.

Examinând decizia

recurată, prin prisma motivului de recurs invocat, Înalta Curte constată că

recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 38 lit.

b) din Legea nr. 248/2005, restrângerea exercitării dreptului la liberă

circulație în străinătate a unui cetățean român poate fi dispusă pentru o

perioadă de cel mult 3 ani și numai cu privire la persoana a cărei prezență pe

teritoriul unui stat, prin activitatea pe care o desfășoară sau ar urma să o

desfășoare, ar aduce atingere gravă intereselor României sau, după caz,

relațiilor bilaterale dintre România și acel stat.

Măsura restrângerii

libertății de circulație, prin aplicarea dispozițiilor art. 38 lit. b) din

Legea nr. 248/2005, ignoră normele de drept internațional, deoarece norma

internă impune drept unică condiție de restrângere a dreptului la libera

circulație, ca persoana, prin activitatea pe care o desfășoară sau ar urma să o

desfășoare, să aducă atingere gravă intereselor României sau, după caz,

relațiilor bilaterale dintre România și acel stat, în timp ce normele

comunitare permit limitarea acestei libertăți în condiții mult mai restrictive,

legate de pericolul pe care persoana l-ar prezenta pentru ordinea, siguranța

sau sănătatea publică a statului din care a fost returnat.

Astfel, art. 27 alin.

(1) din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29

aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul

statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora,

prevede că statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a

cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie, indiferent de cetățenie, pentru

motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică. Aceste motive

nu pot fi invocate în scopuri economice.

La alin. (2) al

aceluiași articol se prevede că măsurile luate din motive de ordine publică sau

siguranță publică trebuie să respecte principiul proporționalității și să se

întemeieze exclusiv pe conduita persoanei în cauză.

Conduita persoanei în

cauză trebuie să constituie o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă

la adresa unui interes fundamental al societății. Nu pot fi acceptate motivări

care nu sunt direct legate de caz sau care sunt legate de considerații de

prevenție generală.

Aplicarea cu

prioritate a normei comunitare este impusă de art. 20 alin. (2) din

Constituție, text potrivit căruia, dacă există neconcordanțe între pactele și

tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România

este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu

excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai

favorabile.

Întrucât dispozițiile

din legea internă cu privire la condițiile de restrângere a dreptului la liberă

circulație sunt mai puțin favorabile în raport cu cele comunitare, acestea din

urmă vor avea prioritate de aplicare.

În aplicarea directă

a normei comunitare, motivele care să impună restrângerea libertății de

circulație nu pot rezulta în mod suficient din faptul însuși al expulzării,

pentru că ar însemna ca principiul proporționalității în adoptarea măsurii să

nu mai primeze și astfel, să fie ignorată exigența normei internaționale.

Pe de altă parte,

față de prevederile exprese ale art. 27 alin. (2) teza finală din Directiva

2004/38/CE, potrivit cărora "condamnările penale anterioare nu pot

justifica în sine luarea unor asemenea măsuri", nu se poate reține, ca

motiv exclusiv de restrângere a dreptului la liberă circulație, împrejurarea că

pârâtul a fost condamnat de autoritățile italiene pentru săvârșirea

infracțiunii de furt pe teritoriul Italiei. Pentru faptele săvârșite pârâtul a

fost deja sancționat, iar sancțiunea aplicată de instanța italiană a fost deja

executată.

În speță nu s-au

invocat alte motive ce țin de conduita pârâtului, de natură a justifica

restrângerea dreptului la liberă circulație, în acțiune fiind aduse doar

argumente generice privind necesitatea stopării migrației ilegale și

dezideratul respectării de către cetățenii români a legislațiilor statelor pe

teritoriul cărora se găsesc. Or, sancțiunea limitării dreptului la liberă

circulației nu poate fi dispusă pentru considerente de ordin general, ci

presupune analiza conduitei concrete a persoanei în cauză, conduită care să fie

aptă a genera o stare de amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la

adresa statului pe teritoriul căruia ar urma să opereze restricția.

Această soluție a fost

statuată de Curtea europeană de Justiție, în cauza Jipa (Hotărârea Camerei

întâi, din 10 iulie 2008). Astfel, instanța europeană, făcând trimitere la

jurisprudența sa anterioară, a reținut că "noțiunea de ordine publică

presupune, în orice caz, pe lângă tulburarea ordinii sociale pe care o

reprezintă orice încălcare a legii, existența unei amenințări reale, prezente

și suficient de grave la adresa unui interes fundamental al societății"

(parag. 23 al hotărârii) și că "împrejurarea că față de un cetățean al

Uniunii s-a dispus măsura returnării de pe teritoriul unui alt stat membru unde

ședea în mod ilegal nu ar putea fi luată în considerare de statul membru de

origine al acestuia pentru a limita dreptul la liberă circulație al

cetățeanului respectiv decât în măsura în care conduita acestuia reprezintă o

amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes

fundamental al societății" (parag. 26 al hotărârii).

Așa fiind, în

conformitate cu dispozițiile art. 312 C. proc. civ., recursul declarat de

reclamant urmează a fi admis, cu consecința modificării deciziei recurate, în

sensul admiterii apelului, și schimbării în tot a sentinței în sensul

respingerii acțiunii formulate de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâtul B.R. împotriva Deciziei nr. 4 din 11 ianuarie 2011 a Curții

de Apel Suceava, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Modifică decizia, în

sensul că urmare admiterii apelului declarat de pârâtul B.R., schimbă în tot

Sentința nr. 1767 din 9 noiembrie 2010 a Tribunalului Suceava, secția civilă,

și respinge, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul Ministerul

Administrației și Internelor - Direcția pentru Evidența Persoanelor și

Administrarea Bazelor de Date.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 noiembrie 2011.