ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 974/2010

Deliberând, asupra cererii de revizuire de față, în condițiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 31 martie 2009 pe rolul Tribunalului Vrancea, reclamantul I.N.E.P. din cadrul M.A.I. a solicitat instanței să dispună, prin hotărârea ce se va pronunța, restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație a pârâtului A.N. în Italia, deoarece acesta a fost expulzat la data de 12 martie 2009 în baza Decretului Prefecturii Provinciei Roma, dispunându-se măsura interzicerii de a se mai afla pe teritoriul Italiei datorită comportamentului de care a dat dovadă pe perioada șederii în această țară.

Tribunalul Vrancea, secția civilă, prin sentința nr. 371 din 21 mai 2009 a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamant, reținând că, în speță nu s-a făcut dovada că pârâtul a săvârșit vreo faptă care să se încadreze în dispozițiile art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005, cele consemnate în decretul emis nefiind fapte concrete care să permită concluzia cerută de lege, de a afecta grav interesele României sau relațiile bilaterale. S-a arătat în motivarea sentinței și că aplicarea unei alte sancțiuni de către Statul Român ar conduce la o dublă sancționare pentru aceleași fapte, ceea ce conform dreptului român este nelegal. Apelul declarat de reclamant împotriva sentinței tribunalului a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 224 A din 17 iulie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția civilă, reținându-se că art. 2 lit. d) din H.G.

nr. 1347/2007, invocat de apelant face referire la formularea unei cereri în condițiile art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005, text de lege care nu indică posibilitatea restrângerii dreptului la liberă circulație pentru persoanele care, prin a căror prezență pe teritoriul unui stat, pun în pericol interesele României sau relațiile bilaterale dintre România și acel stat. Reclamantul I.N.E.P. din cadrul M.A.I. a declarat recurs împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel, susținând faptul că din documentele depuse în susținerea cauzei pe fond rezultă că pârâtul a fost îndepărtat de pe teritoriul Italiei deoarece pe timpul șederii a avut un comportament antisocial, motiv pentru care îndepărtarea acestuia a fost necesară în vederea menținerii ordinii și siguranței publice.

Recurentul-reclamant a arătat că prezența pârâtului pe teritoriul italian și activitățile desfășurate de pârât pe acest teritoriu aduc atingere gravă intereselor României și relațiilor bilaterale dintre România și Italia, motiv pentru care apreciază oportună restrângerea exercitării dreptului acestuia la libera circulație pe teritoriul Italiei. S-au invocat dispozițiile art. 5 din Legea nr. 248/2005, ale art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE și prevederile art. 1 pct. 1 din Acordul dintre România și Republica Italiana privind readmisia persoanelor aflate în situație ilegală, arătându-se că potrivit exigențelor legislației U.E., România trebuie să probeze capacitatea de a stopa migrația ilegală și că prezența, fără respectarea condițiilor legale de intrare și ședere a pârâtului pe teritoriul unor state membre ale U.E.

ar dovedi exact contrariul, cu repercursiuni negative asupra tratamentului aplicat cetățenilor români ce locuiesc cu forme legale. Recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează: Pârâtul a fost returnat pe motivul săvârșirii mai multor infracțiuni pe teritoriul Italiei, așa cum rezultă din Ordinul Prefectului Romei din 06 octombrie 2008 (filele 8-11 din dosarul instanței de fond). Acesta a fost arestat și i-a fost interzisă reintrarea în Italia pe o perioadă de trei ani. În atare situație însă, aplicarea unei noi sancțiuni pârâtului pentru aceleași fapte ar aduce atingere unui drept fundamental al cetățeanului, fără o justificare rezonabilă. Potrivit art. 17 din Tratatul de constituire a Comunității Europene, aplicabil României începând cu 1 ianuarie 2007, data aderării la U.E., este cetățean al Uniunii, orice persoană care are cetățenia unui stat membru.

Așa cum s-a apreciat în jurisprudența Curții Europene de Justiție prin instituirea Comunității, statele au creat un drept aplicabil resortisanților lor și lor însele, respectiv o ordine juridică proprie, integrată sistemului juridic al statelor membre de la intrarea în vigoare a Tratatului și care se impune jurisdicțiilor acestora. Efectul direct al dreptului comunitar conferă acestuia competența generală de a completa cu drepturi și obligații noi, astfel încât, orice persoană, cetățean al U.E., dobândește dreptul de a cere judecătorului național să i se aplice dispozițiile din tratate, regulamente, decizii și directive comunitare, pentru protecția unui drept conferit de acestea.

Strâns legat de principiul efectului direct al dreptului comunitar, principiul supremației sale presupune aplicarea de către judecătorul național, a dreptului comunitar în totalitatea sa, pentru protejarea drepturilor pe care le conferă cetățenilor și neaplicarea oricărei prevederi din dreptul național care ar putea veni în conflict cu dreptul comunitar, fie anterioară, fie ulterioară regulii comunitare. În virtutea acestor principii, în domeniul liberei circulații, cetățenii români vor fi supuși legislației naționale - în speță Legea nr. 248/2005 - numai în măsura în care aceasta este concordantă cu legislația comunitară, în caz contrar aceasta din urmă aplicându-se în mod direct și prioritar.

În acest sens, la art. 2 din Directiva Parlamentului European și a Consiliului nr. 2004/38/CE din data de 19 aprilie 2004 stabilește condițiile care reglementează exercitarea dreptului la libera circulație și ședere pe teritoriul statelor membre, de către cetățenii Uniunii, precum și restrângerile acestui drept, din motive de ordine publică sau sănătate publică. Potrivit art. 27 alin. (1) din Directivă, statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor U.E. și a membrilor de familie, indiferent de cetățenie, pentru motive de ordine publică sau de siguranță publică, cu respectarea principiului proporționalității și cu condiția de a se baza exclusiv pe conduita personală a individului în cauză.

România este începând cu 1 ianuarie 2007 membră a U.E. și potrivit legislației comunitare menționate, toți românii sunt cetățeni ai acesteia, statut ce le conferă dreptul de liberă circulație în toate statele membre. Întrucât reclamantul nu a probat, în condițiile art. 1169 C. civ., incidența vreunuia dintre cauzele de limitare prevăzute în Directivă, instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală, dată cu aplicarea și interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente. Față de cele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins recursul declarat de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul I.N.E.P. din cadrul M.A.I. împotriva Deciziei nr. 224/A din 17 iulie 2009 a Curții de Apel Galați, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 februarie 2010.