ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 974/2010

Deliberând, asupra

cererii de revizuire de față, în condițiile art. 256 C. proc. civ., constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 31

martie 2009 pe rolul Tribunalului Vrancea, reclamantul I.N.E.P. din cadrul M.A.I.

a solicitat instanței să dispună, prin hotărârea ce se va pronunța,

restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație a pârâtului

A.N.

în Italia, deoarece

acesta a fost expulzat la data de 12 martie 2009 în baza Decretului Prefecturii

Provinciei Roma, dispunându-se măsura interzicerii de a se mai afla pe

teritoriul Italiei datorită comportamentului de care a dat dovadă pe perioada

șederii în această țară.

Tribunalul Vrancea, secția

civilă, prin sentința nr. 371 din 21 mai 2009 a respins ca neîntemeiată

acțiunea formulată de reclamant, reținând că, în speță nu s-a făcut dovada că

pârâtul a săvârșit vreo faptă care să se încadreze în dispozițiile art. 38 lit.

b) din Legea nr. 248/2005, cele consemnate în decretul emis nefiind fapte

concrete care să permită concluzia cerută de lege, de a afecta grav interesele

României sau relațiile bilaterale.

S-a arătat în

motivarea sentinței și că aplicarea unei alte sancțiuni de către Statul Român

ar conduce la o dublă sancționare pentru aceleași fapte, ceea ce conform

dreptului român este nelegal.

Apelul declarat de

reclamant împotriva sentinței tribunalului a fost respins ca nefondat prin Decizia

nr. 224 A din 17 iulie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția civilă,

reținându-se că art. 2 lit. d) din H.G. nr. 1347/2007, invocat de apelant face

referire la formularea unei cereri în condițiile art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005,

text de lege care nu indică posibilitatea restrângerii dreptului la liberă

circulație pentru persoanele care, prin a căror prezență pe teritoriul unui

stat, pun în pericol interesele României sau relațiile bilaterale dintre România

și acel stat.

Reclamantul I.N.E.P.

din cadrul M.A.I. a declarat recurs împotriva deciziei pronunțate de instanța

de apel, susținând faptul că din documentele depuse în susținerea cauzei pe

fond rezultă că pârâtul a fost îndepărtat de pe teritoriul Italiei deoarece pe

timpul șederii a avut un comportament antisocial, motiv pentru care

îndepărtarea acestuia a fost necesară în vederea menținerii ordinii și

siguranței publice.

Recurentul-reclamant

a arătat că prezența pârâtului pe teritoriul italian și activitățile

desfășurate de pârât pe acest teritoriu aduc atingere gravă intereselor

României și relațiilor bilaterale dintre România și Italia, motiv pentru care

apreciază oportună restrângerea exercitării dreptului acestuia la libera

circulație pe teritoriul Italiei.

S-au invocat

dispozițiile art. 5 din Legea nr. 248/2005, ale art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE

și prevederile art. 1 pct. 1 din Acordul dintre România și Republica Italiana

privind readmisia persoanelor aflate în situație ilegală, arătându-se că

potrivit exigențelor legislației U.E., România trebuie să probeze capacitatea

de a stopa migrația ilegală și că prezența, fără respectarea condițiilor legale

de intrare și ședere a pârâtului pe teritoriul unor state membre ale U.E. ar

dovedi exact contrariul, cu repercursiuni negative asupra tratamentului aplicat

cetățenilor români ce locuiesc cu forme legale.

Recursul este

nefondat pentru considerentele ce urmează:

Pârâtul a fost

returnat pe motivul săvârșirii mai multor infracțiuni pe teritoriul Italiei,

așa cum rezultă din Ordinul Prefectului Romei din 06 octombrie 2008 (filele

8-11 din dosarul instanței de fond). Acesta a fost arestat și i-a fost

interzisă reintrarea în Italia pe o perioadă de trei ani.

În atare situație

însă, aplicarea unei noi sancțiuni pârâtului pentru aceleași fapte ar aduce

atingere unui drept fundamental al cetățeanului, fără o justificare rezonabilă.

Potrivit art. 17 din

Tratatul de constituire a Comunității Europene, aplicabil României începând cu

1 ianuarie 2007, data aderării la U.E., este cetățean al Uniunii, orice

persoană care are cetățenia unui stat membru.

Așa cum s-a apreciat

în jurisprudența Curții Europene de Justiție prin instituirea Comunității,

statele au creat un drept aplicabil resortisanților lor și lor însele,

respectiv o ordine juridică proprie, integrată sistemului juridic al statelor

membre de la intrarea în vigoare a Tratatului și care se impune jurisdicțiilor

acestora.

Efectul direct al

dreptului comunitar conferă acestuia competența generală de a completa cu

drepturi și obligații noi, astfel încât, orice persoană, cetățean al U.E.,

dobândește dreptul de a cere judecătorului național să i se aplice dispozițiile

din tratate, regulamente, decizii și directive comunitare, pentru protecția

unui drept conferit de acestea.

Strâns legat de

principiul efectului direct al dreptului comunitar, principiul supremației sale

presupune aplicarea de către judecătorul național, a dreptului comunitar în

totalitatea sa, pentru protejarea drepturilor pe care le conferă cetățenilor și

neaplicarea oricărei prevederi din dreptul național care ar putea veni în

conflict cu dreptul comunitar, fie anterioară, fie ulterioară regulii

comunitare.

În virtutea acestor

principii, în domeniul liberei circulații, cetățenii români vor fi supuși

legislației naționale - în speță Legea nr. 248/2005 - numai în măsura în care

aceasta este concordantă cu legislația comunitară, în caz contrar aceasta din

urmă aplicându-se în mod direct și prioritar.

În acest sens, la art.

2 din Directiva Parlamentului European și a Consiliului nr. 2004/38/CE din data

de 19 aprilie 2004 stabilește condițiile care reglementează exercitarea

dreptului la libera circulație și ședere pe teritoriul statelor membre, de

către cetățenii Uniunii, precum și restrângerile acestui drept, din motive de

ordine publică sau sănătate publică.

Potrivit

art. 27 alin. (1) din Directivă, statele membre pot restrânge libertatea de

circulație și de ședere a cetățenilor U.E. și a membrilor de familie,

indiferent de cetățenie, pentru motive de ordine publică sau de siguranță

publică, cu respectarea principiului proporționalității și cu condiția de a se

baza exclusiv pe conduita personală a individului în cauză.

România este începând

cu 1 ianuarie 2007 membră a U.E. și potrivit legislației comunitare menționate,

toți românii sunt cetățeni ai acesteia, statut ce le conferă dreptul de liberă

circulație în toate statele membre.

Întrucât reclamantul nu a probat, în

condițiile art. 1169 C. civ., incidența vreunuia dintre cauzele de limitare

prevăzute în Directivă, instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală, dată cu

aplicarea și interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente.

Față de cele ce preced, în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins recursul declarat

de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de

reclamantul

I.N.E.P. din cadrul M.A.I. împotriva Deciziei nr. 224/A din 17 iulie 2009

a Curții de Apel

Galați, secția

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 februarie 2010.