ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1379/2010

A

supra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin cererea

înregistrată la data de 15 noiembrie 2004, reclamantul B.I.A. a solicitat în

contradictoriu cu pârâta S.N.P. P. reconstituirea dreptului de proprietate

asupra suprafeței de 1121,8 mp teren situat în intravilanul localității

Moinești.

In motivarea cererii

reclamantul a învederat că în mod greșit i-a fost respinsă prin decizia nr. 394

din 19 octombrie 2004 notificarea înregistrată sub

nr. 232 din 18

august 2001 prin care a solicitat restituirea în natură a suprafeței de teren

susmenționată.

Prin sentința nr. 1529

din 15 noiembrie 2006, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins

ca neîntemeiată contestația reclamantului reținând, în esență, că acesta nu a

depus actele doveditoare a dreptului de proprietate pretins asupra terenului

revendicat.

Singurul înscris depus

în acest sens este sentința civilă nr. 1140 din 18 aprilie 2000 pronunțată de

Judecătoria Moinești, din care rezultă că reclamantului i-a fost atribuită

suprafața de 0,50 ha teren arabil în punctul „La grădini" Moinești, fără

însă a se depune și alte înscrisuri din care să se poată determina că suprafața

de teren pretinsă în prezenta cauză face parte din terenul menționat.

Nici chitanța de

prelungire a contractului încheiată între autorul reclamantului și Trustul de

foraj Moinești, referitoare la prelungirea contractului pentru suprafața de

3638 mp, ocupată de depozite, nu face această dovadă pretinsă de lege.

Întrucât, în cauză,

reclamantul nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului

revendicat și nici a preluării abuzive a acestuia, dar și în raport de

împrejurarea că autorul reclamantului (potrivit dovezilor administrate) a

deținut terenuri în extravilanul localității [fiind incidente dispozițiile art.

8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001], s-a constatat ca neîntemeiată cererea de

chemare dedusă judecății.

Apelul declarat de

reclamant împotriva susmenționatei hotărâri a fost admis prin decizia nr. 833

din 11 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

IV-

a

civilă.

A fost schimbată în

tot sentința civilă apelată în sensul că a fost admisă acțiunea reclamantului

și anulată decizia contestată.

Au fost acordate

reclamantului despăgubiri în conformitate cu Titlul VII din Legea nr. 10/2001

pentru terenul în litigiu.

Instanța de apel a

reținut, în esență, că potrivit înscrisurilor depuse în probațiune, inclusiv în

apel, terenul în litigiu este situat în intravilanul localității Moinești și

este ocupat în prezent de S.P. Moinești ce aparține SC P. SA.

Expertiza tehnică

administrată în cauză a concluzionat că terenul solicitat nu este înscris în

titlul de proprietate eliberat reclamantului în baza Legii nr. 18/1991.

Reținând ca

îndeplinită cerința dovedirii dreptului de proprietate asupra terenului

solicitat, precum și aceea a preluării abuzive a bunului, rezultată din

înscrisul „chitanță prelungirea contractului", care confirmă stăpânirea

bunului de antecesorii pârâtei, s-a constatat îndeplinirea prescripțiilor

legale pentru

acordarea măsurilor

reparatorii prevăzute de legea specială.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs reclamantul SC P. SA, criticând-o pentru

nelegalitate, sens în care, invocând dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 C. proc.

civ., a învederat ca fiind greșită dispoziția instanței de apel, întemeiată pe

acte ce nu constituie dovezi ale dreptului de proprietate.

Au învederat că din

înscrisurile depuse în probațiune rezultă că terenul pretins în prezenta

procedură nu a constituit proprietatea antecesorului reclamantului, B.I., iar

dovezile depuse în acest sens nu confirmă susținerile reclamantului.

Dimpotrivă, sentința

civilă pronunțată într-un proces de partaj finalizat prin tranzacția părților

consfințește doar dreptul reclamantului asupra unui teren de 0,5 ha teren

arabil situat în punctul „La grădini" pe raza localității Moinești, fără ca

dispozițiile acesteia să se coroboreze cu alte înscrisuri.

Din verificările

efectuate în evidențele localității Moinești privind proprietățile

antecesorului reclamantului, a rezultat că în perioada 1942-1951 acesta nu

figurează înregistrat cu astfel de bunuri, ceea ce denotă stăpânirea în fapt a

terenurilor pentru care nu a plătit impozite legale și pentru care, de altfel,

i-a fost reconstituit dreptul de proprietate în temeiul Legii nr. 10/2001 și

i-a emis titlul de proprietate nr. 8119 din 31 august 1995.

Recursul nu este

fondat.

Potrivit art. 23.1 din

H.G. nr. 250/2007 de aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a

Legii nr. 10/2001 prin acte doveditoare ale dreptului de proprietate se

înțelege orice înscrisuri translative de proprietate, acte juridice care atestă

calitatea de moștenitor, orice acte juridice sau

susțineri care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă [art. 2

alin. (1) din lege],

orice acte juridice care atestă deținerea

proprietății (extras de carte funciară, istoric de rol fiscal, orice act ce

emană de la o autoritate din perioada respectivă, care atestă direct sau

indirect faptul că bunul aparține persoanei respective) etc.

Deoarece art. 23 din

Legea nr. 10/2001 nu cuprinde prevederi speciale în privința dovedirii dreptului

de proprietate al autorului persoanei îndreptățite, înseamnă că aceste

dispoziții se întregesc cu cele cuprinse în normele de aplicare la care s-a

făcut referire. Ca urmare, în această materie, în privința dovedirii dreptului

de proprietate, textul legii speciale nu impune ca dovada dreptului de

proprietate să se facă în limitele dreptului comun, așa cum s-a relevat mai

sus, ci acceptă admisibilitatea și a altor mijloace de dovadă (potrivit celor

arătate), important fiind de stabilit dacă bunul solicitat a aparținut

autorului reclamantului.

Sintagma „acte

doveditoare ale dreptului de proprietate" are, prin urmare, în accepțiunea

legii speciale, asemenea celorlalte acte normative cu caracter asemănător, un

conținut mai larg decât cel al noțiunii similare corespunzătoare dreptului

comun în materie, reglementare ce se înscrie, asemenea ansamblului normelor

actului normativ, în spiritul și finalitatea acestei legi ceea ce este

important de stabilit în accepțiunea legii

speciale

fiind dacă bunul solicitat s-a aflat în stăpânirea persoanei îndreptățite.

Or, din înscrisurile

și expertiza administrată în cauză, rezultă că antecesorul reclamantului a

deținut, printre altele, o suprafață de 3638 mp

situată pe raza localității Moinești pe care a închiriat-o începând cu

anul 1956,

ulterior prelungit (conform chitanței de prelungire a

contractului) I.F. Moinești, teren ocupat de depozitele de materiale ale

unității și din care a fost indicat ca făcând parte și terenul pretins în

prezenta procedură.

Contestând susținerile

reclamantului privind dreptul pretins asupra acestui bun, pârâta s-a aflat în

imposibilitate de a indica actul normativ sau de autoritate în temeiul căruia

acest bun a ajuns în detenția și ulterior proprietatea sa.

Or, existența de față

a bunului solicitat în detenția pârâtei, în condițiile

neindicării ori neidentificării actului de preluare sau de stăpânire a

bunului, nu

exclude îndreptățirea

reclamantului de a beneficia de dispozițiile legii speciale,

corect

aplicate și reținute în speță de instanța de apel.

Ca urmare, față de

cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

, recursul dedus judecății va fi respins ca

nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâta SC O.M.V. P. SA împotriva deciziei nr. 833 din 11

noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a

IV-

a civilă.

Obligă recurenta la plata

sumei de 160 lei cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant B.A.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 martie 2010.