ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8517/2006
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8517/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului,
constată următoarele:
La 26 octombrie 2004, reclamantul
M.I. a contestat legalitatea deciziei nr. 361 emisă la 13 septembrie 2004 de
S.N.P P. SA București, prin care s-a respins cererea privind restituirea în
natură sau acordarea echivalentului bănesc pentru suprafața de 3203 mp estimată
la 300.000.000, lei cu motivarea că imobilul nu intră sub incidența Legii
10/2001 și că nu au fost depuse actele doveditoare prevăzute de art. 22 din
aceeași lege.
A arătat că terenul a fost preluat
abuziv de la tatăl său I.C.M., prin Decretul de expropriere nr. 338/1958.
A solicitat anularea deciziei
menționate și restituirea în natură sau prin echivalent bănesc a imobilului.
Prin sentința nr .79 din 1 februarie
2005, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins contestația cu
motivarea că terenul nu face obiectul de reglementare al Legii nr. 10/2001
fiind situat în extravilanul orașului Moinești, iar cu privire la calitatea de
persoană îndreptățită, s-a reținut că reclamantul nu a făcut dovada că este
unicul moștenitor al autorului M.C.I., care a dobândit terenul în baza actului
de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 879 din 11 noiembrie 1946.
Împotriva hotărârii Tribunalului a
declarat apel contestatorul M.I., criticând-o pentru nelegalitate și
netemeinicie, întrucât, în mod greșit a reținut instanța de fond că, regimul
juridic al terenului a fost reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991
și Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra
terenurilor agricole și celor forestiere și că succesiunea defunctului M.C.I. a
fost dezbătută, iar prin sentința civilă nr. 2343/1997 prin care s-a soluționat
partajul succesoral s-a stabilit calitatea de proprietar al reclamantului.
Prin decizia nr. 75/A din 23
februarie 2006, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze
cu minori și de familie, a respins apelul, păstrând soluția și motivarea primei
instanțe.
Împotriva acestei ultime hotărâri a
declarat recurs contestatorul criticând-o sub aspectul greșitei aprecieri a
regimului juridic al imobilului, în sensul că în mod eronat, aceasta nu ar
intra sub incidența Legii nr. 10/2001 și că, reclamantul are calitatea de
persoană îndreptățită în raport cu actele doveditoare ale dreptului de
proprietate, încadrând motivele de recurs în cele prevăzute de art. 304 pct.
8-9 C. proc. civ.
Recursul este fondat și urmează a fi
admis pentru considerentele ce succed:
În stabilirea raportului juridic
dedus judecății este de arătat că instanțele au reținut greșit că terenul în
suprafață de 3.203 mp este situat în extravilanul localității Moinești și că
regimul juridic al acestuia este cel stabilit de Legea nr. 18/1991 respectiv
Legea 1/2000.
Prin sintagma „imobile nerestituite”
cuprinsă în art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 legiuitorul a înțeles să
confere domeniului de reglementare al legii și un caracter de complinire, în
raport cu celelalte acte normative reparatorii în materie imobiliară, inclusiv
din fondul funciar, în sensul că se referă și la acele terenuri din
intravilanul localităților, care, până la intrarea ei în vigoare, la 14
februarie 2001, nu au fost restituite integral celor îndreptățiți.
În speță, reclamantul a solicitat
restituirea terenului în suprafață totală de 3.023 mp, preluat abuziv de la
autorul I.C.M., în baza Decretului de expropriere nr. 338/1959.
De altfel, prin procesul-verbal
aflat la fila 66 dosar 2539/2004 la pct. 2 al Tribunalului București s-a
reținut că terenul este situat la limita intravilanului orașului Moinești între
DJ Moinești-Bacău, și că suprafața de 3.203 mp teren a fost expropriată, fiind
ocupată de depozitul central de țiței Balotești.
În conținutul aceluiași
proces-verbal nr. 12780 din 12 noiembrie 2002 se reține că terenul mai sus
descris este plan și este situat în extravilanul orașului Moinești.
Actul de vânzare-cumpărare din 11
decembrie 1941 prin care C.I.L.M. a dobândit imobilul, îl identifică ca având o
„ întindere de 100 prăjini sau 17.900 mp
”, aflați în cuprinsul
comunei Moinești, la locul numit „ Albotești ”, megieșit cu Șoseaua Județeană
Moinești-Bacău.
Având în vedere că instanțele s-au
preocupat de aspectele formale și au dat o interpretare greșită prevederilor
art. 8 alin. (1) din Legea 10/2001 se impune admiterea recursului, casarea
hotărârilor pronunțate și reluarea judecății la instanța de fond, deoarece
terenul în litigiu nu a fost corect individualizat sub aspectul regimului său
juridic.
Cu ocazia rejudecării, instanța de
trimitere are a examina dacă terenul este sau nu situat în intravilanul
localității Moinești și va administra dovezi referitoare la modalitatea în care
imobilul a trecut în proprietatea statului.
Totodată se va ordona (administra) o
expertiză tehnică de specialitate pentru identificarea nemișcătorului și pentru
a se stabili cu exactitate dacă acesta este sau nu ocupat de obiective de
interes public, urmând a răspunde și celorlalte critici în raport de
susținerile și dovezile ce se vor administra.
Concluzionând, Înalta Curte va face
aplicarea prevederilor art. 313 C. proc. civ., va casa hotărârile pronunțate și
va trimite cauza spre rejudecare, Tribunalului București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de contestatorul
M.I.
Casează decizia nr. 75/A din 23
februarie 2006 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru
cauze cu minori și familie, precum și sentința civilă nr. 79 din 1 februarie
2005 a Tribunalului București și trimite cauza pentru rejudecare aceluiași
tribunal.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică,
astăzi 25 octombrie 2006.