ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8218/2005

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la

Tribunalul Municipiului București, secția a V-a civilă și de contencios

administrativ, sub nr. 279 din 8 ianuarie 2001, reclamanții P.V.E. și D.G. au

chemat în judecată Consiliul General al Municipiului București prin Primarul

General, solicitând să se constate că Statul nu are un titlu valabil de

proprietate asupra imobilului situat în București, compus din teren în

suprafață de 24 ha, „împreună cu toate acareturile și construcțiile aflate pe

el, precum și inventarul moșiei prevăzute în actul separat sub semnătură

privată ... încheiat de comun acord și cu drepturile câștigate asupra apei

Colentina”, imobil dobândit de autorul reclamanților S.I. (.) în baza actului

de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 35625 din 3 septembrie 1939 și, pe

cale de consecință, să fie obligat pârâtul, în calitate de reprezentant al

Statului, să le predea imobilul revendicat reclamanților, cu cheltuieli de

judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanții

au arătat că, autorul lor S.I. a dobândit imobilul descris mai sus prin

cumpărare cu act autentic în anul 1939. Reclamantul P.V.E. este succesorul

acestuia în calitate de nepot de soră, iar reclamanta D.G. este legatară

universală a defunctei P.V.S.A., sora reclamantului P.V.E., succesoare și ea

după autorul S.I.

La dosar s-a depus o declarație de

notorietate în sensul că S.I., care apare în actul de vânzare-cumpărare din

1939 este una și aceeași persoană cu S.N., care apare în certificatul de

moștenitor nr. 475 din 21 iulie 1971 întocmit în dosarul succesoral al acestui

autor al reclamanților.

Acțiunea a fost motivată în drept pe

dispozițiile art. 480, art. 481 C. civ. și art. 6 din Legea nr. 213/1998.

Prin sentința nr. 84 din 11

februarie 2002, Tribunalul București, secția a V-a civilă și de contencios

administrativ, a respins acțiunea reclamanților, ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

stabilit că reclamanții sunt succesori ai proprietarului inițial și că imobilul

în litigiu era situat la data cumpărării în comuna Băneasa Mogoșoaia, iar în

prezent se află pe teritoriul municipiului București.

S-a mai reținut că, din rapoartele

de expertiză aflate la dosar rezultă că o parte din teren este ocupată de lacul

Străulești, de șoseaua București-Târgoviște și de construcția ce aparține unui

terț.

De asemeni s-a mai reținut că, prin

titlul de proprietate emis în baza Legii nr. 18/1991, sub nr. 487 din 15

septembrie 1992 i s-a reconstituit reclamantului un drept de proprietate asupra

unui teren de 5.000 mp, parte integrantă din terenul revendicat.

Restul terenului este supus

regimului juridic al Legii nr. 18/1991 și al Legii nr. 1/2000, ale căror

proceduri nu au fost urmate de reclamanți și astfel, nu poate face obiectul

unei acțiuni în revendicare, pe dreptul comun.

Apelul declarat de reclamanți a fost

respins, ca nefondat, prin decizia nr. 480 din 2 decembrie 2002 a Curții de

Apel București, secția a IV-a civilă.

În motivarea deciziei s-a reținut

că, reclamanții nu au administrat dovezi în sensul preluării terenului de către

stat, precum și refuzul acestora de a face demersuri în sensul lămuririi

situației juridice a imobilului revendicat, ceea ce a condus la menținerea

sentinței tribunalului.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs reclamanții, criticând-o pentru motivele de nelegalitate

prevăzute de art. 304 pct. 7-10 C. proc. civ.

Recurenții critică decizia instanței

de apel pentru că i-a sancționat implicit, prin respingerea apelului, pe motiv

că nu au făcut demersuri pentru a dovedi situația juridică a imobilului în

litigiu, deși această obligație revenea pârâtului, care se află în posesia lui

și nu justifică un titlu.

De asemeni, recurenții arată că

terenul de 5000 mp, pentru care posedă titlu de proprietate emis în baza Legii

nr. 18/1991 nu are nici o legătură cu terenul revendicat contrar celor reținute

în decizie.

Recursul este fondat pentru

considerentele ce urmează.

Instanțele au stabilit calitatea

procesuală a reclamanților, pe baza certificatului de moștenitor emis de pe

urma defunctului S.I.(N.), pe baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat

la 3 octombrie 1939 și pe baza sentinței civile nr. 12235 din 10 noiembrie 2000

a Judecătoriei sectorului IV București.

Această calitate nu a fost

contestată de pârât și ea nu face obiectul recursului.

La instanța de fond s-au efectuat

două expertize tehnice de identificare a imobilului revendicat.

Prin expertiza efectuată de inginer

E.S. s-a stabilit că, din terenul de 24 ha ce a aparținut defunctului S.I. a

mai rămas o suprafață de 14,3 ha. Restul reprezintă diminuări, consumate în timp,

prin ocuparea unei părți de oglinda lacului Străulești, prin amenajarea șoselei

București- Târgoviște, prin vânzarea suprafeței de 1 ha 1823 mp chiar de către

S.I., în anul 1939, și prin eventuale alte vânzări, neevidențiate cu

înscrisuri.

Se mai arată că, în perimetrul de

14, 3 ha apar mai multe construcții, respectiv un dispensar medical, care este

vechea construcție cumpărată de I.S., o construcție nouă din zidărie cu

destinație de closet și o casă de locuit, proprietatea unui terț persoană

fizică. Terenul de 14,3 ha este vecin la vest cu lacul Străulești și la vest cu

șoseaua București-Târgoviște, la sud cu o persoană fizică, iar la nord cu

grădini parcelate din satul Mogoșoaia.

Prin expertiza tehnică efectuată de

inginer V.D. s-a stabilit că, folosind mijloace tehnice moderne, respectiv o

stație totală Pentax (și nu panglica utilizată de inginer E.S.), suprafața

reală a terenului revendicat este de 16,82 ha și nu de 14,3 ha. Celelalte

constatări ale expertizei S. au fost declarate corecte, respectiv vecinătățile

și construcțiile situate pe el.

Singura chestiune nelămurită de

ambele instanțe care s-au pronunțat în cauză este cea a situației juridice a

terenului revendicat. Instanța de apel a imputat reclamanților lipsa dovezilor

în acest sens, iar reclamanții contestă că sarcina probei le aparține,

mulțumindu-se să susțină că și-au dovedit calitatea procesuală activă și

titlul, ceea ce ar fi suficient în revendicare.

Susținerea este corectă și, întrucât

pentru soluționarea cauzei este necesară administrarea de noi dovezi, se impune

admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare

[art. 312 alin. (1), (2), (3), (5) și art. 313 C. proc. civ.).

Prin notele scrise depuse la

instanța de fond, reclamanții au arătat că își restrâng pretențiile, conform

art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., respectiv solicită „imobilul prevăzut

în raportul de expertiză topografică întocmit de inginer V.D.”; în legătură cu

întinderea obiectului acțiunii, reclamanții urmează să facă precizări la instanța

de trimitere.

Referitor la titlul Statului, a

cărui valabilitate este contestată de reclamanți prin acțiune urmează a se

vedea că instanța de apel nu a examinat cauza în fond (ca și instanța de fond).

Relațiile cerute pârâtului în legătură cu situația juridică a terenului

revendicat au primit un răspuns cu adresa nr. 49929/6606 din 10 octombrie 2002

a Primăriei municipiului București, care însă privește imobilul situat pe

șoseaua București-Ploiești, imobil fără legătură cu imobilul în litigiu.

Este evident că, pârâtul era obligat

să furnizeze relații privind terenul identificat în cele două expertize

efectuate în cauză și revendicat de reclamanți, relații din care să rezulte

când, cine și în ce mod a preluat terenul defunctului S.I., pentru că numai astfel

se poate stabili regimul juridic al imobilului, respectiv în ce măsură

redobândirea lui era supusă Legii nr. 18/1991 și Legii nr. 1/2001 sau putea fi

revendicat pe temeiul dreptului comun.

De altfel, din cererea formulată de

reclamantul P.V.E., la data de 2 aprilie 1998, către Primăria sectorului 1

București, în temeiul Legii nr. 169/1997 rezultă că terenul de 24 ha a fost

preluat de G.A.S. Mogoșoaia, în baza Decretului nr. 83/1949, iar ulterior, o

parte a fost ocupată de lacul Străulești, iar altă parte atribuită salariaților

G.A.S. pentru construirea de locuințe. Situația preluării poate fi verificată

prin depunerea actului normativ menționat cu anexele sale și cu eventuale

procese-verbale de preluare din evidențele fostului G.A.S. Mogoșoaia.

De asemeni, în aceeași cerere,

reclamantul arată că deține hotărârea nr. 35 din 7 ianuarie 1992 a Comisiei

municipale București de aplicare a Legii nr.18/1991 prin care i s-a

reconstituit dreptul de proprietate pentru 10 ha din care pentru 5000 mp a

obținut titlu de proprietate, iar pentru diferența de 9 ha 5000 mp i s-au

atribuit acțiuni la I.A.S. Mogoșoaia. Hotărârea comisiei nu a fost anulată, iar

împrejurarea că reclamantul nu și-a valorificat dreptul la acțiunile atribuite

nu justifică dobândirea terenului aferent lor pe altă cale. Urmează ca instanța

de trimitere să-l oblige pe reclamant să depună această hotărâre și actele

anexe ei și să verifice hotărârea invocată și situația celor 9 ha 5000 mp la

care ea se referă.

Situația expusă de reclamant în

cererea menționată mai sus contrazice afirmația din recurs că terenul de 5000

mp atribuit prin titlu de proprietate nu are nici o legătură cu terenul în

litigiu. De altfel, expertizele au identificat suprafața în cea revendicată.

Expertiza întocmită de inginer A.I.

și depusă în recurs, prin care se stabilește că suprafața reală a terenului

revendicat este de 170.141,14 mp este o lucrare extrajudiciară și ea poate

constitui un element de interes pentru o eventuală expertiză tehnică ce s-ar

impune în ipoteza stabilirii regimului juridic al terenului revendicat și

reexaminării pe fond a acțiunii.

Cu ocazia rejudecării se va solicita

reclamanților să facă dovada că sentința civilă nr. 12.235/2000 a Judecătoriei

sectorului IV București a rămas definitivă și irevocabilă.

Pentru toate considerentele expuse

se va admite recursul, se va casa decizia și se va trimite cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamanții P.V.E. și D.G. împotriva deciziei nr. 480 din 2 decembrie 2002 a

Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, și împotriva sentinței nr. 84

din 11 februarie 2002 a Tribunalului București secția civilă și de contencios

administrativ, pe care le casează și trimite cauza spre rejudecare Tribunalului

București.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 20 octombrie 2005.