ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8218/2005
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8218/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Municipiului București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ, sub nr. 279 din 8 ianuarie 2001, reclamanții P.V.E. și D.G. au chemat în judecată Consiliul General al Municipiului București prin Primarul General, solicitând să se constate că Statul nu are un titlu valabil de proprietate asupra imobilului situat în București, compus din teren în suprafață de 24 ha, „împreună cu toate acareturile și construcțiile aflate pe el, precum și inventarul moșiei prevăzute în actul separat sub semnătură privată ... încheiat de comun acord și cu drepturile câștigate asupra apei Colentina”, imobil dobândit de autorul reclamanților S.I.
(.) în baza actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 35625 din 3 septembrie 1939 și, pe cale de consecință, să fie obligat pârâtul, în calitate de reprezentant al Statului, să le predea imobilul revendicat reclamanților, cu cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că, autorul lor S.I. a dobândit imobilul descris mai sus prin cumpărare cu act autentic în anul 1939. Reclamantul P.V.E. este succesorul acestuia în calitate de nepot de soră, iar reclamanta D.G. este legatară universală a defunctei P.V.S.A., sora reclamantului P.V.E., succesoare și ea după autorul S.I. La dosar s-a depus o declarație de notorietate în sensul că S.I., care apare în actul de vânzare-cumpărare din 1939 este una și aceeași persoană cu S.N., care apare în certificatul de moștenitor nr. 475 din 21 iulie 1971 întocmit în dosarul succesoral al acestui autor al reclamanților.
Acțiunea a fost motivată în drept pe dispozițiile art. 480, art. 481 C. civ. și art. 6 din Legea nr. 213/1998. Prin sentința nr. 84 din 11 februarie 2002, Tribunalul București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ, a respins acțiunea reclamanților, ca nefondată. Pentru a hotărî astfel, instanța a stabilit că reclamanții sunt succesori ai proprietarului inițial și că imobilul în litigiu era situat la data cumpărării în comuna Băneasa Mogoșoaia, iar în prezent se află pe teritoriul municipiului București. S-a mai reținut că, din rapoartele de expertiză aflate la dosar rezultă că o parte din teren este ocupată de lacul Străulești, de șoseaua București-Târgoviște și de construcția ce aparține unui terț.
De asemeni s-a mai reținut că, prin titlul de proprietate emis în baza Legii nr. 18/1991, sub nr. 487 din 15 septembrie 1992 i s-a reconstituit reclamantului un drept de proprietate asupra unui teren de 5.000 mp, parte integrantă din terenul revendicat. Restul terenului este supus regimului juridic al Legii nr. 18/1991 și al Legii nr. 1/2000, ale căror proceduri nu au fost urmate de reclamanți și astfel, nu poate face obiectul unei acțiuni în revendicare, pe dreptul comun. Apelul declarat de reclamanți a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 480 din 2 decembrie 2002 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. În motivarea deciziei s-a reținut că, reclamanții nu au administrat dovezi în sensul preluării terenului de către stat, precum și refuzul acestora de a face demersuri în sensul lămuririi situației juridice a imobilului revendicat, ceea ce a condus la menținerea sentinței tribunalului.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții, criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7-10 C. proc. civ. Recurenții critică decizia instanței de apel pentru că i-a sancționat implicit, prin respingerea apelului, pe motiv că nu au făcut demersuri pentru a dovedi situația juridică a imobilului în litigiu, deși această obligație revenea pârâtului, care se află în posesia lui și nu justifică un titlu. De asemeni, recurenții arată că terenul de 5000 mp, pentru care posedă titlu de proprietate emis în baza Legii nr. 18/1991 nu are nici o legătură cu terenul revendicat contrar celor reținute în decizie. Recursul este fondat pentru considerentele ce urmează.
Instanțele au stabilit calitatea procesuală a reclamanților, pe baza certificatului de moștenitor emis de pe urma defunctului S.I.(N.), pe baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat la 3 octombrie 1939 și pe baza sentinței civile nr. 12235 din 10 noiembrie 2000 a Judecătoriei sectorului IV București. Această calitate nu a fost contestată de pârât și ea nu face obiectul recursului. La instanța de fond s-au efectuat două expertize tehnice de identificare a imobilului revendicat. Prin expertiza efectuată de inginer E.S. s-a stabilit că, din terenul de 24 ha ce a aparținut defunctului S.I. a mai rămas o suprafață de 14,3 ha. Restul reprezintă diminuări, consumate în timp, prin ocuparea unei părți de oglinda lacului Străulești, prin amenajarea șoselei București- Târgoviște, prin vânzarea suprafeței de 1 ha 1823 mp chiar de către S.I., în anul 1939, și prin eventuale alte vânzări, neevidențiate cu înscrisuri.
Se mai arată că, în perimetrul de 14, 3 ha apar mai multe construcții, respectiv un dispensar medical, care este vechea construcție cumpărată de I.S., o construcție nouă din zidărie cu destinație de closet și o casă de locuit, proprietatea unui terț persoană fizică. Terenul de 14,3 ha este vecin la vest cu lacul Străulești și la vest cu șoseaua București-Târgoviște, la sud cu o persoană fizică, iar la nord cu grădini parcelate din satul Mogoșoaia. Prin expertiza tehnică efectuată de inginer V.D. s-a stabilit că, folosind mijloace tehnice moderne, respectiv o stație totală Pentax (și nu panglica utilizată de inginer E.S.), suprafața reală a terenului revendicat este de 16,82 ha și nu de 14,3 ha.
Celelalte constatări ale expertizei S. au fost declarate corecte, respectiv vecinătățile și construcțiile situate pe el. Singura chestiune nelămurită de ambele instanțe care s-au pronunțat în cauză este cea a situației juridice a terenului revendicat. Instanța de apel a imputat reclamanților lipsa dovezilor în acest sens, iar reclamanții contestă că sarcina probei le aparține, mulțumindu-se să susțină că și-au dovedit calitatea procesuală activă și titlul, ceea ce ar fi suficient în revendicare. Susținerea este corectă și, întrucât pentru soluționarea cauzei este necesară administrarea de noi dovezi, se impune admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare [art. 312 alin. (1), (2), (3), (5) și art. 313 C. proc.
civ.). Prin notele scrise depuse la instanța de fond, reclamanții au arătat că își restrâng pretențiile, conform art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., respectiv solicită „imobilul prevăzut în raportul de expertiză topografică întocmit de inginer V.D.”; în legătură cu întinderea obiectului acțiunii, reclamanții urmează să facă precizări la instanța de trimitere. Referitor la titlul Statului, a cărui valabilitate este contestată de reclamanți prin acțiune urmează a se vedea că instanța de apel nu a examinat cauza în fond (ca și instanța de fond). Relațiile cerute pârâtului în legătură cu situația juridică a terenului revendicat au primit un răspuns cu adresa nr. 49929/6606 din 10 octombrie 2002 a Primăriei municipiului București, care însă privește imobilul situat pe șoseaua București-Ploiești, imobil fără legătură cu imobilul în litigiu.
Este evident că, pârâtul era obligat să furnizeze relații privind terenul identificat în cele două expertize efectuate în cauză și revendicat de reclamanți, relații din care să rezulte când, cine și în ce mod a preluat terenul defunctului S.I., pentru că numai astfel se poate stabili regimul juridic al imobilului, respectiv în ce măsură redobândirea lui era supusă Legii nr. 18/1991 și Legii nr. 1/2001 sau putea fi revendicat pe temeiul dreptului comun. De altfel, din cererea formulată de reclamantul P.V.E., la data de 2 aprilie 1998, către Primăria sectorului 1 București, în temeiul Legii nr. 169/1997 rezultă că terenul de 24 ha a fost preluat de G.A.S. Mogoșoaia, în baza Decretului nr. 83/1949, iar ulterior, o parte a fost ocupată de lacul Străulești, iar altă parte atribuită salariaților G.A.S.
pentru construirea de locuințe. Situația preluării poate fi verificată prin depunerea actului normativ menționat cu anexele sale și cu eventuale procese-verbale de preluare din evidențele fostului G.A.S. Mogoșoaia. De asemeni, în aceeași cerere, reclamantul arată că deține hotărârea nr. 35 din 7 ianuarie 1992 a Comisiei municipale București de aplicare a Legii nr.18/1991 prin care i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru 10 ha din care pentru 5000 mp a obținut titlu de proprietate, iar pentru diferența de 9 ha 5000 mp i s-au atribuit acțiuni la I.A.S. Mogoșoaia. Hotărârea comisiei nu a fost anulată, iar împrejurarea că reclamantul nu și-a valorificat dreptul la acțiunile atribuite nu justifică dobândirea terenului aferent lor pe altă cale.
Urmează ca instanța de trimitere să-l oblige pe reclamant să depună această hotărâre și actele anexe ei și să verifice hotărârea invocată și situația celor 9 ha 5000 mp la care ea se referă. Situația expusă de reclamant în cererea menționată mai sus contrazice afirmația din recurs că terenul de 5000 mp atribuit prin titlu de proprietate nu are nici o legătură cu terenul în litigiu. De altfel, expertizele au identificat suprafața în cea revendicată. Expertiza întocmită de inginer A.I. și depusă în recurs, prin care se stabilește că suprafața reală a terenului revendicat este de 170.141,14 mp este o lucrare extrajudiciară și ea poate constitui un element de interes pentru o eventuală expertiză tehnică ce s-ar impune în ipoteza stabilirii regimului juridic al terenului revendicat și reexaminării pe fond a acțiunii.
Cu ocazia rejudecării se va solicita reclamanților să facă dovada că sentința civilă nr. 12.235/2000 a Judecătoriei sectorului IV București a rămas definitivă și irevocabilă. Pentru toate considerentele expuse se va admite recursul, se va casa decizia și se va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanții P.V.E. și D.G. împotriva deciziei nr. 480 din 2 decembrie 2002 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, și împotriva sentinței nr. 84 din 11 februarie 2002 a Tribunalului București secția civilă și de contencios administrativ, pe care le casează și trimite cauza spre rejudecare Tribunalului București. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 20 octombrie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.