ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9868/2005

Asupra recursurilor civile de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 7 din 8 ianuarie 2003 revizuientul Municipiul București prin Primarul General a solicitat, în temeiul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., în contradictoriu cu intimatul K.T., revizuirea sentinței civile nr. 332 din 27 martie 2001 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă. În motivarea cererii revizuientul a arătat că prin hotărârea a cărei revizuire o solicită a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul K.T. și au fost obligați pârâții Consiliul General al Municipiului București și Municipiul București prin primarul General să-i lase în deplină proprietate și posesie imobilul situat în București, compus din teren în suprafață de 760 mp și construcție.

S-a precizat că din actele noi reprezentate de sentința civilă nr. 267 din 11 septembrie 1952 a fostului Tribunal popular al raionului I.V.Stalin, procesul verbal nr. 195 din 31 octombrie 1952 de inventariere, evaluare și predare, deciziunea nr. 584 din 30 aprilie 1953 a fostului Sfat popular al raionului 1 Mai, deciziunea nr. 45 din 8 ianuarie 1953 a fostului comitet executiv al Sfatului popular al Capitalei RPR, adresa nr. 27089 din 29 noiembrie 1953 a Secției financiare a Raionului 1 Mai și adresa nr. 1149 din 29 octombrie 2002 SC A. SA rezultă că imobilul situat în București, a fost preluat de Statul Român cu titlu valabil, în temeiul dispozițiilor Decretului nr. 111/1951. S-a mai menționat că prin hotărârea a cărei revizuire se solicită s-a stabilit o situație juridică diferită și anume că imobilul a fost preluat fără titlu, împrejurare determinantă pentru soluția pronunțată.

Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința civilă nr. 511 din 21 mai 2003 a respins cererea de revizuire. S-a reținut că, potrivit art. 322 pct. 5 C. proc. civ. revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul se poate cere dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților. S-a arătat că, în speță nu s-a făcut dovada că înscrisurile invocate au fost reținute de partea potrivnică că acestea nu au putut fi prezentate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.

Prin încheierea din 11 martie 2004 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a respins în principiu cererile de intervenție formulate de R.F., ș.a. Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia civilă nr. 903 din 6 mai 2004 a respins ca nefondat apelul declarat de Municipiul București prin Primarul General împotriva sentinței civile nr. 511 din 21 mai 2003 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, cu motivarea că just prima instanță a reținut că în speță nu sunt îndeplinite condițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. În termen legal, împotriva deciziei civile nr. 903 din 6 mai 2004 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, a declarat recurs Municipiul București prin Primarul General a solicitat casarea în temeiul art. 322 pct. 5 C. proc.

civ. și a susținut că înscrisurile prezentate reprezintă acte „noi”, care nu au putut fi prezentate dintr-o împrejurare mai presus de voința sa și care, dacă ar fi fost cunoscute, ar fi dus la pronunțarea alte soluții. Recursul urmează să fie respins ca nefondat pentru următoarele considerente: Prin sentința civilă nr. 322 din 27 martie 2001 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, definitivă, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul T.K. în contradictoriu cu pârâții Consiliul General al Municipiului București și Municipiul București care au fost obligați să-i lase în deplină proprietate și posesie imobilul situat în București, compus din 760 mp și construcție. S-a reținut că dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București, a fost dobândit de A.S.

prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5048 din 10 februarie 1947, transcris. Succesiunea A.S. a fost culeasă de fiica acesteia, S.M.J., soția reclamantului K.T. După decesul acesteia, survenit la data de 9 iunie 1986 reclamantul a dobândit calitatea de moștenitor. S-a mai precizat în considerente că nu s-a făcut dovada preluării imobilului de către Statul Român în temeiul unui titlu valabil și a fost considerată întemeiată acțiunea în revendicare întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ. Prima instanță și instanța de apel au reținut corect că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile cumulative ale art. 322 C. proc. civ. și anume că, după darea hotărârii definitive a cărei revizuire se cere, să se fi descoperit înscrisuri doveditoare reținută de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părții.

Față de considerentele menționate recursul declarat de Municipiul București prin primarul General împotriva deciziei instanței de apel va fi respins ca nefondat. Împotriva deciziei civile nr. 903 din 6 mai 2004 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, și a încheierii de ședință din 11 martie 2004 au declarat recursuri și intervenienții T.A.V.T., succesoare a intervenientei G.M., decedată la data de 24 decembrie 2004, R.F. și R.E. au solicitat casarea în temeiul art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. și au susținut, în esență, că: 1 greșit a fost respinsă în principiu cererea lor de intervenție, prin încheierea de ședință din 11 martie 2004; au un interes propriu, legitim, născut și actual în calitate de proprietari ai apartamentelor situate la etajul III, în imobilul în litigiu, dobândite în condițiile Legii nr. 112/1995.

2 sunt îndeplinite condițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. întrucât prin înscrisurile prezentate s-a făcut dovada că naționalizarea imobilului nu s-a făcut în temeiul Decretului nr. 92/1950 ci în baza Decretului nr. 111/1951; 3. deși reclamantul a revendicat o construcție compusă din parter și 2 etaje, acțiunea a fost admisă și pentru etajul III, edificat de Statul Român după data naționalizării. Recursurile intervenienților urmează să fie respinse pentru următoarele considerente: R.F. și R.E. precum și G.M. au formulat la data de 25 septembrie 2003 cereri de intervenție intitulate „în interesul apelantului revizuient, Municipiul București”.

În motivarea cererilor au arătat că sunt proprietari, în temeiul contractelor de vânzare cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995 la data de 29 martie 1999 și respectiv 3 iulie 1997, pentru două din apartamentele aflate la etajul III al imobilului în litigiu, etaj edificat după preluarea bunului prin hotărâre judecătorească pronunțată în baza Decretului nr. 111/1951. Acțiunea în revendicare a fost admisă prin hotărârea a cărei revizuire a fost cerută și a fost obligat Municipiul București să lase în deplină proprietate și posesie imobilul deși acesta, nemaiavând calitate de proprietar nu avea calitate procesuală pasivă. Față de conținutul cererilor de intervenție, prin care intervenienții au invocat un drept ce le aparține, corect curtea de apel a calificat ca „intervenție în interes propriu” [art. 49 alin. (2) C. proc.

civ.] Potrivit art. 50 alin. (2), cererea de intervenție în interes propriu se poate face numai în fața primei instanțe și înainte de închiderea dezbaterilor. Cum în speță cererile de intervenție au fost făcute în apel, corect Curtea de Apel București le-a respins ca inadmisibile prin încheierea din 11 martie 2004. În raport de împrejurarea că intervenienții nu au calitatea de parte în prezenta pricină, aceștia nu pot solicita modificarea hotărârii pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. Față de considerentele menționate, urmează să fie respinse ca nefondate recursurile intervenienților T.A.V.I., R.F. și R.E.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții Municipiul București, prin Primar General, T.A.V.T., R.F. și R.E. împotriva deciziei civile nr. 903 din 6 mai 2004 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 noiembrie 2005.