ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10242/2009

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10242/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor

cauzei, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

9 august 2007 pe rolul Tribunalul București, secția a IV-a civilă,

contestatorul M.P. s-a adresat instanței, formulând contestație împotriva

Dispozițiilor nr. 8299 și 8300 /2007 emise de Municipiul București, prin Primarul

General și solicitând, ca prin hotărârea ce se va pronunța, în contradictoriu

cu intimata Primăria Municipiului București, prin Primar, să se anuleze

dispozițiile respective și să se dispună restituirea în natură a terenului în suprafață

de 2000 mp situat în Municipiul București, sector 2.

Prin sentința civilă nr. 1548 din 4

decembrie 2007, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins, ca

nefondată, contestația formulată de contestatorul M.P.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța a reținut că este nefondată solicitarea contestatorului de a se

restitui în natură imobilul situat în Municipiul București, sector 2, în mod

corect emițându-se Dispoziția nr. 8299/2007 prin care s-a propus acordarea de

măsuri reparatorii prin echivalent, în condițiile în care terenul respectiv

este afectat de elemente de sistematizare, așa cum rezultă din nota de

reconstituire, fiind ocupat de spații verzi aferente blocurilor din zonă,

carosabil, acces alei, trotuar protecție, trotuar pietonal, parcaj amenajat și

rețele utilitare subterane.

În ceea ce privește contestația

formulată de către contestator împotriva Dispoziției 8300/2007 emisă de aceeași

intimată, s-a constatat că este nefondată, în condițiile în care notificarea

formulată de acesta, având ca obiect solicitarea terenului în suprafață de 998 mp,

lotul B, a fost formulată tardiv, pe data de 26 august 2004.

Pe de altă parte, referitor la aceeași

notificare, s-a reținut că numitul M.P. nu are calitatea de persoană

îndreptățită, neputând solicita și acest teren, întrucât lotul nr. B a fost

lăsat de către bunica sa, prin testamentul încheiat la data de 14 iunie 1934,

fiului acesteia M.C., zis M. (unchiul contestatorului), astfel încât acesta

nu-l mai putea solicita în calitate de moștenitor legal.

Singurul teren la care contestatorul

este îndreptățit la restituire este cel reprezentat de lotul A, imobil ce a

aparținut tatălui său, M.P., prin Dispoziția contestată cu nr. 8299/2007,

fiindu-i acordate măsuri reparatorii prin echivalent.

Împotriva hotărârii respective, la

data de 17 decembrie 2007, în termen legal, a declarat apel contestatorul M.P.,

criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică, apel ce a fost respins de către

Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind

proprietatea intelectuală, prin decizia civilă nr. 61/A din 17 martie 2009.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța a reținut că sunt nefondate motivele de apel formulate de către

contestator, în mod corect prima instanță reținând că notificarea înregistrată

sub nr. 1107 din 26 august 2004, având ca obiect imobilul situat în Municipiul

București, reprezintă o notificare de sine stătătoare, neputând fi interpretată

ca fiind o completare la notificarea inițială prin care s-a solicitat terenul.

Referitor la motivele de apel,

legate de soluționarea contestației formulate împotriva Dispoziției nr. 8299

din 21 iunie 2007 prin care a fost soluționată notificarea nr. 3376 din 13

august 2001, prin care s-a solicitat de către M.P. retrocedarea trenului în

suprafață de 990 mp situat în Municipiul București, sector 2, curtea de apel a

reținut, de asemenea, că sunt nefondate, suprafața de teren solicitată fiind

afectată de detalii de sistematizare, situație de fapt pusă în evidență și prin

raportul de expertiză tehnică topografică efectuat în cadrul instanței de apel.

Astfel, s-a considerat sub acest

aspect că suprafața de teren rămasă needificată este de 217 mp, dacă se ține

cont de ambele notificări, sau de 141 mp, dacă se ține cont doar de prima

notificare, suprafață care însă nu se poate restitui în natură, întrucât

reprezintă o suprafață foarte mică, fiind poziționată în imediata apropiere a

colțului blocului 113, făcând parte din zona înverzită aferentă acestui bloc.

Împotriva deciziei respective, la

data de 11 iunie 2009, în termen legal, a declarat recurs contestatorul M.P.,

criticând-o ca fiind nelegală și solicitând modificarea acesteia, în sensul

admiterii apelului declarat împotriva hotărârii primei instanțe, iar, pe fond

admiterea contestației, așa cum a fost formulată.

În drept, s-au invocat prevederile

art. 304 pct. 4, 5 și 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs,

s-a susținut că instanța și-a depășit atribuțiile judecătorești, în sensul că a

refuzat să-i restituie în natură suprafața de 141 mp teren, încălcându-se

prevederile art. 11 alin. (2) și (5) din Legea nr. 10/2001, câtă vreme Primăria

Municipiului București nu a prezentat un document oficial prin care să se

evidențieze faptul că terenul în litigiu este afectat de elemente de

sistematizare sau reprezintă o zonă de utilitate publică.

S-a susținut și faptul că prin

hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub

sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., în condițiile în care

instanța de apel a revenit asupra utilității obiectivului suplimentar al

raportului de expertiză privind stabilirea valorii de circulație, fără să pună

în discuția părților acest aspect, și încălcându-se principiile oralității și contradictorialității.

S-a învederat că instanța de apel a

încălcat și prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., interpretând în mod

greșit actul juridic dedus judecății, atâta vreme cât s-a considerat că cea

de-a doua notificare înregistrată sub nr. 1107 din 26 august 2004 a fost formulată tardiv, iar, pe de altă parte, nu s-a ținut cont de normele metodologice de

aplicare ale Legii nr. 10/2001, în concordanță cu exigențele art. 1 din primul

Protocol adițional la Convenția C.E.D.O.

Recursul declarat de contestatorul M.P.

se privește ca a fi fondat și se admite, având în vedere următoarele

considerente:

Potrivit disp. art. 314 C. proc.

civ. – Înalta Curte de Casație și Justiție hotărăște asupra fondului pricinii

în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării

corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin stabilite.

În speță, sunt aplicabile aceste

dispoziții legale coroborate cu art. 312 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ.,

care atrag admiterea recursului declarat de către contestator, casarea deciziei

recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, câtă vreme

situația de fapt nu a fost pe deplin stabilită.

Astfel, în cauză, deși în cadrul

instanței de apel, la cererea contestatorului a fost administrată proba

științifică a unei expertize tehnice, probă refuzată în mod nejustificat de către

prima instanță, care să stabilească dacă este posibilă sau nu restituirea în

natură a terenului solicitat de către contestator, aceste aspecte nu au fost pe

deplin lămurite.

În acest sens, nu au fost stabilite

dimensiunile corecte ale celor două parcele situate în Municipiul București, și

nu s-au răspuns obiecțiunilor formulate de către contestator referitor la

faptul că amplasamentul redat de expert nu corespunde pe vechiul amplasament

anterior anului 1973 și nu s-a specificat dacă parcajele auto sunt permanente

sau nu, și unde este situat punctul de termoficare.

În același timp, concluziile

raportului de expertiză pun în evidență faptul că ar fi liberă de construcții

suprafață de 141 mp care nu este afectată de detalii de sistematizare, iar

instanța de apel înlătură în mod cu totul justificat aceste constatări d fapt,

arătând că nu poate fi restituită, reprezentând o suprafață mică de teren,

acest lucru afectând drepturile persoanelor care locuiesc în blocurile din zonă

și în special dreptul la un mediu sănătos.

Se impune așadar, completarea

probatoriului pentru a stabili în mod clar dacă suprafața de teren liberă de

construcții deservește totuși nevoile comunității locale, sau se poate dispune

restituirea în natură.

Referitor la calitatea reclamantului

de persoană îndreptățită în sensul Legii nr. 10/2001, se va reține faptul că,

în mod corect, cele două instanțe au reținut că notificarea înregistrată sub

nr. 1107 din 26 august 2004 a fost tardiv formulată, iar, pe de altă parte,

contestatorul M.P. nu poate solicita terenul reprezentând imobilul lot B, în

condițiile în care acest teren a fost lăsat prin testament de către autoarea A.M.

fiului acesteia, M.C., zis M. (unchiul contestatorului).

Sub acest aspect, contestatorul

poate solicita numai restituirea terenului, imobil ce a aparținut tatălui său M.P.,

imobil ce a constituit obiectul notificării 3376 din 13 august 2001 și pentru

care s-a emis Dispoziția nr. 8299 din 21 iunie 2007.

Astfel, raportat la cererea

contestatorului de restituire în natură a imobilului aflat în litigiu, expertul

tehnic, cu ocazia individualizării terenului aflat în litigiu, va ține cont de

faptul că trebuie măsurate ambele loturi A și B, însă recurentul este

îndreptățit doar la restituirea eventualei suprafețe libere de teren ce face

parte din lotul A.

În raport de cele arătate, Înalta

Curte, va admite recursul declarat de contestatorul M.P., va casa decizia civilă

nr. 61/A din 17 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și

pentru cauze privind proprietatea intelectuală și va dispune trimiterea cauzei

spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de contestatorul

M.P. împotriva deciziei nr. 61A din 17 martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a IX a civilă și pentru cauze privind proprietatea

intelectuală.

Casează decizia recurată și trimite cauza

spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 18 decembrie 2009.