ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 587/2010

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta SC O. SA, a chemat în judecată pe

pârâtele SC K.N.E. SA Grecia, SC K.N.E.R. SRL și SC A.U. SRL, solicitând

să se constate că valoarea creanței datorată de pârâta SC

A.U. SRL către SC K.N.E. SA Grecia este de 138.393,80 euro și nu de

219.678 dolari S.U.A. și 453.489 euro, și să se constate

nulitatea absolută a contractului de ipotecă din 2009 și

nulitatea absolută a cesiunii de creanță din 6 ianuarie 2006,

întrucât în calitatea sa de creditor al SC A.U. SRL a sesizat încheierea

actelor menționate în scopul sustragerii de la executare, având

mențiuni eronate și cu încălcarea capacități de a

contracta.

Tribunalul București,

prin încheierea din 23 martie 2007, a admis excepția

inadmisibilității primului capăt de cerere, considerându-se

că reclamanta are calea realizării dreptului, și a admis

litispendenței celui de-al doilea capăt de cerere întrucât o

altă acțiune având același obiect se află pe rolul

Curții de Apel București.

Prin sentința

comercială nr. 15219 din 17 decembrie 2007, tribunalul a admis

excepția lipsei calității de reprezentant al

apărătorului reclamantei și a anulat cererea de chemare în

judecată, considerând că reclamanta nu poate fi reprezentată de

un avocat angajat de mandatorul reclamantei.

Curtea de Apel

București, prin decizia comercială nr. 249 din 12 mai 2008, a admis

apelul reclamantei, a desființat sentința atacată și a

trimis cauza spre rejudecare, apreciind că legalitatea mandatului are

relevanță numai asupra executării dreptului de reprezentare în

judecată nu și al executării dreptului de chemare în

judecată.

Reluând judecata fondului,

prin sentința nr. 9094 din 12 septembrie 2008, Tribunalul București a

respins excepția lipsei calității procesuale active și a

respins cererea privind constatarea nulității contractului de cesiune

de creanță.

Instanța a reținut

că pentru primele două capete de cerere s-a pronunțat prin

încheierea din 23 martie 2007 iar pentru cel de-al treilea, prin convenția

din 6 martie 2003 încheiată la Salonic Grecia, consfințită prin

sentința civilă nr. 13455/2004 a Tribunalului București SC

K.N.E. SA avea de recuperat de la pârâta SC A.U. SRL sumele de 219.678 DOLARI

S.U.A. și 453.489 euro, sume pe care prin cesiunea de creanță

din 6 ianuarie 2006 le-a cesionat pârâtei SC K.N.E. SA. Cesionara nu și-a

pierdut capacitatea de folosință sancțiune prevăzută

de art. 39 din Legea nr. 26/1990 pentru firmele care nu înlătură din

denumire cuvintele sau sintagmele ce pot fi folosite numai cu acordul scris al

autorităților competente, fiind amenda.

Curtea de Apel

București, prin decizia comercială nr. 189 din 8 aprilie 2009, a

respins ca nefondate apelurile reclamantei și pârâtei SC K.N.E. SA,

considerând că primul capăt de cerere soluționat prin încheierea

din 23 martie 2007 nu a format obiectul unor critici împotriva sentinței nr.

15219 din 17 decembrie 2007 așa încât instanța de fond s-a

pronunțat iar pe fond a făcut aplicarea prevederilor art. 39 din

Legea nr. 26/1990, societatea comercială înlăturând cuvântul

„România” din denumirea ei.

Apelul declarat de

pârâtă privind soluționarea excepției lipsei calității

procesuale active nu a fost motivat iar analiza devolutivă a acesteia a

stabilit că într-o acțiune în nulitate absolută orice

persoană interesată are calitatea procesuală activă.

Împotriva decizie astfel

pronunțate, reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art.

304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta susține

că prin încheierea din 23 martie 2007 s-au soluționat excepțiile

inadmisibilității primului capăt de cerere și a

litispendenței, încheiere nesupusă căilor de atac odată cu

fondul care astfel nu a intrat în puterea lucrului judecat.

Mai susține recurenta

că în mod greșit instanțele de fond au aplicat dispozițiile

art. 39 din Legea nr. 26/1990 prin care sancțiunea nerespectării

prevederilor alin. (1) se sancționează cu amenda și radierea de

drept a firmei înmatriculate, radiere care se constată de O.R.C. Faptul

că societatea pârâtă nu a înlăturat din denumirea ei cuvântul

„R.” în temeiul stabilit de lege atrăgea sancțiunea radierii firmei,

așa încât la momentul încheierii contractului de cesiune de

creanță, SC K.N.E.R. SRL nu mai funcționa legal.

Recursul este nefondat

și va fi respins pentru considerentele ce se vor expune.

Prin sentința

comercială nr. 9094 din 12 septembrie 2008, tribunalul a stabilit că

în privința excepțiilor inadmisibilității capătului de

cerere privind constatarea unei alte valori a creanței pe care SC A.U. SRL

o datora pârâtei SC K.N.E.R. SRL și a litispendenței capătului

de cerere privind nulitatea contractului de ipotecă din 2003, s-a

pronunțat prin încheierea din 23 martie 2007, confirmând în considerentele

hotărârii motivele care au condus la admiterea lor.

În calea de atac a apelului,

apelanta reclamantă a susținut că instanța de fond nu s-a

pronunțat asupra primului capăt de acțiune și nu cum

susține pentru prima dată în motivele de recurs, că încheierea

din 23 martie 2007 ar fi intrat în puterea lucrului judecat.

Instanța de apel a

răspuns criticii referitoare la nepronunțarea asupra unui capăt

de cerere, în sensul că instanța de fond s-a pronunțat asupra

acestuia respingând ca inadmisibilă acțiunea în constatarea

cuantumului datoriei, în considerarea caracterului subsidiar al acesteia.

Astfel cum susține

recurenta, încheierea din 23 martie 2007 este supusă căilor de atac odată

cu fondul litigiului, iar instanța de apel nu a stabilit asupra

autorități de lucru judecat a acesteia, ci a constat, răspunzând

criticii apelantei, că tribunalul a soluționat primul capăt de

cerere.

În această

privință, soluția dată de instanța de apel este

judicioasă și conformă unei jurisprudenței constante care

statuează asupra inadmisibilități acțiunii în constatarea

unei situați de fapt și a caracterului subsidiar al acesteia.

În privința

greșitei aplicării a prevederilor a art. 39 din Legea nr. 26/1990

recurenta este în eroare. Constatarea radierii de drept a unei firme care în

termenul stabilit de lege nu a înlăturat cuvintele sau expresiile pentru

care era necesar acordul scris al autorităților competente,

aparține O.R.C., care după administrarea dovezilor se

pronunță. Ori astfel cum se susține în motivele de recurs,

soluția pronunțată în această situație nu a fost de

radiere a firmei, așa încât instanțele au analizat judicios calitatea

procesuală pasivă a pârâtei SC K.N.E.R. SRL și condițiile nulității

absolute a cesiunii de creanță.

Față de cele

reținute, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta

Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat recursul

declarat împotriva deciziei comerciale nr. 189 din 8 aprilie 2009 pronunțată

de Curtea de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta SC O. SA Râmnicu Vâlcea împotriva deciziei nr. 189 din 8 aprilie

2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 16 februarie 2010.