ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3379/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Gorj la 20 octombrie 2004, reclamanții U.V. și U.T. au solicitat ca, în contradictoriu cu pârâții S.N.P. P. SA, Baza de aprovizionare Florești, Statul Român prin M.F. și Consiliul Local Tg. Jiu, să se dispună anularea Deciziei nr. 245 din 13 septembrie 2004 și să fie obligați pârâții S.N.P. P. SA și Consiliul Local Tg. Jiu să le restituie în natură terenul situat în Tg. Jiu, iar în subsidiar să fie obligat Statul Român prin M.F.P. la măsuri reparatorii în echivalent. La 11 noiembrie 2004, D.G.F.P. Gorj a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin M.F., întrucât acesta nu are calitate decât în situațiile reglementate de art. 26 alin. (3) și art. 31 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.

La aceeași dată, pârâta S.N.P. P. SA a invocat excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Gorj, excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților și excepția lipsei calității procesuale pasive a Bazei de Aprovizionare Florești. Prin sentința civilă nr. 357 din 17 noiembrie 2004, Tribunalul Gorj a admis excepția lipsei competenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, conform art. 24 din Legea nr. 10/2001, având în vedere că sediul unității deținătoare este în București. Prin încheierea motivată din 15 ianuarie 2005, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților U.T.

și U.T., având în vedere că aceștia nu au formulat notificare către S.N.P. P. SA, iar decizia atacată se referă doar la I.M.V. Prin aceeași încheiere, tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin M.F. și a Bazei de Aprovizionare Florești, reținând că, în cauză, are calitate procesuală pasivă, conform art. 24 din Legea nr. 10/2001, doar unitatea deținătoare, care a pronunțat decizia contestată. Prin sentința civilă nr. 240 din 16 martie 2005, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliul Local Tg. Jiu și a respins contestația formulată în contradictoriu cu acesta. S-a respins contestația formulată de U.V.

și U.T. ca fiind introdusă de persoane fără calitate procesuală activă. S-a respins contestația formulată în contradictoriu cu Statul Român prin M.F. și cu Baza de Aprovizionare Florești ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă. S-a respins contestația formulată de I.M.V. ca neîntemeiată. Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că I.M.V. este moștenitoare a fostei proprietare R.P., care, prin contractul de vânzare-cumpărare din 30 decembrie 1929, a dobândit suprafața de 6600 m.p., situată în Tg. Jiu. S-a reținut că aceeași autoare, prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la 26 martie 1059 a înstrăinat către numiții Târnovan Ion și Târnovan Ana, suprafața de 774 m.p.

situată în Tg. Jiu, și că, prin Decretul nr. 52/1960 s-a expropriat o suprafață de 7182 mp, de la R.N. și P. S-a constatat, având în vedere actele de stare civilă că de pe urma defunctei R.P. a rămas ca unică moștenitoare U.D., care, la rândul ei, a avut ca moștenitori pe I.M.V., U.V., U.T. și U.A., în prezent decedat, fiecăruia revenindu-i câte o cotă de ¼ din moștenire. Tribunalul a apreciat că decizia contestată, prin care s-a respins notificarea formulată de I.M.V. pentru nedovedirea calității de persoană îndreptățită și nedepunerea actelor doveditoare conform art. 22 din Legea nr. 10/2001, este legală întrucât reclamanta nu a dovedit că autoarea sa R.P. era proprietară la data preluării imobilului situat în Tg.

Jiu, în suprafață de 7184 m.p. Împotriva sentinței menționate au declarat apel reclamanții. Reclamanții U.T. și U.V. au arătat că au făcut dovada acceptării succesiunii de pe urma defunctei R.P. și că au calitatea de persoane îndreptățite conform art. 3 și 4 din Legea nr. 10/2001. Reclamanta I.M.V. a criticat sentința ca netemeinică și nelegală, arătând că a probat identitatea dintre imobilul solicitat prin notificare și cel preluat de la autoarea sa. Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin Decizia civilă nr. 174 din 5 martie 2009, a admis apelul reclamantei I.M.V., acordându-i acesteia măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul în suprafață de 7182 m.p. situat în Tg. Jiu, județul Gorj, în cuantum de 4.633.880 RON.

S-au respins apelurile reclamanților U.T. și U.V. și s-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că singura moștenitoare a defunctei R.P., care a formulat notificare pentru restituirea imobilului în litigiu este reclamanta I.M.V., efectul nedepunerii notificării de către ceilalți doi reclamanți, fiind, potrivit art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, pierderea dreptului, care profită, conform art. 4 alin. (4), comoștenitoarei. În ceea ce privește apelul reclamantei, Curtea de Apel București a constatat că s-a dovedit identitatea dintre imobilul solicitat prin notificare și cel deținut de autoarea sa, din adresa Primăriei Municipiului Tg.

Jiu (fila 17 dosar apel) și raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză rezultând că imobilul se află în prezent în Tg. Jiu. Prin cererea înregistrată la 8 aprilie 2009, apelanții au solicitat completarea dispozitivului Deciziei civile nr. 174 din 5 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, în sensul de a se menționa că se schimbă în parte sentința apelată, se admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta I.M.V. și se anulează în tot Decizia nr. 247/2004, emisă de S.N.P. P. SA. Constatând că sunt întrunite dispozițiile art. 281 2 C. proc. civ., Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin Decizia nr. 419 pronunțată la 22 iunie 2009, în același dosar (18675/2/2005), a admis cererea și a completat dispozitivul Deciziei civile nr. 174/2009 a aceleiași instanțe în sensul că a schimbat sentința apelată, a admis contestația împotriva Deciziei nr. 247/2004 emisă de SC P. SA și a anulat această decizie.

Împotriva Deciziei nr. 174 din 5 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, au declarat recurs, în termenul legal, pârâta SC P. SA, reclamanții I.M.V., U.T. și U.V. și Statul Român, reprezentat prin M.F.P. Dezvoltând motivele sale de recurs, pârâta S.N.P. P. SA a criticat decizia ca nelegală invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și susținând că aceasta este practic nemotivată conform cerințelor art. 261 C. proc. civ., întrucât nu se răspunde la apărările sale cu privire la chestiunile de fapt și de drept dezbătute de prima instanță. Cea de-a doua critică, întemeiată pe motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9, a vizat constatarea eronată a calității reclamantei I.M.V.

de persoană îndreptățită, ca moștenitoare a defunctei R.P., precum și aprecierea eronată a dovedirii deținerii legale a terenului la data exproprierii de către soții R.N. și R.P., care au înstrăinat o parte din terenul în suprafață de 718 m.p. anterior exproprierii. S-a susținut, totodată, că, în mod eronat, instanța de apel a ajuns la concluzia că terenul revendicat a fost situat în Tg. Jiu. Ultimul motiv de recurs invocat de pârâta SC P. SA a vizat greșita acordare de măsuri reparatorii în cuantum de 4.633.880 RON, în baza unui raport de expertiză întocmit cu nerespectarea dispozițiilor legale, respectiv a art. 10 (9) din Legea nr. 10/2001. Prin recursul lor, reclamanții au criticat decizia recurată invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. în ce privește greșita interpretare a dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001, coroborate cu dispozițiile art. 7 (1) și (2) și, pe cale de consecință, stabilirea eronată a imposibilității restituirii în natură, fără a fi respectate concluziile raportului de expertiză în acest sens. Recurenții reclamanți au susținut, de asemenea, că s-a considerat nelegal că opțiunea pentru restituirea în echivalent, cuprinsă în notificare, ar fi suficientă pentru respingerea restituirii în natură. S-a invocat prin motivele de recurs și greșita interpretare a dispozițiilor art. 3 și 4 din Legea nr. 10/2001, în condițiile în care reclamanții U.T. și U.V. au acceptat succesiunea defunctei, iar notificarea formulată de I.M.V.

are caracterul unui act de administrare, care înlătură astfel sancțiunea din art. 22 (5) din Legea nr. 10/2001. Prin motivele sale de recurs, recurentul-pârât Statul Român prin M.F.P., invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a criticat decizia recurată, întrucât din considerentele acesteia nu rezultă că instanța de apel a analizat cererea de apel sub aspectul calității procesuale pasive a Statului Român. S-a susținut, totodată, că nu s-a făcut nici o distincție între persoanele obligate la despăgubire deși prima instanță a reținut corect lipsa calității sale procesuale pasive. Împotriva Deciziei civile nr. 419 din 22 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin care s-a completat dispozitivul deciziei din apel, a declarat recurs pârâtul Statul Român prin M.F.P., cererea de recurs fiind înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, în Dosarul nr. 6958/1/2009.

Prin motivele de recurs, recurentul pârât a criticat această decizie ca nelegală invocând dispozițiile art. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ. și solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii cererii de completare întemeiate pe dispozițiile art. 281 2 C. proc. civ. Recurentul a susținut că instanța, soluționând cererea menționată, a depășit limitele investirii, fără a avea în vedere că, prin contestație, reclamanta nu putea formula cereri noi față de cele formulate inițial prin notificare, solicitarea făcută în temeiul Legii nr. 10/2001 având ca unic obiect acordarea despăgubirilor bănești. La termenul din 1 iunie 2010, Curtea a dispus conexarea Dosarului nr. 6958/1/2009 la Dosarul nr. 18675/2/2005, apreciind că sunt întrunite condițiile art. 164 C. proc.

civ. pentru motivele arătate în practicaua prezentei decizii. Urmare a decesului recurentei reclamante I.M.V. la 27 ianuarie 2010, au fost introduși în cauză moștenitorii acesteia I.F., I.F. și C.I.C., conform certificatului de calitate de moștenitor din 23 octombrie 2010 eliberat de BNP S.B. din Tg. Jiu (fila 90 dosar recurs). Examinând criticile formulate prin motivele de recurs invocate de pârâta SC P. SA, Curtea va constata că recursul este fondat, raportat la motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Potrivit dispozițiilor art. 261 pct. 3, 5 C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă, cu titlu imperativ, obiectul cererii și susținerile în prescurtare ale părților, cu arătarea dovezilor, precum și motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Având în vedere caracterul devolutiv al apelului, instanța de apel era obligată ca, prin considerentele deciziei sale, să motivele care au fost împrejurările ce au determinat-o să infirme soluția primei instanțe și să înlăture apărările celorlalte părți. Motivarea deciziei nu poate fi implicită, ci trebuie să se refere la criticile concrete formulare de apelanți și la argumentele de fapt și de drept pentru care acestea au fost primite sau înlăturate, precum și la dispozițiile legale aplicabile. Nerespectarea dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ. conduce la sancțiunea nulității hotărârii conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Se va constata astfel că, în lipsa motivării conform exigențelor dispozițiile legale menționate, au fost încălcate și dispozițiile art. 6 paragraf 1 din C.E.D.O., instanța de recurs fiind, astfel, în imposibilitate de a exercita controlul de legalitate al deciziei recurate.

În același sens, Curtea va constata ca întemeiate și criticile formulate de recurentul Statul Român prin M.F.P. atât împotriva Deciziei nr. 174 din 5 martie 2009, cât și împotriva Deciziei de completare nr. 419 din 22 iunie 2009, reținând că, prin admiterea apelului reclamantei I.M.V. în contradictoriu cu toate părțile din dosar, inclusiv cu pârâtul Statul Român prin M.F.P. și acordarea de măsuri reparatorii în echivalent în cuantum de 4.633.880 lei și menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței primei instanțe, curtea de apel a instituit, practic, o obligație de despăgubire în sarcina tuturor părților din dosar.

Față de faptul că reclamanta a solicitat prin cel de-al treilea capăt al cererii de chemare în judecată, în subsidiar, acordarea de măsuri reparatorii de către Statul Român, cerere reiterată prin motivele de apel, decizia recurată este nelegală, întrucât din dispozitivul acesteia rezultă că instanța nu a analizat cererea de apel sub aspectul lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin M.F.P. și nu a făcut distincție între persoanele obligate la plata despăgubirilor. Pentru aceste considerente, urmează ca, în temeiul dispozițiilor art. 313 C. proc. civ., să se admită recursurile declarate de pârâți și reclamanți împotriva Deciziei civile nr. 174 din 5 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, precum și recursul declarat de pârâtul Statul Român prin M.F.P.

împotriva Deciziei de completare nr. 419 din 22 iunie 2009 a aceleiași instanțe și să se caseze deciziile recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Cu ocazia rejudecării, urmează a fi avute în vedere și celelalte susțineri ale recurenților, formulate prin motivele de recurs, a căror analiză nu s-a mai impus având în vedere soluția pronunțată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de reclamanții U.T., U.V. și I.M.V., decedată, al acesteia din urmă, continuat de I.F., I.F. și C.I.C., precum și de pârâții SC P. SA, Statul Român prin M.F.P. împotriva Deciziei nr. 174 din 5 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin M.F.P. împotriva Deciziei nr. 419 din 22 iunie 2009 a aceleiași instanțe. Casează deciziile recurate și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 iunie 2010.