ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2389/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2389/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra

cauzei de față, constată următoarele:

Fondul

și hotărârea instanței de fond:

Reclamanții

U.V. și U.T. și I.M.V. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții SNP P. SA,

Baza de Aprovizionare Florești, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice

și Consiliul Local Târgu Jiu, să se dispună anularea Deciziei nr. 245 din 13

septembrie 2004 și să fie obligați pârâții SNP P. SA și Consiliul Local Târgu

Jiu să le restituie în natură terenul situat în Târgu Jiu, B-dul M., nr. 46,

iar în subsidiar să fie obligat statul la măsuri reparatorii în echivalent.

D.G.F.P.

Gorj a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității

procesuale pasive a Statului Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor

Publice, întrucât acesta nu are calitate decât în situațiile reglementate de

art. 26 alin. (3) și art. 31 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.

SNP

P. SA a invocat excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Gorj,

excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților și excepția lipsei

calității procesuale pasive a Bazei de Aprovizionare Florești.

Prin

Sentința civilă nr. 357 din 17 noiembrie 2004, Tribunalul Gorj a admis excepția

necompetenței teritoriale și a declinat competenta de soluționare a cauzei în

favoarea Tribunalului București, conform art. 24 din Legea nr. 10/2001, având

în vedere că sediul unității deținătoare este în București.

Prin

încheierea din 15 ianuarie 2005, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a

admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților U.T. și U.T.,

având în vedere că aceștia nu au formulat notificare către SNP P. S.A, iar

decizia contestată se referă doar la I.M.V. Prin aceeași încheiere a admis

excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul

Finanțelor Publice și a Bazei de Aprovizionare Florești, reținând că are

calitate procesuală pasivă, conform art. 24 din Legea nr. 10/2001, doar

unitatea deținătoare, care a emis decizia contestată.

Prin

Sentința civilă nr. 240 din 16 martie 2005, Tribunalul București, secția a IV-a

civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local

Târgu Jiu și a respins contestația formulată în contradictoriu cu acesta. S-a

respins contestația formulată de U.V. și U.T. ca fiind introdusă de persoane

fără calitate procesuală activă. S-a respins contestația formulată în

contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor și cu Baza de

Aprovizionare Florești ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate

procesuală pasivă. S-a respins contestația formulată de I.M.V. ca neîntemeiată.

Tribunalul

a reținut că I.M.V. este moștenitoare a fostei proprietare R.P., care, prin

contractul de vânzare-cumpărare din 30 decembrie 1929, a dobândit suprafața de

6600 mp, situată în Târgu Jiu, str. General Dragalina, fostă str.

Transilvaniei. S-a reținut ca aceeași autoare, prin contractul de

vânzare-cumpărare din 26 martie 1059 a înstrăinat către numiții T.I. și T.A.,

suprafața de 774 mp situată în Târgu Jiu, str. M. și că, prin Decretul nr.

52/1960 s-a expropriat o suprafață de 7382 mp din str. 8 Mai - Aurel Vlaicu, de

la R.N. și P.

Având

în vedere actele de stare civilă, de pe urma defunctei R.P. a rămas ca unică

moștenitoare U.D., care, la rândul ei, a avut ca moștenitori pe I.M.V., U.V.,

U.T. și U.A. - în prezent decedat, fiecăruia revenindu-i câte o cotă de 1/4 din

moștenire.

Tribunalul

a apreciat că decizia contestată, prin care s-a respins notificarea formulată

de I.M.V. pentru nedovedirea calității de persoană îndreptățită și nedepunerea

actelor doveditoare conform art. 22 din Legea nr. 10/2001, este legală întrucât

reclamanta nu a dovedit că autoarea sa R.P. era proprietară la data preluării

imobilului situat în B-dul M., nr. 46, Târgu Jiu, în suprafață de 7184 mp.

Apelul

și hotărârea instanței de apel în primul ciclu procesual.

Împotriva

sentinței au declarat apel reclamanții.

Curtea

de Apel București, secția a IV-a civilă, prin Decizia civilă nr. 174/5.03,2009,

a admis apelul reclamantei I.M.V., acordându-i acesteia măsuri reparatorii în

echivalent pentru terenul în suprafață de 7182 mp situat în Târgu Jiu, B-dul

E.T. nr. 46, județul Gorj, în cuantum de 4.633.880 RON. S-au respins apelurile

reclamanților U.T. și U.V. și s-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

Instanța

de apel a reținut că singura moștenitoare a defunctei R.P., care a formulat

notificare pentru restituirea imobilului în litigiu este reclamanta I.M.V.,

efectul nedepunerii notificării de către ceilalți doi reclamanți fiind,

potrivit art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, pierderea dreptului, care

profita comoștenitoarei, conform art. 4 alin. (4).

În

ceea ce privește apelul acesteia, Curtea a constatat că s-a dovedit identitatea

dintre imobilul solicitat prin notificare și cel deținut de autoarea sa, din

adresa Primăriei și raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză rezultând

că imobilul se află în prezent pe str. E.T., la nr. 46, în Târgu Jiu.

Curtea

de Apel București, prin Decizia nr. 419 din 22 iunie 2009, a admis cererea

reclamanților și a completat dispozitivul Deciziei nr. 174/2009 în sensul că a

schimbat sentința apelată, a admis contestația împotriva Deciziei nr. 247/2004

emisă de S.C. P. S.A și a anulat această decizie.

Recursul

și hotărârea instanței de recurs în primul ciclu procesual.

Împotriva

deciziei au declarat, recurs pârâta S.C P. S.A, reclamanții și Statul Român,

reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice.

La

termenul din 01 iunie 2010, Curtea a dispus conexarea Dosarului nr.

6958/1/2009, la Dosarul nr. 18675/2/2005.

Urmare

a decesului recurentei reclamante I.M.V., la 27 ianuarie 2010, au fost

introduși în cauză moștenitorii acesteia I.F. și C.I.C., conform certificatului

de calitate de moștenitor nr. 36 din 23 octombrie 2010.

Prin

Decizia nr. 3379 din 01 iunie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis

recursurile, a casat deciziile recurate și a trimis cauza spre rejudecare la

Curtea de Apel București.

S-a

reținut incidența dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ. ceea ce conduce

la sancțiunea nulității hotărârii conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

De

asemenea, s-a constatat, fața de faptul că reclamanta I.M.V. a solicitat prin

cel de-al treilea capăt de cerere, în subsidiar, acordarea de măsuri

reparatorii în echivalent de către Statul Român, că decizia recurată este

nelegală, întrucât din dispozitivul acesteia rezultă că instanța nu a analizat

cererea de apei sub aspectul lipsei calității procesuale pasive a Statului

Român prin Ministerul Finanțelor Publice și nu a făcut distincție între

persoanele obligate la plata despăgubirilor.

S-a

dat îndrumări instanței de apel ca, în cadrul rejudecării, să dispună

suplimentarea probatoriilor pentru identificarea imobilului și stabilirea

situației juridice a acestuia.

Apelul

și hotărârea instanței de apel în rejudecare.

Curtea

a dispus administrarea probelor conform îndrumărilor deciziei de casare.

Instanța

de apel reține că apelul formulat de I.M.V., continuat de moștenitorii

acesteia, este fondat însă, în limitele ce se vor preciza în continuare, iar

apelul formulat de reclamanții U.T. și U.V. este nefondat pentru următoarele

considerente;

În

ce privește critica vizând respingerea excepției lipsei calității procesuale

pasive a Consiliului Local Târgu Jiu, Curtea a reținut, potrivit concluziilor

expertizei topo, că terenul în litigiu nu se află în administrarea sau

proprietatea Consiliului Local Târgu Jiu, așa încât această parte nu are

calitatea de unitate deținătoare în sensul art. 22 alin. (1) din Legea nr.

10/2001, republicată. Constatând lipsa identității între această parte și

subiectul pasiv al raportului juridic dedus judecății, Curtea a apreciat că

instanța de fond a soluționat în mod legal această excepție.

Critica

apelanților reclamanți privind respingerea contestației în contradictoriu cu

Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, pentru lipsa

calității procesuale pasive, a fost găsită, de asemenea, nefondată.

Instanța

de apel a reținut în esență următoarele: calitatea procesuală pasivă presupune

existența unei identități între persoana pârâtului și persoana obligată în

cadrul aceluiași raport juridic. Cum reclamanții au investit instanța cu o

contestație împotriva Deciziei nr. 245 din 19 septembrie 2004 emisă de intimata

pârâtă SC O.M.V. P. SA, solicitând anularea acesteia și restituirea în natură a

terenului iar în subsidiar obligarea Statului Român prin Ministerul Finanțelor

Publice la plata de măsuri reparatorii în echivalent iar prin Decizia nr. 27

din 14 noiembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit, în

recurs în interesul legii, că în acțiunile întemeiate pe dispozițiile art. 26

alin. (3) din Legea nr. 10/2001, prin care se solicită obligarea Statului Român

la acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilele preluate în mod abuziv,

Statul Român nu are calitate procesuală pasivă, Curtea a reținut că

dispozițiile Legii nr. 165/2013 sunt aplicabile litigiului dedus judecății și,

ca urmare, acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent pentru imobilele ce

nu pot fi restituite în natură se acordă de către Comisia Națională pentru

Compensarea Imobilelor.

Curtea

a apreciat ca neîntemeiată și critica referitoare la soluționarea excepției

lipsei calității procesuale active a reclamanților U.V. și U.T. în cadrul

contestației întemeiate pe dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr.

10/2001. A reținut că reclamanții U. nu au formulat notificare conform

dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001, numai reclamanta I.M.V. formulând

notificarea, înregistrată sub nr. 151 din 14 august 2001. Împrejurarea că

cererea de chemare în judecată a fost formulată și semnată de toți reclamanții

sau că și reclamanții U. au acceptat succesiunea autoarei R.P., nu pot

substitui lipsa notificării întrucât potrivit art. 22 alin. (5) din Legea nr.

10/2001, nerespectarea termenului de 6 luni prevăzut pentru trimiterea

notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție, măsuri

reparatorii sau prin echivalent.

Critica

formulată de reclamanta I.M.V. (în prezent decedată) privind respingerea

contestației formulate în contradictoriu cu SC O.M.V.P. SA a fost găsită de

instanța de apel întemeiată. Instanța reține că la 16 octombrie 1926 s-a

încheiat căsătoria dintre numiții R.N. și P.P. La 13 aprilie 1963, R.N. a

decedat, iar la 12 februarie 1973 a decedat R.P. R.N. a avut un copil dintr-o

căsătorie anterioară, P.D., căsătorită cu numitul U.I. (U.) la 03 noiembrie

nr. 484 din 21 iunie 1973. Din căsătoria încheiată între U.I. și P.D. (U.) au

rezultat 3 copii: U.V.P., U.T. și U.M.V.. În urma căsătoriei cu I.F., U.M.V.

și-a schimbat numele în I.M.V. În ceea ce-l privește pe numitul R.N., se reține

ca s-a făcut dovada calității de moștenitor al acestuia prin retransmiterea

moștenirii de la autoarea R.P., încât I.M.V. are calitatea de persoană

îndreptățită fiind și moștenitor al defunctului R.N.

În

ce privește susținerea intimatei P. potrivit căreia nu s-ar face dovada că

I.M.V. ar fi unica moștenitoare a numiților R.N. și R.P., instanța de apel

reține că în materia Legii nr. 10/2001 nu sunt aplicabile dispozițiile

unanimității, care caracterizează acțiunea în revendicare și că, potrivit art.

4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, de cotele moștenitorilor legali sau

testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la cap. III profită ceilalți

moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de

restituire. Legea specială nu impune nici dezbaterea succesiunii, nici ieșirea

din indiviziune, moștenitorii fiind repuși de drept în termenul de acceptare

prevăzut de art. 700 C. civ., singura condiție impusă fiind aceea de a formula

notificarea în termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001.

În

ce privește identificarea terenului, Curtea a reținut ca există identitate

între terenul ce a fost proprietatea autorilor R.N. și P., terenul ce face

obiectul notificării și terenul aflat în proprietatea intimatei O.M.V.P.,

potrivit lucrării de specialitate topografie efectuată de expertul A.D. și

vizată de O.C.P.I. Gorj ce a avut în vedere actele de proprietate prezentate de

părți, respectiv: certificatele de atestare a dreptului de proprietate seria

M03/nr. 10468 din 25 septembrie 2006 și nr. M03/nr. 8853 din 17 decembrie 2003

emise de Ministerul Economiei și Comerțului; actul de vânzare-cumpărare

transcris sub nr. 63 din 04 ianuarie 1930; contractul de vânzare-cumpărare

transcris sub nr. 304/1939; planul de situație a terenului proprietatea R.N. în

suprafață de 744 mp situat în str. M., Târgu Jiu; certificat nr. 1918 din 16

decembrie 1958 al Secretariatului Tribunalului Raional Târgu Jiu; contractul de

partaj voluntar nr. 1974/1966; extras din Decretul nr. 52/1960 anexa nr. 1 -

cuprinzând Baza Tubulară Târgu Jiu și suprafețele expropriate; planul de

amplasament și delimitare a imobilului cu numărul cadastral 8453 situat în str.

E.T., nr. 46, planurile de situație aferente certificatelor de atestare a

dreptului de proprietate conform H.G. nr. 834/1991; istoricul impunerilor.

Expertul a concluzionat că în anul 1958 R.N. deținea. suprafața de 9171 mp,

după vânzarea suprafeței de 744 mp a rămas cu suprafața de 8427 mp, menționată

ca suprafață impozitată în anul 1959 iar prin exproprierea prin Decretul nr.

52/1960 a suprafeței de 7182 mp rămâne cu suprafața de 178 mp, menționată ca

suprafață impozitată în anul 1960. Expertul a mai stabilit că suprafața de 7182

mp expropriată, conform măsurătorilor efectuate fiind în prezent de 6826 mp

face parte, se suprapune peste suprafața de teren de 44.343 mp proprietatea

intimatei pârâte O.M.V.P. SA, ce face obiectul certificatului de atestare a

dreptului de proprietate seria M03 nr. 10468 din 25 septembrie 2006 situat în

str. E.T., nr. 46 .

Față

de aceste constatări, Curtea reține că apelanții reclamanți, în calitate de

moștenitori ai notificatoarei I.M.V., au făcut dovada calității de persoane

îndreptățite conform dispozițiilor art. 3 alin. (1) coroborat cu art. 4 alin.

(2) din Legea nr. 10/2001, republicată, și întrucât I.M.V. a fost singura

moștenitoare care a formulat notificare, reține aplicabilitatea dispozițiilor

art. 4 alin. (4) în sensul că de cotele celorlalți moștenitori legali sau

testamentari care nu au urmat procedura specială vor profila ceilalți

moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de

restituire.

În

ceea ce privește modalitatea de restituire, Curtea a reținut următoarea

situație de fapt: pe terenul în litigiu se află construcția - sediu

administrativ, având infrastructura realizată din fundații continue din beton

armat, construită în anii 1991 - 2005; spațiu de depozitare alcătuit din 30 de

rânduri a câte 15 stâlpi construiți în 1962; clădire cu destinație de vestiare

cu fundație din beton armat, construită în 1962 și modernizată în 2002; Clădire

WC - aflată în stare de uzură avansată și neutilizabilă în prezent, construită

în 1962; rezervor mobil - construcție metalică amplasată pe un eșafodaj

metalic, fără fundație, construit în anul 1980.

Referitor

la autorizațiile ce au stat la baza edificării acestor construcții, experții au

precizat că intimata pârâtă a depus următoarele: autorizație de construire nr.

1067/2007 emisă de Primăria Municipiului Târgu Jiu pentru executarea lucrărilor

de construire - branșament gaze pentru întreg imobilul în litigiu și proces

verbal de recepție finală nr. 1767 din 11 iunie 2009; proces-verbal de recepție

și punere în funcțiune a instalațiilor electrice exterioare din care fac parte

cei 5 stâlpi de iluminat; proces-verbal de recepție nr. 3285 din 16 decembrie

2009 - Repartiție Rețea Apă Depozit Târgu Jiu.

S-a

mai reținut că imobilul este afectat de amenajări de utilitate publică,

respectiv suprafața de 1866 afectată de construcții, suprafața de 3449 mp

ocupată de postamente depozitare, suprafața de 621 mp afectată de funcționarea

podului rulant, suprafața de 331 mp liberă de construcții dar afectată de drum

acces betonat, suprafața de 559 mp afectată de construcție vestiar și rezervor

apă. Așadar, a apreciat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 11 alin.

(4) din Legea nr. 10/2001, republicată, care prevăd că în cazul în care

lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren

afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul

imobil.

Față

de aceste considerente, Curtea a respins apelul reclamanților U.V. și U.T., a

admis apelul reclamanților C.(I.)C. și I.F., a schimbat în parte sentința

civilă apelată în sensul că a admis contestația formulată de reclamanții

C.(I.)C. și I.F. (moștenitorii lui I.M.V.) în contradictoriu cu intimata pârâtă

O.M.V.P. SA. A anulat Decizia nr. 247 din 13 septembrie 2004 emisă de SNP P.

S.A. București, fiind obligată pârâta să emită decizie cu propunere de acordare

de măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile art. 1 alin. (2) din Legea

nr.165/2013 cu modificările ulterioare.

Recursul

și considerentele instanței de recurs în al doilea ciclu procesual.

Împotriva

Deciziei nr. 175A din 30 martie 2015 a declarat recurs pârâtul SC O.M.V.P. S.A,

invocând motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. de la 1865, solicitând modificarea soluției și respingerea ca

neîntemeiată a contestației formulate de I.M.V., respectiv de către

moștenitorii acesteia.

Recurenta

susține că Decizia civilă nr. 175 A/2015 este lipsită de temei legal deoarece

soluția pronunțată de instanța de apei se bazează pe situația neclară

referitoare la identitatea imobilului notificat, imobilul supus expertizării și

imobilul pentru care Instanța de apel acordă reclamantei măsuri reparatorii

prin echivalent în condițiile Legii nr. 165/2013.

Din

aceasta perspectivă, susține că reclamanta I.M.V. a solicitat prin notificarea

nr. 151 din 14 august 2001, "contravaloarea suprafeței de teren de 7184 mp

care se află pe raza Municipiului Târgu Jiu, respectiv, B-dul M. nr. 46, și

care în prezent este folosita de Agenția de Aprovizionare, fiind curtea

întreprinderii sau despăgubiri în cuantum de 3 miliarde vechi pentru ca terenul

este ocupat."

Curtea

de Apel București nu a clarificat câte terenuri au avui în proprietate autorii

reclamantei, câte au fost preluate abuziv de către stat și în baza căror acte

normative, câte au fost restituite moștenitorilor acesteia și care dintre cele

trei terenuri este unul și același cu cel notificat, situat în Târgu Jiu, str.

M., nr. 46, dacă această stradă este actuala str. E.T., nr. 46, sau nu.

Învederează

că notificatoarea, pentru a face dovada dreptului de proprietate, avea

obligația conform dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001, să depună în

procedura administrativă sau la dosarul cauzei în fond, acte de proprietate al

autorilor acesteia asupra terenului solicitat prin notificare, adică pentru

terenul din Târgu Jiu, str. M., nr. 46; acte de proprietate pentru terenul din

str. 8 Mai - Aurel Vlaicu; acte din care să rezulte că terenul dobândit de

autoarea acesteia în anul 1929 în suprafață de 6600 mp situat în str. General

Dragalina, fosta str. Transilvaniei este unul și același cu terenul din str.

M., nr. 46; acte doveditoare din care să rezulte că terenul situat în str. M.,

nr. 46, str. 8 Mai - Aurel Vlaicu, str. General Dragalina și str. E.T., nr. 46.

este sau nu, unul și același teren cu cel notificat. Acte din care să rezulte

dovada identității acestor terenuri sau a identității în timp a acestor străzi,

adică a istoricului de rol stradal, nomenclatura stradală și numere poștale.

Astfel

instanța de apel nu poate dispune anularea Deciziei nr. 247 din 13 septembrie

2004 emisă de O.M.V.P. SA și nu poate obliga la emiterea unei alte decizii cu

propunere de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul

teren în suprafața de 6826 mp, situat în str. Ecaterina Teodoriu, nr. 46, Târgu

Jiu, în lipsa clarificării aspectelor prezentate mai sus.

Consideră

că hotărârea este nelegală și din cauza faptului că instanța de apel s-a bazat

numai pe concluziile experților, care la rândul lor nu au depus documente sau

alte înscrisuri cu care să susțină concluziile lor.

Nu

s-a depus întâmpinare.

Recursul

este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare:

Curtea

apreciază că soluția recurată nu este lipsită de temei legal, bazându-se pe o

situație complet și corect stabilită privitor la identificarea imobilului

pentru care s-a făcut notificarea, identitatea acestuia cu cel expropriat și cu

cel deținut de recurentă, precum și cu privire la calitatea reclamantei I.M.V.

de persoană îndreptățită la retrocedare, pentru care instanța de apel acordat

măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile Legilor nr. 10/2001 și nr.

165/2013.

Reclamanta

I.M.V. a solicitat, prin notificarea nr. 151 din 14 august 2001, retrocedarea

suprafeței de teren de 7184 mp situată în Târgu Jiu, B-dul M., nr. 46, în

prezent folosită de Agenția de Aprovizionare (curtea întreprinderii).

Instanța

de apel nu avea de clarificat câte terenuri au avut în proprietate autorii

reclamantei, câte au fost preluate abuziv de stat, în baza căror acte normative

și câte au fost retrocedate, acest lucru neavând nici o relevantă, față de

faptul că legea nu limitează numărul retrocedărilor. Instanța avea de verificat

doar dacă este identitate între imobilul ce face obiectul notificării, imobilul

ce este deținut de recurentă ca entitate deținătoare și dacă acesta a aparținut

autorilor reclamantei care a formulat notificarea.

Curtea

reține că instanța de apel în rejudecare, urmând întocmai îndrumările Deciziei

de casare a Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 3379 din 1 iunie 2010, a

administrat toate probele necesare și utile pentru a identifica terenul,

expertizele administrate, ținând seama de toate înscrisurile depuse, tăcând o

identificare completă a terenului în litigiu, stabilind că terenul aparținând

autorilor reclamantei, preluat de stat în baza Decretului nr. 52/1969, se află

în prezent în posesia pârâtei, fiind situat în Târgu Jiu, str. M., nr. 46, actual

Str. E.T., nr. 46. Faptul că aceste probe nu au fost administrate complet în

etapa administrativă sau în fața instanței de fond nu înlătură posibilitatea

administrării lor în fața instanței de apel, dat fiind caracterul devolutiv al

apelului și mai ales în condițiile în care instanța de apel trebuia să

administreze aceste probe, conform art. 315 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865.

Expertiza

topo efectuată în apei de expertul A.D., care în privința constatărilor se

corelează și cu expertiza în construcții administrată, care a avut ca scop să

determine dacă restituirea se poate face în natură sau în echivalent, a

stabilit cu exactitate identitatea între imobilul ce a aparținut autorilor

reclamantei, imobilul deținut de pârâtă și cel ce face obiectul notificării, cu

toate modificările de nume de străzi intervenite în timp, la baza concluziilor

expertizei stând atât actele de proprietate depuse, cât și schițele cadastrale

și evidențele fiscale de impozitare cercetate. De altfel, expertul topo a și

răspuns argumentat obiecțiunilor părții privitoare la acest aspect arătând că

terenul a fost delimitat pe schițele anexe prin indicarea punctelor, iar

expertiza topo a fost avizată de Oficiul de Cadastru care a confirmat

realitatea celor constate. Faptul că nu s-a administrat și proba cu certificat

de nomenclatură stradală nu înlătură caracterul neîndoielnic la situației de

fapt stabilite. Pe de altă parte, recurenta nu face dovada că situația reală

este alta decât cea stabilită de experți, deși sarcina probei îi revine celui

ce face o susținere în fața judecății, potrivit art. 1169 C. civ. de la 1864.

Situația

de fapt fiind corect și complet stabilită, soluția instanței de apel este

legală. Soluția s-a bazat atât pe expertize cât și pe celelalte probe cu

înscrisuri administrate, ele fiind enumerate pe larg în considerentele

hotărârii la paginile 8-10, aceste probe fiind luate în considerare atât de

către expert cât și de către instanță.

Față

de aceste considerente, Curtea apreciază că soluția recurată este legală, urmând

ca recursul să fie respins ca nefondat, în temeiul art. 312 C. proc. civ. de la

1865.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de pârâtul SC O.M.V.P. SA (SC P. SA), împotriva

Deciziei nr. 175A din 30 martie 2015 a Curții de Apel București, secția a IV-a

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 28 octombrie 2015.

Procesat

de GGC - GV