ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2058/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 135/95/2004 pe rolul Tribunalului Gorj, reclamanta P.E. a chemat în judecată pe pârâtele SC M.I. SA Târgu Jiu și A.V.A.S., pentru obligarea acestora la restituirea în natură a terenului neocupat de construcțiile SC M.I. SA, din terenul în suprafață de 1270 mp, aflat în proprietatea reclamantei și situat în Târgu Jiu, cu vecinătățile nord - C.E. (actual SC G. SA), sud - moștenitori P.A. (actual, rest proprietate M.), est - rest proprietate P.E. (actual, SC B. SA) și vest - rest proprietate P.E. (actual, blocurile SC G. SA) și acordarea măsurilor reparatorii pentru diferența dintre suprafața de teren acordată în natură și suprafața de teren de 1270 mp, la care este îndreptățită.

Reclamanta a formulat și o cerere de introducere în cauză a pârâților Consiliul Local Târgu Jiu, Primăria Târgu Jiu, Primăria Târgu Jiu și Regionala C.F.R. SACraiova, mărindu-și totodată și pretențiile privind măsurile reparatorii, precizând că solicită acordarea acestora pentru suprafața de 4324 mp, față de suprafața de 1270 mp solicită inițial. Prin sentința civilă nr. 183 din 7 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția civilă, a fost respinsă ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtele SC M.I. SA Tg.Jiu, Primăria Tg. Jiu, C.N.C.F.- C.F.R. SA, sucursala C.F.R. Craiova, A.V.A.S. S-au respins ca nefondate excepțiile inadmisibilității și prematurității acțiunii invocate de către pârâta A.V.A.S.

S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local Tg. Jiu și s-a respins acțiunea față de acesta. S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta P.E. împotriva pârâților SC M.I. SA, A.V.A.S. București, și Primăria Municipiului Tg. Jiu C.N.C.F., sucursala C.F. Craiova. S-a constatat că reclamanta este îndreptățită la măsuri reparatorii în echivalent sub forma despăgubirilor pentru o suprafață totală de 6724 mp, din care: corespunzător valorii de 1.157.255 lei pentru suprafața de 4367 mp, conform expertizelor efectuate, în contradictoriu cu pârâta Primăria Tg. Jiu; corespunzător valorii de 29.680 lei pentru suprafața de 112 mp, conform expertizelor efectuate, în contradictoriu cu pârâta C.N.C.F., sucursala C.F.

Craiova, despăgubiri ce se vor acorda potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Au fost obligați în solidar pârâții la 24.704,70 lei cheltuieli de judecată față de reclamantă. Pentru a se pronunța astfel prima instanță a avut în vedere decizia de casare cu trimitere pronunțată în recurs și starea de fapt rezultată din probele administrate în rejudecarea cauzei. Prin decizia nr. 50 din 18 februarie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, s-au respins ca nefondate apelurile declarate de pârâtele A.V.A.S., SC M.I. SA Tg. Jiu, C.N.C.F., sucursala Regională C.F. Craiova, împotriva sentinței civile nr. 183 din 7 octombrie 2008 a Tribunalului Gorj.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond și cea de apel au reținut, în esență, următoarele: Autorii reclamantei, P.G. și M., au deținut conform registrului agricol din perioada 1959-1961 suprafața de teren de 11.200 mp, teren intravilan în zona CAM din Municipiul Tg. Jiu, din această suprafață de teren pârâta SC M.I. SA ocupând suprafața de 1270 mp. Din expertiza efectuată în cauză a rezultat că suprafața totală este de 6724 mp, din care 4367 mp deținută de pârâta SC M.I. SA, contravaloarea terenului fiind calculată la suma de 1.157.255 lei, suprafața de teren 2245 mp ocupată de pârâta Primăria Tg. Jiu, pentru care s-a calculat o valoare de despăgubire de 594.325 lei, respectiv, o suprafață de teren de 112 mp, deținută de către pârâta C.N.C.F., sucursala CF Craiova, cu o valoare reținută de 29.680 lei, preluarea și ocuparea acestei suprafețe de teren operând parțial prin expropriere fără titlu (în baza Decretului nr. 248/1976).

Conform art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, A.V.A.S. are competența de a propune acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale. Reclamanta este persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în sensul legii, fiind unica moștenitoare a autorilor săi, conform actelor de filiație, depuse la dosar. Reclamanta a urmat procedura de restituire prevăzută de lege în dispozițiile art. 21 și urm. din Legea nr. 10/2001, republicată, formulând notificare, însă entitățile competente cu soluționarea notificării nu au emis nicio decizie în termenul legal, astfel încât acest refuz se asimilează unui răspuns negativ îndreptățind pe reclamantă să se adreseze instanței de judecată pentru valorificarea dreptului său.

A.V.A.S. este instituția publică ce a efectuat privatizarea SC M.I. SA, care este unitate deținătoare, în sensul legii, a terenului prin efectul exproprierii. Sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 10/2001, republicată, pentru acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamantei, cu privire la suprafața de teren de 6724 mp, în raport de art. 26 coroborat cu art. 11 alin. (8) din lege, nefiind posibilă restituirea în natură, iar reclamanta optând pentru despăgubiri. Împotriva deciziei civile nr. 50 din 18 februarie 2009 a Curții de Apel Craiova au declarat recurs P.E., SC M.I. SA și A.V.A.S. Prin motivele de recurs formulate, reclamanta P.E. a invocat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și a susținut, în esență, că instanța de apel, admițând în parte cererea reclamantei privind acordarea cheltuielilor de judecată și obligând pe apelanți la plata sumei de 1100 lei, cheltuieli de judecată în apel, a aplicat greșit dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., neavând în vedere, la stabilirea onorariului pentru avocat, valoarea pricinii și munca îndeplinită de avocat. Prin motivele de recurs formulate, SC M.I. SA a invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a susținut, în esență, următoarele: In mod nelegal instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de SC M.I. SA, deoarece aceasta este o societate cu capital integral privat, privatizarea societății fiind efectuată cu respectarea legii de către A.V.A.S., astfel că pretențiile reclamantei trebuie soluționate în contradictoriu cu aceasta.

In mod eronat instanțele au reținut că reclamanta a făcut dovada calității de unică moștenitoare a foștilor proprietari, a existenței și întinderii dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu. Hotărârile instanțelor au fost date cu încălcarea art. 13 alin. (1), art. 16 alin. (1), (2), (6), (7) și (8) din Legea nr. 247/2005, Titlul VII. S-a reținut în mod greșit că SC M.I. SA a deținut, în urma măsurilor efectuate cu ocazia expertizei, suprafața de 4367 mp. Prin motivele de recurs formulate, A.V.A.S. a invocat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a formulat, în esență, următoarele critici: Ambele instanțe au încălcat prevederile art. 29 din Legea nr. 10/2001, republicată, deoarece A.V.A.S.

nu a fost notificată conform legii și nu s-a finalizat procedura administrativă, stabilindu-se în sarcina A.V.A.S. o obligație nelegală de a acorda efectiv măsurile reparatorii prin echivalent. Stabilirea cuantumului măsurilor reparatorii/despăgubirilor s-a făcut în mod nelegal prin admiterea exepertizei în prezenta cauză. In mod nelegal A.V.A.S. a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată. Recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce succed: In ceea ce privește recursul declarat de reclamanta P.E., criticile formulate de aceasta sunt nejustificate. Potivit dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.

Reținându-se în considerentele deciziei instanței de apel că suma solicitată de intimată este disproporționat de mare fața de activitatea apărătorului în faza apelului, se constată că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale menționate în a aprecia asupra proporționalității dintre activitatea apărătorului și cuantumul onorariului avocațial. Astfel fiind, nu se justifică criticile formulate de recurenta-reclamantă cu privire la acest aspect. Referitor la motivele de recurs formulate de pârâta SC M.I. SA, se constată că și acestea sunt nefondate având în vedere următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 22 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, republicată, notificarea înregistrată face dovada deplină în fața oricăror autorități, persoane fizice sau juridice a respectării termenului prevăzut la alin. (1), chiar dacă a fost adresată altei unități decât cea care deține imobilul.

De asemenea, potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, în termen de 60 zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură. Dacă restituirea în natură nu este posibilă, în același termen este obligată să facă persoanei îndreptățite o ofertă de restituire prin echivalent art. 26 alin. (1). Prin notificarea formulată la data de 24 septembrie 2001 și adresată SC M.I. SA, reclamanta P.E. a solicitat restituirea în natură a terenului care a aparținut autorilor acesteia și care este deținut de această societate comercială, iar în cazul în care nu este posibilă restituirea în natură, acordarea de măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor, corespunzător valorii terenului, conform art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Față de conținutul acestei notificări, din care rezultă că s-a solicitat atât restituirea în natură, cât și acordarea măsurilor reparatorii și având în vedere că, din situația de fapt reținută de instanța de apel, rezultă că A.V.A.S. este instituția care a efectuat privatizarea pârâtei SC M.I. SA, se constată că în mod corect a reținut instanța de apel calitatea procesuală pasivă a A.V.A.S., ca unitate care a efectuat privatizarea și a SC M.I. SA, ca unitate deținătoare a imobilului la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001. Deoarece nu a fost emisă în termen legal nicio decizie/dispoziție în soluționarea notificării, iar adresa nr. 8859 din 25 octombrie 2001, aflată la dosarul de fond, prin care SC M.I.

SA i-a comunicat reclamantei că „este societate privatizată cu respectarea dispozițiilor legale și, ca urmare, nu are obligații materiale față de foștii proprietari", nu poate suplini decizia/dispoziția cerută de lege, în mod legal s-a reținut de către instanțe că acest refuz a îndreptățit-o pe reclamantă să se adreseze instanței de judecată pentru valorificarea dreptului său. Cât depre susținerile SC M.I. SA, potrivit cărora în mod nelegal instanțele de fond și de apel au reținut că reclamanta a făcut dovada calității de unică moștenitoare a foștilor proprietari, a existenței și întinderii dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, se constată că nici aceasta nu se justifică. Așa cum rezultă din considerentele deciziei instanței de apel, actele de filiație depuse la dosar au făcut dovada că reclamanta este persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în sensul legii, fiind unica moștenitoare a autorilor săi.

Referitor la susținerile privind întinderea dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, se constată ca nefondată critica privind ignorarea de către instanță a documentelor care arată că o parte din terenul în litigiu se află în patrimoniul unei alte societăți comerciale, respectiv SC S.N.C. SRL. Unitate deținătoare în sensul Legii nr. 10/2001 este SC M.I. SA, deoarece aceasta deținea imobilul la data intrării în vigoare a legii menționate, înstrăinându-l ulterior către SC S.N.C. SRL, așa cum în mod corect a reținut instanța de apel în considerentele deciziei atacate. De asemenea, nu poate fi primită nici critica privind încălcarea de către instanțe a dispozițiilor art. 13 alin. (1) și art. 16 alin. (1), (2), (6), (7) și (8) din Legea nr. 247/2005, Titlul VII.

In dispozitivul sentinței Tribunalului Gorj, precum și în considerentele deciziei pronunțate de instanța de apel este menționat faptul că reclamanta este îndreptățită la măsuri reparatorii în echivalent sub forma despăgubirilor pentru o suprafață totală de 6724 mp, despăgubiri ce se vor acorda potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005. In ceea ce privește recursul declarat de A.V.A.S., se constată că și acesta este nefondat. Astfel, instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 29 alin. (3)din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora în situația imobilelor evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) și (2) din aceeași lege, măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituția publică ce efectuează sau după caz a efectuat privatizarea, dispozițiile art. 26 alin. (1) fiind aplicabile în mod corespunzător.

Totodată, în mod corect a reținut, cu privire la cuantumul măsurilor reparatorii că, în condițiile art. 16 din Legea nr. 247/2005, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor va reaprecia valoarea despăgubirilor după ce va primi documentația respectivă. Referitor la susținerile privind faptul că A.V.A.S. nu are calitate procesuală pasivă în cauză, acestea sunt, după cum s-a arătat în considerentele de mai sus, nefondate, după cum nefondate sunt și criticile privind obligarea A.V.A.S. la plata cheltuielilor de judecată, față de culpa procesuală a acesteia, reținută de către instanța de apel. Față de aceste considerente, constatând neincidența motivului prevăzut de art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte va face aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. și va respinge ca nefondate recursurile declarate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta P.E. și pârâtele A.V.A.S. și SC M.I. SA împotriva deciziei civile nr. 50 din 18 februarie 2009 a Curții de Apel Craiova. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 martie 2010.