Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 01.06.2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2017/2010

HOTĂRÂRE
01.06.2010
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2017/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg.-Jiu, reclamanta SC P.I. SRL TG.-JIU, în contradictoriu cu pârâții M. TG.-JIU, prin C.L. TG.-JIU și A.P. TG.-JIU a solicitat ca aceștia să fie obligați să-i permită mutarea împrejmuirii actuale a proprietății acesteia din Tg.-Jiu, str. Victoriei, de pe laturile de nord și vest, astfel încât printr-o nouă împrejmuire să redobândească posesia și folosința suprafeței de 61 mp teren. La data de 21 aprilie 2008, reclamanta își precizează cererea introductivă în sensul că înțelege să formuleze o acțiune în grănițuire a proprietății sale arătând că pârâtele nu-i recunosc proprietatea asupra terenului pe care intenționează să-1 includă în interiorul grănițuirii, refuzându-i-se o autorizație de mutare a gardului.

Prin sentința nr. 3226 din 24 aprilie 2008, pronunțată de Judecătoria Tg.-Jiu, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului Gorj, cauza fiind înregistrată sub nr. 7652/95/2008. Tribunalul Gorj, prin sentința nr. 720 din 23 octombrie 2009, a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei SC P.I. SRL TG.-JIU, excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâta A.P. TG.-JIU. A respins acțiunea în grănițuire formulată de reclamanta SC P.M. SRL ca inadmisibilă și a respins cererea reconvențională formulată de A.P. TG.-JIU, ca tardivă. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, reclamanta a formulat o acțiune în grănițuire a proprietății sale, motivând însă că solicită redobândirea posesiei și a folosinței suprafeței de 61 mp.

precizând că nu înțelege să se judece într-o acțiune în revendicare, astfel că s-a constatat a fi inadmisibilă acțiunea formulată, întrucât reclamanta trebuia să introducă aceste două acțiuni împotriva celor două pârâte și nu doar acțiunea în grănițuire, reglementată de art. 584 și 585 C. civ. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta SC P.I. SRL TIRGU JIU, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie. Curtea de Apel Craiova, secția comercială, prin decizia nr. 18 din 2 februarie 2010, a admis apelul reclamantei SC P.I. SRL TIRGU JIU, a desființat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, reținând că, prima instanță, nu a dat eficiență dispozițiilor art. 129 alin. (4) și (5) C. proc.

civ., pronunțând astfel o hotărâre nelegală prin faptul că nu a pus în discuția părților temeiul juridic al acțiunii, raportat la starea de fapt descrisă și că s-a pronunțat în baza temeiului juridic invocat de parte (acțiunea în grănițuire) fără a clarifica acest temei și a-1 raporta la situația descrisă, astfel că, instanța în mod greșit a apreciat acțiunea reclamantului ca fiind inadmisibilă. Împotriva acestei decizii, a declarat recurs, pârâtul C.L.M. TÂRGU-JIU, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului cu consecința menținerii sentinței Tribunalului Gorj ca fiind temeinică și legală. La termenul de dezbateri din 1 iunie 2010, Înalta Curte a invocat din oficiu, în temeiul art. 306 alin. (2) C. proc.

civ., excepția necompetenței materiale a instanțelor comerciale, în raport de natura litigiului ce face obiectul recursului. Cum necompetența este o excepție de ordine publică, potrivit art. 159 C. proc. civ., cu aplicarea dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., aceasta urmează a fi analizată cu prioritate. Din analiza actelor dosarului se constată că, reclamanta SC P.I. SRL TIRGU JIU a formulat o acțiune în grănițuire a proprietății sale, motivând că solicită redobândirea posesiei și a folosinței suprafeței de 61 mp. precizând că nu înțelege să se judece într-o acțiune în revendicare. Astfel fiind, se constată că litigiul examinat nu are caracter comercial, el nevizând acte sau fapte de comerț, iar din temeiul de drept invocat de reclamantă, art. 584 și 585 C. civ., se constată că aceste dispoziții vizează caracterul civil al litigiului de față, soluționarea acestuia fiind de competența instanțelor civile.

Față de aceasta, Înalta Curte urmează să admită recursul, constatând că decizia recurată este dată cu încălcarea competenței instanțelor civile și făcând aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (6) C. proc. civ., o va casa, și în consecință, va admite apelul reclamantei împotriva sentinței instanței de fond, pe care o va anula și va trimite cauza spre soluționare, potrivit art. 1 pct. 1 C. proc. civ., Judecătoriei Târgu-Jiu, ca instanță civilă.

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul C.L.M. TÂRGU-JIU împotriva deciziei nr. 18 din 2 februarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială, pe care o casează și în consecință: Admite apelul declarat de reclamanta SC P.I. SRL TG.-JIU împotriva sentinței nr. 720 din 23 octombrie 2009 a Tribunalului Gorj, pe care o anulează și dispune trimiterea cauzei spre soluționare, în primă instanță, la Judecătoria Târgu-Jiu, ca litigiu civil. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 iunie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-03-25
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2058/2010
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 135/95/2004 pe rolul Tribunalului Gorj, reclamanta P.E. a chemat în judecată pe pârâtele SC M.I. SA Târgu Jiu și A.V.A.S., pentru obligarea acestora la restitui
ÎCCJ 2009-12-08
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3105/2009
Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 22 septembrie 2006, reclamanta SC A. SRL Târgu Jiu a chemat în judecată M.E.C., SC P. SA, SC P. SA, sucursala Gorj, O.
ÎCCJ 2010-11-24
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6287/2010
nța terenului rămas după demolarea construcțiilor, Consiliul Local al municipiului Tg-Jiu că acesta nu poate fi restituit, deoarece prin hotărârea nr. 35 din 29 martie 1994 s-a aprobat concesionarea lui pentru construirea sediului SC B. SA
ÎCCJ 2008-05-28
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2139/2008
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 22 septembrie 2006, reclamanta SC A. SRL Târgu Jiu a chemat în judecată M.E.C., SC P. SA, SC P. SA, sucursala Gorj, O.C.P.I.
ÎCCJ 2021-04-14
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 850/2021
nare nu este de natură a afecta conținutul acestor dezbateri, care nu pot justifica admiterea cererii de îndreptare a erorii materiale formulate. Împotriva deciziilor civile nr. 553 din 12 iunie 2009 și nr. 837 din 30 noiembrie 2009, pronun
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă