ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3105/2009
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3105/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 22 septembrie 2006, reclamanta SC A. SRL Târgu Jiu a chemat în judecată M.E.C., SC P. SA, SC P. SA, sucursala Gorj, O.C.P.I. Gorj și Primăria orașului Tismana, solicitând anularea în parte a certificatului de atestare a dreptului de proprietate pentru o suprafață de 950 mp teren situat în comuna Tismana. Î n motivarea cererii, reclamanta a susținut că acest teren a fost restituit în procedura prevăzută de Legea nr. 18/1991 fostului proprietar G.E., iar prin vânzări succesive a ajuns în proprietatea sa, fiind atribuit apoi nelegal prin actul administrativ contestat pârâtei SC P. SA.
Prin sentința civilă nr. 258 din 14 septembrie 2007, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, a admis acțiunea și a anulat certificatul contestat pentru 950 mp teren situat în Tismana. S-a reținut pentru aceasta că reclamanta a cumpărat acest teren de la C.Ș. și C.A. prin contractul de vânzare autentificat din 15 februarie 1999, parte din el fiind în mod greșit inclus în certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis în favoarea SC P. SA. Împotriva acestei sentințe au formulat recurs SC P. SA și O.C.P.I. Gorj. În recursul său SC P. SA a susținut că în mod greșit i-au fost respinse excepțiile: lipsei calității procesuale active a reclamantului C.Ș.
care nici la momentul eliberării certificatului și nici la data sesizării instanței nu avea calitatea de proprietar al suprafeței de teren; de tardivitate a formulării acțiunii - instanța de contencios fiind sesizată la mai bine de un an de la data când a luat cunoștință de existența actului și excepția inadmisibilității pentru neîndeplinirea procedurii administrative prealabile. În recursul său O.C.P.I. Gorj a susținut că în mod greșit nu s-a admis excepția lipsei calității sale procesuale pasive, în condițiile în care între ea și reclamant nu există niciun raport procesual civil, nefiind emise acte administrative care să-l fi vătămat. În plus, ea nu este succesoarea în drepturi a fostului O.C.O.T.
Neavând calitatea procesuală pasivă greșit a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată. Prin decizia nr. 2139 din 28 mai 2008, înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile declarate de SC P. SA, sucursala Gorj, și de O.C.P.I. Gorj, a casat sentința civilă nr. 258 din 14 septembrie 2007 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal și, în fond, a respins ca tardivă acțiunea formulată față de SC P. SA și pentru lipa calității procesuale pasive față de O.C.P.I. Gorj. Potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în mod excepțional și numai pentru motive temeinice, sesizarea instanței de contencios administrativ cu acțiune în anularea unui act administrativ individual, poate fi făcută și după expirarea termenului prevăzut de alin. (1) al aceluiași articol, dar nu mai târziu de un an de la data comunicării sau luării la cunoștință.
Astfel fiind și cum reclamantei SC A. SRL nu i-a fost comunicat certificatul de atestare a dreptului de proprietate a cărui anulare face obiectul prezentei cauze, față de terți nefiind obligatorie comunicarea, termenul de un an urmează a fi socotit de la momentul luării la cunoștință, respectiv de la momentul transcrierii în registrul de carte funciară, formă de publicitate imobiliară, când dreptul real al titularului acestui act a devenit opozabil tuturor. Prin urmare, a concluzionat Înalta Curte că, față de data transcrierii - 12 septembrie 2002 - sesizarea instanței de contencios la 22 septembrie 2006 este evident făcută peste termenul legal. În ce privește recursul declarat de O.C.P.I. Gorj Înalta Curte a reținut lipsa calități procesuale pasive a acestuia, având în vedere că, prin acțiune, reclamanta a chemat în judecată O.C.P.I.
Gorj în calitate de succesoare a O.C.O.T., ori, în mod evident din actul de înființare O.U.G. nr. 41/2004, rezultă că O.C.P.I. a luat ființă prin reorganizarea O.J.C.G.C. și a Birourilor de carte funciară de pe lângă judecătorii - ceea ce nu este tot una cu O.C.O.T., unitate cu personalitate juridică înființată în baza H.G. nr. 477/1990, în subordinea direcțiilor generale pentru agricultură și industrie alimentară. Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare, reclamanta SC A. SRL Târgu Jiu, județul Gorj, întemeiată pe dispozițiile art. 318 alin. (1), teza I C. proc. civ., respinsă ca inadmisibilă prin decizia nr. 31 din 8 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a reținut că argumentele de fapt și juridice prezentate în motivarea contestației în anulare nu se încadrează în ipoteza textului de lege invocat ca temei de drept, respectiv nu constituie o „greșeală materială" care poate fi îndreptată pe calea contestației în anulare. Împotriva acestei din urmă decizii a formulat cerere de revizuire contestatoarea S.C. „Alias" S.R.L. Târgu Jiu, indicând ca temei de drept, dispozițiile art. 322 pct. 5, 7 și 8 C. proc. civ. Din conținutul cererii de revizuire motivată rezultă că revizuenta își susține doar motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., arătând că se află în posesia unor înscrisuri noi, hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, reluând toate susținerile formulate în susținerea acțiunii în diferitele etape procesuale ale judecării cauzei.
La termenul din 4 iunie 2009, instanța, din oficiu, a pus în discuția părților admisibilitatea cererii de revizuire, în raport de dispozițiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ. și ale art. 326 alin. (3) din același cod, rămânând în pronunțare pe acest aspect. Examinând actele și lucrările dosarului Înalta Curte constată că cererea de revizuire este inadmisibilă pentru următoarele considerente: În conformitate cu dispozițiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ., sunt supuse revizuirii hotărârile rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și hotărârile date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul. Din interpretarea acestui text de lege rezultă că una dintre condițiile de admisibilitate a exercitării acestei căi extraordinare de atac este ca hotărârea vizată să fi rezolvat fondul cauzei, această condiție impunându-se în mod expres și pentru hotărârea pronunțată de o instanță de recurs.
În speța de față, prin decizia nr. 31 din 8 decembrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție soluționând calea extraordinară de atac a contestației în anulare, împotriva unei decizii pronunțate în recurs a respins-o ca inadmisibilă, menținând dispozițiile deciziei nr. 2139 din 28 mai 2008 de admitere a recursului și de respingere a acțiunii ca tardiv formulată. În această situație, este evident că instanța care a soluționat contestația în anulare nu se încadrează în sintagama "instanța de recurs" indicată în textul de lege și nici nu se poate vorbi de o evocare a fondului cauzei, astfel cum prevăd dispozițiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ. Având în vedere argumentele expuse, cu referire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a prezentei cereri de revizuire, în conformitate cu dispozițiile art. 326 alin. (3) C. proc.
civ., înalta Curte apreciază că nu se mai impune cercetarea temeiniciei motivului de revizuire invocat de SC A. SRL Târgu Jiu și anume art. 322 pct. 5 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de SC A. SRL Târgu Jiu, împotriva deciziei nr. 31 din 8 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 iunie 2009.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.