ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 941/2010

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 318 din 5 martie 2009, Tribunalul

Botoșani, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a anulat ca

insuficient timbrată, acțiunea formulată de SC E.C. SRL Botoșani împotriva

pârâților SC M.C. SRL Botoșani, SC M.C.I. SRL Botoșani și SC R. SRL.

Reclamanta a investit

instanța cu o acțiune întemeiată pe prevederile art. 975 C. civ. prin care a

solicitat revocarea contractelor de vânzare - cumpărare autentificate din 20

decembrie 2001, 10 februarie 2004 și 17 martie 2008.

În considerentele sentinței,

instanța de fond a reținut că reclamanta nu s-a conformat prevederilor art. 1

și art. 2 pct. 2 din Legea nr. 146/1997 de a achita taxa judiciară de timbru în

raport de valoarea celor trei contracte a căror revocare s-a solicitat, deși

cererea de reexaminare a modului în care a fost stabilit cuantumul sumei

datorate s-a respins prin încheierea din 12 februarie 2009, iar la termenul la

care cauza a fost amânată, reclamanta nu a depus cuantumul integral al taxei de

timbru.

Constatându-se că reclamanta

nu s-a conformat dispozițiilor consemnate în încheierea de ședință din 5

februarie 2009, instanța a dat eficiență prevederilor art. 20 alin. (3) din

Legea nr. 146/1997 anulând ca insuficient timbrată acțiunea.

Apelul, declarat de

reclamantă împotriva sentinței a fost admis prin decizia nr. 99 din 10 iulie 2009

de Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, care a desființat sentința în totalitate și a trimis cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a se pronunța astfel

instanța apelului a reținut că potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (3) din

Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, valoarea la care se

calculează taxa de timbru este cea declarată în acțiune sau în cerere, iar

reclamanta a solicitat revocarea a trei contracte de vânzare - cumpărare,

urmărind să-și realizeze creanța prin executarea unui bun care a format

obiectul unor transmiteri succesive, nefiind necesar ca taxa judiciară de

timbru să fie calculată în raport de fiecare contract în parte.

Raționamentul instanței s-a

bazat pe împrejurarea că reclamanta urmărește să-și realizeze creanța, iar față

de unicitatea acesteia, valoarea la care trebuie calculată taxa judiciară de

timbru este valoarea creanței.

Mai mult, instanța consideră

că această concluzie se impune și datorită faptului că, în literatura juridică

de specialitate, s-a decis că prin admiterea acțiunii pauliene - actul

fraudulos este revocat doar în măsura prejudiciului suferit de către creditorul

reclamant.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs pârâta SC M.C.I. SRL, care a invocat următoarele critici:

- Apelul formulat de

reclamantă împotriva sentinței a fost insuficient timbrat, încălcându-se

prevederile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 potrivit cu care

exercitarea apelului împotriva hotărâri judecătorești se taxează cu 50% din

taxa datorată la suma contestată.

Cum intimata a achitat la

instanța de fond o taxă în valoare de 4.045 lei, recurenta consideră că se

impunea a se achita o taxă de timbru în sumă de 2.022,5 lei.

- Față de obiectul cererii

de chemare în judecată prin care s-a solicitat revocarea trei contracte de vânzare

- cumpărare cu valori diferite se impunea aplicarea art. 2 pct. 2 din Legea nr.

146/1997, iar reclamanta ar fi trebuit să timbreze la valoarea contractelor a

căror revocare a solicitat-o.

Se susține că, în situația

în care reclamanta nu a achitat contravaloarea taxei judiciare de timbru, în

mod legal, cererea a fost anulată ca insuficient timbrată, de către instanța de

fond.

Recurenta a mai invocat - cu

privire la acțiunea reclamantei excepția inadmisibilității acesteia, lipsa

calității procesuale a reclamantei în promovarea acțiunii, prescripția

dreptului la acțiune al reclamantei și autoritatea de lucru judecat, iar pe

fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii reclamantei.

Intimata a depus note scrise

prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând decizia atacată

prin prisma criticilor recurentei, Înalta Curte constată că recursul este

fondat pentru următoarele considerente:

- Cu privire la critica ce

vizează insuficienta timbrare a căii de atac a apelului constată că este

nefundamentată întrucât prin sentința ce a făcut obiectul analizei instanței de

apel, nu s-a soluționat fondul pricinii pentru a deveni incidente, sub aspectul

cuantumului taxei judiciare de timbru, prevederile art. 11 alin. (1) din Legea nr.

146/1997.

Cum instanța de fond a

soluționat cauza pe cale de excepție anulând acțiunea ca insuficient timbrată,

în mod corect, în calea de atac, s-a dat eficiență prevederilor alin. (2) al

aceluiași articol, perceptându-se o taxă judiciară în cuantum fix (de 4 lei).

- În ce privește critica

privind pretinsa aplicare greșită a prevederilor art. 1, art. 2 și art. 20 alin.

(3) din Legea nr. 146/1997 se constată că este fondată.

Astfel, potrivit art. 1 din

lege – acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse

taxelor judiciare (prevăzute de lege) și se taxează în mod diferențiat, după

cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani.

Art. 2 alin. (1) și alin.

(1) din lege prevede că acțiunile evaluabile în bani, introduse la instanțele

judecătorești, se taxează pe tranșe valorice

[

alin. (1)], fiind supuse acestei

taxări și cererile privind declararea nulității, anularea, rezilierea sau

rezoluția unui act juridic patrimonial chiar dacă nu se solicită și repunerea

în situația anterioară, precum și cererile privind constatarea existenței sau

inexistenței unui drept patrimonial.

Obiectul acțiunii deduse

judecății constă în revocarea a trei contracte de vânzare - cumpărare în

temeiul art. 975 C. civ., obiect evaluabil în bani (situație necontestată de

instanțe), ceea ce ar fi atras incidența prevederilor mai sus arătate.

Instanța apelului a

considerat în mod nelegal că, raportat la obiectul acțiunii deduse judecății,

prin care se urmărește realizarea unei creanțe, prin executarea unui bun care a

format obiectul unor transmiteri succesive, valoarea la care trebuie calculată

ar fi aceea a creanței respective.

Pe de altă parte, Curtea a

omis a avea în vedere că - în fața primei instanțe - reclamanta s-a prevalat de

prevederile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, solicitând examinarea

modului în care instanța a determinat cuantumul taxei judiciare de timbru

datorată, demers soluționat prin încheierea din 12 februarie 2009, irevocabilă,

prin care cererea de reexaminare a fost respinsă.

Prin încheierea arătată,

instanța a statuat asupra caracterului patrimonial al obiectului acțiunii și a

considerat că taxa judiciară de timbru a fost stabilită în mod corect, în

raport de valoarea fiecărui act în parte.

Cum, încheierile pronunțate

în temeiul art. 18 din lege sunt irevocabile, instanța de apel era legată de

soluția dată, neavând posibilitatea de a lua în considerarea un alt cuantum al

taxei decât cel deja stabilit.

Pe de altă parte,

raționamentul instanței de apel potrivit cu care „în literatura juridică de

specialitate s-a decis că prin admiterea acțiunii pauliene, actul fraudulos

este revocat doar în măsura prejudiciului suferit de către creditorul

reclamant” este total eronat și în contradicție cu prevederile legale.

Astfel, efectul esențial al

acțiunii revocatorii constă în aceea că, actul atacat, dovedit ca fiind

fraudulos, va fi inopozabil creditorului, care, va putea urmări bunul ce a

format obiectul actului ca și cum acesta nu ar fi ieșit niciodată din

patrimoniul debitorului.

Este adevărat că, în cadrul

executării - ca urmare a reușitei acțiunii revocatorii - va fi reparat numai

prejudiciul suferit de reclamant și că excedentul rămas după satisfacerea

creanței aparține terțului dobânditor al bunului însă, această situație nu

poate justifica raționamentul instanței de apel cu privire la determinarea

valorii timbrului judiciar.

Având în vedere

considerentele expuse, precum și faptul că, sub aspectul efectelor sale,

acțiunea revocatorie duce la desființarea actului, întocmai ca și acțiunea în

anularea unui act juridic (cu deosebirea că acțiunea își produce efecte numai

între creditor și terțul dobânditor).

Înalta Curte constată că

prima instanță a dat eficiență, în mod corect, prevederilor art. 1, art. 2 și art.

20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997.

În atare situație, urmează a

se admite ca fondat recursul declarat de pârâtă, cu consecința modificării

deciziei, în sensul respingerii apelului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

pârâta SC M.C.I. SRL Botoșani împotriva deciziei nr. 99 din 10 iulie 2009 a

Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal.

Modifică decizia recurată în

sensul că respinge apelul reclamantei SC E.C. SRL Botoșani.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 martie 2010.