ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2302/2010

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea din data de 5 mai 2010 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, s-a dispus sesizarea Curții

Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a

prevederilor art. 91

6

alin. (1) și (2) C. proc. pen.,

formulată de inculpatul D.M. și s-a respins cererea de suspendare a

judecării cauzei.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de apel a reținut următoarea

situație de fapt:

Astfel, pentru a se admite o cerere de

sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea unei

excepții de neconstituționalitate este necesar ca

neconstituționalitatea să privească o lege, o

ordonanță ori o dispoziție dintr-o lege sau dintr-o

ordonanță în vigoare, care are legătură cu

soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi

obiectul acestuia, excepția să fie ridicată la cererea unei

părți din dosar, a procurorului sau a instanței din oficiu

și să nu fie constatată ca neconstituțională printr-o

decizie anterioară a Curții Constituționale.

Excepția privind

neconstituționalitatea prevederilor art. 91

6

alin. (1) și

(2) C. proc. pen. întrunește toate condițiile menționate

anterior, întrucât privește prevederi din lege - Codul de procedură

penală - care au legătură cu soluționarea cauzei, a fost

formulată de inculpatul D.M., parte în dosar și nu s-a constatat

anterior că aceste prevederi sunt neconstituționale.

Art. 91

6

alin. (1) și (2)

C. proc. pen. prevede că "Mijloacele de probă prevăzute în

prezenta secțiune pot fi supuse expertizei tehnice la cererea

procurorului, a părților sau din oficiu.

Înregistrările prevăzute în

prezenta secțiune, efectuate de părți sau de alte persoane,

constituie mijloace de probă când privesc propriile convorbiri sau

comunicări pe care le-au purtat cu terții. Orice alte

înregistrări pot constitui mijloace de probă dacă nu sunt

interzise de lege."

Referitor la cererea de suspendare a judecării

cauzei, instanța reține că prevederile art. 29 alin. (5) din

Legea nr. 47/1992 rep. trebuie aplicate prin coroborare cu reglementările

în materie ale Convenției pentru apărarea drepturilor omului și

a libertăților fundamentale, care la art. 6 alin. (1) prevede că

orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și

într-un termen rezonabil a cauzei sale...".

Inculpatul D.M. a încercat până în

prezent să tergiverseze soluționarea cauzei prin conduita

procesuală manifestată.

Astfel, inculpatul apelant D.M. a mai

invocat în cursul prezentului proces o excepție de

neconstituționalitate la data de 26 septembrie 2007, cu ocazia soluționării

recursului DNA Serviciul Teritorial Cluj împotriva sentinței penale nr. 295

din 7 iunie 2007 a Tribunalului Maramureș prin care s-a dispus restituirea

cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj.

Excepția anterioară a fost

soluționată la data de 10 aprilie 2008 prin Decizia nr. 405/2008 a

Curții Constituționale, prin care s-a respins excepția

invocată, soluția fiind comunicată Curții de Apel Cluj la

data de 7 mai 2008, după motivare.

În continuare inculpatul a uzat de

diverse cereri de amânare, recursul fiind soluționat abia la data de 10

septembrie 2008.

Referitor ia susținerea inculpatului

că este singura parte din proces, astfel că este singurul care ar fi

prejudiciat prin prelungirea duratei procesului și își asumă

acest risc, curtea reține că instrucția penală nu este la

dispoziția părților din proces.

Astfel, potrivit prevederilor art. 1 C.

proc. pen. procesul penal are ca scop constatarea la timp și în mod

complet a faptelor care constituie infracțiuni, astfel ca orice

persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită

potrivit vinovăției sale și nici o persoană nevinovată

să nu fie trasă la răspundere penală.

Inculpatul nu are dreptul de a uza ori de

câte ori dorește de invocarea unei excepții de

neconstituționalitate și de a obține suspendarea judecării

cauzei, pentru că o astfel de conduită este una abuzivă.

În acord cu art. 6 paragraf 1 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, revine instanței rolul

să decidă dacă și în ce condiții interesele bunei

administrări a justiției impun suspendarea judecării unei cauze.

A accepta susținerea inculpatului ar

echivala cu a lăsa la îndemâna acestuia posibilitatea de a prelungi durata

procesului, prin invocarea repetată a unor excepții de

neconstituționalitate până când răspunderea penală s-ar

prescrie.

Ori, așa cum s-a arătat mai sus,

revine autorităților rolul de a realiza instrucția penală

într-un termen rezonabil, pentru realizarea scopului procesului penal fiind

necesară stabilirea vinovăției ori nevinovăției unei

persoane la un moment cât mai apropiat de cel al datei la care se presupune a

fi comisă o faptă penală.

Pentru considerentele prezentate în baza

art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 Curtea va dispune sesizarea Curții

Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a

prevederilor art .91

6

alin. (1) și (2) C. proc. pen.

În considerarea prevederilor art. 6 din

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a

libertăților fundamentale curtea va respinge cererea de suspendare a

judecării cauzei.

Împotriva acestei soluții a declarat

recurs, inculpatul D.M., care critică încheierea, solicitând admiterea

recursului, casarea în parte a încheierii atacate și admiterea cererii de

suspendare a procesului penal până la soluționarea excepției de

neconstituționalitate de către Curtea Constituțională.

Examinând legalitatea și temeinicia

soluției instanței de apel, Înalta Curte, constată recursul

formulat ca fiind inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte de Casație și

Justiție, Secțiile Unite, în data de 11 decembrie 2006 a decis că încheierea prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate

privind sesizarea Curții Constituționale, nu poate fi atacată cu

recurs, iar în situația în care se atacă o astfel de hotărâre,

recursul este inadmisibil.

Față de această situație,

în speța de față se pot aplica prevederile recursului în

interesul legii pronunțat prin decizia penală nr. 36 din 11 decembrie

2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile

Unite, astfel încât Înalta Curte în baza dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge recursul ca inadmisibil.

În mod corect instanța de fond a

respins cererea de suspendare a judecării cauzei cât timp

petiționarul nu urmărește altceva decât tergiversarea

soluționării cauzei.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

va obliga pe recurent la plata cheltuielilor de judecată către stat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de

inculpatul D.M. împotriva încheierii din 5 mai 2010 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, pronunțată în

dosarul nr. 5417/100/2008.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 11 iunie 2010.