ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3828/2009

Asupra contestației în anulare de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

A. Prin Decizia penală nr. 2359 din 22 iunie 2009 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 5283/1/2009,

s-au respins, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații M.S. și M.M. împotriva

încheierii din 9 iunie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori,

pronunțată în Dosarul nr. 5956/211/2006.

Pentru a decide astfel,

instanța de recurs a reținut următoarele:

secția penală și de minori, având pe rol spre soluționare recursurile declarate

de inculpații M.S., M.M. și de către partea civilă D.G.F.P. a Județului Cluj împotriva

Deciziei penale nr. 72/A din data de 23 martie 2009, pronunțată în Dosar nr. 5956/211/2006

al Tribunalului Cluj, la termenul din 9 iunie 2009 a fost sesizată de către inculpați, prin apărător ales, cu o cerere de sesizare a Curții

Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. 99 alin. (1) C. proc. pen. Prin aceeași cerere, inculpații

au solicitat și suspendarea judecării cauzei până la soluționarea excepției.

Prin încheierea din aceeași

dată, pronunțată în Dosarul nr. 5956/211/2006, instanța de ultim control

judiciar a dispus, în baza art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, respingerea,

ca inadmisibilă, a cererii formulată de inculpații M.S. și M.M., de sesizare a

Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. 99 alin. (1) C. proc. pen., obligându-i la plata sumelor de

câte 100 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat și fixând, totodată,

termen pentru soluționarea cauzei, în recurs, la 23 iunie 2009.

Pentru a dispune astfel,

instanța de ultim control

judiciar a constatat că, din punct de vedere formal, cerințele de

admisibilitate a unei excepții de neconstituționalitate nu sunt îndeplinite în

speță, nefiind întrunite cumulativ cerințele art. 29 alin. (1) – (3) din Legea nr.

47/1992 republicată, întrucât excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 99 alin. (1) C. proc. pen. nu are legătură cu soluționarea cauzei.

Astfel, s-a reținut că dispozițiile

art. 99 alin. (1) C. proc. pen. reglementează ridicarea silită de obiecte sau

de înscrisuri și prevăd că organul de urmărire penală sau instanța de judecată

dispune ridicarea silită a obiectelor sau înscrisurilor cerute, dacă acestea nu

sunt predate de bunăvoie.

De asemenea, s-a relevat că

dispozițiile art. 96 C. proc. pen. instituie obligația organelor de urmărire

penală de a ridica obiectele și înscrisurile ce pot servi ca mijloc de probă în

procesul penal, iar art. 97 C. proc. pen. reglementează obligația persoanei

fizice sau juridice, în posesia căreia se află obiectele sau înscrisurile, de a

le preda, sub luare de dovadă, organului de urmărire penală sau instanței de

judecată, la cererea acestora.

Totodată, s-a mai constatat

că, din procesul-verbal încheiat la data de 14 iunie 2002 de către organele de

poliție, a rezultat că au fost descoperite obiecte și înscrisuri ce pot servi

ca mijloc de probă în procesul penal, menționându-se că „în urma controlului

efectuat documentele găsite în biroul magazinului și menționate în prezentul

proces verbal au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor". De

asemenea, așa cum a rezultat din scriptul intitulat „Dovadă”, încheiat la data

de 5 iulie 2002, respectivele obiecte și înscrisuri au fost predate de bunăvoie

de către inculpatul M.S., administrator la SC S. SRL, documentul fiind semnat și ștampilat cu mențiunea „Am predat”, iar obiectele și înscrisurile

respective au fost predate de bunăvoie, în temeiul art. 97 C. proc. pen.

S-a conchis că obiectele

respective nu au fost ridicate silit, în temeiul art. 99 alin. (1) C. proc.

pen., astfel că s-a constatat că acest text de lege nu a fost aplicat în speța

de față.

Constatând că excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 99 alin. (1) C. proc. pen., nu are

legătură cu obiectul cauzei dedusă judecății, Curtea de Apel Cluj, secția

penală și de minori, a considerat că nu se impunea analiza detaliată a tuturor

aspectelor evidențiate de cei doi inculpați în argumentarea admisibilității

excepției și, prin urmare, a apreciat ca fiind inadmisibilă cererea de sesizare

a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate

invocată.

sus-menționate, în termen legal, au formulat recurs, prin apărător ales, avocat

I.E., inculpații M.S. și M.M., întemeind-o pe dispozițiile art. 29 și

următoarele din Legea nr. 47/1992, fără însă a o motiva în scris.

Înalta Curte de Casație și

Justiție, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu, încheierea

atacată, conform prevederilor art. 385

9

alin 3 C. proc. pen.

combinate cu art. 385

6

alin. (1) și art. 385

7

alin. (1) C.

proc. pen., a constatat că recursurile formulate de inculpații M.S. și M.M. sunt

nefondate, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind

organizarea și funcționarea Curții Constituționale, sesizarea acestei instanțe

este posibilă cu o excepție de neconstituționalitate, sub rezerva îndeplinirii

a trei condiții, supuse verificării de către instanța în fața căreia se ridică

o atare excepție și care, în măsura în care constată îndeplinirea lor, va

proceda la sesizarea Curții, urmând ca pe perioada soluționării excepției de

neconstituționalitate judecarea cauzei să se suspende.

Or, în speță, Înalta Curte a

constatat că instanța de ultim control judiciar a apreciat, în mod justificat,

că excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 99 alin. 1 C. proc.

pen. nu are legătură cu cauza dedusă judecății, în raport cu infracțiunile

pentru care inculpații au fost trimiși în judecată și condamnați, în primă

instanță.

Pe de altă parte, examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte a

constatat că prin Decizia penală nr. 45/R/2009 din 22 ianuarie 2009, pronunțată

de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în Dosarul nr. 67/33/2009,

a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de recurenții M.S. și M.M. împotriva

încheierii penale din 12 ianuarie 2009 a Tribunalului Cluj. Așadar, anterior, prin încheierea pronunțată la 12 ianuarie 2009, Tribunalul Cluj a respins,

ca inadmisibilă, cererea formulată de aceeași inculpați, de sesizare a Curții

Constituționale cu soluționarea aceleiași excepții de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. 99 alin. (1) C. proc. pen., apreciind-o ca neavând nici o

legătură cu speța dedusă judecății.

Prin urmare, recursurile

declarate de inculpați au fost apreciate ca nefondate întrucât, pe de o parte,

textul art. 99 alin. (1) C. proc. pen., atacat cu excepția de

neconstituționalitate, nu are legătură cu soluționarea cauzei dedusă judecății

iar, pe de altă parte, a mai fost supus anterior analizei, fiind, de asemenea,

respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu

aceeași excepție, invocată de către aceeași inculpați.

B. Împotriva acestei decizii,

inculpații M.S. și M.M. au formulat contestație în anulare la data de 1 iulie

2009, susținând că la data soluționării recursurilor nu au fost citați, nefiind

îndeplinită procedura de citare.

octombrie 2009, contestația în anulare a fost admisă în principiu, reținându-se

că a fost formulată în termenul prevăzut de art. 388 alin. (1) C. proc. pen.,

că motivul invocat – referitor la lipsa de procedură cu inculpații la termenul

la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs – este prevăzut de art. 386

lit. a C. proc. pen. și că la dosarul cauzei există dovezi în acest sens.

anulare în raport cu lucrările și materialul din dosarul cauzei, Înalta Curte a

constatat la termenul de astăzi că aceasta este întemeiată și, pe cale de

consecință, va fi admisă, fiind incidente dispozițiile art. 386 lit. a) C.

proc. pen., ce se referă la cazul când procedura de citare a părții pentru

termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost

îndeplinită conform legii. Or, în speță, motivul invocat de inculpați în cerere

referitor la lipsa de procedură cu aceștia, este real, întrucât la termenul din

22 iunie 2009, când au avut loc dezbaterile ocazionate de judecarea recursurilor

declarate în cauză, procedura de citare nu a fost îndeplinită. În acest sens,

există o mențiune expresă în practicaua deciziei, respectiv: „Procedura de

citare nu a fost îndeplinită cu recurenții inculpați ale căror dovezi de citare

nu au fost restituite la dosar”.

Ca atare, văzând și dispozițiile art.

392 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte, urmare admiterii contestației în

anulare, a desființat Decizia penală nr. 2359 din 22 iunie 2009 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 5283/1/2009 și

a procedat, de îndată, la rejudecarea recursurilor.

recurenții – inculpați, prin apărătorul ales, au reiterat susținerile din fața

primei instanțe de recurs, așa cum sunt ele consemnate și în practicaua deciziei,

solicitând, în esență, să se constate că există legătură de cauzalitate între

prevederile art. 99 alin. (1) C. proc. pen. și cauza dedusă judecății și, deci,

cererea de sesizare este admisibilă, întrucât contravin dispozițiilor art. 20

și 27 din Constituția României și art. 8 din C.E.D.O.

Înalta Curte de Casație și

Justiție, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu încheierea

atacată, conform prevederilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.,

constată că recursurile formulate de

inculpații M.S. și M.M. sunt nefondate.

Astfel, prima instanță a

reținut în mod corect că dispozițiile a căror neconstituționalitate se invocă -

art. 99 alin. (1) C. proc. pen. ce reglementează ridicarea silită de obiecte

sau de înscrisuri și prevăd că organul de urmărire penală sau instanța de

judecată, dispune ridicarea silită a obiectelor sau înscrisurilor cerute, dacă

acestea nu sunt predate de bunăvoie - nu au legătura de cauzalitate cu obiectul

judecății.

Aceasta întrucât, pe o

parte, inculpații au fost trimiși în judecată și condamnați, în primă instanță,

pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, prev. și ped. de art. 12,

art. 13 și art. 14 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,

fals intelectual, prev. și ped. de art. 40 din Legea nr. 82/1991 rap. la art. 289

C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și fals în înscrisuri sub

semnătură privată, prev. și ped. de art. 290 C. pen., toate cu aplicarea art. 33

lit. a) C. pen. - inculpatul M.S. și, respectiv pentru săvârșirea complicității

la infracțiunile de evaziune fiscală și fals intelectual, prev. și ped. de art.

26 C. pen., rap. la art. 14 din Legea nr. 87/1994 și fals intelectual, prev. și

ped. de art. 40 C. pen. din Legea nr. 82/1991 rap. la art. 289 C. pen., cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. -

inculpata M.M., iar, pe de altă parte, obiectele și înscrisurile respective nu

au fost ridicate silit, în temeiul art. 99 alin. (1) C. proc. pen., așa cum

reiese din înscrisul denumit „Dovadă”, încheiat la data de 5 iulie 2002, ce

atestă că obiectele și înscrisurile menționate în procesul verbal au fost

predate de bunăvoie, în temeiul art. 97 C. proc. pen., de către inculpatul M.S.,

administrator la SC S. SRL, documentul fiind semnat și ștampilat cu mențiunea

„Am predat”.

Nu în ultimul rând, trebuie

menționat că o cerere similară de sesizare a Curții Constituționale cu

soluționarea aceleiași excepții de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 99

alin. (1) C. proc. pen., formulată tot în cauza de față, a fost respinsă prin

încheierea pronunțată la 12 ianuarie 2009, Tribunalul Cluj, rămasă definitivă

prin Decizia penală nr. 45/R/2009 din 22 ianuarie 2009, pronunțată de Curtea de

Apel Cluj, secția penală și de minori în Dosarul nr. 67/33/2009.

Pentru aceleași

considerente, Înalta Curte apreciază că, în mod corect, prima instanță a

constatat că excepția de neconstituționalitate invocată este inadmisibilă,

fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) și (3) ale art. 29 din Legea nr. 42/1992

(nu are legătura de cauzalitate cu obiectul judecății), astfel că a respins

cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Pe cale de consecință, Înalta

Curte, în temeiul art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații M.S. și M.M. împotriva

încheierii din 9 iunie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori,

iar conform dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții -

inculpați vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestația în anulare

formulată de contestatorii inculpați M.S. și M.M. împotriva Deciziei penale nr.

2359 din 22 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în Dosarul

nr. 5283/1/2009.

Desființează decizia penală mai sus

menționată, și rejudecând:

Respinge ca nefondate recursurile

declarate de recurenții M.S. și M.M. împotriva

încheierii din 9 iunie 2009 a Curții

de Apel Cluj, secția penală și de minori, pronunțată în Dosarul nr. 5956/211/2006.

Obligă recurenții inculpați la plata

sumelor de câte 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 18 noiembrie 2009.