ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 899/2010

Asupra recursului de față;

Î

n baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, având pe

rol spre soluționare apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție, Direcția națională Anticorupție, Serviciul teritorial

Cluj, și de inculpatul C.V. împotriva sentinței penale nr. 345/A din data de 2

iulie 2009, pronunțată de Tribunalului Maramureș, la termenul din 18 februarie

2010 a fost sesizată de către apelantul inculpat C.V., prin apărător ales,

avocat S.L.C. cu o cerere de sesizare a Curții Constituționale în vederea

soluționării excepției de neconstitutionalitate a dispozițiilor art. 83 alin.

(1) C. pen.   Prin aceeași cerere apelantul inculpat a solicitat și suspendarea

judecării cauzei până la soluționarea excepției de neconstitutionalitate

invocată si trimiterea dosarului la Curtea Constituțională pentru acest motiv.

Prin încheierea din aceeași dată, pronunțată în dosarul nr.

190/100/2008, instanța de prim control judiciar a dispus, în baza art. 29 alin.

(6) din Legea nr. 47/1992, respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare

a Curții Constituționale, formulată de inculpatul C.V., în vederea soluționării

excepției de neconstitutionalitate a dispozițiilor art. 83 alin. (1) C. pen.,

fixând, totodată, termen pentru soluționarea cauzei, în apel, la 11 martie

2010.

Pentru a dispune astfel, instanța de prim control judiciar a

constatat că la termenul din 18 februarie

2010 apelantul inculpat C.V.

, prin apărătorul ales, a depus la dosar o

cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de

neconstitutionalitate a dispozițiilor art. 83 alin. (1) C. pen. și, pe cale de

consecință, de suspendare a judecării cauzei.

Verificând excepția de neconstituționalitate invocată de

inculpatul C.V., prin prisma dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992

republicată, Curtea de Apel Cluj a apreciat că se nu impune sesizarea Curții

Constituționale pentru soluționarea acesteia.

Astfel, a

constatat că excepția de neconstituționalitate invocată de apelantul inculpat a

vizat tocmai dispozițiile legale ce privesc faza

ulterioară judecății cauzei, respectiv cea de executare a pedepsei,

astfel

încât a apreciat că, în mod evident, cererea de sesizare a Curții

Constituționale era inadmisibilă.

De asemenea, instanța

de prim control judiciar a mai relevat că, excepția invocată de apelantul

inculpat nu are legătură cu soluționarea acțiunii penale dedusă judecății,

noțiune ce vizează strict tragerea la răspundere penală a persoanelor care au

săvârșit infracțiuni, respectiv stabilirea identității făptuitorului, a faptei

ce face obiectul învinuirii, a vinovăției făptuitorului și a stabilirii

pedepsei.

Interpretând

dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 republicată, privind organizarea și

funcționarea Curții Constituționale, instanța de recurs a constatat că, în

vederea sesizării Curții Constituționale, instanțele exercită un control de

admisibilitate a cererii de sesizare asupra următoarelor aspecte: excepția să

fie ridicată în fața instanțelor

de

judecată, la cererea uneia dintre părți sau din oficiu, de către instanța

de

judecată; excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori

a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; excepția să nu

aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie

anterioară a Curții Constituționale; excepția să aibă legătură cu soluționarea

cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Împotriva încheierii

mai sus-menționate, în termen legal, a

formulat

recurs, inculpatul C.V., prin apărător ales, avocat S.L.C.

, întemeindu-l

pe dispozițiile art. 29 și urm. din Legea nr. 47/1992, depunând, ulterior, prin

fax, note de concluzii scrise în susținerea recursului formulat.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu,

încheierea atacată, conform prevederilor art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen. combinate cu art. 385

6

alin. (1) și art. 385

7

alin.

(1) C. proc. pen., constată că recursul formulat de inculpatul C.V. este

nefondat, pentru considerentele ce vor urma.

Potrivit

dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, privind organizarea și

funcționarea Curții Constituționale, sesizarea acestei

instanțe este posibilă cu o excepție de neconstituționalitate, sub

rezerva îndeplinirii a trei condiții, supuse verificării de către instanța în

fața căreia

se ridică o atare

excepție și care, în măsura în care constată îndeplinirea

lor, va

proceda la sesizarea Curții, iar pe perioada soluționării excepției

de neconstitutionalitate judecarea cauzei se

suspendă.

Astfel, în primul

rând, excepția de neconstitutionalitate trebuie să

privească o lege ori o dispoziție dintr-o lege sau ordonanță în

vigoare, în

al doilea rând aceasta trebuie să aibă legătură cu

soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul

acestuia, indiferent dacă este vorba de o normă juridică de drept material sau

o normă juridică de drept procesual și, în fine, a treia condiție reglementată

de prevederile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 se referă la prevederi

legale care, odată constatate ca fiind neconstituționale de către Curtea

Constituțională, nu mai pot face obiectul unei excepții de

neconstitutionalitate.

Aceasta înseamnă că

este posibilă sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de

neconstitutionalitate vizând prevederi legale în legătură cu care aceasta și-a

exprimat anterior opinia că ar fi conforme cu legea fundamentală.

Or, în speță, Înalta

Curte constată că instanța de ultim control judiciar a apreciat, în mod

justificat, că excepția de neconstitutionalitate a prevederilor art. 83 alin.

(1) C. pen., pe de o parte, nu au legătură cu cauza dedusă judecății, iar pe de

altă parte, nici nu justifică un interes trecut, actual sau eventual și nici nu

au la bază salvgardarea legii în general, întrucât inculpatul C.V. a fost

trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 257 alin. C.

pen. raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 modificată cu aplic.

art. 41 alin. (2) C. pen. și condamnat în primă instanță de Tribunalul Cluj la

o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare, (urmare revocării beneficiului

suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare

aplicată aceluiași inculpat prin sentința penală

nr. 146 din 27 mai 2004 a

Tribunalului Maramureș).

De altfel, se mai

constată că instanța de prim control judiciar corect a considerat că nu se

poate reține, interpretând dispozițiile art. 83 alin. (1) C. pen., că au fost

obstrucționate în vreun fel, drepturile

apelantului

inculpat, după cum nu a rezultat în ce măsură un text de lege

deja

aplicat [prevederile art. 83 alin. (1) C. pen.] ar fi cauzat vreo

restrângere a drepturilor acestuia, intrând

astfel în conflict cu prevederile

legii fundamentale, așa cum s-a tins a

se susține și demonstra de către inculpatul C.V., autor al excepției de

neconstitutionalitate mai sus menționată.

Pe de altă parte,

examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că prin aceeași

încheiere, Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, a acordat termen de

judecată în vedere soluționării cauzei, în apel, la 11 martie 2010.

Prin urmare, recursul

declarat de inculpatul C.V. împotriva încheierii din 18 februarie 2010 a Curții

de Apel Cluj, secția penală și de minori, va fi apreciat ca nefondat întrucât

textul al cărui

neconstitutionalitate s-a

invocat: art. 83 alin. (1) C. pen., nu are legătură

cu soluționarea

cauzei dedusă judecății, fiind o prevedere ce ține de faza ulterioară

judecății, respectiv cea a executării pedepsei, fiind, în mod just, respinsă ca

inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de

neconstitutionalitate a textului mai sus menționat.

Așa fiind, Înalta

Curte, în temeiul art. 385

15

alin. (1) pct. b C. proc. pen., va

respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.V. împotriva

încheierii din 18 februarie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori,

pronunțată în dosarul nr. 1907100/2008.

Conform

dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi

obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a onorariului

apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul C.V. împotriva încheierii din 18

februarie 2010 a Curții de Apel Cluj, s

ecția

penală și de minori, pronunțată în dosarul nr. 190/100/2008.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților

Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 8 martie 2010.