ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 431/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea de ședință de la 12 ianuarie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată la dosarul nr. 7095/288/2008, în baza dispozițiilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 a fost respinsă, ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale, cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 385 10 C. proc. pen., formulată de inculpatul R.D., în dosarul nr. 7095/288/2008 al Curții de Apel Pitești. A amânat la data de 19 ianuarie 2010 pronunțarea asupra recursului formulat de către inculpat împotriva deciziei penale nr. 94/A din data de 10 iunie 2009 a Tribunalului Vâlcea.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de recurs a constatat că prin sentința penală nr. 104 din 18 februarie 2009 pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea în dosarul nr. 7095/288/2008, în baza art. 79 alin. (1) [devenit art. 87 alin. (1)] din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului R.D., la 1 an și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală. S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1550/2005 a Judecătoriei Rm. Vâlcea și a repus în individualitatea lor pedepsele componente de 3 ani și 6 luni, 3 ani, 2 ani și 1 an închisoare.

În baza art. 39, art. 33 lit. a), art. 34 lit. b), art. 36 C. pen. s-a contopit pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare cu pedeapsa de 2 ani închisoare stabilită prin sentința penală nr. 672/2003 a Judecătoriei Rm. Vâlcea, definitivă prin neapelare la data de 4 iulie 2003 (ce reprezintă primul termen al recidivei postcondamnatorii) și i-a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, sporită cu 2 luni, în total 2 ani și 2 luni închisoare. S-a contopit pedeapsa de 2 ani și 2 luni închisoare astfel aplicată cu celelalte pedepse, respectiv de 3 ani și 6 luni, 3 ani și 1 an închisoare și a dat spre executare inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani și 6 luni închisoare, sporită cu 2 luni închisoare, astfel că, în final, acesta va executa 3 ani și 8 luni închisoare.

S-au aplicat inculpatului dispozițiile art. 57, art. 71 C. pen. raportat la art. 64 alin. (1) lit. a) - c) C. pen. (potrivit și sentinței penale nr. 1550/2005 a Judecătoriei Rm. Vâlcea, modificată prin sentința penală nr. 14/R din 20 iunie 2008 a Curții de Apel Pitești ). S-a dedus din perioada pedepsei detenția inculpatului cuprinsă între 02 octombrie 2006 și 16 decembrie 2008 când acesta a fost liberat condiționat, cu un rest de 471 zile închisoare și a anulat mandatul de executare emis anterior și a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii. În baza art. 191 C. proc. pen. inculpatul a fost obligat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță în raport cu probatoriul administrat în cauză a reținut, în fapt, că în seara de 16 septembrie 2005, în jurul orelor 21,45, inculpatul R.D. a plecat la volanul autoturismului său marca VW Passat cu nr. de înmatriculare de la domiciliul său spre Rm. Vâlcea, deși anterior consumase băuturi alcoolice, iar după circa 5 minute, în timp ce se deplasa pe DN 64 în zona km 109 + 320 m, a pierdut controlul volanului intrând în coliziune cu un stâlp din beton aflat pe partea dreaptă a drumului. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală gravă a inculpatului care a suferit leziuni traumatice vindecabile în 80-90 zile îngrijiri medicale (fractură diafizică femur stâng cu deplasare, plăgi contuze multiple), precum și avarierea semnificativă a autoturismului condus de acesta.

Inculpatul a fost transportat imediat la spital, unde i s-au acordat îngrijirile necesare și i s-au recoltat și probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Este de menționat că la internare, la examenul local, s-a menționat că inculpatul se afla într-o stare de ebrietate profundă. Din buletinele de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 962, respectiv 963 a rezultat că la orele 22,40 inculpatul prezenta o alcoolemie de 1,30 grame %o, iar după o oră 23,40, alcoolemia era în scădere, de 0,40 grame %o. Instanța de fond a constatat că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism având în sânge o îmbibație alcoolică mai mare de 0,80 grame %o prevăzută de art. 79 alin. (1) din O.U.G.

nr. 195/2002 rep. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. Prin decizia penală nr. 94/A din 10 iunie 2009, Tribunalul Vâlcea în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul inculpat R.D., împotriva sentinței penale nr. 104 din 18 februarie 2009 pronunțată de Judecătoria Rm. Vâlcea în dosarul nr. 7095/288/2008. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul R.D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. La termenul de judecată din data de 12 ianuarie 2010, recurentul prin intermediul apărătorului ales a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 385 10 alin. (2) și (2) 1 C. proc. pen.

În motivarea orală a excepției de neconstituționalitate s-a apreciat că dispozițiile normative mai sus menționate care impun obligativitatea de a formula motivele de recurs în scris și depunerea acestora la dosar cu cel puțin 5 zile înainte de termen, sunt contrare dispozițiilor art. 21 alin. (1) și (2) și art. 24 alin. (1) din Constituția României, deoarece reprezintă o îngrădire excesivă a accesului liber la justiție și o încălcare a dreptului la apărare. Curtea de apel a constatat următoarele în ceea ce privește admisibilitatea cererii inculpatului recurent de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată.

Potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituția României și ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe, ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care au legătură cu soluționarea cauzei. Prima condiție de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale, pe care trebuie să o verifice instanța se referă la existența unei excepții de neconstituționalitate, în sensul definit de Constituție, de Legea nr. 47/1992, de doctrină și de jurisprudența Curții Constituționale.

În acest sens s-a reținut că excepția de neconstituționalitate trebuie să se refere la un conflict de natură constituțională între o normă juridică cuprinsă într-o lege sau ordonanță, iar, pe de altă parte o dispoziție cuprinsă în constituție. În mod constant în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a considerat ca fiind inadmisibile excepțiile de neconstituționalitate care nu denotă un asemenea conflict constituțional, ci în fond, urmăresc interpretarea legii, aplicarea unei norme juridice sau completarea reglementărilor legale de către instanța constituțională. În cauză s-a reținut că dispozițiile art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen. stabilesc că „motivele de recurs se formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat care trebuie depus la instanța de recurs cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată.” Dispozițiile art. 385 10 alin. (2) 1 C. proc.

pen. stipulează următoarele: „În cazul în care nu sunt respectate condițiile prevăzute de alin. (1) și (2), instanța ia în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. se iau în considerare din oficiu.” Dispozițiile art. 21 din Constituția României cu denumirea marginală „Accesul liber la justiție” garantează dreptul oricărei persoane de a se adresa unei instanțe competente pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor legitime. Dispozițiile art. 24 din Constituție cu denumirea marginală „Dreptul la apărare”, garantează acest drept oricărei persoane în tot cursul procesului penal. Curtea a constatat că cererea de sesizare a Curții Constituționale nu cuprinde o veritabilă excepție de neconstituționalitate, deoarece nu există niciun conflict constituționale între dispozițiile mai sus menționate C. proc.

pen. și reglementările cuprinse în art. 21 și art. 24 din Constituție. Dispozițiile procedurale criticate pentru neconstituționalitate reprezintă o opțiune a legiuitorului privind condițiile de exercitare a recursului. Mai mult decât atât, condițiile prevăzute în textele de lege mai sus amintite garantează și nu restrâng exercitarea dreptului la apărare și dreptul la un proces echitabil. Curtea de apel a apreciat că cererea de sesizare a instanței constituționale este inadmisibilă, deoarece nu cuprinde o excepție de neconstituționalitate, ci urmărește o reformulare a acestui text de lege, care este o opțiune a legiuitorului. În altă ordine de idei, curtea de apel a constatat că potrivit dispozițiilor art. 57 din Constituția României, exercitarea drepturilor și a libertăților de către cetățeni trebuie să se realizeze cu bună-credință.

În conformitate cu acest text constituționale, valorificarea unui drept subiectiv prevăzut de lege, inclusiv dreptul de a sesiza instanța constituțională cu o excepție de neconstituționalitate, trebuie să urmărească scopul pentru care legea îl prevede și nu realizarea altor copuri în interesul titularului dreptului subiectiv care sunt contrare spiritului și literei legii. În cauză, curtea de apel a apreciat că cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de către inculpat, prin intermediul apărătorului său, este contrară dispozițiilor art. 57 din Constituție, deoarece reprezintă exercitarea dreptului subiectiv de a se adresa instanței constituționale, în această procedură, cu rea-credință, întrucât scopul evident al cererii este tergiversarea soluționării cauzei și nu rezolvarea unui conflict de constituționalitate între norma juridică pretins a fi neconstituțională și dispozițiile înscrise în Constituție.

Este știut faptul că, admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale are drept consecință suspendarea soluționării cauzei. În speță, s-a constatat că există posibilitate prescrierii răspunderii penale a inculpatului într-un viitor apropiat în raport cu dispozițiile art. 121 și urm. C. pen. De altfel, în această cauză au fost formulate mai multe cereri de amânare a soluționării, invocându-se diferite aspecte procedurale, cereri admise de către instanță. Având în vedere aceste considerente, curtea de apel nu poate să dea eficiență juridică exercitării dreptului subiectiv de a solicita sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, deoarece cererea formulată reprezintă un evident abuz de drept.

Curtea de apel a considerat, de asemenea, că nu se impune acordarea unui alt termen de judecată în vederea soluționării recursului declarat de către recurentul inculpat împotriva acestei încheieri. Dispozițiile art. 29 alin. (6) teza finală, nu impun în mod expres obligația instanței de a nu soluționa fondul cauzei până în momentul rămânerii definitive a încheierii prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale. Totodată, soluționarea fondului cauzei în această speță satisface principiul celerității procesului penal și nu prejudiciază în niciun fel interesele legitime și drepturile recurentului inculpat în această cauză. Având în vedere cele arătate mai sus și în baza dispozițiilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicată, a fost respinsă, ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 385 10 alin. (2) și alin. (2) 1 C. proc.

pen. S-a amânat la data de 19 ianuarie 2010 pronunțarea asupra recursului formulat de inculpat împotriva deciziei penale nr. 94/A din data de 10 iunie 2009 a Tribunalului Vâlcea. Împotriva acestei încheieri de ședință a declarat, în termenul legal, recurs inculpatul D.R., solicitând desființarea acesteia și a se dispune trimiterea excepției de neconstituționalitate la Curtea Constituțională spre competentă soluționare, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege și, totodată să dispuneți suspendarea cauzei până la soluționare. La termenul de astăzi, în recurs, a lipsit recurentul inculpat R.D., aflat în stare de libertate, pentru apărarea sa prezentându-se apărător desemnat din oficiu, avocat C.N., procedura de citare fiind legal îndeplinită.

S-a prezentat fratele inculpatului, R.E., care a depus o cerere de retragere a recursului declarat de inculpat și a prezentat, la solicitarea instanței, actul său și al inculpatului de identitate. În urma verificării acestora în ședință publică s-a constatat că părinții inculpatului și ai numitului R.E. nu corespundeau. Reprezentantul Ministerului Public a învederat că cererea nu este formulată de o persoană care are această calitate, conform dispozițiilor legale, iar, pe fond a solicitat respingerea, ca nefondat a recursului. Apărătorul recurentului inculpat a lăsat soluția la aprecierea instanței. Înalta Curte, analizând cererea formulată în scris de către recurentul inculpat R.D.

și depusă la dosarul cauzei de către fratele acestuia, R.E., aflată la fila 11 dosarul Înaltei Curți, prin care recurentul își manifesta voința, în sensul retragerii recursului depus la încheierea ce are ca obiect excepția de neconstituționalitate din motive obiective, în raport și cu verificările actelor de identitate ale inculpatului și fratelui acestuia, rezultând că părinții inculpatului și ai numitului R.E. nu corespundeau, constată că aceasta nu este motivată în concret, iar modul de exprimare a voinței recurentului, pe de-o parte, nu a putut fi verificat în mod nemijlocit de către instanța de recurs, iar, pe de altă parte, există un dubiu efectiv, ca urmare a constatările făcute cu privire la datele personale ale recurentului și ale fratelui său, ceea ce conduce instanța de recurs la concluzia imposibilității luării în considerare a manifestării unilaterale de voință cu privire la retragerea recursului declarat.

Examinând recursul declarat de recurentul inculpat R.D. prin prisma dispozițiilor art. 385 6 cu referire la art. 385 1 alin. (2) din același cod și art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 republicată, așa cum a fost interpretat prin decizia nr. XXXVI din 11 decembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, Înalta Curte constată recursul inculpatului declarat împotriva încheierii din 12 ianuarie 2010, ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta. Din analiza cauzei, Înalta Curte constată că, instanța de recurs, respectiv Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în mod judicios și temeinic motivat a respins, ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale, cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 385 10 C. proc.

pen., formulată de inculpatul R.D., făcând un riguros examen asupra obiectului excepției invocat, în sensul examinării dispozițiilor legale, în raport cu existența vreunui conflict de natură constituțională, constatând în mod corect, față de prevederile art. 21 și art. 24 din Constituția României, că susținerile efective ale inculpatului tindeau spre reformarea dispozițiilor art. 385 10 C. proc. pen., ceea ce se circumscrie puterii legiuitoare, excedând controlului de neconstituționalitate.

Mai mult, curtea de apel a examinat, cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de inculpat, prin apărător și prin prisma dispozițiilor art. 57 din Constituția României, apreciind judicios că formularea cererii era expresia exercitării dreptului subiectiv de adresabilitate instanței constituționale, cu rea-credință, având drept scop nu rezolvarea conflictului de neconstituționalitate pretins a exista, ci tergiversarea soluționării cauzei, întrucât exista posibilitatea prescrierii răspunderii penale, în raport cu dispozițiile art. 121 și urm. C. proc. pen. Totodată, Înalta Curte, în baza propriului examen, din oficiu asupra încheierii atacate privind modul de soluționare a cererii de sesizare a Curții Constituționale, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 385 10 C. proc.

pen., formulată de inculpatul R.D., constată că dispozițiile legale invocate, pretins ca fiind neconstituționale, cu privire la motivarea recursului, ce au un caracter procedural și care vizează, în mod efectiv modalitatea de formulare a motivelor de recurs, ca urmare a exercitării de către persoanele prevăzute de lege a căii ordinare de atac și cărora le revin obligații legale imperative, în scopul asigurării unei bune desfășurări a procesului penal în faza recursului, în vederea realizării unui proces echitabil, prin cunoașterea motivelor de recurs de către toate părțile din proces, nu au nicio legătură cu soluțiile ce ar putea fi pronunțate de către instanța de judecată referitoare la modul de rezolvare a laturii penale și laturii civile a unei cauze penale, potrivit condițiilor impuse în art. 345 și art. 346 C. proc.

pen., ceea ce atrage inadmisibilitatea excepției menționate. În raport cu cele menționate, Înalta Curte consideră că, în mod corect și legal a fost dispusă soluția respingerii, ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 385 10 C. proc. pen., de către curtea de apel, ca instanță de recurs. În raport cu cele menționate, Înalta Curte constată că încheierea din 12 ianuarie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin care, în baza art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 a fost respinsă, ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 385 10 C. proc.

pen., formulată de recurentul inculpat R.D., este legală și temeinică, sub toate aspectele. Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat R.D. împotriva încheierii din 12 ianuarie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosar nr. 7095/288/2008. În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat R.D. împotriva încheierii din 12 ianuarie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosar nr. 7095/288/2008. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 4 februarie 2010.