ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1097/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1097/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Curtea

de Apel Cluj, secția penală și de minori, având pe rol soluționarea cauzei

penale ce face obiectul Dosarului nr. 744/33/2007 privind și pe inculpatul K.V.P.

(fiul lui P. și al M.), trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial

Timișoara pentru complicitate la infracțiunea de trafic de influență, prevăzut

de art. 26 raportat la art. 257 C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000,

la termenul din 28 ianuarie 2010, printre altele, a acordat cuvântul în

susținerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 303 C. proc.

pen., excepție formulată și depusă în scris, la dosar, la termenul din 14

ianuarie 2010 de către apărătorul ales al inculpatului K.V.P., când prima

instanță a dispus amânarea judecării cauzei pentru data de 28 ianuarie 2010,

termen la care a prorogat pronunțarea cu privire la excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 303 C. proc. pen.

Prin aceeași încheiere prima instanță, în baza art. 29

alin. (6) Cod din Legea nr. 47/1992, republicată, a respins ca inadmisibilă

cererea formulată de inculpatul K.V.P. vizând sesizarea Curții Constituționale

cu privire la excepția de constituționalitate a dispozițiilor art. 303 C. proc.

pen.

Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut,

printre altele, că în speță, prin cererea înregistrată la termenul de judecată

din 14 ianuarie 2010 și susținută la termenul din 28 ianuarie 2010 în cauza cu

numărul de mai sus, inculpatul K.V.P. a invocat excepția de neconstituționalitate

a dispozițiilor art. 303 C. proc. pen. și a solicitat sesizarea Curții

Constituționale în vederea soluționării excepției invocate și suspendarea

judecății cauzei.

În motivarea cererii, inculpatul a arătat că textul art.

303 C. proc. pen. este neconstituțional în raport de dispozițiile art. 20, 21

alin. (1), (2) și (3), art. 34 alin. (1), art. 124 alin. (1) și art. 52 alin. (2)

din Constituția României, precum și dispozițiile art. 6 C.E.D.O. privind

dreptul la un proces echitabil.

În susținerea excepției invocată inculpatul a

menționat că din cauza stării grave de sănătate, nu se poate prezenta la

termenele de judecată; că dispoziția de suspendare a procedurii este

condiționată de existența unui act care nu se întocmește nemijlocit de

instanță, cu referire la expertiza medico-legală; că această dispoziție a legii

din art. 303 C. proc. pen. este de natură a-i limita dreptul liberului acces la

justiție și dreptul la un proces echitabil, deoarece este știrbită independența

și imparțialitatea instanței; că i se încalcă dreptul la ocrotirea sănătății,

prin instituirea obligației de a se prezenta la fiecare termen de judecată,

inculpatul, grav bolnav, fiind pus în situația de a eluda prescripțiile

medicale, cu consecința agravării stării de sănătate.

Curtea de Apel Cluj, analizând cererea introductivă,

pe baza motivelor invocate, a constatat că aceasta este inadmisibilă, întrucât

textul art. 303 C. proc. pen. vizează cazurile și condițiile în care se poate

dispune suspendarea judecății unei cauze, iar în speță, prima instanță este

investită să se pronunțe cu privire la vinovăția inculpatului sub aspectul

săvârșirii infracțiunii de complicitate la trafic de influență.

S-a apreciat că, și în condițiile în care textul art.

303 C. proc. pen. ar fi declarat neconstituțional, acest fapt nu ar putea

influența soluția procesului, deoarece instituirea regulilor care guvernează

derularea procesului penal constituie un atribut al legiuitorului, iar

suportarea acestor reguli constituie un efect al legii și nu o chestiune care

implică soluționarea cauzei în accepțiunea textului art. 29 din Legea nr. 47/1992,

republicată.

În considerentele încheierii pronunțate, prima

instanță a reținut că potrivit art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, excepția privind

neconstituționalitatea unei legi sau ordonate ori a unei dispoziții dintr-o

lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei

în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia, ridicată în fața

instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial la cererea dintre părți

sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial sau de

către de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă.

De asemenea, a mai relevat că nu pot face obiectul

excepției prevederile constatate ca fiind neconstitutționale printr-o decizie

anterioară a Curții Constituționale și că, potrivit alin. (6) al aceluiași text

de lege, dacă excepția, este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1)

- (3), instanța respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a

Curții Constituționale.

Prima instanță a mai menționat că, în esență,

excepția de neconstituționalitate, fiind un incident apărut în cadrul unui

litigiu, invocarea ei impune justificarea unui interes, iar stabilirea

existenței acestui interes se face pe calea verificării pertinenței excepției

în raport cu procesul în care a intervenit.

S-a apreciat că astfel, decizia Curții

Constituționale în soluționarea excepției trebuie să fie de natură să producă

efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal, ceea ce

presupune, pe de o parte, necesitatea existenței unei legături directe dintre

norma contestată și soluționarea procesului principal, iar pe de altă parte,

rolul concret pe care îl va avea decizia în acest proces, ea trebuind să aibă

efectele materiale asupra conținutului deciziei judecătorului.

În același sens, prima instanță a mai apreciat că,

excepția invocată trebuie să fie relevantă, Curtea Constituțională statuând

constant că excepția poate viza numai acele dispoziții legale de care depinde

judecarea cauzei, care presupun: stabilirea identității inculpatului,

stabilirea și descrierea faptei care face obiectul învinuirii, stabilirea și

analiza probelor care servesc ca temei al soluționării laturii penale și a

celei civile, precum și a probelor înlăturate, stabilirea formei și a gradului

de vinovăție, a circumstanțelor agravante ori atenuante, precizarea temeiurilor

de drept care justifică soluția, precum și individualizarea pedepsei sub

aspectul cuantumului și a modalității de executare.

Față de motivele anterior relevate, Curtea de Apel

Cluj, secția penală și de minori, în temeiul art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992

a respins ca inadmisibilă cererea formulată de inculpatul K.V.P. de sesizare a

Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. 303 C. proc. pen.

Împotriva încheierii din 28 ianuarie 2010 pronunțată

de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, a declarat recurs numai

inculpatul K.V.P. solicitând, în scris, prin memoriul depus la dosar (filele

64-73 dosar recurs), prin fax, admiterea acestuia, casarea încheierii atacate

și, pe fond, să se dispună admiterea cererii de sesizare a Curții

Constituționale, suspendarea judecării cauzei și trimiterea dosarului instanței

de contencios constituțional pentru a soluționa excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 303 C. proc. pen., invocată de

inculpat prin apărător ales, în fața Curții de Apel Cluj la 28 ianuarie 2010.

Pe rolul Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și

Justiție s-a înregistrat Dosarul nr. 1885/1/2010, fixându-se prim termen de

judecată la 8 martie 2010, cauza amânându-se la 22 martie 2010, la solicitarea

recurentului inculpat, pentru lipsă de apărare.

La termenul acordat, deși a fost legal citat,

recurentul inculpat nu s-a prezentat nici personal și nici nu a fost

reprezentat de un apărător ales, așa cum, de altfel, precizase, ca temei al cererii

de amânare formulată la termenul anterior, însă a depus la dosar, prin fax, o

cerere de conexare a cauzei la un alt dosar aflat pe rolul aceluiași complet de

judecată, cerere asupra căreia Înalta Curte s-a pronunțat, în prezența

apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, astfel cum rezultă

din cuprinsul părții introductive a prezentei decizii.

Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate

în memoriul anexat la dosar, cât și din oficiu cauza, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. combinat cu art. 385

6

C. proc. pen. constată

că recursul declarat de inculpat este nefondat, pentru următoarele

considerente:

Prin rechizitoriul emis de Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial Timișoara s-a

dispus, printre altele, trimiterea în judecată și a inculpatului K.V.P. pentru

complicitate la infracțiunea de trafic de influență, prevăzută de art. 26

raportat la art. 257 C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori,

având pe rol în curs de soluționare cauza penală ce face obiectul Dosarului nr.

744/33/2007, privind pe inculpații L.E., C.C. și K.V.P., la termenul din 14

ianuarie 2010 a luat act că inculpatul K.V.P. a formulat în scris și a depus la

dosar excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 303 C. proc. pen.,

prorogând discutarea și pronunțarea cu privire la acesta, la termenul din 28

ianuarie 2010.

La termenul din 28 ianuarie 2010, printr-o încheiere

separată, Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, s-a pronunțat în

sensul respingerii ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții

Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 303 C.

proc. pen., invocată de inculpatul K.V.P. prin apărător ales.

Împotriva încheierii din 28 ianuarie 2010, inculpatul

K.V.P. a formulat prezentul recurs, ce urmează a fi respins ca nefondat pentru

considerentele de mai jos.

Potrivit dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992,

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, sesizarea acestei

instanțe este posibilă cu o excepție de neconstituționalitate, sub rezerva

îndeplinirii a trei condiții, supuse verificării de către instanța în fața

căreia se ridică o atare excepție și care, în măsura în care constată

îndeplinirea lor, va proceda la sesizarea instanței de contencios

constituțional, iar pe perioada soluționării excepției de neconstituționalitate

judecarea cauzei se suspendă.

Interpretând dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992,

Înalta Curte constată că, în vederea sesizării Curții Constituționale,

instanțele exercită un control de admisibilitate a cererii de sesizare asupra

următoarelor aspecte: excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată,

la cererea uneia dintre părți sau din oficiu, de către instanța de judecată;

excepția să vizeze neconstitutionalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei

dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; excepția să nu aibă

ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară

a Curții Constituționale; excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei,

indiferent de obiectul acesteia.

Astfel, în primul rând, excepția de

neconstituționalitate trebuie să privească o lege ori o dispoziție dintr-o lege

sau ordonanță în vigoare, în al doilea rând aceasta trebuie să aibă legătură cu

soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul

acestuia, indiferent dacă este vorba de o normă juridică de drept material sau

o normă juridică de drept procesual și, în fine, a treia condiție, reglementată

de prevederile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se referă la prevederi

legale care, odată constatate ca fiind neconstituționale de către Curtea

Constituțională, nu mai pot face obiectul unei excepții de

neconstituționalitate.

Aceasta înseamnă că este posibilă sesizarea Curții

Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate vizând prevederi legale

în legătură cu care aceasta și-a exprimat anterior opinia că ar fi conforme cu

legea fundamentală.

Or, în speță, Înalta Curte constată că instanța de

fond a apreciat, în mod justificat, că excepția de neconstituționalitate a

prevederilor art. 303 C. proc. pen. (ce vizează cazurile și condițiile în care

se poate dispune suspendarea judecății unei cauze, în mod evident, pe de o

parte, nu are nici o legătură cu cauza dedusă judecății în fața primei

instanțe, care are ca obiect tragerea la răspundere penală a inculpatului K.V.P.,

alături de alți coinculpați, trimis în judecată, prin rechizitoriul emis de

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul

Teritorial Timișoara pentru complicitate la infracțiunea de trafic de

influență, prevăzută de art. 26 raportat la art. 257 C. pen., cu referire la art.

6 din Legea nr. 78/2000, iar pe de altă parte, nici nu justifică un interes

trecut, actual sau eventual și nici nu au la bază salvgardarea legii, în

general, inculpatul fiind nemulțumit de modul în care se desfășoară procesul

penal în care este parte și, invocând diferite probleme de sănătate, încearcă,

de fapt, să tergiverseze soluționarea cauzei.

Totodată, Înalta Curte mai reține că, așa cum,

corect, a constatat și prima instanță, excepția invocată trebuie să fie

relevantă, Curtea Constituțională statuând constant că excepția poate viza

numai acele dispoziții legale de care depinde judecarea cauzei, care presupun:

stabilirea identității inculpatului, stabilirea și descrierea faptei care face

obiectul învinuirii, stabilirea și analiza probelor care servesc ca temei al

soluționării laturii penale și a celei civile, precum și a probelor înlăturate,

stabilirea formei și a gradului de vinovăție, a circumstanțelor agravante ori

atenuante, precizarea temeiurilor de drept care justifică soluția, precum și

individualizarea pedepsei sub aspectul cuantumului și a modalității de

executare.

Așadar, prima instanță a considerat, în mod

justificat, că nu se poate reține, interpretând dispozițiile cuprinse în art. 303

C. proc. pen., că drepturile inculpatului ar fi fost în vreun fel obstrucționate,

după cum, nu a rezultat în ce măsură acest text de lege, ar fi cauzat vreo

restrângere a drepturilor acestuia, intrând astfel în conflict cu prevederile

Legii Fundamentale, așa cum a tins a susține și demonstra autorul excepției de

neconstituționalitate mai sus menționată.

Pe de altă parte, examinând actele și lucrările

dosarului, Înalta Curte constată că, anterior, inculpatul a mai invocat în fața

primei instanțe și alte excepții de neconstituționalitate a altor dispoziții C.

proc. pen., fiind evidentă intenția acestuia de a tergiversa soluționarea cauzei,

iar Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori printr-o altă încheiere,

pronunțată tot la 28 ianuarie 2010, în același dosar, a acordat termen de

judecată la 23 februarie 2010, în vederea soluționării cauzei, în primă

instanță.

Prin urmare, recursul declarat de inculpatul K.V.P. împotriva

încheierii din 28 ianuarie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori,

pronunțată în Dosarul nr. 744/33/2007 va fi apreciat ca nefondat, întrucât

prevederile art. 303 C. proc. pen. a căror neconstituționalitate s-a invocat,

nu au legătură cu soluționarea cauzei dedusă judecății, fiind prevederi care

stipulează cazurile și condițiile în care se poate dispune suspendarea

judecății unei cauze, fiind, în mod just, respinsă ca inadmisibilă cererea de

sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a

textului mai sus menționat.

Fată de cele mai sus menționate, Înalta Curte, în

conformitate cu prevederile art. 385 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va

respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul K.V.P. împotriva

încheierii din 28 ianuarie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori,

pronunțată în Dosarul nr. 744/33/2007, încheiere prin care a fost respinsă, ca

inadmisibilă, cererea formulată de același inculpat de sesizare a Curții

Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 303 C. proc. pen.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte

va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C., conform

dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul K.V.P. împotriva încheierii din 28 ianuarie 2010 a Curții de Apel

Cluj, secția penală și de minori, pronunțată în Dosarul nr. 744/33/2007,

încheiere prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată de

același inculpat de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 303 C. proc. pen.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei,

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 22 martie 2010.