ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2004/2010

Asupra recursului de față ; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele : Prin Încheierea din 12 mai 2010 Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 1585/2/2010, în baza art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, s-a constatat ca fiind inadmisibilă excepția de neconstituționalitate invocată de inculpatul T.S., respingându-se cererea de sesizare a Curții Constituționale. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, în ședința publică din 12 mai 2010, inculpatul T.S. a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 1 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție raportat prevederile art. 257 alin. (1) - (2) C. pen.

privind traficul de influență cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și Legea nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat. În susținerea orală a excepției precum și în notele depuse la dosarul cauzei, autorul acesteia a susținut existența unei diferențe între regimul sancționator al traficantului de influență și al cumpărătorului de influență (art. 6 din Legea nr. 78/2000), raportându-se și la calitatea de avocat a presupusului traficant de influență.

Totodată, autorul excepției a susținut că în alin. (1) al art. 6 1 din Legea nr. 78/2000 este reglementată infracțiunea de cumpărare de influență, iar cel care determină persoana să-și exercite influența asupra unui funcționar public sau funcționar, promițând, oferind sau dând bani în acest scop este considerat autor și nu instigator al infracțiunii, împrejurare ce constituie o încălcarea a dispozițiilor art. 16 alin. (1) (egalitatea cetățenilor în fața legii și autorității publice), art. 124 alin. (2) (înfăptuirea justiției) și art. 23 alin. (1) (libertatea individuală și siguranța persoanei) din Constituția României.

Neconstituționalitatea acestei prevederi trebuie privită și prin prisma dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor care reglementează o nouă cauză de nepedepsire a cumpărătorului de influență și constituie o nesocotire a dispozițiilor art. 20 din Constituție și art. 6 din Convenție și tratate, dar și din perspectiva dispozițiilor art. 22 și art. 30 C. pen. Analizând cererea formulată, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, dar și a dispozițiilor legale în materie, instanța de fond a constatat că excepția ridicată nu îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

S-a reținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. (1) și (2) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate de către una dintre părți, de către procuror sau din oficiu în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acesteia.

Din economia dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, rezultă că, prealabil sesizării Curții Constituționale, instanța de judecată în fața căreia a fost invocată o excepție de neconstituționalitate are obligația de a verifica dacă excepția este admisibilă, în raport de prevederile alin. (1) și (2) anterior enunțate, precum și față de condiția expres prevăzută de alin. (3) al aceluiași text de lege, referitoare la constatarea neconstituționalității prevederilor criticate printr-o decizie anterioară. Instanța a constatat că excepția de neconstituționalitate invocată de inculpatul T.S. nu are legătură cu prezenta cauză, întrucât acesta invocă neconstituționalitatea unor texte de lege prin care se reglementează situația juridică a cumpărătorului de influență, față de care nu s-a dispus trimiterea în judecată.

Cât privește împrejurarea că textul art. 6 1 din Legea nr. 78/2000 reglementează infracțiunea de cumpărare de influență, în forma și modalitățile reținute de legiuitor și nu este considerat instigator la trafic de influență cel care a determinat o persoană să-și exercite influența asupra unui funcționar public sau funcționar, s-a reținut că nu constituie un argument de neconstituționalitate al dispoziției legale de care depinde soluționarea prezentei cauze, ci sunt interpretări ale textelor de lege date de către autorul excepției. Obiectul cauzei privește tragerea la răspundere penală a presupusului traficant de influență, care în cauza de față este inculpatul T.S. (excepția deci nevizându-l pe acesta), precum și a complicelui la infracțiunea de trafic de influență și cumpărarea de influență, fapte reținute prin rechizitoriu în sarcina inculpatei B.I.A., care nu a ridicat excepția în cauză.

Ca urmare, soluționarea acestei excepții, chiar în sensul constatării admisibilității excepției invocate, nu ar influența în vreun fel soluția care ar putea fi dispusă în cauză față de oricare dintre inculpați, situație care ar fi fost cu totul alta dacă s-ar fi dispus trimiterea în judecată a cumpărătorului de influență, pe care îl vizează toate aspectele invocate în susținerea excepției. Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, solicitând casarea încheierii și admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale, susținând în esență că excepția invocată are legătură cu soluționarea cauzei. Recursul este nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, „Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial, privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia." Întrucât sintagma acare are legătură cu soluționarea cauzei nu a fost definită de jurisprudența Curții Constituționale, revine instanțelor de judecată de a aprecia, exercitându-și rolul de filtru, înainte de sesizarea Curții Constituționale, dacă norma legală criticată este relevantă sau nu în cauză.

Prevederile art. 6 1 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 a căror constituționalitate este contestată de inculpatul T.S., reglementează situația juridică a cumpărătorului de influență și nu au legătură cu soluționarea cauzei penale ce formează obiectul Dosarului nr. 1585/2/2010 al Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, întrucât nu se referă la dispoziții legale în baza cărora inculpatul a fost trimis în judecată ori la norme materiale sau procesual-penale necesare soluționării cauzei. Astfel, instanța de fond a respins corect cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de inculpat, având în vedere că nu este îndeplinită una din cerințele impuse de dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, în ceea ce privește admisibilitatea cererii.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.S. împotriva Încheierii din 12 mai 2010 Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 1585/2/2010. Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.S. împotriva Încheierii din 12 mai 2010 Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 1585/2/2010. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 225 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 20 mai 2010.