ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2004/2010

Asupra recursului de

față ;

În baza lucrărilor de

la dosar, constată următoarele :

Prin Încheierea din 12 mai 2010 Curții de

Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie,

pronunțată în Dosarul nr. 1585/2/2010, în baza art. 29 alin. (6) din Legea nr.

47/1992, s-a constatat ca fiind inadmisibilă excepția de neconstituționalitate

invocată de inculpatul T.S., respingându-se cererea de sesizare a Curții

Constituționale.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că, în ședința publică din 12 mai 2010,

inculpatul T.S. a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 6

1

alin. (2) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea,

descoperirea și sancționarea faptelor de corupție raportat prevederile art. 257

alin. (1) - (2) C. pen. privind traficul de influență cu referire la art. 6 din

Legea nr. 78/2000 și Legea nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea

profesiei de avocat.

În susținerea orală a

excepției precum și în notele depuse la dosarul cauzei, autorul acesteia a

susținut existența unei diferențe între regimul sancționator al traficantului

de influență și al cumpărătorului de influență (art. 6 din Legea nr. 78/2000),

raportându-se și la calitatea de avocat a presupusului traficant de influență.

Totodată, autorul

excepției a susținut că în alin. (1) al art. 6

1

din Legea nr.

78/2000 este reglementată infracțiunea de cumpărare de influență, iar cel care

determină persoana să-și exercite influența asupra unui funcționar public sau

funcționar, promițând, oferind sau dând bani în acest scop este considerat

autor și nu instigator al infracțiunii, împrejurare ce constituie o încălcarea

a dispozițiilor art. 16 alin. (1) (egalitatea cetățenilor în fața legii și

autorității publice), art. 124 alin. (2) (înfăptuirea justiției) și art. 23

alin. (1) (libertatea individuală și siguranța persoanei) din Constituția

României.

Neconstituționalitatea

acestei prevederi trebuie privită și prin prisma dispozițiilor art. 19 din

Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor care reglementează o nouă cauză

de nepedepsire a cumpărătorului de influență și constituie o nesocotire a

dispozițiilor art. 20 din Constituție și art. 6 din Convenție și tratate, dar

și din perspectiva dispozițiilor art. 22 și art. 30 C. pen.

Analizând cererea

formulată, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, dar și a dispozițiilor

legale în materie, instanța de fond a constatat că excepția ridicată nu

îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1), (2),

(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții

Constituționale.

S-a reținut că, în

conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. (1) și (2) din Legea nr. 47/1992,

republicată, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate de către

una dintre părți, de către procuror sau din oficiu în fața instanțelor

judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei

dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare, care are legătură cu

soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul

acesteia.

Din economia

dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, rezultă că, prealabil

sesizării Curții Constituționale, instanța de judecată în fața căreia a fost

invocată o excepție de neconstituționalitate are obligația de a verifica dacă

excepția este admisibilă, în raport de prevederile alin. (1) și (2) anterior

enunțate, precum și față de condiția expres prevăzută de alin. (3) al aceluiași

text de lege, referitoare la constatarea neconstituționalității prevederilor

criticate printr-o decizie anterioară.

Instanța a constatat

că excepția de neconstituționalitate invocată de inculpatul T.S. nu are

legătură cu prezenta cauză, întrucât acesta invocă neconstituționalitatea unor

texte de lege prin care se reglementează situația juridică a cumpărătorului de

influență, față de care nu s-a dispus trimiterea în judecată.

Cât privește împrejurarea

că textul art. 6

1

din Legea nr. 78/2000 reglementează infracțiunea

de cumpărare de influență, în forma și modalitățile reținute de legiuitor și nu

este considerat instigator la trafic de influență cel care a determinat o

persoană să-și exercite influența asupra unui funcționar public sau funcționar,

s-a reținut că nu constituie un argument de neconstituționalitate al

dispoziției legale de care depinde soluționarea prezentei cauze, ci sunt

interpretări ale textelor de lege date de către autorul excepției.

Obiectul cauzei

privește tragerea la răspundere penală a presupusului traficant de influență,

care în cauza de față este inculpatul T.S. (excepția deci nevizându-l pe

acesta), precum și a complicelui la infracțiunea de trafic de influență și

cumpărarea de influență, fapte reținute prin rechizitoriu în sarcina inculpatei

B.I.A., care nu a ridicat excepția în cauză.

Ca urmare,

soluționarea acestei excepții, chiar în sensul constatării admisibilității

excepției invocate, nu ar influența în vreun fel soluția care ar putea fi

dispusă în cauză față de oricare dintre inculpați, situație care ar fi fost cu

totul alta dacă s-ar fi dispus trimiterea în judecată a cumpărătorului de

influență, pe care îl vizează toate aspectele invocate în susținerea excepției.

Împotriva acestei

încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, solicitând casarea

încheierii și admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale, susținând

în esență că excepția invocată are legătură cu soluționarea cauzei.

Recursul este

nefondat.

Potrivit

dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, „Curtea

Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor

judecătorești sau de arbitraj comercial, privind neconstituționalitatea unei

legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în

vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și

oricare ar fi obiectul acestuia."

Întrucât sintagma

acare are legătură cu soluționarea cauzei nu a fost definită de jurisprudența

Curții Constituționale, revine instanțelor de judecată de a aprecia,

exercitându-și rolul de filtru, înainte de sesizarea Curții Constituționale,

dacă norma legală criticată este relevantă sau nu în cauză.

Prevederile art. 6

1

alin. (2) din Legea nr. 78/2000 a căror constituționalitate este contestată de

inculpatul T.S., reglementează situația juridică a cumpărătorului de influență

și nu au legătură cu soluționarea cauzei penale ce formează obiectul Dosarului

nr. 1585/2/2010 al Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru

cauze cu minori și de familie, întrucât nu se referă la dispoziții legale în

baza cărora inculpatul a fost trimis în judecată ori la norme materiale sau

procesual-penale necesare soluționării cauzei.

Astfel, instanța de

fond a respins corect cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de

inculpat, având în vedere că nu este îndeplinită una din cerințele impuse de

dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, în ceea ce

privește admisibilitatea cererii.

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte, în baza art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.S.

împotriva Încheierii din 12 mai 2010 Curții de Apel București, secția a II-a

penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr.

1585/2/2010.

Totodată, în baza

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul T.S. împotriva Încheierii din 12 mai 2010 Curții de Apel București,

secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în

Dosarul nr. 1585/2/2010.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 225 RON cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 25 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la

prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 20 mai 2010.