ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2359/2009

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori,

având pe rol spre

soluționare recursurile

declarate de inculpații M.S., M.

M. și de către partea civilă D.G.F.

P.J. Cluj împotriva deciziei penale nr. 72/ A din

data de 23

martie 2009, pronunțată în dosar nr. 5956/211/2006 al

Tribunalului Cluj, la termenul din 9 iunie 2009, a fost sesizată de către

inculpați, prin

apărător ales, cu o cerere

de sesizare a Curții Constituționale în vederea

soluționării excepției

de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 99 alin. (1) C. proc. pen. Prin

aceeași cerere inculpații au solicitat și suspendarea judecării cauzei până la

soluționarea

Prin încheierea din aceeași dată, pronunțată

în dosarul nr. 5956/211/2006, instanța de ultim control judiciar a dispus, în

baza art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, respingerea, ca inadmisibilă, a

cererii formulată de inculpații M.S. și M.M., de sesizare a Curții

Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. 99 alin. (1) C. proc. pen., obligându-i la plata sumelor de

câte 100 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat și fixând, totodată,

termen pentru soluționarea cauzei, în recurs, la 23 iunie 2009.

Pentru a dispune astfel, instanța de ultim

control judiciar a constatat că, din punct de vedere formal, cerințele de

admisibilitate a unei excepții de neconstituționalitate nu sunt îndeplinite în

speță, nefiind întrunite cumulativ cerințele art. 29 alin. (1) – (3) din Legea

nr. 47/1992 republicată, întrucât excepția de neconstituționalitate a

dispozițiilor art.

99 alin. (1) C. proc.

pen., nu are legătură cu soluționarea cauzei.

Astfel, s-a reținut că

dispozițiile art. 99 alin. (1) C. proc. pen.,

reglementează ridicarea silită de obiecte sau de

înscrisuri și prevăd că organul de urmărire penală sau instanța de judecată, dispune

ridicarea silită a obiectelor sau înscrisurilor cerute, dacă acestea nu sunt

predate de bunăvoie.

De asemenea, s-a relevat că dispozițiile art.

96 C. proc. pen., instituie obligația organelor de urmărire penală de a ridica

obiectele și înscrisurile ce pot servi ca mijloc de probă în procesul penal,

iar art. 97 C. proc. pen., reglementează

obligația persoanei fizice

sau juridice, în posesia căreia se află

obiectele sau înscrisurile, de a le preda sub luare de dovadă, organului de

urmărire penală sau instanței de judecată, la cererea acestora.

Totodată, s-a mai constatat că din

procesul-verbal încheiat, la data de 14 iunie 2002, de către organele de

poliție, a rezultat că au fost descoperite obiecte și înscrisuri ce pot servi

ca mijloc de probă în procesul penal, menționându-se că „în urma controlului

efectuat documentele găsite în biroul magazinului și menționate în prezentul

proces verbal au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor”. De

asemenea, așa cum a rezultat din scriptul intitulat „D.”, încheiat la data de 5

iulie 2002, respectivele obiecte și înscrisuri au fost predate de

bunăvoie de către inculpatul M.S., administrator

la SC S. SRL, documentul fiind semnat și ștampilat cu mențiunea „Am predat”,

iar

obiectele și înscrisurile respective, au fost predate de bunăvoie în

temeiul art. 97 C. proc. pen.

S-a conchis că obiectele respective nu au

fost ridicate silit, în temeiul art. 99 alin. (1) C. proc. pen., astfel că s-a

constatat că acest text de lege nu a fost aplicat în speța de față.

Constatând că excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 99 alin. (1) C. proc. pen., nu are

legătură cu obiectul cauzei dedusă judecății, Curtea de Apel Cluj, secția penală

și de minori, a considerat că nu se impunea analiza detaliată a tuturor aspectelor

evidențiate de cei doi inculpați în argumentarea admisibilității excepției și,

prin urmare, a apreciat ca fiind inadmisibilă cererea de sesizare a Curții

Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate invocată.

Împotriva încheierii mai sus-menționate, în

termen legal, au formulat recurs, prin apărător ales, avocat l.E., inculpații M.S.

și M.M., întemeind-o pe dispozițiile art. 29 și următoarele din Legea nr.

47/1992, fără însă a o motiva în scris.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu, încheierea atacată,

conform prevederilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., combinate cu

art. 385

6

alin. (1) și art. 385

7

alin. (1) C. proc. pen.,

constată că recursurile formulate de inculpații M.S. și M.M. sunt nefondate,

pentru considerentele ce vor urma.

Se mai constată că, recursurile declarate de

inculpați împotriva încheierii din 9 iunie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția penală

și de minori (ca instanță de recurs), sunt admisibile, întrucât potrivit

Deciziei XXXVI din 11 decembrie 2006, pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei

Curți de Casație și Justiție, s-a statuat că în

aplicarea dispozițiilor art. 29

alin. (6) din Legea nr. 47/1992,

încheierile instanțelor de recurs de respingere, ca inadmisibile, a cererilor

de sesizarea a Curții Constituționale cu soluționarea unei excepții de neconstituționalitate,

sunt supuse căii de atac a recursului, așa cum este și cauza de față.

Potrivit dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992,

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, sesizarea acestei

instanțe este posibilă cu o excepție de neconstituționalitate,

sub rezerva

îndeplinirii a trei condiții, supuse verificării de către

instanța în fața căreia se ridică o atare excepție și care, în măsura în care

constată îndeplinirea lor, va proceda la sesizarea Curți, iar pe perioada

soluționării excepției de neconstituționalitate judecarea cauzei se suspendă.

Astfel, în primul rând, excepția de neconstituționalitate

trebuie să privească o lege ori o dispoziție dintr-o lege sau ordonanță în

vigoare, în al doilea rând aceasta trebuie să aibă legătură cu soluționarea

cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia,

indiferent dacă este vorba de o normă juridică de drept material sau o

normă juridică de drept procesual și, în fine, a

treia condiție reglementată de prevederile art. 29 alin. (3) din Legea nr.

47/1992 se referă la prevederi

legale care odată constatate ca fiind

neconstituționale de către Curtea Constituțională, nu mai pot face obiectul

unei excepții de neconstituționalitate. Aceasta înseamnă că este posibilă

sesizarea curții cu o excepție de neconstituționalitate vizând prevederi legale

în legătură cu care aceasta și-a exprimat anterior opinia că ar fi conforme cu

legea fundamentală.

Or, în speță, Înalta Curte constată că

instanța de ultim control judiciar a apreciat, în mod justificat, că excepția

de neconstituționalitate a prevederilor art. 99 alin. (1) C. proc. pen., nu are

legătură cu cauza dedusă judecății, întrucât inculpații au fost trimiși în

judecată și condamnați, în primă instanță, după cum urmează:

- inculpatul M.S., pentru săvârșirea

infracțiunilor de evaziune fiscală, prevăzută și pedepsită de art. 12, 13 și 14

din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., fals intelectual,

prevăzută și pedepsită de art. 40 din Legea nr. 82/1991, raportat la art. 289

C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și fals în înscrisuri sub

semnătură privată, prevăzută și pedepsită de art. 290 C. pen., toate cu

aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;

- inculpata M.M., pentru săvârșirea

complicității la infracțiunile de evaziune fiscală și fals intelectual,

prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen., raportat la art. 14 din Legea nr.

87/1994 și fals intelectual, prevăzută și pedepsită de art. 40 C. pen., din

Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2)

C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Pe de altă parte, examinând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte constată că prin decizia penală nr. 45/R/2009

din 22 ianuarie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori,

în dosarul nr. 67/33/2009, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de

recurenții M.S. și M.M. împotriva încheierii penale din 12 ianuarie 2009 a

Tribunalului Cluj.

Așadar, anterior, prin încheierea pronunțată

la 12 ianuarie 2009, Tribunalul Cluj a respins, ca inadmisibilă, cererea

formulată de aceeași inculpați de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea

aceleiași excepții de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 99 alin. (1)

C. proc. pen., apreciind-o ca neavând nicio legătură cu speța dedusă judecății.

Totodată, se mai

constată că în mod corect s-a reținut că ridicarea

documentele contabile care au fost puse la dispoziția

G.F. Cluj, nu a avut loc în temeiul art. 99 alin. (1) C. proc. pen., referitor

la ridicarea silită de înscrisuri, în cadrul actelor premergătoare, acest temei

nefiind invocat nici măcar în cuprinsul procesului verbal de control din 14

iunie 2002, iar urmărirea penală a fost începută ulterior controlului desfășurat,

prin procesul verbal de începere a urmăririi penale din 25 iulie

2002, pentru inculpatul M.S. și la 8 august 2002

pentru inculpata

M.M.

Prin urmare, recursurile declarate de

inculpați sunt nefondate întrucât, pe de o parte, textul art. 99 alin. (1) C.

proc. pen., atacat cu

excepția de

neconstituționalitate, nu are legătură cu soluționarea cauzei

dedusă

judecății, iar pe de altă parte a mai fost supus anterior analizei,

fiind, de asemenea, respinsă, ca inadmisibilă,

cererea de sesizare a Curții

Constituționale cu aceeași excepție,

invocată de către aceeași inculpați.

Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

alin. (1) pct. b C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații M.S. și M.M. împotriva încheierii din 9 iunie 2009 a

Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, pronunțată în dosarul nr.

5956/211/2006.

Conform dispozițiilor art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., recurenții inculpați vor fi obligați la plata cheltuielilor

judiciare către stat, inclusiv a onorariului apărătorului desemnat din oficiu

pentru aceștia conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate

de inculpații M.S. și M.M. împotriva încheierii din 9 iunie 2009 a Curții de

Apel Cluj, secția penală și de minori, pronunțată în dosarul nr. 5956/211/2006.

Obligă recurenții inculpați la plata sumelor

de câte 300 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele

de câte 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se

vor avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 22 iunie

2009.