ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2554/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea de ședință din Cameră de Consiliu din 24 iunie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, pronunțată în dosarul nr. 1200/33/2009, în baza art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, s-a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 95 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 și a prevederilor art. 148 lit. f) C. proc. pen. A fost respinsă cererea de suspendare a judecării cauzei. Pentru a se pronunța astfel, Curtea de apel, ca primă instanță, a reținut că prin propunerea înaintată în prezenta cauză de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și justiție, D.N.A.

- S.T. Cluj s-a solicitat luarea măsurii arestării preventive față de inculpata M.A.V. pe o durată de 29 de zile începând cu data de 24 iunie 2009 și până la data de 22 iulie 2009. În ședința Camerei de Consiliu din data de 24 iunie 2009, inculpata M.A.V., prin apărător ales a ridicat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 95 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 și a prevederilor art. 148 lit. f) C. proc. pen., depunând în scris și motivele, solicitând sesizarea Curții Constituționale pentru a soluția excepțiile invocate și suspendarea judecării cauzei. S-a susținut că prevederile art. 95 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 contravin art. 124, art. 134 alin. (4) și art. 21 din Constituția Românei și art. 5 § 4 din C.E.D.O., iar prevederile art. 148 lit. f) C. proc.

pen., contravin art. 23 alin. (1) din Constituție și art. 5 din C.E.D.O: în motivarea excepțiilor s-a arătat că art. 95 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 contravine articolelor menționate din Legea fundamentală, deoarece intervenția C.S.M. cu un aviz consultativ într-o procedură judiciară în care este chemat să se pronunțe un judecător subordonat din punct de vedere al carierei C.S.M.-ului creează o aparență a lipsei de independență a respectivului judecător, suficient de puternică pentru a fi catalogată ca și contrară dreptului oricărei persoane la o instanță independentă. Cu privire la prevederile art. 148 lit. f) C. proc. pen., s-a arătat că acest text de lege face referire la o ordine publică abstractă, fiind posibilă arestarea unei persoane fără demonstrarea unui pericol real pentru ordinea publică și fără dovedirea unor motive plauzibile de a crede că s-a comis o infracțiune.

Instanța analizând cererea formulată prin prisma prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 a constatat că solicitarea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 95 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 și a prevederilor art. 148 lit. f) C. proc. pen., este fondată. Astfel, pentru a se admite o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea unei excepții de neconstitutionalitate este necesar ca neconstituționalitatea să privească o lege, o ordonanță ori o dispoziție dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice faza a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia, excepția să fie ridicată la cererea unei părți din dosar, a procurorului sau a instanței din oficiu și să nu fie constatată ca neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Excepția privind neconstituționalitatea prevederilor art. 95 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 și a prevederilor art. 148 lit. f) C. proc. pen., întrunește toate condițiile menționate anterior, întrucât privește prevederi din legi care au legătură cu soluționarea cauzei, a fost formulată de inculpata M.A.V., parte în dosar și nu s-a constatat anterior că aceste prevederi sunt neconstituționale. Art. 148 lit. f) C. proc. pen., prevede că măsura arestării preventive poate fi luată dacă sunt întrunite cerințele art. 143 C. proc. pen. și „inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică”.

Art. 95 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 prevede că „judecătorii, procurorii și magistrații-asistenți pot fi percheziționați, reținuți sau arestați preventiv numai cu încuviințarea secțiilor C.S.M.” Opinia instanței asupra excepției de neconstitutionalitate a prevederilor art. 95 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 și a prevederilor art. 148 lit. f) C. proc. pen., este că excepția invocată nu este întemeiată. Astfel, în ce privește art. 148 lit. f) C. proc. pen., autoarea excepției a criticat textul de lege pe motiv că ar fi interpretabil, dând de înțeles că ar trebui reformulat astfel încât legea să prevadă expres situațiile de punere în pericol a ordinii public. O astfel de împrejurarea nu constituie în sine o încălcare a dispozițiilor constituționale, întrucât revine instanței de judecată, potrivit legii, rolul de a interpreta actul normativ și de a-l aplicat în speța concretă.

Referitor la prevederile art. 95 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 curtea de apel a constatat că acestea au rolul de a proteja magistrații de eventuale abuzuri prin instituirea unui aviz al secțiilor C.S.M., aviz care nu implică angajarea vreunei obligații pentru judecătorul investit cu soluționarea propunerilor privind autorizarea efectuării percheziției ori privind arestarea preventivă. În luarea deciziilor, judecătorii sunt independenți și se supun numai legii, astfel cum prevede art. 124 alin. (3) din Constituția României, avizele C.S.M. dispuse în baza art. 95 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 neavând caracter obligatoriu, iar judecătorul nu se află într-o relație de subordonare fată de C.S.M.

Referitor la cererea de suspendare a judecării cauzei, prima instanță a reținut că prevederile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată trebuie aplicate prin coroborare cu reglementările în materie ale Codului de procedură penală. Nu sunt incidente dispozițiile art. 303 alin. (6) C. proc. pen., deoarece acesta reglementează suspendarea judecării cauzei atunci când excepția de neconstituționalitate este ridicată în faza procesuală a judecării cauzei pe fond, iar în cazul de față propunerea de arestare a fost formulată de procuror în cursul urmăririi penale, regulile procedurale fiind speciale în acest caz și derogatorii de la judecata în primă instanță. Regulile procedurale speciale reglementate de art. 149 1 C. proc.

pen., impun judecătorului soluționarea cauzei în camera de consiliu și u în ședință publică, întru-un termen de 24 de ore de la primirea dosarului, cu citarea doar a inculpatului și nu și a altor părți. Propunerea se soluționează de judecător, nu de instanță, iar art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 109/2003 prevede că ori de câte ori în Codul de procedură penală sau în alte legi cu dispoziții de procedură penală termenul instanță se referă la percheziția domiciliară, sau la dispunerea arestării preventive, acesta se înlocuiește cu termenul judecător, ceea ce denotă existența procedurii speciale și în privința organului judiciar competent să se pronunțe asupra măsurii arestării preventive.

Procedura specială are ca scop asigurarea pentru judecător a posibilității de a soluționa rapid și eficient sesizările pentru luarea măsurilor preventive, iar pentru realizarea acestui scop legiuitorul nu a prevăzut în cazul soluționării propunerii de arestare preventivă și posibilitatea suspendării judecării propunerii până la soluționarea excepției de neconstituționalitate, această posibilitate fiind prevăzută la art. 303 alin. ( 6) C. proc. pen., doar în cazul soluționării cauzelor pe fond. De altfel, art. 303 alin. (6) C. proc. pen., instituie în partea finală obligativitatea verificării din oficiu a legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive conform art. 300 2 C. proc. pen., aspect care relevă intenția legiuitorului ca pe durata soluționării excepției de neconstituționalitate măsurile preventive să nu fie afectate, chiar atunci când s-ar invoca neconstituționalitatea prevederilor art. 300 2 C. proc.

pen., textul de lege nefăcând distincție cu privire la obiectul excepției de neconstituționalitate. Pentru considerentele prezentate în baza art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 curtea de apel a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 95 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 și a prevederilor art. 148 lit. f) C. proc. pen. Întrucât normele de procedură penală nu reglementează posibilitatea suspendării judecării propunerii de arestare preventivă până la soluționarea excepției de neconstituționalitate a fost respinsă cererea de suspendare a judecării cauzei. Împotriva acestei încheieri de ședință a declarat recurs inculpata M.A.V., prin apărătorul ales, avocat l.E., așa cum rezultă din procesul-verbal întocmit, semnat de președinte și grefier, prin care se atestă că la pronunțarea încheierii din data de 24 iunie 2009, apărătorul ales al inculpatei M.A.V., avocat l.E.

a arătat că înțelege să declare recurs, depunând înscris în acest sens. La termenul de astăzi, s-a prezentat recurenta inculpată M.A.V., aflată în stare de arest și asistată de apărători aleși, avocați l.C. și A.D. și apărător desemnat din oficiu, avocat E.N. Înalta Curte a pus în discuție admisibilitatea recursului declarat, în raport și cu decizia pronunțată în recursul în interesul legii nr. 9 din 9 februarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite. Apărătorul ales al recurentei inculpate, avocat l.C. a depus la dosarul cauzei motivele de recurs formulate în scris, aflate la dosarul Înaltei Curți și a susținut oral că, potrivit dispozițiilor art. 303 alin. (6) raportat la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, recursul cu privire la dispoziția de respingere a cererii de suspendare a judecării cauzei este admisibil, motiv pentru care a solicitat admiterea acestuia, desființare parțială a încheierii și se dispune suspendarea judecării cauzei.

Al doilea apărător ales al recurentei inculpate, avocat A.D. a solicitat admiterea recursului, motivând că decizia pronunțată în recursul în interesul legii se referă la o altă premisă decât cea din prezenta cauză, în care s-a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale și s-a respins cererea de suspendare a judecării cauzei. Reprezentantul Ministerului Public a susținut că recursul este inadmisibil, întrucât nu există nicio dispoziție legală care să permită recurarea acestei dispoziții de respingere a cererii de suspendare a judecării cauzei. În ultimul cuvânt, recurenta inculpată a arătat că este de acord cu concluziile apărătorilor săi. În motivele de recurs depuse în scris la dosarul cauzei, recurenta inculpată, prin avocat l.C.

a invocat cazurile de casare prevăzute de ari 385 9 alin. (1) pct. 17 1 și pct. 19 C. proc. pen., cu referire la art. 385 15 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., solicitând a se dispune casarea în parte a încheierii penale din data de 24 iunie 2009 a Curții de Apel Cluj cu privire la refuzul judecătorului de a constata suspendarea de drept a judecății cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate și în rejudecarea cauzei să se constate suspendarea de drept a judecării propunerii de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Înaltei Curți de Casație și Justiție, D.N.A. - S.T. Cluj în dosarul nr. 1200/33/2009 al Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta inculpată prin apărător a considerat că recursul declarat, în temeiul art. 303 alin. (6) fraza III și al art. 21 din Constituție, este admisibil parțial, în raport cu dispoziția instanței de a refuza constatarea suspendării de drept a judecății. Dispozițiile art. 303 C. proc. pen., trebuie interpretat în lumina obiectului său și a denumirii sale marginale, textul vizând cauzele și procedura de suspendare a judecării unor cauze penale, iar din modul în care este formulat, acest text nu privește procedura de soluționare a unei excepții de neconstituționalitate reglementată prin Legea nr. 47/1992, ci doar cauzele de suspendare a cauzei. Structura textului este extrem de logică.

în prima sa frază, art. 303 alin. (6) C. pen., reia dispoziția din art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 și stabilește, că fără excepție, cauza penală se suspendă de drept atunci când s-a admis o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu judecarea unei excepții de neconstituționalitate. Pentru că în materie penală este posibil ca inculpatul să fie arestat, iar potrivit Constituției verificarea legalității și necesității menținerii stării de detenție trebuie verificată periodic, a doua frază a art. 303 alin. (6) reia prevederea constituțională și stabilește necesitatea controlului legalității stării de detenție pe perioada suspendării, atunci când inculpatul este arestat. În fine, a treia frază stabilește temeiul și termenul de recurare a încheierii cu privire la suspendare, iar ultima frază stabilește termenul de judecare a recursului.

Pe scurt, art. 303 alin. (6) creează posibilitatea de a ataca o încheiere privitoare la suspendarea cauzei în termen de 24 de ore. Dispozițiile celei de-a doua fraze a textului legal nu se aplică în condițiile în care recurenta a ridicat excepția de neconstituționalitate în fața instanței anterior ca aceasta să se pronunțe cu privire la dispunerea măsurii arestării preventive. Or, în aceste condiții, recurenta nu se afla la acel moment în ipoteza prevăzută de fraza a doua din art. 303 alin. (6) C. proc. pen. și ca atare instanța nici nu trebuia să facă aplicarea dispozițiilor art. 300 2 . Instanța este obligată să suspende cauza ori de câte ori aceasta este sesizată cu o excepție de neconstituționalitate cu privire la care se constată îndeplinirea tuturor condițiilor de admisibilitate.

Textul legal invocat nu face nicidecum o distincție a căii de atac a încheierii prin care se dispune suspendarea în funcție de diverse criterii, precum momentul procesual în care se formulează o astfel de excepție, calitatea persoanei care formulează excepția sau dacă această persoană se află în stare de libertate sau în detenție. Astfel, prevederile art. 303 C. proc. pen., instituie calea de atac a recursului oricărei persoane, fără a se face niciun fel de distincție în funcție de momentul procesual în care se pronunță suspendarea, de starea de libertate a persoanei care invocă neconstituționalitatea sau de calitatea acesteia. Practic, singura condiție ce trebuie îndeplinită de persoana care formulează recursul este ca acesta să fie declarat în termen de 24 de ore de la pronunțare pentru cei prezenți la ședință sau, după caz, de la comunicare pentru cei lipsă.

Aplicând aceste prevederi la prezenta cauză, reiese îndeplinirea cumulativă a celor două condiții ce trebuie întrunite pentru admisibilitatea căii de atac a recursului contra încheierii din 24 iunie 2009: inculpata a sesizat Curtea de Apel Cluj cu excepția de neconstituționalitate în ședința publică din data de 24 iunie 2009 și, în aceeași ședință în care instanța s-a pronunțat asupra suspendării prin încheiere motivată a declarat recurs contra acestei încheieri. Astfel, în condițiile în care singurele cerințe prevăzute de prevederile art. 303 C. proc. pen., vizează incidența unuia din cele două cazuri de suspendare și termenul în care se declară calea de atac sunt îndeplinite, inculpata beneficiază de dreptul procesual de a recura încheierea din 24 iunie 2009 a Curții de Apel Cluj.

În consecință, în temeiul art. 303 alin. (6) fraza III C. proc. pen., recursul împotriva unei încheieri prin care s-a dispus sesizarea Curții Constituționale, dar s-a refuzat constatarea suspendării de drept, este admisibil cu privire la refuzul suspendării. Recurenta inculpată prin apărător consideră că decizia în recursul în interesul legii nr. 9/2009 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție nu exclude admisibilitatea recursului pe care l-a formulat și care are drept obiect doar refuzul Curții de Apel Cluj de a constata suspendarea de drept a judecății până la data pronunțării Curții Constituționale asupra excepției formulate. Astfel, potrivit dispozitivului deciziei amintite dispozițiile art. 303 alin. (6) C. proc.

pen., se interpretează în sensul că încheierea prin care instanța a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale și a dispus suspendarea judecății, până la soluționarea excepției de neconstituționalitate nu este supusă căii de atac a recursului. Rezultă, așadar că ipoteza avută în vedere de instanța supremă a fost aceea a încheierii instanței prin care se dispune, atât sesizarea Curții Constituționale, cât și suspendarea judecății. Or, în speță, ipoteza este alta. Recurenta inculpată prin apărător admite că recursul contra acelei dispoziții din încheierea recurată care vizează sesizarea instanței constituționale este inadmisibil, însă recursul cu privire la refuzul de a suspenda judecata rămâne admisibil, inclusiv prin raportare la decizia nr. 9/2009 pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii.

În motivele de recurs formulate în scris, recurenta inculpată prin apărător a prezentat argumentele detaliate privind obligativitatea suspendării judecății ca efect al sesizării Curții Constituționale, prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 1 și 19 C. proc. pen., considerând prin prisma primului temei invocat, că încheierea Curții de Apel Cluj prin care s-a refuzat constatarea suspendării de drept a judecății este contrară legii, iar sub aspectul celui de-al doilea, că instanța nu avea posibilitatea de a aprecia asupra suspendării, fiind doar obligată să constate intervenția cauzei de suspendare obligatorie a judecății.

În condițiile în care magistratul Curții de Apel Cluj a ignorat prevederile legale, acesta a comis un exces de putere, intrând pe tărâmul atribuțiilor puterii legislative, în condițiile în care legiuitorul a stabilit caracterul obligatoriu al suspendării, iar refuzul de a pronunța o astfel de soluție este echivalentă cu legiferarea de către judecător, prin adăugarea la lege. În continuare, recurenta inculpată prin apărător a apreciat obligativitatea suspendării, atât în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, cât și în temeiul art. 303 alin. (6) C. proc. pen., fraza I, criticând argumentele primei instanțe prezentate prin încheierea atacată, evidențiind necesitatea respectării efective a dreptului de acces la justiție constituțională.

Examinând recursul declarat de recurenta inculpată M. A.V. împotriva încheierii de ședință din Cameră de Consiliu din 24 iunie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, pronunțată în dosarul nr. 1200/33/2009, față de precizările puse în discuție, din oficiu cu privire la admisibilitatea căii ordinare de atac exercitate, în raport și cu decizia pronunțată în recursul în interesul legii nr. 9 din 9 februarie 2009, Înalta Curte constată recursul inculpatei ca fiind inadmisibil pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Dispozițiile art. 29 alin. (4), (5) și (6) din Legea nr. 47/1002 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată în M. Of.

nr. 643 de la 16 iulie 2004, prevăd că: „(4) Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției și va fi însoțită de dovezile depuse de părți. Dacă excepția a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând și susținerile părților, precum și dovezile necesare. (5) Pe perioada soluționării excepției de neconstituționalitate judecarea cauzei se suspendă. (6) Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale.

încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecată în termen de 3 zile.” Legiuitorul a reglementat în conținutul dispozițiilor art. 303 C. proc. pen., referitoare la suspendarea judecății, două cauze de suspendare a judecății cauzei, prima când se constată pe baza unei expertize medico-legale că inculpatul suferă de o boală gravă, care îl împiedică să participe la judecată, iar a doua când a fost ridicată o excepție de neconstituționalitate, în ambele, prevăzând în mod expres și limitativ condiții procedurale. Astfel, în mod concret în art. 303 C. proc. pen., se stipulează următoarele: „(1) Când se constată pe baza unei expertize medico-legale că inculpatul suferă de o boală gravă, care îl împiedică să participe la judecată, instanța dispune, prin încheiere, suspendarea procesului penal până când starea sănătății inculpatului va permite participarea acestuia la judecată.

(2) Dacă sunt mai mulți inculpați, iar temeiul suspendării privește numai pe unul din ei și disjungerea nu este posibilă, se dispune suspendarea întregii cauze. (3) Încheierea dată în primă instanță prin care s-a dispus suspendarea cauzei poate fi atacată separat cu recurs la instanța superioară în termen de 24 de ore de la pronunțare, pentru cei prezenți, și de la comunicare, pentru cei lipsă. Recursul nu suspendă executarea și se judecă în termen de 3 zile. Procesul penal se reia din oficiu de îndată ce inculpatul poate participa la judecată. Instanța este obligată să se informeze periodic dacă mai subzistă cauza care a determinat suspendarea procesului penal. Instanța suspendă judecata, prin încheiere motivată, și în cazul în care a fost ridicată o excepție de neconstituționalitate, până la soluționarea de către Curtea Constituțională a excepției.

Dacă inculpatul este arestat, se aplică în mod corespunzător prevederile art. 300, iar dacă față de acesta s-a dispus măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau măsura obligării de a nu părăsi țara, se aplică, în mod corespunzător, art. 145 și 145/ încheierea este supusă recursului în termen de 24 de ore de la pronunțare, pentru cei prezenți, și de la comunicare, pentru cei lipsă. Recursul se judecă în termen de 3 zile.” Așa cum se poate observa, în conținutul art. 303 C. proc.

pen., legiuitorul, prin voința sa exclusivă de legiferare a ales să folosească o tehnică de reglementare diferită cu privire la exercitarea controlului judiciar, respectiv a recursului, apelând la o prevedere explicită în situația primului caz, determinând obiectul acestuia în mod expres în alin. (3) și anume „încheierea dată în primă instanță prin care s-a dispus suspendarea cauzei”, ceea ce îi conferă normei un caracter determinat, în timp ce în alin. (6) al aceleiași norme, prevederea referitoare la recurs are un caracter ridicat de generalitate prin folosirea sintagmei că „încheierea este supusă recursului”, fără a fi precizat obiectul încheierii, ceea ce impune interpretarea acestei prevederi, prin folosirea metodei sistematice de interpretare în conținutul aceluiași alineat, prin raportare la celelalte dispoziții, dar și față de alin. (3) al aceleiași norme.

Astfel, în succesiunea lor dispozițiile alin. (6) al art. 303 C. proc. pen., se referă, în teza I, la cazul de suspendare a judecății și anume atunci când este ridicată o excepție de neconstituționalitate, care își produce efectul până la soluționarea acesteia de către instanța de contencios constituțional, în teza a ll-a, se evidențiază ipoteza inculpatului arestat, pe calea unei norme de trimitere la incidența prevederilor de verificare a măsurilor preventive expres arătate, pentru ca în teza a lll-a, să se stipuleze că încheierea este supusă recursului, cu menționarea termenului, a modului de calcul al acestuia, precum și a termenului de judecare a recursului.

În consecință, pe calea interpretării sistematice, obiectul recursului îl constituie măsurile preventive dispuse față de inculpat și arătate în mod expres, având în vedere, pe de-o parte, tocmai dispoziția tezei a ll-a ce reglementează ipoteza situației inculpatului arestat și nicidecum aceea a suspendării judecății cauzei, prevăzută în primă teză a alin. (6), iar, pe de altă parte, dacă legiuitorul ar fi dorit să prevadă calea unui recurs împotriva dispoziției de suspendare și în cazul ridicării unei excepții de neconstituționalitate, ar fi procedat ca în situația primului caz arătat, în alin. (3) al aceleiași norme, în sensul că ar fi folosit în mod explicit indicarea măsurii, tehnică la care nu a apelat în cel de-al doilea caz de suspendare.

Altfel spus, dispoziția suspendării judecății cauzei în situația ridicării unei excepții de neconstituționalitate, în condițiile art. 303 alin. (6) C. proc. pen., nu este supusă recursului. De altfel, prin decizia nr. 9 din 9 februarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite, în recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, dispozițiile art. 303 alin. (6) C. proc.

pen., au fost interpretate în sensul că: „încheierea prin care instanța a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale și a dispus suspendarea judecății, până la soluționarea excepției de neconstituționalitate, nu este supusă căii de atac a recursului.” Un alt argument că măsura suspendării judecății unei cauzei penale, în ipoteza în care este ridicată o excepție de neconstituționalitate nu este supusă recursului este dat, tot pe calea interpretării sistematice, însă prin raportare la art. 29 alin (5) și (6) din Legea nr. 47/1992 de organizare și funcționare a Curții Constituționale, prevederi, al căror conținut a fost prezentat și din care nu rezultă posibilitatea exercitării vreunei căi de atac împotriva suspendării judecării cauzei, ci numai împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, ca urmare a inadmisibilității excepției de neconstituționalitate, aceasta fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), deci care vizează fondul cererii și anume excepția de neconstituționalitate constatată ca fiind inadmisibilă.

Prin prevederea cuprinsă în art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată că „Pe perioada soluționării excepției de neconstituționalitate judecarea cauzei se suspendă”, legiuitorul a instituit un caz special de suspendare obligatorie a judecății, natura sa decurgând tocmai din caracterul legii care a prevăzut o asemenea normă, al cărei conținut a fost preluat și în dispozițiile art. 303 alin. (6) C. proc. pen. Astfel, pornind tocmai de la natura obligatorie a suspendării judecății cauzei, instituită prin lege, este exclusă verificarea acesteia pe calea controlului judiciar.

În consecință, pe calea interpretării per a contrario a dispoziției referitoare la suspendarea judecății cauzei, în situația invocării unei excepții de neconstituționalitate în materie penală, în condițiile art. 303 alin. (6) cu referire la art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată, fiind admisă cererea de sesizare a Curții Constituționale, având drept consecință, admiterea cererii de sesizare, dar, fie nu a fost dispusă măsura suspendării judecății cauzei, fie a fost respinsă cererea de suspendare a judecății cauzei, acestea nu pot face obiectul verificării pe calea controlului judiciar al recursului, în condițiile actualei reglementări, însă constituie aspecte ce vor putea fi analizate numai de către Curtea Constituțională, cu ocazia verificării cererii asupra excepției de neconstituționalitate cu care a fost sesizată, prin controlul complet pe care aceasta urmează al face, asupra modului cum a fost sesizată și efectelor omisiunii dispunerii suspendării sau respingerii unei cereri de suspendare a judecății cauzei în care a fost ridicată o excepție de neconstituționalitate.

În sensul unui control asupra modului în care a fost sesizată cu o excepție de neconstituționalitate ce a fost ridicată într-o cauză penală, în care nu s-a dispus suspendarea acelei cauze s-a pronunțat Curtea Constituțională prin decizia nr. 104 din 1 iulie 1999 (M. Of. nr. 537/3.11.1999). De asemenea, într-o altă cauză, însă în materie civilă, Curtea Constituțională a examinat odată cu sesizarea asupra excepției cu care a fost sesizată și dispoziția de respingere de suspendare a judecării cauzei, în considerentele deciziei, fiind prezentate argumentele curții în raport cu nerespectarea dispozițiilor art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, respectiv decizia nr. 32 din 6 februarie 2001 (M. Of.

nr. 274/28.05.2001). Or, în contextul concret al cauzei, față de considerentele mai sus arătate, dispoziția de respingere a cererii de suspendare a judecării cauzei, în condițiile în care, în baza art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 s-a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 95 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 și a prevederilor art. 148 lit. f) C. proc. pen., din încheierea de ședință din Camera de Consiliu din 24 iunie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, pronunțată în dosarul nr. 1200/33/2009 nu este supusă verificării pe calea recursului, în condițiile art. 303 alin. (6) C. proc. pen., deoarece obiectul recursului în condițiile temeiului invocat vizează numai măsurile preventive, nu și aceea a suspendării judecății cauzei, așa încât recursul declarat de inculpata M.A.V.

împotriva încheierii mai sus arătate sub aspectul arătat, este inadmisibil. Înalta Curte nu poate examina criticile recurentei inculpate cu privire la soluția de respingere a suspendării judecății cauzei, deoarece inadmisibilitatea căii ordinare de atac prevalează analizei pe fond a recursului. Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta inculpată M.A.V. împotriva încheierii penale din Camera de Consiliu din 24 iunie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, pronunțată în dosar nr. 1200/33/2009. În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurenta inculpată la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției, ca urmare a desemnării în vederea asigurării asistenței obligatorii, a domnului avocat E.N.

cu împuternicirea avocațială, aflată la dosarul nr. 5595/1/2009 al Înaltei Curți pentru studiu dosar, pentru termenul de judecată de la 2 iulie 2009, potrivit art. 6 cu referire la art. 5 din Protocolul privind stabilirea onorariilor avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență juridică în materie penală, pentru prestarea, în cadrul sistemului de ajutor public judiciar, a serviciilor de asistență juridică și/sau reprezentare ori de asistență extrajudiciară, precum și pentru asigurarea serviciilor de asistență juridică privind accesul internațional la justiție în materie civilă și cooperarea judiciară internațională în materie penală încheiat între Ministerul Justiției și U.N.B. din România.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta inculpată M.A.V. împotriva încheierii penale din Camera de Consiliu din 24 iunie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, pronunțată în dosar nr. 1200/33/2009. Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 2 iulie 2009.