ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2554/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2554/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin încheierea de ședință din Cameră de Consiliu din 24 iunie 2009 a

Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, pronunțată în dosarul nr. 1200/33/2009,

în baza art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, s-a dispus sesizarea Curții

Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a

prevederilor art. 95 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 și a prevederilor

art. 148

lit. f) C. proc. pen.

A fost respinsă cererea de suspendare a

judecării cauzei.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea de apel, ca primă instanță, a

reținut că prin propunerea înaintată în prezenta cauză de către Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și justiție, D.N.A. - S.T. Cluj s-a solicitat

luarea măsurii arestării preventive față de inculpata M.A.V. pe o durată de 29

de zile începând cu data de 24 iunie 2009 și până

la data de 22 iulie 2009.

În ședința Camerei de Consiliu din data

de 24 iunie 2009, inculpata

M.A.V., prin apărător ales a

ridicat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 95 alin. (1) din

Legea nr. 303/2004 și a prevederilor art. 148 lit. f) C. proc. pen., depunând

în scris și motivele, solicitând sesizarea Curții Constituționale pentru a

soluția excepțiile invocate și suspendarea judecării cauzei.

S-a susținut că prevederile art. 95 alin. (1) din Legea nr. 303/2004

contravin art. 124, art. 134 alin. (4) și art. 21 din Constituția Românei și art.

5 § 4 din C.E.D.O., iar prevederile art. 148 lit. f) C. proc. pen., contravin art.

23 alin. (1) din Constituție și art. 5 din C.E.D.O:

în motivarea excepțiilor s-a arătat că art. 95 alin. (1) din Legea nr. 303/2004

contravine articolelor menționate din Legea fundamentală, deoarece intervenția

C.S.M. cu un aviz consultativ într-o procedură judiciară

în care este chemat să se pronunțe un judecător

subordonat din punct de

vedere al

carierei C.S.M.-ului creează o aparență a lipsei de independență a

respectivului

judecător, suficient de puternică pentru a fi catalogată ca și contrară

dreptului oricărei persoane la o instanță independentă.

Cu privire la prevederile art. 148 lit. f) C. proc. pen., s-a

arătat că acest text de lege face referire la o

ordine publică abstractă, fiind

posibilă arestarea unei persoane fără

demonstrarea unui pericol real pentru ordinea publică și fără dovedirea unor

motive plauzibile de a crede că s-a comis o infracțiune.

Instanța analizând cererea formulată prin

prisma prevederilor art. 29

din Legea nr. 47/1992 a

constatat că solicitarea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate

a prevederilor art. 95 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 și a prevederilor art. 148

lit. f) C. proc. pen., este fondată.

Astfel, pentru a se admite o cerere de sesizare a Curții

Constituționale cu soluționarea unei excepții de neconstitutionalitate este

necesar ca neconstituționalitatea să privească o lege, o ordonanță ori o

dispoziție dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu

soluționarea cauzei în orice faza a litigiului și oricare ar fi obiectul

acestuia, excepția să fie ridicată la cererea unei părți din dosar, a

procurorului sau a instanței din oficiu și să nu fie constatată ca

neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Excepția privind neconstituționalitatea prevederilor art. 95 alin. (1)

din Legea nr. 303/2004 și a prevederilor art. 148 lit. f) C. proc. pen.,

întrunește toate condițiile menționate anterior, întrucât privește prevederi

din legi care au legătură cu soluționarea cauzei, a fost formulată de inculpata

M.A.V., parte în dosar și nu s-a constatat anterior că aceste prevederi sunt

neconstituționale.

Art. 148 lit. f) C. proc. pen., prevede că măsura arestării preventive

poate fi luată dacă sunt întrunite cerințele art. 143 C. proc. pen. și

„inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa

detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe

că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică”.

Art. 95 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 prevede că „judecătorii,

procurorii și magistrații-asistenți pot fi percheziționați, reținuți sau

arestați preventiv numai cu încuviințarea secțiilor C.S.M.”

Opinia instanței asupra excepției de neconstitutionalitate a

prevederilor art. 95 alin. (1) din Legea nr. 303/2004

și a prevederilor art. 148

lit. f) C. proc. pen., este că excepția

invocată nu este întemeiată.

Astfel, în ce privește art. 148 lit. f) C. proc. pen., autoarea

excepției a criticat textul de lege pe motiv că ar fi interpretabil, dând de

înțeles că ar trebui reformulat astfel încât legea să prevadă expres situațiile

de punere în pericol a ordinii public.

O astfel de împrejurarea nu constituie în sine o încălcare a

dispozițiilor constituționale, întrucât revine instanței de judecată, potrivit

legii, rolul de a interpreta actul normativ și de

a-l aplicat în speța concretă.

Referitor la prevederile art. 95 alin. (1) din Legea nr. 303/2004

curtea de apel a constatat că acestea au rolul de a proteja magistrații de

eventuale abuzuri prin instituirea unui aviz al secțiilor C.S.M., aviz care nu

implică angajarea vreunei obligații pentru judecătorul investit cu soluționarea

propunerilor privind autorizarea efectuării percheziției ori privind arestarea

preventivă.

În luarea deciziilor, judecătorii sunt

independenți și se supun numai

legii, astfel cum prevede art.

124 alin. (3) din Constituția României, avizele C.S.M. dispuse în baza art. 95 alin.

(1) din Legea nr. 303/2004 neavând

caracter

obligatoriu, iar judecătorul nu se află într-o relație de subordonare

fată

de C.S.M.

Referitor la cererea de suspendare a

judecării cauzei, prima instanță

a reținut că prevederile art.

29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată trebuie aplicate prin coroborare

cu reglementările în materie ale Codului de procedură penală.

Nu sunt incidente dispozițiile art. 303 alin.

(6) C. proc. pen.,

deoarece

acesta reglementează suspendarea judecării cauzei atunci când

excepția de neconstituționalitate este ridicată în faza procesuală a

judecării cauzei pe fond, iar în cazul de față propunerea de arestare a fost

formulată de procuror în cursul urmăririi penale, regulile procedurale fiind

speciale în acest caz și derogatorii de la judecata în primă instanță.

Regulile procedurale speciale reglementate de art. 149

1

C.

proc. pen., impun judecătorului soluționarea cauzei în camera de consiliu și u

în ședință publică, întru-un termen de 24 de ore de la primirea dosarului, cu

citarea doar a inculpatului și nu și a altor părți.

Propunerea se soluționează de judecător, nu de instanță, iar art. 2 alin.

(1) din O.U.G. nr. 109/2003 prevede că ori de câte ori în Codul de procedură

penală sau în alte legi cu dispoziții de procedură penală termenul instanță se

referă la percheziția domiciliară, sau la dispunerea

arestării preventive, acesta se înlocuiește cu termenul judecător, ceea

ce

denotă existența procedurii speciale și în privința organului

judiciar competent să se pronunțe asupra măsurii arestării preventive.

Procedura specială are ca scop asigurarea pentru judecător a

posibilității de a soluționa rapid și eficient sesizările pentru luarea

măsurilor preventive, iar pentru realizarea acestui scop legiuitorul nu a

prevăzut în cazul soluționării propunerii de arestare preventivă și

posibilitatea suspendării judecării propunerii

până la soluționarea excepției de neconstituționalitate, această posibilitate

fiind prevăzută la art. 303 alin. (

6) C. proc. pen., doar în cazul

soluționării cauzelor pe fond.

De altfel, art. 303 alin. (6) C. proc. pen., instituie în partea finală

obligativitatea verificării din oficiu a legalității și temeiniciei măsurii arestării

preventive conform art. 300

2

C. proc. pen., aspect care relevă

intenția legiuitorului ca pe durata soluționării excepției de

neconstituționalitate măsurile preventive să nu fie afectate, chiar atunci când

s-ar invoca neconstituționalitatea prevederilor art. 300

2

C. proc.

pen., textul de lege nefăcând distincție cu privire la obiectul excepției de

neconstituționalitate.

Pentru considerentele prezentate în baza art. 29 alin. (4) din Legea nr.

47/1992 curtea de apel a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția de

neconstituționalitate a prevederilor art. 95 alin. (1) din Legea nr. 303/2004

și a prevederilor art. 148 lit. f) C. proc. pen.

Întrucât normele de procedură penală nu reglementează posibilitatea

suspendării judecării propunerii de arestare preventivă până la soluționarea

excepției de neconstituționalitate a fost respinsă cererea de suspendare a

judecării cauzei.

Împotriva acestei încheieri de ședință a declarat recurs inculpata M.A.V.,

prin apărătorul ales, avocat l.E., așa cum rezultă din procesul-verbal

întocmit, semnat de președinte și grefier, prin care se atestă că la

pronunțarea încheierii din data de 24 iunie 2009, apărătorul ales al inculpatei

M.A.V., avocat l.E. a arătat că înțelege să declare recurs, depunând înscris în

acest sens.

La termenul de astăzi, s-a prezentat recurenta inculpată M.A.V., aflată

în stare de arest și asistată de apărători aleși, avocați l.C. și A.D. și

apărător desemnat din oficiu, avocat E.N.

Înalta Curte a pus în discuție admisibilitatea recursului declarat, în

raport și cu decizia pronunțată în recursul în interesul legii nr. 9 din 9

februarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite.

Apărătorul ales al recurentei inculpate, avocat l.C. a depus la dosarul

cauzei motivele de recurs formulate în scris, aflate la dosarul Înaltei Curți

și a susținut oral că, potrivit dispozițiilor art. 303 alin. (6) raportat la art.

29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, recursul cu privire la dispoziția de

respingere a cererii de suspendare a judecării cauzei este admisibil, motiv

pentru care a solicitat admiterea acestuia, desființare parțială a încheierii

și se dispune suspendarea judecării cauzei.

Al doilea apărător ales al recurentei inculpate, avocat A.D. a

solicitat admiterea recursului, motivând că decizia pronunțată în recursul în

interesul legii se referă la o altă premisă decât cea din prezenta cauză, în

care s-a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale și s-a respins

cererea de suspendare a judecării cauzei.

Reprezentantul Ministerului Public a susținut că recursul este

inadmisibil, întrucât nu există nicio dispoziție legală care să permită recurarea

acestei dispoziții de respingere a cererii de suspendare a judecării cauzei.

În ultimul cuvânt, recurenta inculpată a arătat că este de acord cu

concluziile apărătorilor săi.

În motivele de recurs depuse în scris la dosarul cauzei, recurenta

inculpată, prin avocat l.C. a invocat cazurile de casare prevăzute de ari 385

9

alin. (1) pct. 17

1

și pct.

19

C. proc. pen., cu referire la art. 385

15

alin. (1) lit. c) C. proc. pen.,

solicitând a se dispune casarea în parte a încheierii penale din data de 24

iunie 2009 a Curții de Apel Cluj cu privire la refuzul judecătorului de a

constata suspendarea de drept a judecății cauzei până la soluționarea excepției

de neconstituționalitate și în rejudecarea cauzei să se constate suspendarea de

drept a judecării propunerii de arestare preventivă formulată de Parchetul de

pe lângă Înaltei Curți de Casație și Justiție, D.N.A. - S.T. Cluj în dosarul nr.

1200/33/2009 al Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta inculpată prin apărător a

considerat că recursul declarat, în temeiul art. 303 alin. (6) fraza III și al art.

21 din Constituție, este admisibil parțial, în raport cu dispoziția instanței

de a refuza constatarea suspendării de drept a judecății.

Dispozițiile art. 303 C. proc. pen., trebuie interpretat în lumina

obiectului său și a denumirii sale marginale, textul

vizând cauzele și procedura de suspendare a judecării unor cauze penale,

iar din modul în care este formulat, acest text nu privește procedura de

soluționare a unei excepții de neconstituționalitate reglementată prin Legea nr.

47/1992, ci doar cauzele de suspendare a cauzei.

Structura textului este extrem de logică. în prima sa frază, art. 303 alin.

(6) C. pen., reia dispoziția din art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 și

stabilește, că fără excepție, cauza penală se suspendă de drept atunci când s-a

admis o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu judecarea unei excepții

de neconstituționalitate. Pentru că în materie penală este posibil ca

inculpatul să fie arestat, iar potrivit Constituției verificarea legalității și

necesității menținerii stării de detenție trebuie verificată periodic, a doua

frază a art. 303 alin. (6) reia prevederea constituțională și stabilește

necesitatea controlului legalității stării de detenție pe perioada suspendării,

atunci când inculpatul este arestat. În fine, a treia frază stabilește temeiul

și termenul de recurare a încheierii cu privire la suspendare, iar ultima frază

stabilește termenul de judecare a recursului.

Pe scurt, art. 303 alin. (6) creează

posibilitatea de a ataca o încheiere

privitoare la

suspendarea cauzei în termen de 24 de ore.

Dispozițiile celei de-a doua fraze a textului legal nu se aplică în

condițiile în care recurenta a ridicat excepția de neconstituționalitate în fața

instanței anterior ca aceasta să se pronunțe cu privire la dispunerea măsurii

arestării preventive. Or, în aceste condiții, recurenta nu se afla la

acel moment în ipoteza prevăzută de fraza a doua

din art. 303 alin. (6) C.

proc. pen. și ca atare instanța nici nu

trebuia să facă aplicarea dispozițiilor art. 300

2

.

Instanța este obligată să suspende cauza ori de câte ori aceasta este

sesizată cu o excepție de neconstituționalitate cu privire la care se constată

îndeplinirea tuturor condițiilor de admisibilitate. Textul legal invocat nu

face nicidecum o distincție a căii de atac a încheierii prin care se dispune

suspendarea în funcție de diverse criterii, precum momentul procesual în care

se formulează o astfel de excepție, calitatea persoanei care formulează

excepția sau dacă această persoană se află în stare de libertate sau în

detenție.

Astfel, prevederile art. 303 C. proc. pen., instituie calea de atac a

recursului oricărei persoane, fără a se face niciun fel de distincție în

funcție de momentul procesual în care se pronunță suspendarea, de starea de

libertate a persoanei care invocă neconstituționalitatea sau de calitatea

acesteia.

Practic, singura condiție ce trebuie îndeplinită de persoana care

formulează recursul este ca acesta să fie declarat în termen de 24 de ore de la

pronunțare pentru cei prezenți la ședință sau, după caz, de la comunicare

pentru cei lipsă. Aplicând aceste prevederi la prezenta cauză, reiese

îndeplinirea cumulativă a celor două condiții ce trebuie întrunite pentru

admisibilitatea căii de atac a recursului contra încheierii din 24 iunie 2009:

inculpata a sesizat Curtea de Apel Cluj cu excepția de neconstituționalitate în

ședința publică din data de 24 iunie 2009 și, în aceeași ședință în care

instanța s-a pronunțat asupra suspendării prin încheiere motivată a declarat

recurs contra acestei încheieri.

Astfel, în condițiile în care singurele

cerințe prevăzute de prevederile

art. 303 C. proc. pen.,

vizează incidența unuia din cele două cazuri de suspendare și termenul în care

se declară calea de atac sunt îndeplinite, inculpata beneficiază de dreptul

procesual de a recura încheierea din 24 iunie 2009 a Curții de Apel Cluj.

În consecință, în temeiul art. 303 alin. (6) fraza III C. proc. pen.,

recursul împotriva unei încheieri prin care s-a dispus sesizarea Curții

Constituționale, dar s-a refuzat constatarea suspendării de drept, este

admisibil cu privire la refuzul suspendării.

Recurenta inculpată prin apărător

consideră că decizia în recursul în

interesul legii nr. 9/2009

a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție nu exclude

admisibilitatea recursului pe care l-a formulat și care are drept obiect doar

refuzul Curții de Apel Cluj de a constata suspendarea de drept a judecății până

la data pronunțării Curții Constituționale asupra excepției formulate.

Astfel, potrivit dispozitivului deciziei amintite dispozițiile art. 303

alin. (6) C. proc. pen., se interpretează în sensul că încheierea prin care

instanța a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale și a dispus

suspendarea judecății, până la soluționarea excepției de neconstituționalitate

nu este supusă căii de atac a recursului.

Rezultă, așadar că ipoteza avută în vedere de instanța supremă a fost

aceea a încheierii instanței prin care se dispune, atât sesizarea Curții

Constituționale, cât și suspendarea judecății.

Or, în speță, ipoteza este alta. Recurenta inculpată prin apărător

admite că recursul contra acelei dispoziții din încheierea recurată care

vizează sesizarea instanței constituționale este inadmisibil, însă recursul

cu privire la refuzul de a suspenda judecata

rămâne admisibil, inclusiv prin

raportare la decizia nr. 9/2009

pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii.

În motivele de recurs formulate în scris, recurenta inculpată prin

apărător a prezentat argumentele detaliate privind obligativitatea suspendării

judecății ca efect al sesizării Curții Constituționale, prin prisma cazurilor

de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

1

și

19 C. proc. pen., considerând prin prisma primului temei invocat, că încheierea

Curții de Apel Cluj prin care s-a refuzat constatarea suspendării de drept a

judecății este contrară legii, iar sub aspectul celui de-al doilea, că instanța

nu avea posibilitatea de a aprecia asupra suspendării, fiind doar obligată să

constate intervenția cauzei de

suspendare

obligatorie a judecății. În condițiile în care magistratul Curții de Apel Cluj

a ignorat prevederile legale, acesta a comis un exces de putere,

intrând

pe tărâmul atribuțiilor puterii legislative, în condițiile în care legiuitorul

a stabilit caracterul obligatoriu al suspendării, iar refuzul de a pronunța o

astfel de soluție este echivalentă cu legiferarea de către judecător, prin

adăugarea la lege.

În continuare, recurenta inculpată prin apărător a apreciat

obligativitatea suspendării, atât în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992,

cât și în temeiul art. 303 alin. (6) C. proc. pen., fraza I, criticând

argumentele primei instanțe prezentate prin încheierea

atacată, evidențiind necesitatea respectării efective a dreptului de

acces la

justiție constituțională.

Examinând recursul declarat de recurenta inculpată M.

A.V. împotriva încheierii de ședință din Cameră

de Consiliu din

24 iunie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de

minori, pronunțată în dosarul nr. 1200/33/2009, față de precizările puse în

discuție, din oficiu cu privire la admisibilitatea căii ordinare de atac

exercitate, în raport și cu decizia pronunțată în recursul în interesul legii nr.

9 din 9 februarie 2009, Înalta Curte constată recursul inculpatei ca fiind

inadmisibil pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Dispozițiile art. 29 alin. (4), (5) și (6) din Legea nr. 47/1002

privind

organizarea și funcționarea Curții

Constituționale, republicată în M. Of.

nr. 643 de la 16 iulie 2004,

prevăd că:

„(4) Sesizarea Curții Constituționale se

dispune de către instanța în

fața căreia s-a ridicat

excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele

de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției și va fi însoțită de

dovezile depuse de părți. Dacă excepția a fost ridicată din oficiu, încheierea

trebuie motivată, cuprinzând și susținerile părților, precum și dovezile

necesare.

(5)

Pe perioada

soluționării excepției de neconstituționalitate judecarea cauzei se suspendă.

(6)

Dacă excepția

este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța

respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții

Constituționale. încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța

imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se

judecată în termen de 3 zile.”

Legiuitorul a reglementat în conținutul

dispozițiilor art. 303 C. proc. pen.,

referitoare la

suspendarea judecății, două cauze de suspendare a judecății cauzei, prima când

se constată pe baza unei expertize medico-legale că inculpatul suferă de o

boală gravă, care îl împiedică să participe la judecată, iar a doua când a fost

ridicată o excepție de neconstituționalitate, în ambele, prevăzând în mod

expres și limitativ condiții procedurale.

Astfel, în mod concret în art. 303 C. proc. pen., se stipulează

următoarele:

„(1) Când se constată pe baza unei expertize medico-legale că

inculpatul suferă de o boală gravă, care îl împiedică să participe la judecată,

instanța dispune, prin încheiere, suspendarea procesului penal

până când starea sănătății inculpatului va

permite participarea acestuia la

judecată.

(2)

Dacă sunt mai

mulți inculpați, iar temeiul suspendării privește numai pe unul din ei și

disjungerea nu este posibilă, se dispune suspendarea întregii cauze.

(3)

Încheierea dată

în primă instanță prin care s-a dispus suspendarea cauzei poate fi atacată

separat cu recurs la instanța

superioară în

termen de 24 de ore de la pronunțare, pentru cei prezenți, și de la comunicare,

pentru cei lipsă. Recursul nu suspendă executarea și se

judecă în termen

de 3 zile.

Procesul penal se reia din oficiu de îndată ce inculpatul poate

participa la judecată.

Instanța este obligată să se informeze

periodic dacă mai subzistă

cauza care a determinat

suspendarea procesului penal.

Instanța suspendă judecata, prin încheiere motivată, și în cazul în

care a fost ridicată o excepție de neconstituționalitate, până la soluționarea

de către Curtea Constituțională a excepției. Dacă inculpatul este arestat, se

aplică în mod corespunzător prevederile art. 300, iar dacă față de acesta s-a

dispus măsura obligării de a nu părăsi localitatea

sau măsura obligării de a nu părăsi țara, se aplică, în mod

corespunzător,

art. 145 și 145/ încheierea este supusă recursului în

termen de 24 de ore de la pronunțare, pentru cei prezenți, și de la comunicare,

pentru cei lipsă. Recursul se judecă în termen de 3 zile.”

Așa cum se poate observa, în conținutul art. 303 C. proc. pen.,

legiuitorul, prin voința sa exclusivă de legiferare a ales să folosească o

tehnică de reglementare diferită cu privire la exercitarea controlului

judiciar, respectiv a recursului, apelând la o prevedere explicită în situația

primului caz, determinând obiectul acestuia în mod expres în alin. (3) și anume

„încheierea dată în primă instanță prin care s-a dispus suspendarea cauzei”,

ceea ce îi conferă normei un caracter determinat, în timp ce în alin. (6) al

aceleiași norme, prevederea referitoare la recurs are un caracter ridicat de

generalitate prin folosirea sintagmei că

„încheierea

este supusă recursului”, fără a fi precizat obiectul încheierii,

ceea ce

impune interpretarea acestei prevederi, prin folosirea metodei sistematice de

interpretare în conținutul aceluiași alineat, prin raportare la

celelalte dispoziții, dar și față de alin. (3) al

aceleiași norme.

Astfel, în succesiunea lor dispozițiile alin. (6) al art. 303 C. proc.

pen., se referă, în teza I, la cazul de suspendare a judecății și anume atunci

când este ridicată o excepție de neconstituționalitate, care își produce

efectul până la soluționarea acesteia de către instanța de contencios

constituțional, în teza a ll-a, se evidențiază ipoteza inculpatului arestat, pe

calea unei norme de trimitere la incidența prevederilor de verificare a

măsurilor preventive expres arătate, pentru ca în teza a lll-a, să se stipuleze

că încheierea este supusă recursului, cu menționarea termenului, a modului de

calcul al

acestuia, precum și a termenului

de judecare a recursului.

În consecință, pe calea interpretării

sistematice, obiectul recursului îl

constituie măsurile

preventive dispuse față de inculpat și arătate în mod expres, având în vedere,

pe de-o parte, tocmai dispoziția tezei a ll-a ce reglementează ipoteza

situației inculpatului arestat și nicidecum aceea a suspendării judecății

cauzei, prevăzută în primă teză a alin. (6), iar, pe de altă parte, dacă

legiuitorul ar fi dorit să prevadă calea unui recurs împotriva dispoziției de

suspendare și în cazul ridicării unei excepții de neconstituționalitate, ar fi

procedat ca în situația primului caz arătat, în alin. (3) al aceleiași norme,

în sensul că ar fi folosit în mod explicit indicarea măsurii, tehnică la care

nu a apelat în cel de-al doilea caz de suspendare.

Altfel spus, dispoziția suspendării

judecății cauzei în situația ridicării

unei excepții de

neconstituționalitate, în condițiile art. 303 alin. (6) C. proc. pen., nu este

supusă recursului.

De altfel, prin decizia nr. 9 din 9 februarie 2009 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secțiile unite, în recursul în interesul legii declarat de

procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, dispozițiile art. 303 alin. (6) C. proc. pen., au fost interpretate

în sensul că: „încheierea prin care instanța a admis cererea de sesizare a

Curții Constituționale și a dispus suspendarea judecății,

până la soluționarea excepției de

neconstituționalitate, nu este supusă căii

de atac a recursului.”

Un alt argument că măsura suspendării

judecății unei cauzei penale,

în ipoteza în care este

ridicată o excepție de neconstituționalitate nu este supusă recursului este

dat, tot pe calea interpretării sistematice, însă prin raportare la art. 29

alin (5) și (6) din Legea nr. 47/1992 de organizare și funcționare a Curții

Constituționale, prevederi, al căror conținut a fost prezentat și din care nu

rezultă posibilitatea exercitării vreunei căi de atac împotriva suspendării

judecării cauzei, ci numai împotriva soluției de respingere a cererii de

sesizare a Curții Constituționale, ca urmare a inadmisibilității excepției de

neconstituționalitate, aceasta fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau

(3), deci care vizează fondul cererii și anume excepția de

neconstituționalitate constatată ca fiind inadmisibilă.

Prin prevederea cuprinsă în art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992

republicată că „Pe perioada soluționării excepției de neconstituționalitate

judecarea cauzei se suspendă”, legiuitorul a instituit un caz special de

suspendare obligatorie a judecății, natura sa decurgând tocmai din

caracterul legii care a prevăzut o asemenea

normă, al cărei conținut a fost

preluat și în dispozițiile art. 303 alin.

(6) C. proc. pen.

Astfel, pornind tocmai de la natura

obligatorie a suspendării judecății

cauzei, instituită

prin lege, este exclusă verificarea acesteia pe calea controlului judiciar.

În consecință, pe calea interpretării per a contrario a dispoziției

referitoare la suspendarea judecății cauzei, în situația invocării unei

excepții de neconstituționalitate în materie penală, în condițiile art. 303 alin.

(6) cu referire la art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată, fiind

admisă cererea de sesizare a Curții Constituționale, având drept consecință,

admiterea cererii de sesizare, dar, fie nu a fost dispusă măsura suspendării

judecății cauzei, fie a fost respinsă cererea de suspendare a judecății cauzei,

acestea nu pot face obiectul verificării pe calea controlului judiciar al

recursului, în condițiile actualei reglementări, însă constituie aspecte ce vor

putea fi analizate numai de către Curtea Constituțională, cu ocazia verificării

cererii asupra excepției de neconstituționalitate cu care a fost sesizată, prin

controlul complet pe care aceasta urmează al face, asupra modului cum a fost

sesizată și efectelor omisiunii dispunerii suspendării sau respingerii unei

cereri de suspendare

a judecății cauzei în

care a fost ridicată o excepție de neconstituționalitate.

În sensul unui control asupra modului în care a fost sesizată cu o

excepție de neconstituționalitate ce a fost ridicată într-o cauză penală, în

care nu s-a dispus suspendarea acelei cauze s-a pronunțat Curtea

Constituțională prin decizia nr. 104 din 1 iulie 1999 (M. Of. nr. 537/3.11.1999).

De asemenea, într-o altă cauză, însă în materie civilă, Curtea

Constituțională a examinat odată cu sesizarea

asupra excepției cu care a

fost sesizată și dispoziția de respingere de

suspendare a judecării cauzei, în considerentele deciziei, fiind prezentate

argumentele curții în raport cu nerespectarea dispozițiilor art. 23 alin. (5)

din Legea nr. 47/1992, respectiv decizia nr. 32 din 6 februarie 2001 (M. Of. nr.

274/28.05.2001).

Or, în contextul concret al cauzei, față de considerentele mai sus

arătate, dispoziția de respingere a cererii de suspendare a judecării cauzei,

în condițiile în care, în baza art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 s-a

dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a

prevederilor art. 95 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 și a prevederilor art. 148

lit. f) C. proc. pen., din încheierea de ședință din Camera de Consiliu din 24

iunie 2009 a Curții de Apel Cluj,

secția

penală și de minori, pronunțată în dosarul nr. 1200/33/2009 nu este

supusă

verificării pe calea recursului, în condițiile art. 303 alin. (6) C. proc. pen.,

deoarece obiectul recursului în condițiile temeiului invocat vizează numai

măsurile preventive, nu și aceea a suspendării judecății cauzei, așa încât

recursul declarat de inculpata M.A.V. împotriva încheierii mai sus arătate sub

aspectul arătat, este inadmisibil.

Înalta Curte nu poate examina criticile recurentei inculpate cu privire

la soluția de respingere a suspendării judecății cauzei, deoarece

inadmisibilitatea căii ordinare de atac prevalează analizei pe fond a recursului.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1

lit. a) C. proc. pen.,

va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta inculpată M.A.V.

împotriva

încheierii penale din Camera de

Consiliu din 24 iunie 2009 a Curții de Apel

Cluj, secția penală și de minori,

pronunțată în dosar nr. 1200/33/2009.

În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga

recurenta inculpată la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma

de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției, ca urmare a desemnării în vederea

asigurării asistenței obligatorii, a domnului avocat E.N. cu împuternicirea

avocațială, aflată la dosarul nr. 5595/1/2009 al Înaltei Curți pentru studiu

dosar, pentru termenul de judecată de la 2 iulie 2009, potrivit art. 6 cu

referire la art. 5 din Protocolul privind stabilirea onorariilor avocaților

pentru furnizarea serviciilor de asistență juridică în materie penală, pentru

prestarea, în cadrul sistemului de ajutor public judiciar, a serviciilor de

asistență juridică și/sau reprezentare ori de asistență extrajudiciară, precum

și pentru asigurarea serviciilor de asistență juridică privind accesul

internațional la justiție în materie civilă și cooperarea judiciară

internațională în materie penală încheiat între Ministerul Justiției și U.N.B.

din România.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta inculpată

M.A.V.

împotriva

încheierii penale din Camera

de Consiliu din 24 iunie 2009 a Curții de

Apel Cluj, secția penală și de minori, pronunțată în dosar nr. 1200/33/2009.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 300 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 2

iulie 2009.