ÎCCJ, decizie (scj.ro #84000)

Încheiere prin care instanța a admis în cursul urmăririi penale cererea de sesizare a Curții Constituționale și a respins cererea de suspendare a judecății propunerii de arestare preventivă. Recurs. Inadmisibilitate Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Dispoziții generale Indice alfabetic: Drept procesual penal - încheiere prin care instanța a admis în cursul urmăririi penale cererea de sesizare a Curții Constituționale și a respins cererea de suspendare a judecății propunerii de arestare preventivă - recurs C. proc.

pen., art. 303 alin. (6) Încheierea prin care instanța a admis în cursul urmăririi penale cererea de sesizare a Curții Constituționale și a respins cererea de suspendare a judecății propunerii de arestare preventivă nu este supusă căii de atac a recursului nici sub aspectul dispoziției privind admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale și nici sub aspectul dispoziției privind respingerea cererii de suspendare a judecății propunerii de arestare preventivă, întrucât din interpretarea art. 303 alin. (6) C. proc. pen. rezultă că acest text de lege instituie calea de atac a recursului numai cu privire la măsurile preventive dispuse față de inculpat.

În conformitate cu jurisprudența Curții Constituționale, controlul asupra modului de sesizare a instanței de contencios constituțional și efectelor omisiunii suspendării sau respingerii cererii de suspendare a judecății în cazul în care a fost ridicată o excepție de neconstituționalitate se realizează numai de către Curtea Constituțională. I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 2554 din 2 iulie 2009 Prin încheierea de ședință din Cameră de consiliu din 24 iunie 2009 a Curții de Apel Cluj, Secția penală și de minori, în baza art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată, s-a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 95 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 și a prevederilor art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc.

pen. A fost respinsă cererea de suspendare a judecării cauzei. Pentru a se pronunța astfel, curtea de apel, ca primă instanță, a reținut că prin propunerea înaintată în prezenta cauză de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Cluj s-a solicitat luarea măsurii arestării preventive față de inculpata M.A. pe o durată de 29 de zile, începând cu data de 24 iunie 2009 și până la data de 22 iulie 2009. În ședința Camerei de consiliu din 24 iunie 2009, inculpata M.A., prin apărător ales, a ridicat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 95 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 și a prevederilor art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc.

pen., solicitând sesizarea Curții Constituționale pentru a soluționa excepțiile invocate și suspendarea judecării cauzei. Instanța, analizând cererea formulată prin prisma prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, a constatat că solicitarea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 95 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 și a prevederilor art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. este fondată. Referitor la cererea de suspendare a judecării cauzei, prima instanță a reținut că prevederile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, trebuie aplicate prin coroborare cu reglementările în materie ale Codului de procedură penală.

Nu sunt incidente dispozițiile art. 303 alin. (6) C. proc. pen., deoarece acestea reglementează suspendarea judecării cauzei atunci când excepția de neconstituționalitate este ridicată în faza procesuală a judecării cauzei pe fond, iar în cazul de față propunerea de arestare a fost formulată de procuror în cursul urmăririi penale, regulile procedurale fiind speciale în acest caz și derogatorii de la judecata în primă instanță. Regulile procedurale speciale reglementate în art. 149 1 C. proc. pen. impun judecătorului soluționarea cauzei în camera de consiliu, și nu în ședință publică, într-un termen de 24 de ore de la primirea dosarului, cu citarea doar a inculpatului, iar nu și a altor părți.

Propunerea se soluționează de judecător, nu de instanță, iar art. II alin. (1) din O. U. G. nr. 109/2003 prevede că ori de câte ori în Codul de procedură penală sau în alte legi cu dispoziții de procedură penală termenul instanță se referă la percheziția domiciliară sau la dispunerea arestării preventive, acesta se înlocuiește cu termenul judecător, ceea ce denotă existența procedurii speciale și în privința organului judiciar competent să se pronunțe asupra măsurii arestării preventive. Procedura specială are ca scop asigurarea pentru judecător a posibilității de a soluționa rapid și eficient sesizările pentru luarea măsurilor preventive, iar pentru realizarea acestui scop legiuitorul nu a prevăzut în cazul soluționării propunerii de arestare preventivă și posibilitatea suspendării judecării propunerii până la soluționarea excepției de neconstituționalitate, această posibilitate fiind prevăzută în art. 303 alin. (6) C. proc.

pen. doar în cazul soluționării cauzelor pe fond. De altfel, art. 303 alin. (6) C. proc. pen. instituie în partea finală obligativitatea verificării din oficiu a legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive conform art. 300 2 C. proc. pen., aspect care relevă intenția legiuitorului ca pe durata soluționării excepției de neconstituționalitate măsurile preventive să nu fie afectate, chiar atunci când s-ar invoca neconstituționalitatea prevederilor art. 300 2 C. proc. pen., textul de lege nefăcând distincție cu privire la obiectul excepției de neconstituționalitate. Pentru considerentele prezentate, în baza art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată, curtea de apel a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 95 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 și a prevederilor art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc.

pen. Întrucât normele de procedură penală nu reglementează posibilitatea suspendării judecării propunerii de arestare preventivă până la soluționarea excepției de neconstituționalitate, a fost respinsă cererea de suspendare a judecării cauzei. Împotriva acestei încheieri de ședință a declarat recurs inculpata M.A., prin apărătorul ales. Înalta Curte de Casație și Justiție a pus în discuție admisibilitatea recursului declarat, în raport și cu decizia pronunțată în recursul în interesul legii nr. 9 din 9 februarie 2009. Apărătorul ales al recurentei inculpate, avocat I.C., a susținut că, potrivit dispozițiilor art. 303 alin. (6) raportat la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, recursul cu privire la dispoziția de respingere a cererii de suspendare a judecării cauzei este admisibil, motiv pentru care a solicitat admiterea acestuia, desființare parțială a încheierii și a se dispune suspendarea judecării cauzei.

Al doilea apărător ales al recurentei inculpate, avocat A.D., a solicitat admiterea recursului, motivând că decizia pronunțată în recursul în interesul legii se referă la o altă premisă decât cea din prezenta cauză, în care s-a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale și s-a respins cererea de suspendare a judecării cauzei. Reprezentantul Ministerului Public a susținut că recursul este inadmisibil, întrucât nu există nicio dispoziție legală care să permită recurarea acestei dispoziții de respingere a cererii de suspendare a judecării cauzei. În ultimul cuvânt, recurenta inculpată a arătat că este de acord cu concluziile apărătorilor săi. În motivele de recurs depuse în scris la dosarul cauzei, recurenta inculpată, prin avocat I.C., a invocat cazurile de casare prevăzute în art. 385 9 alin. (1) pct. 17 1 și pct. 19 C. proc.

pen., solicitând a se dispune casarea în parte a încheierii penale din 24 iunie 2009 a Curții de Apel Cluj cu privire la refuzul judecătorului de a constata suspendarea de drept a judecății cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate și, în rejudecarea cauzei, să se constate suspendarea de drept a judecării propunerii de arestare preventivă. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta inculpată, prin apărător, a considerat că recursul declarat, în temeiul art. 303 alin. (6) fraza a III-a și al art. 21 din Constituție, este admisibil parțial, în raport cu dispoziția instanței de a refuza constatarea suspendării de drept a judecății. Instanța este obligată să suspende cauza ori de câte ori aceasta este sesizată cu o excepție de neconstituționalitate cu privire la care se constată îndeplinirea tuturor condițiilor de admisibilitate.

Prevederile art. 303 C. proc. pen. instituie calea de atac a recursului oricărei persoane, fără a se face niciun fel de distincție în funcție de momentul procesual în care se pronunță suspendarea, de starea de libertate a persoanei care invocă neconstituționalitatea sau de calitatea acesteia. Practic, singura condiție ce trebuie îndeplinită de persoana care formulează recursul este ca acesta să fie declarat în termen de 24 de ore de la pronunțare pentru cei prezenți la ședință sau, după caz, de la comunicare pentru cei lipsă. În consecință, în temeiul art. 303 alin. (6) fraza a III-a C. proc. pen., recursul împotriva unei încheieri prin care s-a dispus sesizarea Curții Constituționale, dar s-a refuzat constatarea suspendării de drept, este admisibil cu privire la refuzul suspendării.

Recurenta inculpată, prin apărător, consideră că decizia în recursul în interesul legii nr. 9 din 9 februarie 2009 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție nu exclude admisibilitatea recursului pe care l-a formulat și care are drept obiect doar refuzul Curții de Apel Cluj de a constata suspendarea de drept a judecății până la data pronunțării Curții Constituționale asupra excepției formulate. Astfel, potrivit dispozitivului deciziei amintite, dispozițiile art. 303 alin. (6) C. proc. pen. se interpretează în sensul că încheierea prin care instanța a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale și a dispus suspendarea judecății până la soluționarea excepției de neconstituționalitate nu este supusă căii de atac a recursului.

Rezultă, așadar, că ipoteza avută în vedere de instanța supremă a fost aceea a încheierii instanței prin care se dispune, atât sesizarea Curții Constituționale, cât și suspendarea judecății. Or, în speță, ipoteza este alta. Recurenta inculpată, prin apărător, admite că recursul contra acelei dispoziții din încheierea recurată care vizează sesizarea instanței constituționale este inadmisibil, însă recursul cu privire la refuzul de a suspenda judecata rămâne admisibil, inclusiv prin raportare la decizia nr. 9 din 9 februarie 2009 pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii. Examinând recursul declarat de recurenta inculpată M.A.

împotriva încheierii de ședință din Cameră de consiliu din 24 iunie 2009 a Curții de Apel Cluj, Secția penală și de minori, față de precizările puse în discuție, din oficiu, cu privire la admisibilitatea căii ordinare de atac exercitate, în raport și cu decizia pronunțată în recursul în interesul legii nr. 9 din 9 februarie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție constată recursul inculpatei ca fiind inadmisibil, pentru următoarele considerente: Dispozițiile art. 29 alin. (4), (5) și (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată în M. Of. nr. 643 din 16 iulie 2004, prevăd că: „(4) Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției și va fi însoțită de dovezile depuse de părți.

Dacă excepția a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând și susținerile părților, precum și dovezile necesare. (5) Pe perioada soluționării excepției de neconstituționalitate judecarea cauzei se suspendă. (6) Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecată în termen de 3 zile.” Legiuitorul a reglementat, în conținutul dispozițiilor art. 303 C. proc. pen.

referitoare la suspendarea judecății, două cauze de suspendare a judecății cauzei, prima când se constată pe baza unei expertize medico-legale că inculpatul suferă de o boală gravă, care îl împiedică să participe la judecată, iar a doua când a fost ridicată o excepție de neconstituționalitate, în ambele cazuri prevăzând în mod expres și limitativ condiții procedurale. Astfel, în mod concret, în art. 303 C. proc. pen. se stipulează următoarele: „(1) Când se constată pe baza unei expertize medico-legale că inculpatul suferă de o boală gravă, care îl împiedică să participe la judecată, instanța dispune, prin încheiere, suspendarea procesului penal până când starea sănătății inculpatului va permite participarea acestuia la judecată.

(2) Dacă sunt mai mulți inculpați, iar temeiul suspendării privește numai pe unul din ei și disjungerea nu este posibilă, se dispune suspendarea întregii cauze. (3) Încheierea dată în primă instanță prin care s-a dispus suspendarea cauzei poate fi atacată separat cu recurs la instanța superioară în termen de 24 de ore de la pronunțare, pentru cei prezenți, și de la comunicare, pentru cei lipsă. Recursul nu suspendă executarea și se judecă în termen de 3 zile. (4) Procesul penal se reia din oficiu de îndată ce inculpatul poate participa la judecată. (5) Instanța este obligată să se informeze periodic dacă mai subzistă cauza care a determinat suspendarea procesului penal. (6) Instanța suspendă judecata, prin încheiere motivată, și în cazul în care a fost ridicată o excepție de neconstituționalitate, până la soluționarea de către Curtea Constituțională a excepției.

Dacă inculpatul este arestat, se aplică în mod corespunzător prevederile art. 300 2 , iar dacă față de acesta s-a dispus măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau măsura obligării de a nu părăsi țara, se aplică, în mod corespunzător, art. 145 și 145 1 . Încheierea este supusă recursului în termen de 24 de ore de la pronunțare, pentru cei prezenți, și de la comunicare, pentru cei lipsă. Recursul se judecă în termen de 3 zile.” Așa cum se poate observa, în conținutul art. 303 C. proc.

pen., legiuitorul, prin voința sa exclusivă de legiferare, a ales să folosească o tehnică de reglementare diferită cu privire la exercitarea controlului judiciar, respectiv a recursului, apelând la o prevedere explicită în situația primului caz, determinând obiectul acestuia în mod expres în alin. (3) și anume „încheierea dată în primă instanță prin care s-a dispus suspendarea cauzei…”, ceea ce îi conferă normei un caracter determinat, în timp ce în alin. (6) al aceleiași norme, prevederea referitoare la recurs are un caracter ridicat de generalitate prin folosirea sintagmei că „încheierea este supusă recursului …”, fără a fi precizat obiectul încheierii, ceea ce impune interpretarea acestei prevederi, prin folosirea metodei sistematice de interpretare în conținutul aceluiași alineat, prin raportare la celelalte dispoziții, dar și față de alin. (3) al aceleiași norme.

Astfel, în succesiunea lor, dispozițiile alin. (6) al art. 303 C. proc. pen. se referă, în teza I, la cazul de suspendare a judecății, și anume atunci când este ridicată o excepție de neconstituționalitate, care își produce efectul până la soluționarea acesteia de către instanța de contencios constituțional, în teza a II-a se evidențiază ipoteza inculpatului arestat, pe calea unei norme de trimitere la incidența prevederilor de verificare a măsurilor preventive expres arătate, pentru ca în teza a III-a să se stipuleze că încheierea este supusă recursului, cu menționarea termenului, a modului de calcul al acestuia, precum și a termenului de judecare a recursului.

În consecință, pe calea interpretării sistematice, obiectul recursului îl constituie măsurile preventive dispuse față de inculpat și arătate în mod expres, având în vedere, pe de-o parte, tocmai dispoziția tezei a II-a ce reglementează ipoteza situației inculpatului arestat și nicidecum aceea a suspendării judecății cauzei, prevăzută în primă teză a alin. (6), iar, pe de altă parte, dacă legiuitorul ar fi dorit să prevadă calea unui recurs împotriva dispoziției de suspendare și în cazul ridicării unei excepții de neconstituționalitate, ar fi procedat ca în situația primului caz arătat, în alin. (3) al aceleiași norme, în sensul că ar fi folosit în mod explicit indicarea măsurii, tehnică la care nu a apelat în cel de-al doilea caz de suspendare.

Altfel spus, dispoziția suspendării judecății cauzei în situația ridicării unei excepții de neconstituționalitate, în condițiile art. 303 alin. (6) C. proc. pen., nu este supusă recursului. De altfel, prin decizia nr. 9 din 9 februarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, în recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, dispozițiile art. 303 alin. (6) C. proc. pen.

au fost interpretate în sensul că: „Încheierea prin care instanța a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale și a dispus suspendarea judecății, până la soluționarea excepției de neconstituționalitate, nu este supusă căii de atac a recursului.” Un alt argument că măsura suspendării judecății unei cauzei penale, în ipoteza în care este ridicată o excepție de neconstituționalitate, nu este supusă recursului este dat, tot pe calea interpretării sistematice, însă prin raportare la art. 29 alin. (5) și (6) din Legea nr. 47/1992, republicată, prevederi al căror conținut a fost prezentat și din care nu rezultă posibilitatea exercitării vreunei căi de atac împotriva suspendării judecării cauzei, ci numai împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, ca urmare a inadmisibilității excepției de neconstituționalitate, aceasta fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), deci care vizează fondul cererii, și anume excepția de neconstituționalitate constatată ca fiind inadmisibilă.

Prin prevederea cuprinsă în art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit căreia „pe perioada soluționării excepției de neconstituționalitate judecarea cauzei se suspendă”, legiuitorul a instituit un caz special de suspendare obligatorie a judecății, natura sa decurgând tocmai din caracterul legii care a prevăzut o asemenea normă, al cărei conținut a fost preluat și în dispozițiile art. 303 alin. (6) C. proc. pen. Astfel, pornind tocmai de la natura obligatorie a suspendării judecății cauzei, instituită prin lege, este exclusă verificarea acesteia pe calea controlului judiciar. În consecință, pe calea interpretării per a contrario a dispoziției referitoare la suspendarea judecății cauzei, în situația invocării unei excepții de neconstituționalitate în materie penală, în condițiile art. 303 alin. (6) C. proc.

pen. cu referire la art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, fiind admisă cererea de sesizare a Curții Constituționale, dar fie nu a fost dispusă măsura suspendării judecății cauzei, fie a fost respinsă cererea de suspendare a judecății cauzei, acestea nu pot face obiectul verificării pe calea controlului judiciar al recursului, în condițiile actualei reglementări, însă constituie aspecte ce vor putea fi analizate numai de către Curtea Constituțională, cu ocazia verificării cererii asupra excepției de neconstituționalitate cu care a fost sesizată, prin controlul complet pe care aceasta urmează a-l face, asupra modului cum a fost sesizată și efectelor omisiunii dispunerii suspendării sau respingerii unei cereri de suspendare a judecății cauzei în care a fost ridicată o excepție de neconstituționalitate.

În sensul unui control asupra modului în care a fost sesizată cu o excepție de neconstituționalitate ce a fost ridicată într-o cauză penală, în care nu s-a dispus suspendarea acelei cauze, s-a pronunțat Curtea Constituțională prin decizia nr. 104 din 1 iulie 1999, publicată în M. Of. nr. 537 din 3 noiembrie 1999. De asemenea, într-o altă cauză, însă în materie civilă, Curtea Constituțională a examinat, odată cu sesizarea asupra excepției, și dispoziția de respingere a suspendării judecării cauzei, în considerentele deciziei fiind prezentate argumentele curții în raport cu nerespectarea dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, respectiv decizia nr. 32 din 6 februarie 2001 publicată în M. Of.

nr. 274 din 28 mai 2001. Or, în contextul concret al cauzei, față de considerentele mai sus arătate, dispoziția de respingere a cererii de suspendare a judecării cauzei, în condițiile în care, în baza art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată, s-a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 95 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 și a prevederilor art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., din încheierea de ședință din Camera de consiliu din 24 iunie 2009 a Curții de Apel Cluj, Secția penală și de minori, nu este supusă verificării pe calea recursului, în condițiile art. 303 alin. (6) C. proc. pen., deoarece obiectul recursului în condițiile temeiului invocat vizează numai măsurile preventive, nu și aceea a suspendării judecății cauzei, așa încât recursul declarat de inculpata M.A.

împotriva încheierii, sub aspectul arătat, este inadmisibil. Față de aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta inculpată M.A.