ÎCCJ, decizie (scj.ro #83999)

. Excepție de neconstituționalitate.

Admisibilitate

Cuprins pe materii:

Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Dispoziții

generale

Indice alfabetic:

Drept procesual penal

-

excepție

de neconstituționalitate

C.

proc

pen

.,

art. 303 alin. (6)

Legea nr. 47/1992,

art. 29

de neconstituționalitate este admisibilă, potrivit art. 29 alin. (1), (2) și

(3) din Legea nr. 47/1992, republicată, dacă sunt îndeplinite următoarele

condiții: excepția de neconstituționalitate privește o lege sau o ordonanță ori

o dispoziție dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură

cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul

acestuia (alin. 1), excepția este ridicată de una dintre părți, de instanța de

judecată sau de procuror (alin. 2) și dispoziția care formează obiectul

excepției nu a fost constatată ca fiind neconstituțională printr-o decizie

anterioară a Curții Constituționale (alin. 3). Dispozițiile care incriminează

faptele pentru care inculpatul, autor al excepției de neconstituționalitate, a

fost trimis în judecată, precum și cele care reglementează competența organului

care a efectuat urmărirea penală au legătură cu soluționarea cauzei, în sensul

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată.

47/1992, republicată, instanța de judecată respinge cererea de sesizare a

Curții Constituționale, numai dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară

prevederilor alin. (1), (2) sau (3) ale aceluiași articol. Prin urmare, în

cazul în care cererea de sesizare a Curții Constituționale nu este motivată,

însă condițiile prevăzute în art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr.

47/1992, republicată, sunt îndeplinite, instanța de judecată nu poate respinge

cererea de sesizare a Curții Constituționale, întrucât motivarea cererii nu

este prevăzută de lege printre condițiile de admisibilitate supuse controlului

instanței de judecată.

recursul împotriva încheierii prin care a fost respinsă cererea de sesizare a

Curții Constituționale este admis, instanța de recurs casează încheierea

atacată, admite cererea, sesizează Curtea Constituțională cu excepția de

neconstituționalitate și, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992,

republicată, și al art. 303 alin. (6) C.

proc

.

pen

., suspendă judecarea cauzei până la soluționarea

excepției de neconstituționalitate.

I.C.C.J.,

secția penală, decizia nr. 2497 din 29 iunie 2009

Prin

încheierea din 19 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția

penală și pentru cauze cu minori, s-a dispus, între altele, respingerea, ca

inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13 alin. (1) lit. b) și alin. (1

2

)

din O. U. G. nr. 43/2002 și a dispozițiilor art. 13

2

din Legea nr.

78/2000.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că, potrivit

art. 10 alin. (1) și (2) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea

Constituțională poate fi sesizată în cazurile prevăzute expres de art. 146 din

Constituție sau de legea sa organică, iar sesizările trebuie făcute în formă

scrisă și motivate. Or, în speță, deși inculpatul C.G. a susținut că

dispozițiile art. 13 alin. (1) lit. b) și alin. (1

2

) din O. U. G.

nr. 43/2002 și art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 vin în contradicție cu

prevederile art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3) și art. 124 alin. (2) din

Constituție, nu a motivat în

niciun

fel prin ce anume

se aduce atingere acestor dispoziții din legea fundamentală, astfel încât nu

este îndeplinită condiția imperativă a admisibilității unei cereri de sesizare

a Curții Constituționale prevăzută în art. 10 alin. (2) raportat la art. 29

alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată.

S-a mai

reținut că excepțiile invocate nu au legătură cu cauza, întrucât nu se aduce o

critică textelor de lege propriu-zise, în realitate dorindu-se modificarea

acestora.

S-a reținut, de asemenea, că toate cele trei dispoziții

legale invocate de inculpat ca fiind neconstituționale au făcut obiectul

Deciziei nr. 876 din 30 noiembrie

2006 a

Curții Constituționale, care a statuat

că cenzurarea unei eventuale interpretări a dispozițiilor ce reglementează

activitatea și competența Direcției Naționale Anticorupție nu intră în

competența Curții Constituționale, ci a instanțelor judecătorești, motiv pentru

care instanța constituțională a respins excepția.

Inculpatul C.G. a declarat recurs susținând că: respingerea

cererii de sesizare a Curții Constituționale este nelegală și netemeinică,

deoarece legea nu condiționează admisibilitatea cererii de sesizare de

motivarea acesteia; în mod greșit s-a apreciat că dispozițiile legale atacate

cu excepția de neconstituționalitate nu au legătură cu cauza și că până în

prezent ele nu au fost declarate neconstituționale.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs

invocate, dar și sub toate aspectele, conform art. 385

6

alin. (3) C.

proc

.

pen

., Înalta Curte de

Casație și Justiție constată că recursul este fondat pentru următoarele

considerente:

Din

dispozițiile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicată, rezultă fără

echivoc faptul că instanța, în fața căreia a fost ridicată o excepție de

neconstituționalitate, poate respinge cererea de sesizare a Curții

Constituționale în vederea soluționării acesteia numai atunci când excepția

este inadmisibilă, întrucât este contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3).

Așa fiind, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că,

potrivit legii, în soluționarea unei cereri de sesizare a Curții

Constituționale, instanța de judecată este competentă să verifice doar

îndeplinirea condițiilor prevăzute expres și limitativ în art. 29 alin. (1),

(2) și (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, respectiv dacă excepția de

neconstituționalitate vizează o lege sau o ordonanță în vigoare, care are

legătură cu soluționarea cauzei; dacă este ridicată de persoanele în drept și

dacă prevederile legale vizate de excepție nu au fost constatate ca fiind

neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Având în

vedere cele menționate se constată că motivarea cererii de sesizare a Curții

Constituționale nu este prevăzută de lege printre condițiile de admisibilitate

supuse controlului instanței de judecată, astfel încât în mod greșit prima

instanță a reținut că cererea nu poate fi admisă, întrucât nu este motivată.

Se constată, de asemenea, că s-a apreciat greșit că

dispozițiile legale la care se referă excepția de neconstituționalitate nu au

legătură cu soluționarea cauzei.

Astfel, din

actele dosarului rezultă că inculpatul C.G., autorul excepției, este trimis în

judecată, între altele, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute în art.

248 C

.

pen

.

raportat la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 și că urmărirea penală a

fost efectuată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -

Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Suceava, organ a cărui

competență este reglementată de art. 13 din O. U. G. nr. 43/2002.

Atâta timp

cât excepția de neconstituționalitate vizează, pe de o parte, dispozițiile

legale care incriminează fapta dedusă judecății (art. 13

2

din Legea

nr. 78/2000) și, pe de altă

parte,

dispozițiile legale care reglementează competența organului care a efectuat

urmărirea penală (art. 13 alin. 1 lit. b și alin. 1

2

din O. U. G.

nr. 43/2002), este evident că prevederile legale la care se referă excepția au

legătură cu soluționarea cauzei.

De asemenea, se constată că prevederile legale la care se

referă excepția nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie

anterioară a Curții Constituționale.

Reținând și

faptul că inculpatul face parte din categoria persoanelor la care se referă

art. 29 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicată, Înalta Curte de Casație

și Justiție constată că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute în art. 29

alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, astfel încât greșit

s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Opinia Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la

excepția de neconstituționalitate ridicată de inculpatul C.G., exprimată în

condițiile art. 29 alin. (4) teza I, este că dispozițiile art. 13 alin. (1)

lit. b) și alin. (1

2

) din O. U. G. nr. 43/2002 și art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 nu contravin dispozițiilor art. 16 alin. (1), art. 21

alin. (3) și art. 124 alin. (2) din Constituția României.

Față de

considerentele ce preced, conform art. 385

15

pct. 2 lit. d) C.

proc

.

pen

., Înalta Curte de

Casație și Justiție a admis recursul declarat de inculpatul C.G., a casat

încheierea atacată și, rejudecând, a admis cererea formulată de inculpat, a

sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. 13 alin. (1) lit. b) și alin. (1

2

) din O. U. G.

nr. 43/2002 și art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 și, conform art. 29

alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, și art. 303 alin. (6) C.

proc

.

pen

., a suspendat judecarea

cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate.

Notă: Prin soluția pronunțată în decizia nr.

2497 din 29 iunie

2009 a

Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție - adoptată în

jurisprudența Completului de 9 judecători, prin decizia nr. 618 din 17 iulie

2009 - s-a revenit asupra practicii anterioare, evidențiată în decizia nr. 1273

din 7 martie

2007 a

Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în

Jurisprudența Secției penale pe anul 2007,

volumul I, p. 116-119

și

Buletinul

jurisprudenței. Culegere de decizii pe anul 2007, p. 835-838

.