ÎCCJ, decizie (scj.ro #83942)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83942) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Cerere de sesizare a Curții Constituționale.
Condiții. Nesuspendarea judecății
Cuprins pe materii:
Drept procesual penal.
Partea specială. Judecata. Dispoziții generale
Indice alfabetic:
Drept procesual penal
-
cerere de
sesizare a Curții Constituționale
Legea nr. 47/1992,
art. 29
Cererea
de sesizare a Curții Constituționale poate fi respinsă numai atunci când
excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, întrucât este contrară
prevederilor art. 29 alin. (1), (2) sau (3) din Legea nr. 47/1992. Prin urmare,
în soluționarea unei cereri de sesizare a Curții Constituționale, instanța de
judecată este competentă să verifice exclusiv îndeplinirea condițiilor
prevăzute expres și limitativ în art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr.
47/1992, și anume dacă excepția de neconstituționalitate privește o lege sau o
ordonanță ori o dispoziție dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare care
are legătură cu soluționarea cauzei, dacă este ridicată de persoanele în drept
și dacă prevederile legale care formează obiectul excepției nu au fost
constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții
Constituționale.
În
cazul admiterii cererii de sesizare a Curții Constituționale, judecata nu se
suspendă pe perioada soluționării excepției de neconstituționalitate.
I.C.C.J., Secția penală, decizia nr.
3991 din 9 noiembrie 2010
Prin
încheierea din 4 octombrie 2010, Curtea de Apel Pitești, Secția penală și
pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca inadmisibile, excepțiile de
neconstituționalitate invocate de inculpatul C.L.
Pentru
a dispune astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
La
termenul de judecată din 4 octombrie 2010, inculpatul C.L. a invocat excepția
de neconstituționalitate a următoarelor dispoziții legale: O.U.G. nr. 134/2005
pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 43/2002 în raport cu dispozițiile
art. 115 alin. (6) din Constituție; art. 1 alin. (1) și alin. (3
1
),
art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 134/2005 (aprobată prin Legea nr. 54/2006) în
raport cu dispozițiile art. 132 alin. (1) din Constituție; art. 15
1
din O.U.G. nr. 43/2002 introdus prin art. IV pct. 11 din O.U.G. nr. 24/2004 în
raport cu dispozițiile art. 21 alin. (3), art. 28, art. 115 alin. (4) și (6) și
art. 131-132 din Constituție, precum și art. 6 paragraf 1 și art. 8 din
Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale;
art. 91
1
- art. 91
6
C. proc. pen. în raport cu
dispozițiile art. 21 alin. (3) și art. 28 din Constituție, precum și art. 6
paragraf 1 și art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a
libertăților fundamentale; Titlul XVII intitulat „Modificarea și completarea
Legii nr. 303/2004 privind statului magistraților” și art. I pct. 80 din Legea
nr. 247/2005 de modificare a art. 53 din Legea nr. 303/2004.
Instanța
de fond a constatat că textele de lege a căror neconstituționalitate a fost
invocată nu sunt esențiale pentru soluționarea cauzei, neavând legătură cu
fondul ei, ceea ce face inutilă trimiterea excepțiilor, spre competentă rezolvare,
la Curtea Constituțională.
În
legătură cu neconstituționalitatea dispozițiilor art. 91
1
- art. 91
6
C. proc. pen., s-a arătat că aceasta a fost examinată de Curtea Constituțională în mai
multe decizii, astfel că nu se mai impune o nouă sesizare a Curții pentru a nu
afecta obligativitatea deciziei inițiale de respingere și principiul
celerității procesului penal.
În
consecință, excepțiile de neconstituționalitate invocate de inculpat prin
apărătorul ales au fost considerate inadmisibile și respinse ca atare și,
implicit, cererea de sesizare a Curții Constituționale.
În
termen legal, împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul C.L.,
care a susținut că instanța de fond a respins în mod greșit excepțiile de
neconstituționalitate ca inadmisibile, substituindu-se, astfel, instanței de
control constituțional.
A
solicitat admiterea recursului și, pe fond, sesizarea Curții Constituționale cu
excepțiile ridicate. Totodată, a solicitat suspendarea judecării cauzei până la
soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate, având în vedere că acestea
au fost invocate anterior abrogării alin. (5) al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
situație în care se impune a se face aplicarea legii mai favorabile.
Examinând
recursul atât prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, în
conformitate cu dispozițiile art. 385
6
alin. (3) C. proc. pen.,
Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:
Din
conținutul dispozițiilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 rezultă fără
echivoc că instanța în fața căreia a fost ridicată o excepție de
neconstituționalitate poate respinge cererea de sesizare a Curții
Constituționale în vederea soluționării acesteia numai atunci când excepția
este inadmisibilă, întrucât este contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3).
Așa
fiind, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, potrivit legii, în
soluționarea unei cereri de sesizare a Curții Constituționale, instanța de
judecată este competentă să verifice doar îndeplinirea condițiilor prevăzute
expres și limitativ în art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992,
respectiv dacă excepția de neconstituționalitate privește o lege sau o
ordonanță ori o dispoziție dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare care
are legătură cu soluționarea cauzei; dacă este ridicată de persoanele în drept
și dacă prevederile legale care formează obiectul excepției nu au fost
constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții
Constituționale.
Instanța
de fond a examinat relevanța și pertinența cererii de sesizare a Curții
Constituționale și a ajuns la concluzia că textele atacate nu sunt esențiale
pentru soluționarea cauzei, neavând legătură cu fondul ei.
În
consecință, instanța de fond a respins ca inadmisibile excepțiile de
neconstituționalitate invocate în loc să se pronunțe doar asupra cererii de
sesizare a Curții Constituționale, subrogându-se astfel atribuțiilor exclusive
ale acesteia.
Înalta
Curte de Casație și Justiție constată că excepțiile de neconstituționalitate a
O.U.G. nr. 134/2005, art. 1 alin. (1) și alin. (3
1
) și art. 4 din
O.U.G. nr. 134/2005, art. 15
1
din O.U.G. nr. 43/2002 și art. 91
1
- art. 91
6
C. proc. pen. întrunesc condițiile de admisibilitate
prevăzute în art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea
și funcționarea Curții Constituționale.
Este
vizată neconstituționalitatea unei ordonanțe - O.U.G. nr. 134/2005 pentru
modificarea și completarea O.U.G. nr. 43/2002 - și a unor texte de lege din
aceste acte normative care au legătură cu soluționarea cauzei, inculpatul fiind
trimis în judecată pe baza actelor de urmărire penală efectuate de Direcția
Națională Anticorupție, în competența configurată prin O.U.G. nr. 134/2005
pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 43/2002.
La
dosarul cauzei, există dovezi privind efectuarea de către organele de urmărire
penală a unor interceptări și înregistrări audio/video efectuate în baza
dispozițiilor art. 91
1
- art. 91
6
C. proc. pen., texte de lege a căror constituționalitate este contestată.
Niciuna
dintre aceste prevederi legale nu a fost declarată neconstituțională printr-o
decizie anterioară a Curții Constituționale.
Opinia
Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la aceste excepții de
neconstituționalitate ridicate de inculpatul C.L. este că dispozițiile textelor
de lege criticate nu contravin dispozițiilor art. 115 alin. (4) și (6), art.
131 - 132, art. 21 alin. (3) și art. 28 din Constituție.
Cât
privește excepția de neconstituționalitate invocată a Titlului XVII intitulat
„Modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul magistraților”
și a art. I pct. 80 din Legea nr. 247/2005 de modificare a art. 53 din Legea
nr. 303/2004, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că dispozițiile
legale arătate nu au legătură cu soluționarea cauzei, astfel că nu poate face obiectul
sesizării Curții Constituționale.
Față
de cele ce preced, în baza art. 385
15
pct. 2 lit. d) C. proc. pen.,
Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul declarat de inculpatul
C.L., va casa încheierea atacată și, rejudecând, în temeiul art. 29 alin. (4)
din Legea nr. 47/1992, va admite cererea de sesizare a Curții Constituționale
privind excepția de neconstitutionalitate a dispozițiilor O.U.G. nr. 134/2005
pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 43/2002, în ansamblu, art. 1 alin.
(1) și alin. (3
1
), art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 134/2005 pentru
modificarea și completarea O.U.G. nr. 43/2002, art. 15
1
din O.U.G.
nr. 43/2002 introdus prin art. IV pct. 11 din O.U.G. nr. 24/2004, art. 91
1
- art. 91
6
C. proc. pen.
În
cauză nu se impune suspendarea judecării cauzei până la soluționarea
excepțiilor de neconstitutionalitate, întrucât modificarea normelor de
procedură conținute în dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992
este de imediată aplicabilitate, indiferent de momentul la care s-a susținut
excepția.
În
consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de
inculpat, a casat încheierea atacată și, rejudecând, a admis cererea de
sesizare a Curții Constituționale privind excepția de neconstitutionalitate a
dispozițiilor menționate, dispunând sesizarea Curții Constituționale.
Notă: În urma republicării Legii nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale în M. Of. nr. 807
din 3 decembrie 2010, dispozițiile art. 29 alin. (6) se regăsesc în art. 29
alin. (5).