ÎCCJ, decizie (scj.ro #83942)

Cerere de sesizare a Curții Constituționale. Condiții. Nesuspendarea judecății Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Dispoziții generale Indice alfabetic: Drept procesual penal - cerere de sesizare a Curții Constituționale Legea nr. 47/1992, art. 29 Cererea de sesizare a Curții Constituționale poate fi respinsă numai atunci când excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, întrucât este contrară prevederilor art. 29 alin. (1), (2) sau (3) din Legea nr. 47/1992.

Prin urmare, în soluționarea unei cereri de sesizare a Curții Constituționale, instanța de judecată este competentă să verifice exclusiv îndeplinirea condițiilor prevăzute expres și limitativ în art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992, și anume dacă excepția de neconstituționalitate privește o lege sau o ordonanță ori o dispoziție dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare care are legătură cu soluționarea cauzei, dacă este ridicată de persoanele în drept și dacă prevederile legale care formează obiectul excepției nu au fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. În cazul admiterii cererii de sesizare a Curții Constituționale, judecata nu se suspendă pe perioada soluționării excepției de neconstituționalitate.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 3991 din 9 noiembrie 2010 Prin încheierea din 4 octombrie 2010, Curtea de Apel Pitești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca inadmisibile, excepțiile de neconstituționalitate invocate de inculpatul C.L. Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut următoarele: La termenul de judecată din 4 octombrie 2010, inculpatul C.L. a invocat excepția de neconstituționalitate a următoarelor dispoziții legale: O.U.G. nr. 134/2005 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 43/2002 în raport cu dispozițiile art. 115 alin. (6) din Constituție; art. 1 alin. (1) și alin. (3 1 ), art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 134/2005 (aprobată prin Legea nr. 54/2006) în raport cu dispozițiile art. 132 alin. (1) din Constituție; art. 15 1 din O.U.G.

nr. 43/2002 introdus prin art. IV pct. 11 din O.U.G. nr. 24/2004 în raport cu dispozițiile art. 21 alin. (3), art. 28, art. 115 alin. (4) și (6) și art. 131-132 din Constituție, precum și art. 6 paragraf 1 și art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale; art. 91 1 - art. 91 6 C. proc. pen. în raport cu dispozițiile art. 21 alin. (3) și art. 28 din Constituție, precum și art. 6 paragraf 1 și art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale; Titlul XVII intitulat „Modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statului magistraților” și art. I pct. 80 din Legea nr. 247/2005 de modificare a art. 53 din Legea nr. 303/2004.

Instanța de fond a constatat că textele de lege a căror neconstituționalitate a fost invocată nu sunt esențiale pentru soluționarea cauzei, neavând legătură cu fondul ei, ceea ce face inutilă trimiterea excepțiilor, spre competentă rezolvare, la Curtea Constituțională. În legătură cu neconstituționalitatea dispozițiilor art. 91 1 - art. 91 6 C. proc. pen., s-a arătat că aceasta a fost examinată de Curtea Constituțională în mai multe decizii, astfel că nu se mai impune o nouă sesizare a Curții pentru a nu afecta obligativitatea deciziei inițiale de respingere și principiul celerității procesului penal. În consecință, excepțiile de neconstituționalitate invocate de inculpat prin apărătorul ales au fost considerate inadmisibile și respinse ca atare și, implicit, cererea de sesizare a Curții Constituționale.

În termen legal, împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul C.L., care a susținut că instanța de fond a respins în mod greșit excepțiile de neconstituționalitate ca inadmisibile, substituindu-se, astfel, instanței de control constituțional. A solicitat admiterea recursului și, pe fond, sesizarea Curții Constituționale cu excepțiile ridicate. Totodată, a solicitat suspendarea judecării cauzei până la soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate, având în vedere că acestea au fost invocate anterior abrogării alin. (5) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, situație în care se impune a se face aplicarea legii mai favorabile. Examinând recursul atât prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 385 6 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele: Din conținutul dispozițiilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 rezultă fără echivoc că instanța în fața căreia a fost ridicată o excepție de neconstituționalitate poate respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale în vederea soluționării acesteia numai atunci când excepția este inadmisibilă, întrucât este contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3). Așa fiind, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, potrivit legii, în soluționarea unei cereri de sesizare a Curții Constituționale, instanța de judecată este competentă să verifice doar îndeplinirea condițiilor prevăzute expres și limitativ în art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992, respectiv dacă excepția de neconstituționalitate privește o lege sau o ordonanță ori o dispoziție dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare care are legătură cu soluționarea cauzei; dacă este ridicată de persoanele în drept și dacă prevederile legale care formează obiectul excepției nu au fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Instanța de fond a examinat relevanța și pertinența cererii de sesizare a Curții Constituționale și a ajuns la concluzia că textele atacate nu sunt esențiale pentru soluționarea cauzei, neavând legătură cu fondul ei. În consecință, instanța de fond a respins ca inadmisibile excepțiile de neconstituționalitate invocate în loc să se pronunțe doar asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale, subrogându-se astfel atribuțiilor exclusive ale acesteia. Înalta Curte de Casație și Justiție constată că excepțiile de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 134/2005, art. 1 alin. (1) și alin. (3 1 ) și art. 4 din O.U.G. nr. 134/2005, art. 15 1 din O.U.G. nr. 43/2002 și art. 91 1 - art. 91 6 C. proc. pen.

întrunesc condițiile de admisibilitate prevăzute în art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale. Este vizată neconstituționalitatea unei ordonanțe - O.U.G. nr. 134/2005 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 43/2002 - și a unor texte de lege din aceste acte normative care au legătură cu soluționarea cauzei, inculpatul fiind trimis în judecată pe baza actelor de urmărire penală efectuate de Direcția Națională Anticorupție, în competența configurată prin O.U.G. nr. 134/2005 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 43/2002. La dosarul cauzei, există dovezi privind efectuarea de către organele de urmărire penală a unor interceptări și înregistrări audio/video efectuate în baza dispozițiilor art. 91 1 - art. 91 6 C. proc.

pen., texte de lege a căror constituționalitate este contestată. Niciuna dintre aceste prevederi legale nu a fost declarată neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. Opinia Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la aceste excepții de neconstituționalitate ridicate de inculpatul C.L. este că dispozițiile textelor de lege criticate nu contravin dispozițiilor art. 115 alin. (4) și (6), art. 131 - 132, art. 21 alin. (3) și art. 28 din Constituție. Cât privește excepția de neconstituționalitate invocată a Titlului XVII intitulat „Modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul magistraților” și a art. I pct. 80 din Legea nr. 247/2005 de modificare a art. 53 din Legea nr. 303/2004, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că dispozițiile legale arătate nu au legătură cu soluționarea cauzei, astfel că nu poate face obiectul sesizării Curții Constituționale.

Față de cele ce preced, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul declarat de inculpatul C.L., va casa încheierea atacată și, rejudecând, în temeiul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, va admite cererea de sesizare a Curții Constituționale privind excepția de neconstitutionalitate a dispozițiilor O.U.G. nr. 134/2005 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 43/2002, în ansamblu, art. 1 alin. (1) și alin. (3 1 ), art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 134/2005 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 43/2002, art. 15 1 din O.U.G. nr. 43/2002 introdus prin art. IV pct. 11 din O.U.G. nr. 24/2004, art. 91 1 - art. 91 6 C. proc. pen.

În cauză nu se impune suspendarea judecării cauzei până la soluționarea excepțiilor de neconstitutionalitate, întrucât modificarea normelor de procedură conținute în dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 este de imediată aplicabilitate, indiferent de momentul la care s-a susținut excepția. În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de inculpat, a casat încheierea atacată și, rejudecând, a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale privind excepția de neconstitutionalitate a dispozițiilor menționate, dispunând sesizarea Curții Constituționale. Notă: În urma republicării Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale în M. Of.

nr. 807 din 3 decembrie 2010, dispozițiile art. 29 alin. (6) se regăsesc în art. 29 alin. (5).