ÎCCJ, decizie (scj.ro #86708)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #86708) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Invocarea excepției de
neconstituționalitate
dispozițiilor
art
.
320 alin. (3) Cod procedură civilă. Inadmisibilitatea sesizării Curții
Constituționale.
Cuprins
pe materii.
Drept procesual civil.
Invocarea excepției de
neconstituționalitate
a
dispozițiilor
art
. 320 alin. (3) Cod procedură
civilă. Inadmisibilitatea sesizării Curții Constituționale.
Index
alfabetic
. Drept procesual civil.
-
contestație în anulare;
-
excepție de
neconstituționalitate
-
inadmisibilitate.
Legea
nr
. 47/1992:
art
.
29
C.pr.civ
.:
art
. 320
O normă, care nu face decât să reglementeze regimul
căilor de atac, nu poate avea legătura impusă de
art
.
29 alin. (1) din Legea
nr
. 47/1992, cu soluționarea
cauzei în cadrul căreia s-a invocat excepția de
neconstituționalitate
.
Judecata propriu-zisă a contestației în anulare nu
este influențată de calea de atac căreia îi va fi supusă hotărârea pronunțată.
Așadar, judecata contestației în anulare nu poate fi
determinată în
niciun
fel de regimul căilor de atac
cărora îi este supusă hotărârea dată într-o asemenea materie, pentru a se putea
susține că există legătură între pretinsa
neconstituționalitate
a
art
. 320 alin. (3)
C.pr.civ
.
(„hotărârea dată în contestația în anulare este supusă acelorași căi de atac ca
și hotărârea atacată”) și soluționarea cauzei
.
Î.C.C.J,
Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia
nr
.
6464 din 10 iunie 2009.
Prin încheierea pronunțată la 13 mai 2008 în dosarul
nr
. 246/2/2008, Curtea de Apel București, Secția a
III
-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a respins, ca
inadmisibilă, solicitarea de sesizare a Curții Constituționale formulată de
contestatoarele D.I.C. și D.M.J., cu excepția de
neconstituționalitate
a dispozițiilor
art
. 320 alin. (3)
C.pr.civ
.
Pentru a decide astfel, instanța a constatat că
excepția a fost invocată în raport de dispozițiile
art
.
16 alin. (1) și ale alin. (2), ale
art
. 21 alin. (2)
și alin. (3) teza I, ale
art
. 124 alin. (2), ale
art
. 129, ale
art
. 20 alin. (1)
și alin. (2) și ale
art
. 11 alin. (2) din Constituția
României, susținându-se că are relevanță pentru soluționarea cauzei, deoarece
prin respectiva dispoziție legală se reglementează atât compunerea completului
de judecată pentru soluționarea contestației în anulare, cât și calea de atac,
îngrădindu-li-se
justițiabililor dreptul la un proces
echitabil soluționabil în toate căile de atac (
nefiind
permis ca după soluționarea unei căi extraordinare de atac de retractare,
partea să nu mai beneficieze de
nicio
altă cale de
atac).
Instanța a apreciat, cu referire la dispozițiile
art
. 29 alin. (1) din Legea
nr
.
47/1992, că excepția este inadmisibilă, întrucât prevederile cuprinse în
art
. 320 alin. (3)
C.pr.civ
. nu
au legătură cu judecata contestațiilor în anulare care au constituit obiectul
învestirii instanței.
Aceasta, întrucât textul criticat reglementează calea
de atac ce poate fi exercitată de părți împotriva hotărârii care va fi
pronunțată asupra contestației în anulare, iar nu compunerea completului de
judecată.
Compunerea completului de judecată este dată de
caracterul extraordinar și de retractare al contestației în anulare, iar în ce
privește calificarea căii de atac ce poate fi exercitată de parte împotriva
hotărârii pronunțate în contestația în anulare, aceasta se face de instanța
ierarhic superioară și nu
împietează
în
niciun
fel modalitatea de soluționare a contestației în
anulare.
Împotriva
acestei încheieri au declarat recurs contestatoarele, care au susținut
caracterul nelegal al soluției, întrucât a făcut o apreciere greșită asupra
lipsei legăturii directe între excepția invocată și judecata cauzei.
Astfel, s-a arătat, excepția are legătură cu cadrul
procesual, care vizează două aspecte: dacă este vorba de o judecată în fond și
compunerea instanței (în raport de împrejurarea că judecata se va face de un
complet de un judecător, doi judecători sau trei judecători), cu consecințe pe
plan procedural.
Textul
art
. 320 alin. (1)
C.pr.civ
. împarte pe justițiabilii care exercită
contestația în anulare în mai multe categorii, după cum atacă o hotărâre de
fond, apel sau recurs, în funcție de care vor avea la dispoziție ulterior,
toate căile de atac prevăzute de legea procesuală civilă sau numai parte din
acestea.
Rezultă astfel, că justițiabilii au aleatoriu și
imprevizibil acces la căile de atac și la un recurs efectiv, iar justiția nu
mai este unică, imparțială și egală pentru toți cetățenii.
În cazul declarării
neconstituționalității
textului
art
. 320 alin. (3)
C.pr.civ
.,
instanțele de judecată de toate gradele ar da mai multă atenție soluționării și
judecării contestațiilor în anulare, care trebuie supuse unor căi efective de
atac în dreptul intern.
Criticile recurentei,
neîncadrate
din punct de vedere legal, astfel cum obligă dispozițiile
art
.
302
1
alin. (1)
lit
. c
C.pr.civ
.,
urmează să fie încadrate de instanță (în condițiile
art
.
306 alin. (3)
C.pr.civ
.) în dispozițiile
art
. 304
pct
. 9
C.pr.civ
., față de împrejurarea că se invocă încălcarea
art
. 29 din Legea
nr
. 47/1992.
Recursul
este
nefondat
, potrivit următoarelor considerente:
Invocând, în cadrul procesual determinat de
formularea unei contestații în anulare,
neconstituționalitatea
dispozițiilor
art
. 320 alin. (3)
C.pr.civ
.,
contestatoarele au pretins, în esență, că textul este
neconstituțional
,
întrucât împarte pe justițiabili în mai multe categorii, care au la dispoziție
diferite căi de atac, în funcție de hotărârea care face obiectul contestației
și de asemenea, compunerea instanței este influențată, după cum se apreciază că
este vorba de o judecată în fond sau în calea de atac.
Având a aprecia asupra admisibilității sesizării
Curții Constituționale, instanța a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor
art
. 29 alin. (1) și alin. (6) din Legea
nr
. 47/1992 și a constatat că nu se impune învestirea
instanței de contencios constituțional cu soluționarea excepției de
neconstituționalitate
,
nefiind
întrunite cerințele textului legal care să facă posibilă sesizarea.
Potrivit
art
. 29 alin. (1)
din Legea
nr
. 47/1992 poate fi invocată excepția de
neconstituționalitate
a unei legi sau ordonanțe ori a unei
dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care au legătură cu
soluționarea cauzei în orice fază a litigiului
și oricare ar fi obiectul
acestuia, iar în situația în care textul a cărui
neconstituționalitate
s-a invocat nu are legătură cu soluționarea cauzei, instanța va respinge ca
inadmisibilă sesizarea (
art
. 29 alin. 6).
În speță, textul a cărui
neconstituționalitate
s-a invocat stabilește că „hotărârea dată în contestație este supusă acelorași
căi de atac ca și hotărârea atacată”.
Este evident că o normă, care nu face decât să
reglementeze regimul căilor de atac, nu poate avea legătura impusă de
art
. 29 alin. (1) din Legea
nr
.
47/1992, cu soluționarea cauzei în cadrul căreia s-a invocat excepția de
neconstituționalitate
.
Judecata propriu-zisă a contestației în anulare nu
este influențată de calea de atac căreia îi va fi supusă hotărârea pronunțată.
Consecințele pretinse de recurente – în legătură cu
alcătuirea completului de judecată și considerarea contestației în anulare ca
fiind o judecată în fond – nu decurg din calificarea căii de atac (pentru a se
justifica demersul în declararea
neconstituționalității
),
ci dimpotrivă, calea de atac este atașată hotărârii ulterior pronunțării
acesteia.
Așadar, judecata contestației în anulare nu poate fi
determinată în
niciun
fel de regimul căilor de atac
cărora îi este supusă hotărârea dată într-o asemenea materie, pentru a se putea
susține că există legătură între pretinsa
neconstituționalitate
a
art
. 320 alin. (3)
C.pr.civ
.
(„hotărârea dată în contestația în anulare este supusă acelorași căi de atac ca
și hotărârea atacată”) și soluționarea cauzei.
Contrar aprecierii recurentelor, natura cauzei și
gradul jurisdicțional (fond, control judiciar) sunt cele care determină calea
de atac căreia îi este supusă judecata finalizată prin hotărârea pronunțată și
nu invers, astfel cum se pretinde prin invocarea
neconstituționalității
textului.
Instanța a reținut corect, cu referire la obiecțiile
contestatoarelor, de natură să atragă, în opinia acestora,
neconstituționalitatea
textului (și astfel, necesitatea sesizării Curții Constituționale) pe de o
parte că, în ce privește compunerea completului, ea nu este reglementată de
textul criticat, ci este dată de caracterul extraordinar și de retractare al
căii de atac iar pe de altă parte, aprecierea și calificarea căii de atac ce
poate fi exercitată împotriva hotărârii, se realizează de instanța ierarhic
superioară –
nefiind
deci,
împietată
în
niciun
fel judecata contestației în anulare.
Fără să combată ori să critice în vreun fel aceste
considerente ale instanței, care au stat la baza adoptării soluției,
recurentele s-au limitat la a prelua motivarea dată excepției de
neconstituționalitate
cu ocazia invocării acesteia.
În consecință, s-a constatat că instanța a făcut o
corectă aplicare la speță a dispozițiilor
art
. 29 din
Legea
nr
. 47/1992, atunci când a constatat că
neconstituționalitatea
invocată a
art
.
320 alin. (3)
C.pr.civ
. nu are legătură cu
soluționarea cauzei și ca atare, sesizarea Curții Constituționale este
inadmisibilă.
Reținându-se așadar, caracterul legal al soluției,
recursul declarat a fost respins ca
nefondat
.