ÎCCJ, decizie (scj.ro #86708)

Invocarea excepției de neconstituționalitate dispozițiilor art . 320 alin. (3) Cod procedură civilă. Inadmisibilitatea sesizării Curții Constituționale. Cuprins pe materii. Drept procesual civil. Invocarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art . 320 alin. (3) Cod procedură civilă. Inadmisibilitatea sesizării Curții Constituționale. Index alfabetic . Drept procesual civil. - contestație în anulare; - excepție de neconstituționalitate - inadmisibilitate. Legea nr . 47/1992: art . 29 C.pr.civ .: art . 320 O normă, care nu face decât să reglementeze regimul căilor de atac, nu poate avea legătura impusă de art . 29 alin. (1) din Legea nr . 47/1992, cu soluționarea cauzei în cadrul căreia s-a invocat excepția de neconstituționalitate . Judecata propriu-zisă a contestației în anulare nu este influențată de calea de atac căreia îi va fi supusă hotărârea pronunțată.

Așadar, judecata contestației în anulare nu poate fi determinată în niciun fel de regimul căilor de atac cărora îi este supusă hotărârea dată într-o asemenea materie, pentru a se putea susține că există legătură între pretinsa neconstituționalitate a art . 320 alin. (3) C.pr.civ . („hotărârea dată în contestația în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată”) și soluționarea cauzei . Î.C.C.J, Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr . 6464 din 10 iunie 2009. Prin încheierea pronunțată la 13 mai 2008 în dosarul nr . 246/2/2008, Curtea de Apel București, Secția a III -a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a respins, ca inadmisibilă, solicitarea de sesizare a Curții Constituționale formulată de contestatoarele D.I.C.

și D.M.J., cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art . 320 alin. (3) C.pr.civ . Pentru a decide astfel, instanța a constatat că excepția a fost invocată în raport de dispozițiile art . 16 alin. (1) și ale alin. (2), ale art . 21 alin. (2) și alin. (3) teza I, ale art . 124 alin. (2), ale art . 129, ale art . 20 alin. (1) și alin. (2) și ale art . 11 alin. (2) din Constituția României, susținându-se că are relevanță pentru soluționarea cauzei, deoarece prin respectiva dispoziție legală se reglementează atât compunerea completului de judecată pentru soluționarea contestației în anulare, cât și calea de atac, îngrădindu-li-se justițiabililor dreptul la un proces echitabil soluționabil în toate căile de atac ( nefiind permis ca după soluționarea unei căi extraordinare de atac de retractare, partea să nu mai beneficieze de nicio altă cale de atac).

Instanța a apreciat, cu referire la dispozițiile art . 29 alin. (1) din Legea nr . 47/1992, că excepția este inadmisibilă, întrucât prevederile cuprinse în art . 320 alin. (3) C.pr.civ . nu au legătură cu judecata contestațiilor în anulare care au constituit obiectul învestirii instanței. Aceasta, întrucât textul criticat reglementează calea de atac ce poate fi exercitată de părți împotriva hotărârii care va fi pronunțată asupra contestației în anulare, iar nu compunerea completului de judecată. Compunerea completului de judecată este dată de caracterul extraordinar și de retractare al contestației în anulare, iar în ce privește calificarea căii de atac ce poate fi exercitată de parte împotriva hotărârii pronunțate în contestația în anulare, aceasta se face de instanța ierarhic superioară și nu împietează în niciun fel modalitatea de soluționare a contestației în anulare.

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs contestatoarele, care au susținut caracterul nelegal al soluției, întrucât a făcut o apreciere greșită asupra lipsei legăturii directe între excepția invocată și judecata cauzei. Astfel, s-a arătat, excepția are legătură cu cadrul procesual, care vizează două aspecte: dacă este vorba de o judecată în fond și compunerea instanței (în raport de împrejurarea că judecata se va face de un complet de un judecător, doi judecători sau trei judecători), cu consecințe pe plan procedural. Textul art . 320 alin. (1) C.pr.civ . împarte pe justițiabilii care exercită contestația în anulare în mai multe categorii, după cum atacă o hotărâre de fond, apel sau recurs, în funcție de care vor avea la dispoziție ulterior, toate căile de atac prevăzute de legea procesuală civilă sau numai parte din acestea.

Rezultă astfel, că justițiabilii au aleatoriu și imprevizibil acces la căile de atac și la un recurs efectiv, iar justiția nu mai este unică, imparțială și egală pentru toți cetățenii. În cazul declarării neconstituționalității textului art . 320 alin. (3) C.pr.civ ., instanțele de judecată de toate gradele ar da mai multă atenție soluționării și judecării contestațiilor în anulare, care trebuie supuse unor căi efective de atac în dreptul intern. Criticile recurentei, neîncadrate din punct de vedere legal, astfel cum obligă dispozițiile art . 302 1 alin. (1) lit . c C.pr.civ ., urmează să fie încadrate de instanță (în condițiile art . 306 alin. (3) C.pr.civ .) în dispozițiile art . 304 pct . 9 C.pr.civ ., față de împrejurarea că se invocă încălcarea art . 29 din Legea nr . 47/1992.

Recursul este nefondat , potrivit următoarelor considerente: Invocând, în cadrul procesual determinat de formularea unei contestații în anulare, neconstituționalitatea dispozițiilor art . 320 alin. (3) C.pr.civ ., contestatoarele au pretins, în esență, că textul este neconstituțional , întrucât împarte pe justițiabili în mai multe categorii, care au la dispoziție diferite căi de atac, în funcție de hotărârea care face obiectul contestației și de asemenea, compunerea instanței este influențată, după cum se apreciază că este vorba de o judecată în fond sau în calea de atac. Având a aprecia asupra admisibilității sesizării Curții Constituționale, instanța a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art . 29 alin. (1) și alin. (6) din Legea nr . 47/1992 și a constatat că nu se impune învestirea instanței de contencios constituțional cu soluționarea excepției de neconstituționalitate , nefiind întrunite cerințele textului legal care să facă posibilă sesizarea.

Potrivit art . 29 alin. (1) din Legea nr . 47/1992 poate fi invocată excepția de neconstituționalitate a unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care au legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia, iar în situația în care textul a cărui neconstituționalitate s-a invocat nu are legătură cu soluționarea cauzei, instanța va respinge ca inadmisibilă sesizarea ( art . 29 alin. 6). În speță, textul a cărui neconstituționalitate s-a invocat stabilește că „hotărârea dată în contestație este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată”.

Este evident că o normă, care nu face decât să reglementeze regimul căilor de atac, nu poate avea legătura impusă de art . 29 alin. (1) din Legea nr . 47/1992, cu soluționarea cauzei în cadrul căreia s-a invocat excepția de neconstituționalitate . Judecata propriu-zisă a contestației în anulare nu este influențată de calea de atac căreia îi va fi supusă hotărârea pronunțată. Consecințele pretinse de recurente – în legătură cu alcătuirea completului de judecată și considerarea contestației în anulare ca fiind o judecată în fond – nu decurg din calificarea căii de atac (pentru a se justifica demersul în declararea neconstituționalității ), ci dimpotrivă, calea de atac este atașată hotărârii ulterior pronunțării acesteia.

Așadar, judecata contestației în anulare nu poate fi determinată în niciun fel de regimul căilor de atac cărora îi este supusă hotărârea dată într-o asemenea materie, pentru a se putea susține că există legătură între pretinsa neconstituționalitate a art . 320 alin. (3) C.pr.civ . („hotărârea dată în contestația în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată”) și soluționarea cauzei. Contrar aprecierii recurentelor, natura cauzei și gradul jurisdicțional (fond, control judiciar) sunt cele care determină calea de atac căreia îi este supusă judecata finalizată prin hotărârea pronunțată și nu invers, astfel cum se pretinde prin invocarea neconstituționalității textului.

Instanța a reținut corect, cu referire la obiecțiile contestatoarelor, de natură să atragă, în opinia acestora, neconstituționalitatea textului (și astfel, necesitatea sesizării Curții Constituționale) pe de o parte că, în ce privește compunerea completului, ea nu este reglementată de textul criticat, ci este dată de caracterul extraordinar și de retractare al căii de atac iar pe de altă parte, aprecierea și calificarea căii de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârii, se realizează de instanța ierarhic superioară – nefiind deci, împietată în niciun fel judecata contestației în anulare. Fără să combată ori să critice în vreun fel aceste considerente ale instanței, care au stat la baza adoptării soluției, recurentele s-au limitat la a prelua motivarea dată excepției de neconstituționalitate cu ocazia invocării acesteia.

În consecință, s-a constatat că instanța a făcut o corectă aplicare la speță a dispozițiilor art . 29 din Legea nr . 47/1992, atunci când a constatat că neconstituționalitatea invocată a art . 320 alin. (3) C.pr.civ . nu are legătură cu soluționarea cauzei și ca atare, sesizarea Curții Constituționale este inadmisibilă. Reținându-se așadar, caracterul legal al soluției, recursul declarat a fost respins ca nefondat .