ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3203/2009

Asupra recursului penal de față; Prin încheierea din 30 septembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 a fost respinsă cererea formulată de către inculpatul S.G. privind sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a disp. art. 327 alin. (3) C. proc. pen. În baza art. 300/2 rap. la art. 160/b alin. (1) și (3) C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a aceluiași inculpat.

S-a reținut că în conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 (republicată), Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia, dacă excepția a fost invocată de către una din părți, de către procuror sau din oficiu de către instanța de judecată și dacă prevederile ce fac obiectul excepției nu au fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. Aliniatul 6 al art. 29 din Legea nr. 47/1992 prevede că dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1)-(3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Analizând, din această perspectivă, excepția de neconstituționalitate invocată de către apelantul-inculpat S.G., Curtea de Apel reține că aceasta are ca obiect dispozițiile art. 327 alin. (3) C. proc. pen., potrivit cărora "Dacă ascultarea vreunuia dintre martori nu mai este posibilă, instanța dispune citirea depoziției date de acesta în cursul urmăririi penale și va ține seama de ea la judecarea cauzei". Invocarea excepției de neconstitutionalitate menționate s-a realizat cu ocazia soluționării, printre altele, a apelului declarat de către inculpatul S.G. împotriva sentinței penale nr. 1538 din 23 decembrie 2008 a Tribunalului București, secția a II - a penală, și după ce instanța de apel, constatând lipsa oricărui rezultat al demersurilor efectuate timp de aproximativ 6 luni în vederea audierii a doi martori cu identitate protejată, a făcut aplicarea dispozițiilor legale a căror neconstitutionalitate se invocă.

Luarea în considerare a stadiului procesual și a împrejurărilor concrete în care a fost invocată excepția analizată se impune în prezenta cauză pentru a se stabili în ce măsură ea tinde în mod real la constatarea neconstitutionalității unei prevederi legale de care depinde soluționarea cauzei, cu respectarea competențelor Curții Constituționale, sau la cenzurarea unei măsuri a instanței de judecată într-un alt cadru decât cel al controlului judiciar exercitat în căile de atac. Aceasta deoarece admisibilitatea unei excepții de neconstitutionalitate nu poate fi examinată printr-o verificare pur formală a condițiilor prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, ci reclamă în mod necesar și o analiză a scopului real în care a fost invocată, pentru a se evita astfel un eventual gir dat unui exercițiu al dreptului procesual neconcordant cu rațiunea legală a acelui drept.

În cauză de față, Curtea apreciază că îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstitutionalitate este doar aparentă, autorul acesteia tinzând nu la constatarea neconstitutionalitătii unor prevederi legate semnificativ de soluționarea cauzei, ci la cenzurarea unei măsuri deja dispuse de către instanță în procedura judiciară, prin intermediul unui control de constituționalitate, ceea ce contravine specificului și finalității acestui control. Astfel, cu ocazia cercetării judecătorești în primă instanță, la termenul din data de 09 decembrie 2008, Tribunalul a constatat imposibilitatea audierii martorilor "D.F." și "C.H." - nume de cod și a făcut aplicarea dispozițiilor art. 327 alin. (3) C. proc.

pen. Măsura a fost dispusă în prezența inculpatului S.G. , asistat de aceiași apărători aleși, fără a se formula obiecțiuni față de aplicarea acestui text de lege în condițiile menționate. Măsura instanței și eventuala neconstituționalitate a textului de lege aplicat nu au fost criticate nici cu ocazia declarării apelului (nemotivat de altfel, până la acest moment), deși date fiind consecințele acestei măsuri inculpatul ar fi avut în mod evident interesul să le invoce. Nici cu ocazia soluționării cauzei în apel, pe parcursul termenelor de judecată acordate în perioada 06 aprilie 2009 -30 septembrie 2009 în vederea audierii celor doi martori cu identitate protejată (a căror neprezentare s-a datorat acelorași cauze ca și în primă instanță), apelantul-inculpat nu a înțeles să critice neconcordanța dintre dispozițiile legale aplicabile în procedura de ascultare a martorilor și legea fundamentală a țării.

Invocarea excepției de neconstituționalitate s-a realizat doar în momentul în care instanța de apel, constatând la rândul său imposibilitatea audierii celor doi martori pentru motive similare ca și prima instanță, a făcut aplicarea dispozițiilor art. 327 alin. (3) C. proc. pen. Or, având în vedere contextul procesual menționat, dar și motivele invocate în susținerea admisiblității excepției de către autorul acesteia, Curtea constată că procedeul ales de către apelantul-inculpat exprimă mai ales nemulțumirea acestuia față de modul concret de administrare a probatoriilor în prezenta cauză, și mai puțin față de neconcordanța strictă dintre dispozițiile art. 327 alin. (3) C. proc. pen. și prevederile constituționale.

Invocarea excepției de neconstituționalitate a acestui text de lege tinde astfel la a conferi în mod nejustificat instanței constituționale atribuții specifice instanțelor judiciare, cu încălcarea competenței recunoscute de lege forului constituțional. Având în vedere dispozițiile art. 57 din Constituție, Curtea de Apel apreciază că exercitarea dreptului procesual prevăzut de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu s-a realizat în concordanță și în vederea atingerii scopului pentru care acest drept a fost recunoscut de lege, iar sesizarea Curții Constituționale ar fi nejustificată și de natură a determina tergiversarea soluționării cauzei. Caracterul nejustificat al sesizării Curții Constituționale este relevat și de motivele pur formale invocate în susținerea excepției, motive ce au fost în repetate rânduri avute în vedere de către Curte la soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate a disp.

art. 327 alin. (3) C. proc. pen. soluționate anterior. Chiar dacă nici una dintre deciziile pronunțate anterior nu a constatat neconstituționalitatea art. 327 alin. (3) C. proc. pen. [justificându-se astfel formal îndeplinirea condiției prevăzute de arte 29 alin. (3)din Legea nr. 47/1992], totuși nu se poate face abstracție de orientarea constant afirmată de către Curte în deciziile nr. 16 din 15 ianuarie 2008, 334 din 18 martie 2008 și 935 din 23 septembrie 2008, în care, raportându-se la aceleași prevederi constituționale și europene, a respins excepția invocată.

Totodată, orientarea Curții este cu atât mai evidentă în deciziile pronunțate la sfârșitul anului 2008 și în cursul anului 2009, în cuprinsul cărora instanța constituțională se limitează la a face trimitere la jurisprudența sa anterioară, fără a mai examina distinct susținerile autorilor excepțiilor (deciziile nr. 1244 din 18 noiembrie 2008, 1381 din 16 decembrie 2008, 221 din 17 februarie 2009, 677 din 05 mai 2009 și 848 din 09 iunie 2009). Pentru aceste considerente, Curtea de Apel a apreciat că stadiul procesual în care a fost invocată excepția analizată, finalitatea urmărită de autorul excepției, contrară scopului real al art. 29 din Legea nr. 47/1992 și motivele pur formale invocate în susținerea excepției, supuse în repetate rânduri cenzurii Curții Constituționale, justifică aprecierea excepției ca inadmisibilă, cu respingerea, în consecință, a cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Asupra stării de arest preventiva inculpatului, s-a reținut că prin sentința penală nr. 1538 din 23 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a II a penală in dosarul 11875/3/2008, a fost condamnat inculpatul S.G., la pedeapsa rezultantă de 15 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 10 rap. la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen. și art. 10 rap. la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. si art. 75 lit. a) C. pen., reținându-se că, in toamna anului 2006, împreuna cu coinculpatul D.S.

si alții, a organizat procurarea, deținerea, transportul pe ruta Turcia-România a cantității de 10 kg heroină in vederea vânzării, droguri descoperite de către autoritățile bulgare la data de 28 noiembrie 2006 asupra cetățeanului român C.V., iar in primăvara anului 2007, împreuna cu același coinculpat, a organizat introducerea pe teritoriul tarii noastre a cantității de 2947,1 grame heroina in vederea vânzării, droguri descoperite la data de 28 martie 2007 pe raza Municipiului București. Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea de Apel a constatat că temeiurile care au determinat arestarea inițială a inculpatului se mențin neschimbate, justificând privarea de libertate în continuare a acestuia pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal.

Astfel, în cauză există indicii temeinice, în accepțiunea prevăzută de art. 68/1 C. proc. pen., ce justifică presupunerea rezonabilă că inculpatul că a săvârșit anumite fapte prevăzute de legea penală, astfel cum rezultă din procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, rapoartele de constatare tehnico-științifică, procesul-verbal de supraveghere operativa, procesele-verbale întocmite de investigatorii sub acoperire, procesele-verbale întocmite de organele de politie judiciara, procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice, actele procedurale comunicate de autoritățile bulgare, declarațiile martorilor cu nume de cod „M.C.", "C.M." ș.a, înregistrările video in mediul ambiental și celelalte mijloace de probă avute în vedere la pronunțarea sentinței instanței de fond.

Pe de altă parte, se constată că sunt îndeplinite în continuare și condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile deduse judecății fiind închisoarea în împrejurările săvârșirii faptelor, periculozitatea socială ridicată a activității de organizare a traficului ilicit de droguri, amploarea acestui gen de infracțiuni ce pun in pericol sănătatea publică și circumstanțele personale ale inculpatului, se constituie în date că lăsarea acestuia în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică. Sub acest aspect, Curtea de Apel a apreciat că toate argumentele ce au justificat până la acest moment procesual menținerea stării de arest preventiv a inculpatului își mențin valabilitatea și nu se constată apariția unor elemente noi, care să ducă la concluzia că o atare măsură nu mai este de natură a corespunde scopului său legal.

S-a apreciat că perioada de 17 luni de detenție preventivă a inculpatului S.G. nu este de natură a depăși, nici la acest moment procesual, rezonabilitatea ce trebuie să o caracterizeze, având în vedere în acest sens criteriile constant afirmate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și anume complexitatea cauzei și a tuturor împrejurărilor ce trebuie lămurite, particularitățile administrării probatoriului și comportamentul autorităților, cărora nu li se pot imputa întârzieri nejustificate în derularea procesului.

Î n acest context, având în vedere și stadiul în care se află prezenta cauză, respectiv apel declarat de inculpat împotriva hotărârii de condamnare, Curtea de Apel a apreciat că menținerea măsurii arestării preventive este necesară și justificată în vederea realizării scopului procesului penal, iar o altă măsură preventivă, restrictivă de libertate, nu este suficientă pentru a garanta prezența inculpatului la derularea procesului și atingerea finalității acestuia. Î mpotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul S.G. , susținând în esență că excepția de neconstitutionalitate invocată întrunește condițiile de admisibilitate prevăzute de lege pentru a putea fi sesizată Curtea Constituțională, iar în ce privește starea de arest-că nu mai subzistă temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri față de inculpat și nu au intervenit temeiuri noi care să impună menținerea inculpatului în stare de arest preventiv.

Examinând încheierea recurată prin prisma criticilor formulate și din oficiu conform art. 385/6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Î n ce privește excepția de neconstitutionalitate a art. 327alin. (3) C. proc. pen., Curtea reține că aceasta nu întrunește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992,astfel încât în mod corect instanța de apel a respins cererea inculpatului de sesizare a Curții Constituționale. Î n acest sens, se constată că pe calea excepției invocate se tinde în realitate la cenzurarea unei măsuri dispuse de instanță în cursul procesului, atribut care nu aparține Curții Constituționale, ci instanței de control judiciar (în speță, Înalta Curte de Casație și Justiție, care va putea aprecia, în măsura în care va fi investită cu soluționarea recursului, pe fondul cauzei, dacă în speță s-a făcut în mod legal aplicabilitatea dispoziției procedurale în litigiu).

Cu alte cuvinte, ceea ce se pune în discuție nu este o chestiune de constituționalitatea o problemă de aplicare a legii, ceea ce excede competenței Curții Constituționale. Pe de altă parte, așa cum s-a reținut în încheierea recurată, dispoziția legală amintită a mai făcut obiectul controlului de constituționalitate, aspect care, desigur, nu constituie un impediment legal pentru o nouă sesizare a Curții Constituționalitate, dar ridică un semn de întrebare asupra scopului real urmărit prin invocarea din nou a aceleiași excepții, în condițiile în care nu s-au susținut argumente noi, de natură să contureze măcar posibilitatea ca instanța de contencios constituțional să-și revizuiască propria jurisprudență.

Î n aceste condiții, soluția instanței de apel pe rolul căreia cauza se află, de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, este legală și temeinică, astfel încât sub acest aspect recursul inculpatului este nefondat. De asemenea neîntemeiată este și susținerea acestuia, în sensul că nu se mai mențin temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive. Ca și instanța de apel, Curtea constată că temeiurile de fapt și de drept existente la momentul arestării inculpatului subzistă și în prezent și justifică privarea de libertate în continuare a acestuia.

Astfel, în cauză există mai mult decât presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis faptele pentru care este cercetat (în condițiile în care există o hotărâre de condamnare în primă in stanță), fapte cu un grad ridicat de pericol social, natura acestora, împrejurările în care au fost comise (fiind vorba despre organizarea introducerii în România, la date diferite, a unor cantități importante de heroină),amploarea fenomenului de trafic de droguri și amenințarea pe care acesta o reprezintă la adresa sănătății publice justificând aprecierea că lăsarea inculpatului în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Pentru toate aceste considerente, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de către inculpat, obligându-l totodată la plata cheltuielilor judiciare către stat ocazionate de soluționarea căii sale de atac, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul S.G. împotriva încheierii din 30 septembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 octombrie 2009.