ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3203/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3203/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra

recursului penal de față;

Prin încheierea din 30 septembrie 2009 a Curții

de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de

familie, în baza art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 a fost respinsă

cererea formulată de către inculpatul S.G. privind sesizarea Curții

Constituționale cu soluționarea excepției de

neconstituționalitate

a

disp.

art. 327

alin.

(3) C. proc. pen.

În baza art. 300/2 rap. la art. 160/b alin. (1)

și (3) C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a aceluiași inculpat.

S-a reținut că în conformitate cu dispozițiile

art. 29 alin. (1)-(3)

din Legea nr. 47/1992

(republicată), Curtea Constituțională decide

asupra excepțiilor ridicate

în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau

ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare,

care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare

ar fi obiectul acestuia, dacă excepția a fost invocată de către una din părți,

de către procuror sau din oficiu de către instanța de judecată și dacă prevederile

ce fac obiectul excepției nu au fost constatate ca fiind neconstituționale

printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Aliniatul 6 al art. 29 din Legea nr. 47/1992

prevede că dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin.

(1)-(3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a

Curții Constituționale.

Analizând, din această perspectivă, excepția de

neconstituționalitate invocată de către apelantul-inculpat S.G., Curtea de Apel

reține că aceasta are ca obiect dispozițiile art. 327 alin. (3) C. proc. pen.,

potrivit cărora "Dacă ascultarea vreunuia dintre martori nu mai este

posibilă, instanța dispune

citirea

depoziției date de acesta în cursul urmăririi penale și va ține

seama de

ea la judecarea cauzei".

Invocarea excepției de neconstitutionalitate

menționate s-a realizat cu ocazia soluționării, printre altele, a apelului

declarat de către inculpatul S.G. împotriva sentinței penale nr. 1538 din 23

decembrie 2008 a Tribunalului București, secția a

II

- a

penală, și după ce instanța de apel, constatând lipsa oricărui rezultat al

demersurilor efectuate timp de aproximativ 6 luni în vederea audierii a doi

martori cu identitate protejată, a făcut aplicarea dispozițiilor legale a căror

neconstitutionalitate se invocă.

Luarea în considerare a stadiului procesual și

a împrejurărilor concrete în care a fost invocată excepția analizată se impune

în prezenta cauză pentru a se stabili în ce măsură ea

tinde în mod real la constatarea neconstitutionalității unei prevederi

legale

de care depinde soluționarea cauzei, cu respectarea competențelor Curții

Constituționale, sau la cenzurarea unei măsuri a instanței de judecată într-un

alt cadru decât cel al controlului judiciar exercitat în căile de atac.

Aceasta deoarece admisibilitatea unei excepții

de neconstitutionalitate nu poate fi examinată printr-o verificare pur formală

a condițiilor prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, ci

reclamă în mod necesar și o analiză a scopului real în care a fost invocată,

pentru a se evita astfel un eventual gir dat unui exercițiu al dreptului

procesual neconcordant cu rațiunea legală a acelui drept.

În cauză de față, Curtea apreciază că

îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstitutionalitate

este doar aparentă, autorul acesteia tinzând nu la constatarea

neconstitutionalitătii unor prevederi legate semnificativ de soluționarea

cauzei, ci la cenzurarea unei măsuri deja dispuse de către instanță în

procedura judiciară, prin intermediul unui control de constituționalitate, ceea

ce contravine specificului și finalității acestui control.

Astfel, cu ocazia

cercetării judecătorești în primă instanță, la

termenul

din data de 09 decembrie 2008, Tribunalul a constatat imposibilitatea audierii

martorilor "D.F." și "C.H." - nume de cod și a făcut

aplicarea dispozițiilor art. 327

alin. (3)

C. proc. pen. Măsura a fost dispusă în prezența inculpatului S.G.

,

asistat de aceiași apărători aleși, fără a se formula obiecțiuni față de

aplicarea acestui text de lege în condițiile menționate.

Măsura instanței și eventuala

neconstituționalitate a textului

de lege

aplicat nu au fost criticate nici cu ocazia declarării apelului

(nemotivat

de altfel, până la acest moment), deși date fiind consecințele acestei măsuri

inculpatul ar fi avut în mod evident interesul să le invoce.

Nici cu ocazia soluționării cauzei în apel, pe

parcursul termenelor de judecată acordate în perioada 06 aprilie 2009 -30

septembrie 2009 în vederea audierii celor doi martori cu identitate

protejată (a căror neprezentare s-a datorat

acelorași cauze ca și în

primă instanță), apelantul-inculpat nu a

înțeles să critice neconcordanța dintre dispozițiile legale aplicabile în

procedura de

ascultare a martorilor și

legea fundamentală a țării.

Invocarea excepției de neconstituționalitate

s-a realizat doar în momentul în care instanța de apel, constatând la rândul

său imposibilitatea audierii celor doi martori pentru motive similare ca și

prima instanță, a făcut aplicarea dispozițiilor art. 327 alin. (3) C. proc.

pen.

Or, având în vedere contextul procesual

menționat, dar și motivele invocate în susținerea admisiblității excepției de

către autorul acesteia, Curtea constată că procedeul ales de către

apelantul-inculpat exprimă mai ales nemulțumirea

acestuia față de modul concret de administrare a probatoriilor în prezenta

cauză, și

mai puțin față de neconcordanța strictă dintre dispozițiile

art. 327

alin. (3) C. proc. pen. și

prevederile constituționale. Invocarea excepției de

neconstituționalitate

a acestui text de lege tinde astfel la a conferi în mod nejustificat instanței

constituționale atribuții specifice instanțelor judiciare, cu încălcarea

competenței recunoscute de lege forului constituțional.

Având în vedere dispozițiile art. 57

din Constituție, Curtea de Apel apreciază că exercitarea dreptului procesual

prevăzut de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu s-a realizat în concordanță și în

vederea atingerii scopului pentru care acest drept a fost recunoscut de lege,

iar sesizarea Curții Constituționale ar fi nejustificată și de natură a

determina tergiversarea soluționării cauzei.

Caracterul

nejustificat al sesizării Curții Constituționale este relevat și de motivele

pur formale invocate în susținerea excepției,

motive ce au

fost în repetate rânduri avute în vedere de către Curte la soluționarea

excepțiilor de neconstituționalitate a disp. art. 327 alin. (3) C. proc. pen.

soluționate anterior. Chiar dacă nici una dintre deciziile pronunțate anterior

nu a constatat neconstituționalitatea art. 327 alin. (3) C. proc. pen.

[justificându-se astfel formal îndeplinirea condiției prevăzute de arte 29

alin. (3)din Legea nr. 47/1992], totuși nu se poate face abstracție de

orientarea constant afirmată de către Curte în deciziile nr. 16 din 15 ianuarie

2008, 334 din 18 martie 2008 și 935 din 23 septembrie 2008, în care,

raportându-se la aceleași prevederi constituționale și europene, a respins

excepția invocată.

Totodată, orientarea Curții este cu

atât mai evidentă în deciziile pronunțate la sfârșitul anului 2008 și în cursul

anului 2009, în cuprinsul cărora instanța constituțională se limitează la a

face

trimitere la jurisprudența sa

anterioară, fără a mai examina distinct

susținerile autorilor

excepțiilor (deciziile nr. 1244 din 18 noiembrie 2008, 1381 din 16 decembrie

2008, 221 din 17 februarie 2009, 677 din 05 mai 2009 și 848 din 09 iunie 2009).

Pentru aceste considerente, Curtea de

Apel a apreciat că stadiul procesual în care a fost invocată excepția

analizată, finalitatea urmărită de autorul excepției, contrară scopului real al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 și motivele pur formale invocate în susținerea

excepției, supuse în repetate rânduri cenzurii Curții Constituționale,

justifică aprecierea excepției ca inadmisibilă, cu respingerea, în consecință,

a cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Asupra stării de arest preventiva

inculpatului, s-a reținut că prin sentința penală nr. 1538 din 23 decembrie

2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a

II

a penală

in dosarul 11875/3/2008, a fost condamnat inculpatul S.G., la pedeapsa

rezultantă de 15 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de

art. 10 rap. la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art.

41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen. și art. 10 rap. la art. 3 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. si art.

75 lit. a) C. pen., reținându-se că, in toamna anului 2006, împreuna cu

coinculpatul D.S. si alții, a organizat procurarea, deținerea, transportul pe

ruta Turcia-România a cantității de 10 kg heroină in vederea vânzării, droguri

descoperite de către autoritățile bulgare la data de 28 noiembrie 2006 asupra

cetățeanului român C.V., iar in primăvara anului 2007, împreuna cu același

coinculpat, a organizat introducerea pe teritoriul tarii noastre a cantității

de 2947,1 grame heroina in vederea vânzării, droguri descoperite la data de 28

martie 2007 pe raza Municipiului București.

Analizând actele și lucrările

dosarului, Curtea de Apel a constatat că temeiurile care au determinat

arestarea inițială a inculpatului se mențin neschimbate, justificând privarea

de libertate în continuare a acestuia pentru a se asigura buna desfășurare a

procesului penal.

Astfel, în cauză există indicii temeinice, în

accepțiunea

prevăzută de art. 68/1 C. proc.

pen., ce justifică

presupunerea

rezonabilă că inculpatul că a săvârșit anumite fapte

prevăzute de legea

penală, astfel cum rezultă din procesul-verbal de constatare a infracțiunii

flagrante, rapoartele de constatare tehnico-științifică, procesul-verbal de supraveghere

operativa, procesele-verbale întocmite de investigatorii sub acoperire,

procesele-verbale întocmite de organele de politie judiciara, procesele-verbale

de redare a convorbirilor telefonice, actele procedurale comunicate de

autoritățile bulgare, declarațiile martorilor cu nume de cod „M.C.",

"C.M." ș.a, înregistrările video in mediul ambiental și celelalte

mijloace de

probă avute în vedere la

pronunțarea sentinței instanței de fond.

Pe de altă parte, se constată că sunt

îndeplinite în continuare și condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc.

pen., pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile deduse judecății fiind

închisoarea în împrejurările săvârșirii faptelor, periculozitatea socială

ridicată a activității de organizare a traficului ilicit de droguri, amploarea

acestui gen de infracțiuni ce pun in pericol sănătatea publică și

circumstanțele personale ale inculpatului, se constituie în date că lăsarea

acestuia în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.

Sub acest aspect, Curtea de Apel a apreciat că

toate argumentele ce au justificat până la acest moment procesual menținerea

stării de arest preventiv a inculpatului își mențin valabilitatea și nu se

constată apariția unor elemente noi, care să ducă la concluzia că o atare

măsură nu mai este de natură a corespunde scopului său legal.

S-a apreciat că

perioada de 17 luni de detenție preventivă a

inculpatului

S.G. nu este de natură a depăși, nici la acest moment procesual, rezonabilitatea

ce trebuie să o caracterizeze, având în vedere în acest sens criteriile

constant afirmate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și anume

complexitatea cauzei și a tuturor împrejurărilor ce trebuie

lămurite, particularitățile

administrării

probatoriului și

comportamentul autorităților, cărora nu li se

pot imputa întârzieri nejustificate în derularea procesului.

Î

n acest context, având în vedere și stadiul în care se află prezenta

cauză, respectiv apel declarat de inculpat împotriva

hotărârii de condamnare, Curtea de Apel a apreciat că menținerea

măsurii arestării preventive este necesară și justificată în vederea

realizării

scopului procesului penal, iar o altă măsură preventivă,

restrictivă de libertate, nu este suficientă

pentru a garanta prezența

inculpatului

la derularea procesului și atingerea finalității acestuia.

Î

mpotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul

S.G.

, susținând în esență că

excepția de neconstitutionalitate

invocată întrunește

condițiile de admisibilitate prevăzute de lege

pentru a putea fi sesizată Curtea Constituțională, iar în ce privește

starea

de arest-că nu mai subzistă temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri

față de inculpat și nu au intervenit temeiuri noi care să impună menținerea

inculpatului în stare de arest preventiv.

Examinând

încheierea recurată prin prisma criticilor

formulate

și din oficiu conform art. 385/6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

constată

că recursul este nefondat.

Î

n ce privește excepția de neconstitutionalitate a

art. 327alin. (3)

C. proc. pen., Curtea reține că aceasta

nu întrunește condițiile de

admisibilitate

prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992,astfel încât

în mod corect

instanța de apel a respins cererea inculpatului de sesizare a Curții

Constituționale.

Î

n acest

sens, se constată că pe calea excepției invocate se tinde în realitate la

cenzurarea unei măsuri dispuse de instanță în cursul procesului, atribut care

nu aparține Curții Constituționale, ci instanței de control judiciar (în speță,

Înalta Curte de Casație și Justiție, care va putea aprecia, în măsura în care

va fi investită cu

soluționarea recursului,

pe fondul cauzei, dacă în speță s-a făcut în mod legal aplicabilitatea

dispoziției procedurale în litigiu).

Cu alte

cuvinte, ceea ce se pune în discuție nu este o chestiune de constituționalitatea

o problemă de aplicare a

legii, ceea ce

excede competenței Curții Constituționale.

Pe de

altă parte, așa cum s-a reținut în încheierea recurată, dispoziția legală

amintită a mai făcut obiectul controlului de constituționalitate, aspect care, desigur,

nu constituie un impediment legal pentru o nouă sesizare a Curții

Constituționalitate, dar ridică un semn de

întrebare asupra scopului

real urmărit prin invocarea din nou a

aceleiași excepții, în condițiile în care nu s-au susținut argumente noi, de

natură să contureze măcar posibilitatea ca instanța de contencios

constituțional să-și revizuiască propria jurisprudență.

Î

n

aceste condiții, soluția instanței de apel pe rolul căreia cauza se află, de

respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, este legală și

temeinică, astfel încât sub acest aspect recursul inculpatului este nefondat.

De

asemenea neîntemeiată este și susținerea acestuia, în sensul că nu se mai

mențin temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.

Ca și

instanța de apel, Curtea constată că temeiurile de fapt și de drept existente

la momentul arestării inculpatului subzistă și

în prezent și justifică privarea de libertate în continuare a acestuia.

Astfel, în

cauză există mai mult decât presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis

faptele pentru care este cercetat (în condițiile în care există o hotărâre de

condamnare în primă in stanță), fapte cu un grad ridicat de pericol social, natura

acestora, împrejurările în care au fost comise (fiind vorba despre

organizarea introducerii în România, la date

diferite, a unor cantități importante de heroină),amploarea fenomenului de

trafic de droguri

și amenințarea pe care acesta o reprezintă la adresa

sănătății publice justificând aprecierea că lăsarea inculpatului în libertate

prezintă un pericol concret pentru ordinea

publică.

Pentru toate aceste considerente, în baza art. 385/15

pct. 1 lit. b)

C. proc. pen., Curtea va respinge ca

nefondat recursul declarat de către inculpat, obligându-l totodată la plata cheltuielilor

judiciare către stat ocazionate de soluționarea căii sale de atac, conform art.

192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de

inculpatul S.G. împotriva încheierii din 30 septembrie 2009 a Curții de

Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de

familie.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 100 lei reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul

Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 12 octombrie

2009.